Act administrativ fiscal. Efectele comunicării prin publicitate cu rea-credință.
Codul de procedură civilă, art. 95 alin. (1) și (4)
Codul de procedură fiscală, art. 44 și art. 207
În raport cu dispozițiile art. 44 alin. (4) din Codul de procedură fiscală coroborate cu cele ale art. 95 alin. (1) și (4) din Codul de procedură civilă, nu este decăzut din dreptul de a depune contestație în condițiile Titlului IX din Codul de procedură fiscală, contribuabilul căruia organul fiscal i-a comunicat actul administrativ fiscal prin publicitate, cu toate că îi cunoștea domiciliul fiscal unde ar fi trebuit să fie îndeplinită procedura de comunicare.
Decizia nr.977 din 23 februarie 2010
Cuprins pe materii; Drept financiar și fiscal
Indice alfabetic: Act administrativ fiscal.
Contestație
Procedura comunicării prin publicitate
Rea-credință
Sancțiunea decăderii
Prin acțiunea formulată inițial pe rolul Tribunalul Dolj – Secția de contencios administrativ și fiscal reclamantul NI a chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj – Administrația Finanțelor Publice Craiova, solicitând anularea deciziei nr. 51585/12 iunie 2008 și a deciziei nr. 107836/23 decembrie 2008.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că actele administrative fiscale pe care le contestă sunt netemeinice și nelegale cu privire la suma de 107.599 lei debit și 404.814 lei penalități de întârziere.
Reclamantul a mai susținut, în ceea ce privește respingerea contestației în procedura prealabilă ca tardivă, că soluția organelor fiscale este vădit nelegală, întrucât pârâta autoritate nu a comunicat decizia nr. 51586/2008 în nici una dintre modalitățile prevăzute de art. 44 din O.G. nr. 92/2003.
Prin sentința nr. 652/25 martie 2009, Tribunalul Dolj Secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova - Secția de contencios administrativ și fiscal, constatând incidente dispozițiile art. 10 alin. 1 teza II-a din Legea nr. 554/2004.
La data de 7 aprilie 2009 cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 910/54/2009.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că prin decizia nr. 107836/23 decembrie 2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice Craiova contestația nu a fost soluționată pe fond.
Examinând excepția invocată, prima instanță a găsit-o întemeiată cu privire la capătul de cerere relativ la anularea deciziei nr. 51585/2009 prin care a fost antrenată răspunderea solidară a reclamantului, având în vedere că autoritatea pârâtă nu a soluționat pe fond contestația.
În ceea ce privește capătul II al cererii, relativ la anularea deciziei nr. 107835/23 decembrie 2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice Craiova, Curtea de Apel Craiova l-a găsit întemeiat, iar prin sentința civilă nr. 225 din 11 iunie 2009 a admis contestația formulată de NI, a anulat decizia nr. 107835/23 decembrie 2008 și a obligat pârâta să soluționeze pe fond contestația înregistrată sub nr. 106455/16 decembrie 2008.
În motivarea hotărârii sale prima instanță a reținut următoarele considerente:
Actul administrativ fiscal contestat în procedura administrativă prealabilă și anume decizia nr.51585/2008, emisă de către Administrația Finanțelor Publice Craiova, a fost comunicată prin publicitate la data de 17.06.2008, conform „Anunțului individual", ce poartă numărul 524311/17.06.2008.
Reclamantul a luat cunoștință despre emiterea acestuia la data de 9 decembrie 2008, dată la care Administrația Finanțelor Publice Craiova i-a comunicat o somație din care rezultă ca va fi executat pentru suma de 512.413 lei.
Deși prevederile art. 44 din Codul de procedură fiscală prevăd posibilitatea comunicării actului administrativ prin publicitate, aceleași reglementări (alin. 4) fac trimitere la aplicarea Codului de procedură civilă în ceea ce privește „comunicarea prin publicitate” care se aplică în mod corespunzător.
Or, din cuprinsul prevederilor art. 95 din Codul de procedură civilă rezultă că citarea respectiv comunicarea unui act prin publicitate, inclusiv prin afișarea acestuia la sediul organului emitent, se face numai atunci când, prin tot ce a fost întreprins, nu s-a izbutit a se afla domiciliul părții respective.
În cazul de față însă, deși organele fiscale cunoșteau domiciliul fiscal al reclamantei, au procedat la comunicarea actului contestat prin publicitate, ceea ce evident reprezintă o încălcare a dispozițiilor legale aplicabile de către autoritatea pârâtă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, în nume propriu, precum și în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice a municipiului Craiova, solicitând modificarea ei în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului Negrilă Ion.
A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în dezvoltarea căruia s-a susținut, în esență, că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât dispozițiile art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală nu conțin niciun fel de prevedere referitoare la obligativitatea îndeplinirii procedurii de comunicare, cumulativ, prin mai multe modalități legale, așa cum nu acordă o importanță mai mare uneia dintre acestea și nici nu stabilesc o ordine a modalităților în care trebuie să fie transmis actul administrativ.
În opinia recurentei, organul fiscal a procedat corect la comunicarea actului administrativ prin publicitate la 27 iunie 2008, cu respectarea dispozițiilor art. 44 alin. (3) Cod procedură fiscală, iar cererea formulată în procedura prealabilă în data de 16 decembrie 2008 este tardivă.
Recursul nu este fondat.
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia suspusă controlului judiciar, Înalta Curte constată că nu subzistă în speță motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, invocat de recurentă, pentru considerentele în continuare arătate.
Codul de procedură fiscală reglementează, prin art. 44 alin. (2), mai multe modalități de comunicare a actelor administrativ fiscale, de natură să asigure confirmarea primirii acestora, precum și comunicarea prin publicitate (lit. d), care se efectuează în condițiile prevăzute la alin. (3).
Același text de lege dispune, prin alin. (4), că dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.
Potrivit art. 95 alin. (1) Cod procedură civilă, citarea prin publicitate se dispune atunci când reclamantul învederează că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului.
Într-o corectă aplicare a acestor prevederi legale, nu este suficient, așadar, ca reclamantul să afirme că nu cunoaște domiciliul pârâtului, ci trebuie să învedereze împrejurări concrete din care să rezulte că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a reușit să afle domiciliul acestuia, confirmându-și, eventual, susținerile cu probe corespunzătoare.
Dacă se dovedește că adresa pârâtului era cunoscută și totuși s-a obținut citarea sa prin publicitate, toate actele săvârșite după acest moment se vor anula, astfel cum prevede art. 95 alin. (4) Cod procedură civilă.
În raport cu aceste prevederi legale, precum și cu rațiunea și efectele comunicării actului administrativ fiscal, este indiscutabil faptul că se poate recurge la modalitatea de comunicare a acestuia prin publicitate numai atunci când domiciliul fiscal al contribuabilului nu este cunoscut, cum corect a reținut și judecătorul fondului.
În conformitate cu prevederile art. 45 Cod procedură fiscală, actul administrativ fiscal produce efecte numai din momentul în care este comunicat contribuabilului, obligativitatea comunicării acestuia, în condițiile legii, fiind instituită prin art. 44 alin. (1).
Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație, potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării acestora, sub sancțiunea decăderii, astfel cum rezultă din prevederile art. 205, corelate cu cele ale art. 207 Cod procedură fiscală.
În speță, în raport cu actele dosarului și prevederile legale anterior redate, prima instanță a reținut în mod corect că reclamantul a luat cunoștință de emiterea actului contestat numai la data de 9 decembrie 2008, dată la care i-a fost comunicată somația de plată a obligațiilor fiscale stabilite în sarcina sa. Ca atare, contestația înregistrată la 16 decembrie 2008 a fost formulată în termenul prevăzut de art. 207 alin. (1) Cod procedură fiscală.
În aceste condiții, cum organul fiscal competent s-a pronunțat numai asupra excepției tardivității contestației, a cărei incidență a fost greșit reținută, în considerarea dispozițiilor art. 218 Cod procedură fiscală, s-a impus adoptarea soluției de anulare a deciziei nr. 107836/23 decembrie 2008, cu consecința obligării organului respectiv la soluționarea pe fond a acesteia.
Reținând, față de cele expuse, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, Înalta Curte, a respins recursul ca nefondat.