Acţiune pentru constatarea nulităţii unor înscrisuri oficiale falsificate. Prescripţie
Falsificarea
unor înscrisuri oficiale este de natură a atrage în toate situaţiile nulitatea
absolută întrucât valorile sociale afectate nu se rezumă la interesele uneia
sau câtorva persoane, ci vizează însăși siguranţa circuitului civil, subminând,
în același timp, autoritatea organelor de stat emitente. Ca urmare este
imprescriptibilă acţiunea de stabilire a nulităţii înscrisului conform art.2 al
Decretului nr.167/1958.
Secţia
civilă, decizia nr.2812 din 27 iunie 2003
Prin rezolutia din 10 februarie 2000 a Parchetului de pe langa Tribunalul Dâmbovita a fost confirmata “neinceperea urmaririi penale fata de numita S.S. pentru infractiunile prevazute de art. 288 cod penal si art, 291 cod penal”.
In motivarea acestei rezolutii s-a retinut, in esenta, ca, S.M., in calitatea sa de mostenitoare a bunurilor care au apartinut defunctului său tată, a solicitat reconstituirea - conform Legii nr. 18/1991 - a dreptului de proprietate avut de autorul său si ca in acest scop a utilizat un inscris oficial pe care in prealabil il falsificase.
S-a precizat că, pe adeverinta nr. 462, emisa la 26 martie 1992 de catre Primaria comunei Aninoasa, a fost operata o modificare - astfel încat in loc de 0,18 hectare terenul arabil situat punctul “Tarina”, aparea mentionată o suprafata de 10,18 hectare - iar, ulterior modificarii, respectivul inscris a fost utilizat ca mijloc de probă, fiind avut in vedere de catre Judecatoria Târgoviste cu ocazia pronuntarii sentintei civile nr. 4147 din 24 aprilie 1992.
Falsul a fost descoperit ca urmare a comparării copiei din dosarul instantei cu duplicatul aflat in pastrarea organului administrativ amitent - Primaria comunei Aninoasa - iar in urma aprofundarii verificarilor s-a constatat ca si asupra partidei avute de defunctul D.I. in registrul agricol pe anii 1959 - 1963 fusesera operate modificari neautorizate similare.
Avandu-se insa in vedere ca in cauza “raspunderea penala s-a prescris”, prin aceeasi rezolutie s-a facut aplicarea art. 348 din Codul de procedura penala in sensul ca inscrisurile oficiale falsificate au fost inaintate Judecatorie Targoviste “pentru a se pronunta asupra desfiintarii acestora”.
Prin sentinta civila nr. 4269 din 4 iulie 2000, Judecătoria Târgoviște a respins sesizarea, iar prin decizia nr. 2084 pronuntata de sectia civila a Tribunalului Dambovita a fost de asemenea respins apelul formulat impotriva sentintei mentionate de catre Parchetului de pe langa Judecatoria Târgoviste.
Împotriva acestei din urma decizii a declarat recurs Parchetul de pe langa Tribunalul Dâmbovita.
La 16 martie 2001 a fost formulata o “cerere de interventie accesorie” prin care B.R. solicita ca, in urma admiterii recursului si a casarii hotararilor pronuntate in cauza, sa fie declarate false inscrisurile utilizate de catre S.S. pentru reconstituirea proprietatii funciare conform Legii nr. 18/1991.
Prin decizia nr. 1348 din 11 mai 2001, a Curţiia de Apel Ploiesti - Sectia civila, au fost respinse ca nefondate recursul si cererea de interventie in interesul recurentului reţinând că instantele erau obligate sa analizeze din oficiu și să reţină prescriptia dreptului la actiune, intervenite potrivit art. 9 alin. 2 din Decretul nr.167/1958.
La 13 mai 2002, in temeiul art. 330 pct. 2 teza a II-a din Codul de procedura civila, Procurorul General al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie a declarat recurs in anulare impotriva hotararilor.
In motivarea recursului s-a sustinut, in esenta, ca nulitatea actelor juridice falsificate ne era una relativa, ci absoluta, dreptul la actiune in constatarea acestei nulitatii fiind imprescriptibil conform art. 2 din Decretul 167/1958.
Recursul in anulare este fondat.
Potrivit art.180 si 184 C.proc.civ., in cazul in care una din parti declară că un inscris probatoriu este fals si se constata ca a intervenit prescriptia raspunderii penale chestiunea falsului “se va cerceta de instanta civila prin orice mijloace de probă”.
Instantele au judecat cauza pornind de la premisa ca actiunea are ca obiect “anularea” actelor juridice despre care se pretinde ca ar fi fost falsificate apreciind că motivele invocate in sustinerea actiunii sunt susceptibile de a atrage nulitatea relativa, iar nu nulitatea absolută a respectivelor acte.
Pe cale de consecinta, s-a apreciat ca sunt aplicabile fie dispozitiile art. 3, fie cele ale art. art. 9 alin. 2 din Decretul 167/1958 si ca deci dreptul la actiune al Parchetului de pe langa Tribunalul Dâmbovita ar fi prescris.
Este de pricipiu insa ca natura - absoluta sau relativa - a nulitatii unui act juridic este determinata de caracterul normelor legale incalcate precum si de interesul general sau particular lezat prin acea incalcare.
Falsificarea unor inscrisuri oficiale este de natura a atrage in toate situatiile nulitatea absoluta intrucat valorile sociale afectate nu se rezuma la interesele uneia sau catorva persoane, ci vizeaza insăși siguranta circuitului civil, subminand in acelasi timp autoritatea organelor de stat emitente.
In acest sens, este de observat ca, potrivit art. 348 C.proc.pen., instanta penala investita cu judecarea unei infraciuni nu are obligatia de a solutiona aspectele civile ale cauzei decât in situatia in care partea interesata a facut o declaratie de constituire de parte civila.
Acelasi text prevede însă si cateva execepţii in care aspecte de natura civila trebuie sa fie analizate din oficiu; una dintre aceste exceptii opereaza tocmai in situatia in care in discutie se afla “desfiintarea totala sau partiala a unui inscris”.
In acest caz, prevalenta principiului oficialitatatii - specific procesului penal - asupra principiului disponibilitatii are in mod vadit o ratiune de ordine publica si anume aceea de a impiedica producerea ori mentinerea efectelor juridice care au la origine o activitate infractionala materializata intr-un asemenea act.
Că este asa, o demonstreaza, de altfel, si prevederile art. 445 C.proc.civ. prin care a fost reglementată, cât se poate de riguros, chestiunea executarii acelor dispozitiilor judecatoresti “care declara un inscris ca fiind fals”.
Sunt de amintit si prevederile art. 245 alin. 1 punctul c) C.proc.pen.care stabilesc in sarcina procurorului obligaţia de a se pronunta asupra “restabilirii situatiei anterioare savârsirii infractiunii”, formulare pe deplin aplicabila si in ceea priveste desfiintarea inscrisurilor oficiale falsificate ulterior intocmirii lor.
Toate aceste argumente de text demonstreaza intentia legiuitorului de a reprima cu maxima eficienta si de o maniera imperativa faptele constand in falsificarea unor inscrisuri inclusiv prin inlaturarea tuturor efectele lor.
Asa fiind nulitatea evocata prin cererea introductiva este absoluta, iar nu relativa.
Este de remarcat că gresita calificare a nulitatii isi are origimea in lipsa de precizie a sesizarii facute de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Dâmbovita, sesizare prin care s-a solicitat “desfiintarea” actelor falsificate fără a se indica tipul de nulitate avut in vedere
Indiferent de acest context, instantele aveau insa indatorirea ca - in limitele ingaduite de principiul disponibilitatii - sa staruie pentru deplina clarificare a cadrului juridic. avut in vedere cu prilejul acelei sesizari, ceea ce ar fi permis atat o corecta calificare a nulitatii - absolute - care opereaza in cauza cat si o constatare a imprescriptibilitatii dreptului la actiune in conditiile prevazute de art. 2 din Decretul 167/1958.
Urmeaza a se conchide ca incalcand in mod esential dispozitiile art. 2, 3 si 9 alin. 2 din Decretul 167/1958, hotararile pronuntate in cauza intra sub incidenta art. 330 alin. 1 punctul 2 din Codul de procedura civil.
Asa fiind, în conformitate cu prevederile art. 3303 C.proc.civ., Curtea a făcut aplicarea dispozitiilor art. 304 punctul 9, art. 312 alin. 1-3 si art. 313 din acelasi cod in sensul admiterii recursului in anulare si al casarii hotarârilor pronuntate în cauză cu consecinţa trimiterii cauzei pentru rejudecare la prima instanta.