Revizuire fondată pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Condiţii
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Hotărârea judecătoriei. Căi de atac în retractare. Revizuire fondată pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Condiţii
Index alfabetic : Drept procesual civil
- revizuire (art. 322 pct. 5)
C.proc.civ., art. 322 pct. 5
Revizuirea hotărârii rămasă definitivă, în baza art. 322 pct. 5 C.proc.civ., este condiţionată de următoarele elemente : înscrisul, invocat, să fi existat în momentul judecării procesului terminat prin hotărârea atacată: înscrisul să fi fost necunoscut pentru revizuient și instanţă; partea să fi fost împiedicată a-l prezenta din motive ce se pot asimila cu forţa majoră; înscrisul să fie dovada, adică determinant pentru soluţionarea litigiului; înscrisul trebuie prezentat instanţei odată cu cererea de revizuire, în cel mult o lună de la descoperirea lui.
Ignorarea ori simpla necunoaștere a unor înscrisuri care se găseau în arhiva unităţii aparţinând de revizuient (în speţă societatea comercială de administrare a imobilului din patrimoniul primăriei), nu constituie o împrejurare de necunoaștere a existenţei înscrisului, mai presus de voinţa sa, ci o deficienţă de apărare sau de pregătire a apărării în acţiunea de revendicare de către proprietarul deposedat a imobilului naţionalizat.
Contractele de închiriere, încheiate de proprietarul locuinţelor naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950, nu îndeplinesc condiţia de „înscrisuri doveditoare” pentru a fi considerate determinante, hotărâtoare și de natură a fi condus la o altă soluţie decât aceea pronunţată prin hotărâre a cărei revizuire se solicită, deoarece închirierea nemișcătoarelor nu justifică legal naţionalizarea locuinţelor, cu consecinţa pierderii dreptului de proprietate, măsură ce a fost contrară atât Constituţiei în vigoare la acea dată, cât și prevederilor Codului civil.
I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală,
decizia nr.5730 din 29 iunie 2005
Prin sentinţa civilă nr.3062 din 24 martie 1997, hotărâre definitivă și irevocabilă, Judecătoria sectorului 2 București a admis acţiunea reclamanţilor V.V. și P.A. și a obligat pe pârâtul Consiliul General al Municipiului București să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie un imobil situat în București, compus din construcţie și teren în suprafaţă de 145 mp.
La data de 20 mai 2003, pârâtul Consiliul General al Municipiului București, reprezentat de Municipiul București prin primarul general, a formulat, în temeiul art.322 pct.5 Cod procedură civilă, cerere de revizuire a sentinţei a judecătoriei.
În motivarea cererii de revizuire, s-a arătat că actele noi atașate cererii (contractul de închiriere nr.2458/6.12.1949, contractul de închiriere din 23.04.1950 și procesele - verbale de naţionalizare unde se menţionează că, la data preluării lui de către stat, imobilul era locuit de chiriași), rezultă că nemișcătorul era închiriat, deci autorii reclamanţilor, chiar dacă unul dintre ei era intelectual profesionist, obţineau venituri din închirieri, deci se încadrau în art. I al Decretului nr.92/1950 și nu erau exceptaţi, așa cum a reţinut instanţa, de la naţionalizare.
Judecătoria sectorului 2 București, prin sentinţa nr.5887 din 7 octombrie 2003, a respins cererea de revizuire, soluţie confirmată de Curtea de Apel București, secţia a IV a civilă, care, prin decizia nr.503 din 29 martie 2004, a respins ca nefondat apelul revizuienţilor.
Instanţele au reţinut și motivat că una dintre condiţiile impuse de art.322 pct.5 Cod procedură civilă, era aceea ca înscrisurile să fi fost reţinute de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfăţișate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor. Revizuientul nu a făcut însă dovada motivelor, independente de voinţa sa, care l-ar fi împiedicat, în cursul soluţionării acţiunii în revendicare să prezinte instanţei înscrisurile invocate în cererea de revizuire. Din susţinerile revizuientului și actele depuse la dosar, rezultă că respectivele înscrisuri se aflau în arhiva SC Apolodor S.A., societate care era mandatarul revizuientului în activitatea de administrare a imobilului în litigiu și, prin urmare, mandatarul ar fi putut pune la dispoziţia pârâtului aceste înscrisuri, dacă i-ar fi fost solicitate.
Prin recursul declarat, revizuientul, Consiliul General al Municipiului, prin primarul general, a susţinut că greșit instanţe au reţinut obligaţia SC Apolodor S.A., societate comercială ce are mandat pentru administrarea imobilelor, de a comunica aceste înscrisuri, cât timp el, revizuientul, pârât în litigiul în revendicare, nu a știut de existenţa acestor acte; că, înscrisurile noi depuse îndeplinesc condiţiile art.322 pct.5 Cod procedură civilă; imobilul era închiriat de autorii reclamanţilor, care obţineau venituri din închirieri și deși nu făceau parte din categoria persoanelor exceptate de la naţionalizare.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art.322,pct.5, teza Ia Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţișate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Sintetizând elementele de admisibilitate a cererii de revizuire, pentru motivul arătat,rezultă că:înscrisul trebuie să fi existat în momentul judecării procesului terminat prin hotărârea atacată; înscrisul să fi fost necunoscut pentru instanţă și revizuient; partea să fi fost împiedicată a-l prezenta din motive ce se pot asimila cu forţa majoră; înscrisul să fie doveditor, adică determinant pentru soluţia în litigiu; înscrisul trebuie prezentat instanţei, odată cu cererea de revizuire, în cel mult o lună de la descoperirea lui.
Având în vedere raporturile dintre revizuient și societatea care deţinea, în propria arhivă, înscrisurile referitoare la închirierea imobilului, simpla lor necunoaștere, de către pârâtul – revizuient, nu reprezintă, în sensul textului citat, o împrejurare mai presus de voinţa sa, asimilabilă forţei majore, de natură a face admisibilă cererea de revizuire. Ignorarea ori simpla necunoaștere a unor înscrisuri ce priveau imobilul și care se găseau în arhiva societăţii mandatare, care a avut o perioadă îndelungată de timp nemișcătorul în administrare, reprezintă pentru revizuient (mandatar ) nu atât o împrejurare mai presus de voinţa sa, ci, mai degrabă, o deficienţă de apărare sau de pregătire a apărării în procesul de revendicare.
De altfel, respectivele contracte de închiriere nu întrunesc condiţia de „înscrisuri doveditoare” pentru a fi considerate determinante, hotărâtoare și de natură a fi condus la o altă soluţie decât aceea pronunţată de instanţă în acţiunea în revendicare, deoarece, închirierea nemișcătorului nu poate justifica legal naţionalizarea bunului, cu consecinţa pierderii dreptului de proprietate asupra lui de către autorii reclamanţilor, măsură ce a fost contrară atât Constituţiei în vigoare la acea dată, cât și prevederilor Codului Civil.
Faţă de cele ce preced, recursul a fost respins.