Revendicarea imobilului naţionalizat. Admisibilitatea acţiunii
Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale principale. Drept de proprietate. Dreptul de proprietate privată. Imobile preluate de stat prin naţionalizare. Revendicare
Index alfabetic : Drept civil
- Imobile preluate în mod abuziv
- Imobil naţionalizat
- Revendicare inadmisibilă fondată pe dispoziţiile dreptului comun
Legea nr. 10/2001
După data de 14 februarie 2001, a intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, act
normativ special, cu dispoziţiile derogatorii de la dreptul comun,
persoanele îndreptăţite la retrocedarea în natură sau prin echivalent a unor
imobile trecute în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945 – 22
decembrie 1989, trebuie să se conformeze condiţiilor, procedurilor și
termenelor prevăzute de această lege, fiind inadmisibilă acţiunea fondată pe
dispoziţiile Codului civil.
Secţia
civilă, decizia nr. 3164 din 30 aprilie 204
Prin sentinţa civilă nr. 356 din 18 martie 2002, Tribunalul București, secţia a IV – a civilă a respinsă ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanţi pentru obligarea pârâtului Municipiul București prin primar general, a le restitui două apartamente, și alte două spaţii situate într-un imobil din București, ce au aparţinut părinţilor lor, fiind naţionalizate în mod abuziv, astfel încât statul nu are un titlu de proprietate valabil.
Tribunalul a stabilit că acţiunea a fost formulată la data de 30 ianuarie 2002, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și că reclamanţii au adresat notificarea, prevăzută de acest act normativ, însă nu au mai așteptat finalizarea procedurii administrative, ci s-au adresat direct instanţei. În aceste condiţii, s-a apreciat că acţiunea în revendicare de drept comun este inadmisibilă.
Apelul declarat de reclamanţi a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 47 din 10 februarie 2003 a Curţii de Apel București, secţia a IV – a civilă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc.civ. și susţinând, în esenţă, că instanţele nu au avut în vedere că pârâtul a încălcat prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001 privind rezolvarea notificării în termen de 60 de zile, astfel încât acţiunea în revendicare este pe deplin admisibilă.
Recursul este nefondat.
Instanţele au apreciat în mod corect, interpretând raţional prevederile art. 1 și 46 din Legea nr. 10/2001, că acest act normativ special, cu dispoziţii derogatorii de la dreptul comun, are prioritate faţă de reglementările generale, conform principiului „specialia generalibus derogant”. Așa fiind, după data de 14 februarie 2001 (momentul intrării în vigoare a actului normativ), persoanele îndreptăţite la retrocedarea în natură sau prin echivalent a unor imobile trecute în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945 –
22 decembrie 1989 trebuie să se conformeze condiţiilor, procedurilor și termenelor prevăzute de Legea nr. 10/2001.
În ceea ce privește depășirea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 23 din acest act normativ, reclamanţii aveau la dispoziţie alte remedii judiciare, iar nu acţiunea în revendicare, pentru a obţine respectarea obligaţiei menţionate.
Așa fiind, recursul a fost respins ca nefondat.