Restituirea imobilului preluat de stat în baza Decretului nr. 218/1960. Cererea formulată numai de o parte din moștenitorii autorilor deposedați.
Cuprins pe materii. Drept civil. Dreptul de proprietate. Imobil preluat în mod abuziv de stat. Cerere de restituire făcută doar de o parte din moștenitorii autorilor deposedați. Proba proprietății.
Index alfabetic.
- Proprietate;
- Imobil preluat de stat;
- Restituire;
- Cererea unora din moștenitorii proprietarilor deposedați;
- Proba proprietății.
C.civ.: art. 644, art. 650
Legea nr. 10/2001: art. 2 lit. d, art. 22-23.
- Prin titluri, ca probă a proprietății, se înțeleg nu numai actele translative de proprietate, cum ar fi vânzarea, schimbul, donația, ce crează un drept nou în patrimoniul dobânditorului, ci și cele declarative, cum sunt hotărârile judecătorești și partajele care recunosc un drept anterior. Astfel, o „tranzacție-partaj” autentificată și hotărârea judecătoreasc dată pe baza acestui act fac dovada proprietății.
- Împrejurarea că numai o parte din moștenitorii proprietarilor deposedați de stat au cerut restituirea imobilului, preluat în mod abuziv de stat, are relevanță în sensul că imobilul se cuvine doar celor ce s-au conformat Legii nr. 10/2001 prin efectul dreptului de acrescământ, indiferent de cotele lor succesorale.
Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1591 din 2 februarie 2005
1. La data de 25 aprilie 2002, J.V. a chemat în judecată Primăria comunei Fierbinți-Târg, județul Ialomița solicitând anularea dispoziției nr. 184 din 28 aprilie 2002 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i restituie în natură, imobilul compus din teren și construcție situat pe raza comunei, Fierbinți-Târg.
Prin sentința civilă nr. 500/F din 23 mai 2002, Tribunalul Ialomița a respins ca nefondată cererea, reținând că reclamantul, prin înscrisurile depuse, nu a produs dovezi privind proprietatea imobilului a cărui restituire a solicitat.
2. Prin cererea din 7 mai 2002, T.O. a chemat în judecată aceeași primărie solicitând anularea dispoziției nr. 183 din 28 aprilie 2002 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i restituie în natură același imobil.
Tribunalul Ialomița, prin sentința civilă nr. 508/F din 23 mai 2002, a respins cerere lui T.O. reținând, de asemenea, că reclamantul nu a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului moștenit de la autorul său și nici întinderea acestui drept, întrucât mai există și alți moștenitori.
Împotriva celor două sentințe au declarat apeluri, în cauze diferite, atât reclamantul J.V. cât și reclamantul T.O.
Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a conexat cele două apeluri și, ulterior, prin decizia nr. 192 din 21 aprilie 2003 a respins ca nefondate apelurile, reținând, în esență, că, apelanții-reclamanți nu au depus la dosar titlul de proprietate al autorilor lor, probă indispensabilă; tranzacția invocată de reclamanți reprezintă doar o modalitate de ieșire din indiviziune între moștenitori și nu este translativă de proprietate, așa încât, cu înscrisul autentic intitulat “Tranzacție – partaj”, reclamanții nu au făcut dovada proprietății asupra imobilului, ci numai a unei prezumții de proprietate.
Prin recursurile declarate, reclamanții consideră că: s-au nesocotit dispozițiile art. 644 și 650 Cod civil ce prevăd că proprietatea se dobândește și prin succesiune; cu tranzacția autentificată, depusă la dosar, au făcut dovada coproprietății asupra imobilului în litigiu, moștenit de la autorii lor.
Recursul este fondat.
Recurenții-reclamanți, au invocat că au dobândit prin succesiune dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu și că autorii lor au încheiat împreună cu alți moștenitori un act de partaj voluntar autentificat sub nr. 43958 din 9 octombrie 1946 de Tribunalul Ilfov – Secția Notariat.
Prin titluri, ca probă a proprietății, se înțeleg nu numai titlurile translative de proprietate cum ar fi vânzarea, schimbul, donația, ce creează un drept de proprietate nou în patrimoniul dobânditorului, ci și cele declarative cum ar fi hotărârile judecătorești și partajele care recunosc un drept anterior.
În cauză, “tranzacția-partaj”, autentificată sub nr. 43958 din 9 octombrie 1946 de Tribunalul Ilfov – Secția Notariat, hotărârea nr. 608/1946 a Tribunalului Ilfov – Secția a III-a și procesele verbale din 28 mai 1945 și 25 septembrie 1944 ale Judecătoriei rurale Fierbinți Târg, fac dovada proprietății imobilului în litigiu, dobândit de recurenții-reclamanți prin succesiune.
Chiar dacă partajul voluntar - autentificat de autoritățile competente la acea vreme - are caracter declarativ, actul confirmă și legalitatea dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului de către autorii reclamanților prin înscrisuri întocmite cu respectarea dispozițiilor legale, în lipsa cărora Secția Notariat a fostului Tribunal Ilfov nu ar fi acceptat autentificarea actului partajului.
De altfel, intimata, ca persoană juridică deținătoare a bunului, nu a contestat niciodată calitatea de proprietari asupra imobilului în persoana celor doi recurenți-reclamanți, ceea ce semnifică că a analizat documentele depuse, așa cum îi impun dispozițiile art. 22 și 23 din Legea nr. 10/2001.
Împrejurarea că numai cei doi recurenți au cerut, prin notificările transmise intimatei, restituirea imobilului în litigiu, deși sunt date că există și alți moștenitori care nu au depus notificări, are relevanță doar în sensul că imobilul se cuvine doar celor ce s-au conformat Legii nr. 10/2001 prin efectul dreptului de acrescământ, indiferent de cotele lor succesorale. O soluție juridică similară a fost adoptată de legiuitor și în materia reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar.
Sintetizând și reținând că recurenții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul procesului s-a admis recursul, s-a casat decizia pronunțată de instanța de apel și, întrucât instanța de apel nu a cercetat fondul procesului, s-a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel București.