Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Proprietate comună, în devălmășie, a foștilor soţi. Împărţeală. Stabilirea drepturilor fiecărui fost soţ. Natura plăţilor făcute după divorţ

 

Cuprins pe materii :  Dreptul familiei. Bunuri comune, fiind dobândite de soţi în timpul căsătoriei. Împărţeala bunurilor comune, după desfacerea prin divorţ a căsătoriei. Stabilirea drepturilor, din bunurile comune, și natura acestor drepturi după cum contribuţiile au fost realizate în timpul căsătoriei sau după divorţ

 

Index alfabetic :Dreptul familiei

-          bunuri comune (dobândite în timpul căsătoriei)

-          împărţeala bunurilor comune

-          contribuţia în timpul căsătoriei și după divorţ

 

C. familiei: art. 30, art. 36

 

            Potrivit art. 30 din Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune.

            Prezumţia relativă a achiziţionării bunurilor cu contribuţia egală a soţilor poate fi infirmată prin orice mijloc de probă, de oricare din părţi care, la împărţeală, ar pretinde o contribuţie mai mare.

            Cotele de contribuţie ale soţilor la dobândirea  bunurilor comune se analizează numai până la desfacerea căsătoriei în mod irevocabil.

            Ceea ce foștii soţi au achitat, din surse proprii, după desfacerea irevocabilă a căsătoriei, în contul datoriilor comune – în speţă ratele preţului unui apartament, cumpărat în timpul căsătoriei – le conferă dreptul de creanţă, în limita părţilor din debit achitate de fiecare, iar nu cote de proprietate.

I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală,

decizia nr. 2094 din 16 martie 2005

 

            Reluând judecata, într-un al doilea ciclu procesual, Judecătoria sectorului 4 București, prin sentinţa civilă nr. 2535 din 3 aprilie 2002, a admis în parte acţiunea reclamantei A.M., introdusă împotriva fostului său soţ A.M.T., și a admis în totalitate cererea reconvenţională a pârâtului, astfel :

            - a constatat că părţile au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuţii egale, un apartament, situat în București, în valoare de 1.202.735 de lei;

            - a dispus partajul prin atribuirea apartamentului către pârât, care a fost obligat să plătească reclamantei suma de 601.367.908 de lei, cu titlu de sultă (contravaloarea cotei sale de ½ din apartament).

            Tribunalul București, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 242/A din 6 februarie 2003, a admis apelul reclamantei, a schimbat în totul sentinţa judecătoriei și, în fond, a admis acţiunea principală și a respins cererea reconvenţională. A constatat că reclamanta are o contribuţie de 78,07 % la dobândirea apartamentului, iar pârâtul o cotă de 21,93%. S-a dispus partajul, s-a atribuit reclamantei apartamentul, cu obligarea acesteia la plata, către pârât, a unei sulte de 263.759.965 de lei. Apelul pârâtului a fost respins ca nefondat.

            Curtea de Apel București, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 1540 din 19 iunie 2003, a respins ca nefondat recursul declarat de pârât.

            Prin recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie – recurs admisibil în raport cu data hotărârilor atacate  pronunţate anterior abrogării art. 330-334 C.proc.civ. s-au adus critici în sensul ce va rezulta din considerentele Înaltei Curţi, ce se prezintă în continuare.

            Astfel, critica referitoare la cotele de contribuţie ale părţilor la dobândirea imobilului bun comun este parţial întemeiată și sub acest aspect hotărârile pronunţate sunt vădit netemeinice.

Astfel, din probele administrate rezultă că părţile s-au căsătorit la data de 20 septembrie 1986, iar prin sentinţa civilă nr.8205 din 17 decembrie 1996 pronunţată de Judecătoria sectorului 4 București s-a admis acţiunea intimatei A.M. și s-a declarat desfăcută căsătoria din vina exclusivă a pârâtului A.M.T. constatând în aceea că avea un comportament violent faţă de soţie, provoca scandaluri de proporţii ceea ce a determinat separarea în fapt a soţilor.

Această sentinţă a rămas definitivă și irevocabilă prin neexercitarea niciunei căii de atac.

In timpul căsătoriei, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.3291/4/1992 părţile au cumpărat, conform Decretului-lege nr.61/1990, imobilul în litigiu cu plata preţului în rate. Ratele în contul rambursării creditului au fost reţinute din salariul intimatului pârât.

Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că soţii au avut salarii sensibil egale pe parcursul căsătoriei, intimata-reclamantă fiind de profesie avocat cu venituri fluctuante iar intimatul-pârât, după ce a ocupat funcţia de viceprimar al capitalei, a devenit expert parlamentar obţinând  venituri apropiate cu ale soţiei.

Prin acţiunea de împărţeală judiciară introdusă la 11 martie 1998 intimata reclamantă a solicitat să i se atribuie apartamentul bun comun, iar după achitarea sumei de 350.000 lei reprezentând restul ratelor până la achitarea integrală preţului (la data de 7 mai 1998) a solicitat oral instanţei să i se recunoască o cotă de contribuţie majoră, fără a indica cuantumul acesteia.

Prin cererea reconvenţională, intimatul pârât a pretins cote de contribuţie egale la dobândirea apartamentului,  iar în apel a solicitat o cotă majoră, cerere ce nu era posibil a se face direct în apel conform art.294 Cod procedură civilă și nu a fost luată în consideraţie de instanţe.

Potrivit art.30 Codul familie, bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune, achiziţionate în mod egal de soţi, în devălmășie.

Această prezumţie relativă poate fi infirmată prin orice mijloc de probă de oricare din părţi care ar pretinde o contribuţie mai mare.

In cauză, cotele  de contribuţie ale soţilor la dobândirea bunului comun se analizează numai până la desfacerea căsătoriei în mod irevocabil.  Ceea ce foștii soţi au achitat din surse proprii, după această dată, în contul datoriilor comune, le conferă un drept de creanţă în limita părţii din debit achitate de un soţ pentru celălalt.

In speţă, plata făcută de unul din soţi pentru achitarea integrală a preţului apartamentului, după rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorţ, nu este de natură să-i confere o cotă de contribuţie majorată ci doar un drept de creanţă pentru partea din datorie ce revenea celuilalt soţ.

Același regim juridic îl au și ratele achitate de intimatul pârât după divorţ.

Ca atare, în mod vădit netemeinic, instanţele au stabilit că intimata-reclamantă, achitând restul din preţul apartamentului și având venituri sensibil mai mari decât fostul soţ,  are o cotă de contribuţie de 78,07% la dobândirea apartamentului în litigiu.

Până la rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorţ, părţile au contribuit egal, în proporţie de 50% fiecare la dobândirea imobilului bun comun și cu niciun mijloc de probă nu s-a dovedit că vreunul din ei are o cotă majoră.

Sub acest aspect, recursul în anulare este întemeiat.

Nu este fondat motivul invocat prin recursul în anulare referitor la atribuirea apartamentului în proprietatea exclusivă a reclamantei.

  Instanţele au respectat criteriile enumerate de art.6739 Cod procedură civilă, deoarece intimata-reclamantă a fost nevoită să părăsească locuinţa comună datorită atitudinii culpabile a intimatului pârât faţă de ea. De la separarea în fapt, intimata-reclamantă locuiește în spaţiul închiriat pentru cabinetul de avocatură iar nevoile sale locative sunt mai mari decât ale fostului soţ deoarece este bolnavă, având diagnosticul de TBC pulmonar secundar, microcavitar, lob superior stâng.

Intimatul pârât s-a recăsătorit la 18 noiembrie 2001 și are un copil născut la data de 1 decembrie 2001, dar actuala soţie deţine un spaţiu de locuit așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.6578/3 iulie 1985 depus în cauza de faţă.

Se impune precizarea că reţinând cote de contribuţie egale pentru părţi la dobândirea apartamentului în litigiu, Curtea va omologa valoarea de circulaţie a imobilului indicată în expertiza efectuată de expertul  I.Gh., respectiv suma de 1.202.735.816 de lei, deoarece acesta este  mai aproape de valoarea actuală de circulaţie, fiind ultima lucrare întocmită în cauză.

Faţă de cele ce preced, Curtea a admis recursul în anulare, a casat deciziile pronunţate de Tribunalul București și Curtea de Apel București și în parte sentinţa judecătoriei, în sensul că a atribuit intimatei reclamante  apartamentul în litigiu și a obligat-o să plătească intimatului pârât, cu titlu de sultă, suma de 601.367.908 de lei. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei judecătoriei.