Funcţionar public. Încetarea nelegală a raportului de serviciu. Acţiune având ca obiect repararea prejudiciului suferit ca urmare a emiterii ordinului nelegal de eliberare din funcţie. Calcularea termenului de prescripţie.
Legea nr.188/1999, art. 106 alin. (1)
Obiectul acţiunii judiciare întemeiate pe dispoziţiile art.106 alin.1 din Legea nr.188/1999 îl constituie anularea actului administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu al funcţionarului public, precum și plata de către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public.
Dispoziţia legală enunţată are caracter de normă specială, aplicabilă în cazul despăgubirilor care se acordă funcţionarului public al cărui raport de funcţie a încetat din motive pe care le consideră nelegale.
Din interpretarea logică și gramaticală a textului art.106 alin.1 din Legea nr.188/1999 rezultă că data când se cunoaște paguba este aceea a emiterii actului considerat netemeinic și nelegal.
În acest fel data de la care începe să curgă termenul de prescripţie este data emiterii ordinului de eliberare din funcţie și nu de la data pronunţării hotărârii irevocabile de anulare a acestui act.
Decizia nr. 835 din 17 februarie 2012
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G, reclamantul CM a chemat în judecată pârâţii Direcţia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală G și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea în solidar a acestora la repunerea în situaţia anterioară emiterii Ordinului nr.519/ 24.04.2009, în sensul acordării diferenţei de drepturi salariale (reprezentând diferenţă salariul de bază ca funcţionar public, indemnizaţie de conducere de 40% din salariul de bază, doctorat de 15%, sporul de toxicitate de 15%, +50% din salariul de bază, suplimentul treptei de salarizare și suplimentul postului) actualizate cu indicele de inflaţie până la data efectuării plăţii pentru perioada 24.05.2009 – 02.07.2010. A solicitat de asemenea, obligarea în solidar a pârâţilor la plata obligaţiilor aferente angajatului și angajatorului către bugetul statului, precum și obligarea Direcţiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală G la efectuarea rectificărilor și menţiunilor aferente în carnetul individual de muncă pentru perioada invocată.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că prin Ordinul nr.519 din 24.04.2009 al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct al Direcţiei pentru Agricultură și dezvoltare Rurală G, însa prin Decizia nr.2090/ 23.04.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie actul administrativ de eliberare din funcţia publică de conducere a fost anulat.
M.A.D.R. prin Ordinul nr.1081/02.04.2010 a dispus reintegrarea sa în funcţia publică de conducere la data de 02.07.2010, dar fără a proceda și la acordarea drepturilor salariale ce i s-ar fi cuvenit.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare, prin care a invocat invocând excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului G, în raport de dispoziţiile art.10 alin.1 din Legea nr.554/ 2004 și ale art.1 din H.G. nr.725/2010 privind reorganizarea și funcţionarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia.
S-a invocat inadmisibilitatea acţiunii în raport de dispoziţiile art.7 din Legea nr.554/2004, dar și prescripţia acţiunii, prin raportare la data comunicării Ordinului nr.519, respectiv 24.09.2009 și data promovării acţiunii fiind 8 decembrie 2010.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât în perioada solicitată reclamantul a primit toate drepturile cuvenite.
Prin Sentinţa nr.575 din 16.03.2011, Tribunalul G a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe și a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Curtea de Apel Craiova.
S-a reţinut că în privinţa despăgubirilor bănești se aplică aceleași reguli prevăzute de art.10 din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu art.3 pct.1 Cod procedura civilă, curţile de apel judecând în primă instanţă procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor și instituţiilor centrale.
Prin Sentinţa nr.390/2011, Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ și fiscal a respins excepţiile invocate de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a admis în parte acţiunea, obligând pârâţii la plata către reclamant a diferenţelor salariale dintre cele cuvenite pentru funcţia de director executiv adjunct al Unităţilor Fitosanitare la D.A.D.R. G și cele acordate pentru funcţia de consilier superior, treapta I, gradaţia 5, pe perioada 24.05.2009 – 2.07.2010. Au fost obligate pârâtele să facă cuvenitele menţiuni în carnetul de muncă al reclamantului pe perioada respectivă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca urmare a lipsei plângerii prealabile, instituita de art.7 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ este nefondată.
Astfel, în cazul cererii de despăgubire formulate in temeiul art.19 din Legea contenciosului administrativ, nu sunt aplicabile dispoziţiile art.7 din lege referitoare la obligativitatea îndeplinirii plângerii prealabile, întrucât acestea au în vedere actul administrativ nelegal, or în cazul prevăzut de art.19 acţiunea are ca obiect repararea prejudiciului, situaţie pentru care legiuitorul nu a reglementat nici o condiţie prealabila sesizării instanţei de judecata, așa cum a făcut-o in cazul acţiunii care vizează anularea in tot sau in parte a actului administrativ nelegal.
S-a apreciat că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este neîntemeiată in raport de dispoziţiile art.19 alin.1 si 2 din lege care prevăd situaţia în care persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ fără a cere în același timp și despăgubiri și formulează aceasta cerere pe cale separată, în termen de un an de la data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. În speţă acest termen care curge de la data pronunţării Deciziei nr.2090/23.04.2004 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie și faţă de data introducerii acţiunii în instanţă – 08.12.2010 nu a fost depășit.
Pe fondul cererii s-a reţinut că urmare a anulării Ordinului nr.519/ 2009, reclamantul a fost reintegrat în funcţia publică de director executiv la Unitatea Fitosanitară din cadrul Direcţiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală G la data de 2.07.2010.
S-a arătat că reclamantul este îndreptăţit la acordarea diferenţelor salariale dintre cele cuvenite pentru funcţia de director executiv al Unităţii Fitosanitare a D.A.D.R. G in care a fost reintegrat si cele acordate pentru funcţia de consilier superior, treapta I, gradaţia 5, deţinută pe perioada 24.05.2009 – 02.07.2010.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Direcţia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală G și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
În motivele de recurs s-a arătat că s-a respins greșit excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în raport de prevederile art.11 din Legea nr.554/2004, data emiterii Ordinului nr.519/2009 și data introducerii acţiunii prezente.
De asemenea, s-a motivat că nu se datorează suma pretinsă întrucât reclamantul-intimat a încasat în perioada 24.05.2005 – 2.11.2009 drepturile pentru incapacitate temporară de muncă, iar ulterior drepturile aferente funcţiei contractuale deţinute.
Recursul este fondat.
Prin Ordinul nr.519 din 24.04.2009 reclamantul a fost eliberat din funcţia de director executiv adjunct coordonator al Unităţii Fitosanitare din cadrul Direcţiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală G.
Acest ordin a fost anulat prin Sentinţa nr.416 din 5.11.2009 a Curţii de Apel Craiova, irevocabilă prin Decizia nr.2090 din 23.04.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie.
La data de 8.12.2010 reclamantul a introdus la Tribunalul G prezenta acţiune, având ca obiect plata diferenţelor salariale pentru perioada de la emiterea ordinului și până la repunerea în funcţie.
Prima instanţă a considerat că acţiunea a fost introdusă în termenul legal de un an de la data când s-a cunoscut întinderea pagubei și că acest termen începe să curgă de la pronunţarea Deciziei nr.2090 din 23.04.2010.
Înalta Curte arată că în cazul prejudiciului determinat de eliberarea din funcţie, termenul de prescripţie începe să curgă de la data emiterii ordinului de eliberare din funcţie.
La data eliberării din funcţie reclamantul era funcţionar public de conducere.
Acţiunea în anulare a Ordinului nr.519/2009 s-a întemeiat pe prevederile Legii nr.188/1999 și neconstituţionalitea O.U.G. nr.37/2009.
Potrivit art.106 alin.1 din Legea nr.188/1999 obiectul acţiunii judiciare la instanţa de contencios administrativ îl constituie anularea actului administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu al funcţionarului public, precum și plata de către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public.
Dispoziţia legală enunţată are caracter de normă specială, aplicabilă în cazul despăgubirilor care se acordă funcţionarului public al cărui raport de funcţie a încetat din motive pe care le consideră nelegale.
Din interpretarea logică și gramaticală a textului art.106 alin.1 din Legea nr.188/1999 rezultă că data când se cunoaște paguba este aceea a emiterii actului considerat netemeinic și nelegal.
În acest fel data de la care începe să curgă termenul de prescripţie este determinată de legiuitor, fiind intrinsec legată de data emiterii ordinului de eliberare din funcţie.
În raport de împrejurarea că ordinul s-a emis la 24.04.2009, iar acţiunea s-a introdus la Tribunalul G la data de 8.12.2010, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este întemeiată deoarece termenul de prescripţie începe să curgă de la data emiterii ordinului și nu de la data pronunţării hotărârii irevocabile de anulare a actului.
Având în vedere considerentele prezentate, recursul a fost admis, sentinţa primei instanţe a fost modificată, acţiunea reclamantului fiind respinsă.