Restituirea imobilului preluat în mod abuziv de stat. Notificarea deţinătorului și obligaţia acestuia. Caracterul obligaţiei deţinătorului, natura cererii persoanei îndreptăţită a solicita răspuns la notificare, și soluţia instanţei competente
Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale principale. Dreptul de proprietate. Imobil preluat în mod abuziv. Restituire. Notificarea deţinătorului. Caracterul obligaţiei deţinătorului, natura cererii persoanei îndreptăţită a solicita răspuns la notificare. Soluţia instanţei
Index alfabetic : Drept civil
- Imobil preluat în mod abuziv de stat
- Restituire
- Notificarea deţinătorului
- Obligaţia deţinătorului; natura obligaţiei
- Competenţa și hotărârea instanţei judecătorești
Legea nr. 10/2001, art. 23-24
Unitatea deţinătoare a imobilului preluat în mod abuziv de stat are obligaţia de a răspunde la notificarea ce i s-a trimis de persoana îndreptăţită în termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 23 (1) al Legii nr. 10/2001.
În baza deciziei/dispoziţiei, motivată, de restituire în natură a imobilului sau de ofertă a restituirii prin echivalent conform art. 24 (1) al Legii nr. 10/2001, tribunalul competent, prevăzut în art. 24 (7 și 8) va obliga pe deţinător să răspundă, la notificarea ce i s-a trimis, prin decizia/dispoziţia motivată, care nu poate fi înlocuită cu o adresă.
Modalitatea răspunderii la notificare, cât și termenul în care trebuie să se răspundă sunt imperative, iar nu cu caracter de recomandare.
Competenţa de soluţionare a contestaţiei persoanei îndreptăţită revine tribunalului ca instanţă civilă, conform dispoziţiilor exprese ale art. 24 (7 și 8) din Legea nr. 10/2001, iar nu instanţei de contencios administrativ, fiind exclusă, deci, incidenţa legii contenciosului administrativ.
I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală,
decizia nr. 6903 din 8 decembrie 2004
La 22 octombrie 2002, M.T. și T.S. au chemat în judecată Primăria municipiului București, prin primarul general, pentru a fi obligată să se pronunţe, prin dispoziţie motivată, asupra cererii, cu care a fost notificată, având ca obiect restituirea în natură a unui imobil, teren și construcţie, situat în București.
Prin sentinţa civilă nr.16 din 10 ianuarie 2003, Tribunalul București, secţia a IV-a civilă, a admis acţiunea și a obligat pe pârâtă să emită dispoziţie motivată conform prevederilor art. 23-25 din Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de pârât a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 172 din 9 aprilie 2003 pronunţată de Curtea de Apel București, secţia a IV-a civilă.
Instanţele au constatat, în esenţă, că : reclamanţii, în calitate de moștenitori ai autorului comun M.I., au solicitat pârâtei, prin notificarea nr.38 din 21 mai 2001, transmisă prin Biroul executorului judecătoresc T.G., restituirea în natură a imobilului, scop în care au depus actele doveditoare necesare; pârâta a emis adresa nr.1659 din 18 septembrie 2002, prin care a comunicat reclamanţilor că imobilul nu poate fi restituit în natură, întrucât a fost vândut în temeiul Legii nr.4/1973; adresa emisă de pârâtă nu întrunește cerinţele art.23 din Legea nr.10/2001, astfel că reclamanţii sunt îndreptăţiţi a cere obligarea pârâtei la emiterea unei dispoziţii motivate prin care să se pronunţe asupra cererii de restituire în natură, obiect al notificării.
Împotriva deciziei instanţei de apel, a declarat recurs Municipiul București, prin primarul general, susţinând, pe de o parte, că faţă de lipsa răspunsului invocat, reclamanţii aveau la îndemână numai acţiunea prevăzută de Legea nr.29/1990, nicidecum acţiunea formulată, dat fiind că termenul de 60 zile este un termen de control, iar, pe de altă parte, nu are culpa reţinută în sarcina sa, deoarece reclamanţii nu au făcut dovada că „dosarul cazului” este complet.
Recursul nu este întemeiat.
Odată cu notificarea, reclamanţii au transmis pârâtului două acte autentice de vânzare-cumpărare ale imobilului cerut a fi restituit în natură, un plan cadastral oficial, un înscris care atestă trecerea imobilului în proprietatea statului, precum și două certificate de moștenitor referitoare la calitatea de moștenitori ai fostului proprietar, adică dovezile cerute prin art.22 din Legea nr.10/2001 modificat prin O.U.G. nr.109/2001.
Unitatea deţinătoare notificată avea obligaţia, instituită prin art.23(1) din Legea nr.10/2001 ca, în termen de 60 zile de la data înregistrării notificării și depunerii actelor doveditoare, să se pronunţe prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură; asemenea obligaţie îi revenea pârâtei și în ipoteza reglementată prin art.24(1) din lege în cazul în care restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, situaţii în care persoanei îndreptăţite trebuie să i se facă o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Modalitatea de răspuns la notificare, cât și termenul în care trebuie să se răspunsă sunt imperative, iar nu cu caracter de recomandare, pentru că altă calificare ar deturna finalitatea urmărită de legiuitor.
Adresa emisă de primărie nu poate suplini decizia/dispoziţia cerută de lege și împiedică aplicarea prevederilor art.24(7) și (8) din Legea nr.10/2001, deoarece, prin ipoteză, actul ce poate fi atacat lipsește, iar aceste dispoziţii sunt de strictă interpretare.
Ca urmare, prin modalitatea în care a înţeles să răspundă notificării, pârâtul a adoptat o conduită culpabilă, prin care a afectat interesele reclamanţilor, și i-a lipsit de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege, ceea ce i-a îndreptăţit să se adreseze instanţei judecătorești, pe calea acţiunii folosite, pentru a cere obligarea pârâtului la emiterea dispoziţiei motivate; o atare obligaţie decurge din Legea nr.10/2001 și face parte dintre-o procedură specială și prealabilă, instituită în mod imperativ, fiind exclusă incidenţa dispoziţiilor Legii nr.29/1990.
Pentru toate cele ce preced, recursul a fost respins ca nefondat.