Obligaţii de plată restante. Răspundere solidară. Condiţia preexistenţei stării de insolvabilitate a debitorului.
Codul de procedură fiscală, art. 27 alin. (1) lit. a)
Legea nr. 85/2006
Cuprins pe materii: Drept financiar și fiscal
Indice alfabetic: debit fiscal
Judecător sindic
Insolvenţă.
Răspundere solidară. Condiţii
Potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile Codului de procedură fiscală, răspund solidar cu acesta persoanele fizice sau juridice care în cei 3 ani anteriori datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă dobândesc, în orice mod, active de la debitorii care își provoacă astfel insolvabilitatea.
Simpla dovadă a deschiderii procedurii insolvenţei faţă de debitor, printr-o sentinţă comercială cu privire la care nu s-a făcut dovada că este definitivă și irevocabilă, nu echivalează cu declararea stării de insolvabilitate în sensul art. 27 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală. Măsura atragerii răspunderii solidare în lipsa preexistenţei declarării stării de insolvabilitate a debitorului, nu poate fi dispusă de organul fiscal care s-ar substitui astfel judecătorului sindic, singurul abilitat potrivit Legii nr. 85/2006 să emită acte declarative ale insolvenţei.
I.C.C.J. , Secţia de contencios administrativ și fiscal
Decizia nr. 3204 din 9 iunie 2009
Prin acţiunea înregistrată la data de 11 martie 2008 pe rolul Curţii de Apel Timișoara – Secţia contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. „LDTI” S.R.L. – Timișoara, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Timiș (D.G.F.P. Timiș), a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr.585/11.09.2007 privind atragerea răspunderii solidare, emisă de pârâta D.G.F.P. Timiș, prin care societatea reclamantă, în calitate de persoană juridică răspunzătoare, a fost obligată la plata unor drepturi fiscale în sumă de 24.656.536 lei, pentru persoana juridică debitoare – S.C. „R&M” S.R.L.
Prin precizarea de acţiune, reclamanta a arătat că solicită anularea Deciziei nr.704/30.10.2007 emisă de pârâta D.G.F.P. Timiș, precum și obligarea pârâtei la soluţionarea, pe fond, a contestaţiei administrative formulate împotriva deciziei de impunere, precum și la suspendarea executării Deciziei nr.585/11.09.2007, până la soluţionarea definitivă și irevocabilă a acţiunii ce formează obiectul prezentului dosar.
Reclamanta a indicat că la data de 11.09.2007, D.G.F.P. Timiș a emis Decizia nr.585/11.09.2007, prin care s-a stabilit în sarcina societăţii obligaţia de plată a sumei de 24.656.536 lei cu titlu de taxe și impozite, cu accesorii.
Organul fiscal a reţinut că aceste obligaţii au fost stabilite în sarcina societăţii conform art.27 alin.(1) din Codul de procedură fiscală, în baza procesului-verbal de constatare a stării de insolvabilitate a debitorului S.C. „R&M” S.R.L., a referatului întocmit de Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii și a Notei Grupului de lucru cu atribuţii în aplicarea prevederilor respective, întrucât s-au constatat o serie de aspecte expres indicate, ce au atras incidenţa textului de lege arătat.
Împotriva măsurilor dispuse, reclamanta a formulat contestaţie în procedura administrativă, iar prin Decizia nr.704 din data de 30.10.2007, pârâta D.G.F.P. Timiș a soluţionat contestaţia formulată de reclamantă în procedura administrativă și a dispus următoarele măsuri:
- suspendarea soluţionării contestaţiei pentru suma de 20.877.168 lei reprezentând taxe, dobânzi și penalităţi de întârziere până la soluţionarea definitivă și irevocabilă a contestaţiei formulate de S.C. „R&M” S.R.L. împotriva deciziei de impunere nr.227 din 21.02.2007 emisă de D.G.F.P. Timiș, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea;
- respingerea contestaţiei pentru suma de 3.779.368 lei taxe, dobânzi și penalităţi de întârziere ca fiind neîntemeiată.
Reclamanta a susţinut că atât măsura atragerii răspunderii solidare, cât și decizia prin care a fost soluţionată contestaţia formulată în procedura administrativă sunt nelegale.
La termenul de judecată din data de 21.05.2008 reclamanta a formulat o nouă precizare de acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr.704/30.10.2007 emisă de D.G.F.P. Timiș și, pe cale de consecinţă, să se dispună obligarea pârâtei să procedeze la soluţionarea, pe fond, a contestaţiei formulate în procedura prealabilă pentru suma de 20.877.168 lei și anularea creanţei stabilită în sarcina societăţii reclamante prin Decizia nr.704 din 30.10.2007, în valoare de 3.779.368 lei, întrucât este nelegală și nedatorată.
Prin încheierea de ședinţă din 26 martie 2008, Curtea de Apel Timișoara – Secţia contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr.585/11.09.2007, în temeiul art.15 din Legea nr.554/2004 și a dispus suspendarea executării acestei decizii până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în contencios administrativ.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile referitoare la existenţa unui caz bine justificat și la prevenirea producerii unei pagube iminente, întrucât suma impusă reclamantei de 24.656.536 lei depășește cu mult profitul înregistrat de societate în anul anterior (2007), astfel că executarea imediată a deciziei ar duce la intrarea agentului economic în incapacitate de plată, la imposibilitatea desfășurării activităţii și la falimentul societăţii.
Prin sentinţa civilă nr.222 din 22 septembrie 2008, Curtea de Apel Timișoara – Secţia contencios administrativ și fiscal:
- a admis acţiunea precizată formulată de reclamantă;
- a dispus anularea ca nelegală a Deciziei nr.704 din 30 octombrie 2007 emisă de pârâtă, în procedură prealabilă în privinţa pct.1 și 2;
- a obligat-o pe pârâtă să soluţioneze pe fond contestaţia reclamantei împotriva impunerii în sumă de 20.877.168 lei stabilită prin Decizia nr. 585 din 11.09.2007; și
- a anulat Decizia de impunere nr. 585 din 11.09.2007 în ceea ce privește obligarea reclamantei de a plăti debitul în sumă de 3.779.368 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin decizia nr. 585 din 11.09.2007, pârâta a dispus atragerea răspunderii solidare a reclamantei, ca persoană juridică debitoare, în temeiul art.27 alin.(1) lit.a) din Codul de procedură fiscală, republicat, pentru suma de 24.656.536 lei, cu titlu de taxe și impozite, cu accesorii, reţinând că măsura se justifică în urma încheierii procesului-verbal de constatare a stării de insolvabilitate a debitorului S.C. „R&M S.R.L.. Organul fiscal a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.27 alin.(1) lit.a) din Codul de procedură fiscală, având în vedere că S.C. „R&M” S.R.L. a vândut reclamantei active în valoare de 2.352.574 lei (fără TVA), creanţa fiind cedată, prin contract de cesiune, către creditoarea NS.
Contestaţia reclamantei împotriva acestei decizii de impunere fiscală a fost soluţionată prin decizia nr.704/30.10.2007, în sensul că, la pct.1 al deciziei, s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei pentru suma de 20.877.168 lei, în condiţiile art.184 alin.(1) lit.b) din Codul de procedură fiscală, până la soluţionarea definitivă și irevocabilă a contestaţiei formulate de către S.C. „R&M” S.R.L. împotriva deciziei de impunere nr.227/21.02.2007, emisă de aceeași pârâtă și pentru aceeași sumă, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.
La pct.2 din decizia nr.704/30.10.2007, pârâta a respins contestaţia ca neîntemeiată, pentru suma de 3.779.368 lei, reţinând atragerea răspunderii solidare a reclamantei pentru acest debit, cu persoana juridică debitoare S.C. „R&M” S.R.L..
Cu privire la soluţia cuprinsă la pct.1 din decizia nr. 704/30.10.2007, Curtea de apel a reţinut că aceasta este nelegală, întrucât art.214 alin.(1) lit.b) din Codul de procedură fiscală prevede posibilitatea de suspendare a procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, atunci când soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept ce face obiectul unei alte judecăţi, iar în cauză decizia de impunere fiscală nr.227/21.02.2007 emisă de D.G.F.P. Timiș a fost contestată de S.C. „R&M” S.R.L. în procedura administrativă reglementată de Codul de procedură fiscală, astfel că nu formează obiectul unei acţiuni introduse pe rolul unei instanţe judecătorești în sensul dispoziţiilor menţionate. De asemenea, instanţa a reţinut că, faţă de aceleași dispoziţii din Codul de procedură fiscală, suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de reclamantă este netemeinică și nelegală și în ceea ce privește luarea în considerare a deciziei administrative de suspendare a soluţionării contestaţiei formulate de S.C. „R&M” S.R.L. pe cale administrativă împotriva deciziei de impunere ori luarea în considerare a existenţei unor fapte penale, legate de impunerea ce face obiectul deciziei nr.198/10.VII.2007.
În ceea ce privește pct.2 din decizia nr. 704/30.10.2007, Curtea de apel a reţinut că este nelegală soluţia de respingere a contestaţiei formulate de reclamantă pentru suma de 3.779.368 lei, întrucât atragerea răspunderii solidare, reglementată de art.27 alin.(1) lit.a) din Codul de procedură fiscală, ce a stat la baza emiterii deciziei nr.585/11.09.2007, este condiţionată de preexistenţa declarării stării de insolvabilitate a debitorului, cerinţă care nu este îndeplinită în cauză, întrucât S.C. „R&M” S.R.L. nu a fost declarată în insolvenţă, potrivit procedurilor reglementate de Legea nr.85/2006.
Sub acest aspect, instanţa a reţinut că nici procesul-verbal de insolvabilitate a debitoarei S.C. „R&M” S.R.L., nici referatul aprobat de Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii și nici Nota Grupului de lucru cu atribuţii în aplicarea prevederilor art.27-28 din Codul de procedură fiscală, invocate ca acte constatatoare ale stării de insolvabilitate și care au stat la baza emiterii deciziei de impunere ce formează obiectul litigiului, nu constituie dovezi prevăzute de lege pentru a confirma existenţa situaţiei de „declarat insolvabil”.
Instanţa a mai reţinut că în situaţia insolvabilităţii debitorului atribuţiile organelor fiscale sunt prevăzute în Capitolul 12 din Codul de procedură fiscală, iar la art.177 alin.(3) din același cod se prevede că cererile organelor fiscale privind începerea procedurii insolvenţei se vor înainta instanţelor judecătorești, astfel că singurul organ abilitat în declararea insolvabilităţii unui debitor este instanţa de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs recurenta-pârâtă D.G.F.P. Timiș, invocând motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.a Cod procedură civilă și solicitând modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii reclamantei- intimate reclamanta S.C. „LDTI” S.R.L. – Timișoara.
În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta-pârâtă a susţinut, după cum urmează:
- în privinţa sumei de 3.779.368 lei, în mod corect organul fiscal a atras răspunderea intimatei – recurente, pentru debitoarea S.C. R&M Tobacco Internaţional” SRL, întrucât această sumă este o creanţă certă și necontestată, reţinută în sarcina debitoarei insolvabile și care nu are nici o legătură cu contestaţia prealabilă administrativă formulată de această debitoare împotriva deciziei de impunere nr.227 din 21 februarie 2007 emisă de D.G.F.P. Timiș;
- se impunea respingerea ca inadmisibilă, de către instanţa de fond a cererii intimatei de obligare a D.G.F.P. Timiș la soluţionarea pe fond a contestaţiei pentru suma de 20.877.168 lei, în condiţiile în care întemeiat și legal s-a reţinut prin decizia nr.704/2007 că între atragerea răspunderii solidare a contestatoarei, în calitate de persoană răspunzătoare, pentru suma de 24.656.536 lei și soluţionarea contestaţiei formulate de debitoarea insolvabilă S.C. R&M” SRL împotriva deciziei de impunere nr.227 din 21 februarie 2007, emisă de D.G.F.P. Timiș pentru suma de 20.877.168 lei, există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea în parte a prezentei cauze, or soluţionarea contestaţiei debitoarei este în prezent și ea suspendată, prin decizia nr.198 din 10 iulie 2007, în condiţiile art.214 alin.1 lit.a din O.G. nr.92/2003, republicată;
- cu privire la motivele invocate de contestatoare, potrivit cu care activele obţinute de societatea contestatoare de la debitoarea S.C. R&M” SRL nu s-a făcut cu rea-credinţă, s-a susţinut că vânzătorul nu a urmărit nici un scop economic, tranzacţia ducând implicit la prejudicierea și devalizarea societăţii, la insolvabilitatea acesteia, tranzacţia fiind făcută în beneficiul societăţii reclamante, ce face parte din același grup de firme;
- instanţa de fond a reţinut că atragerea răspunderii solidare este condiţionată de preexistenţa declarării stării de insolvabilitate a debitorului, ignorând prevederile din Codul de procedură fiscală cu privire la starea de insolvabilitate din punct de vedere fiscal, ce nu se confundă cu starea de insolvenţă prevăzută de Legea nr.85/2006, cu modificări, în cauză fiind îndeplinite ambele condiţii.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte examinând sentinţa atacată în raport de prevederile legale incidente din materia ce formează obiectul analizei în cauză, faţă de criticile recurentei-pârâte dar și sub toate aspectele, potrivit art.3041 Cod procedură civilă, reţine că nu subzistă în cauză motive care să impună fie casarea, fie modificarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în considerarea celor în continuare arătate.
Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate criticile recurentei întrucât motivele înfăţișate de prima instanţă, în fundamentarea și argumentarea soluţiei de anulare a pct.1 din decizia contestată de reclamanta-intimată, nr.704 din 30 iunie 2007, prin care organul fiscal a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de această societate pentru suma de 20.877.168 lei până la pronunţarea unei soluţii definitive și irevocabile în cazul contestaţiei formulate de debitoarea S.C. R&M SRL Timișoara, împotriva deciziei de impunere fiscală nr.227 din 21 februarie 2007, pentru același debit, sunt nu numai legale dar și susţinute de materialul probator existent la dosar.
Instanţa de fond a reţinut în mod just că potrivit art.214 alin.1 lit. b) din Codul de procedură fiscală, suspendarea soluţionării contestaţiei se poate face numai când aceasta depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi, condiţie care în cauză nu a fost dovedită.
Mai mult, din cuprinsul actelor depuse cu ocazia soluţionării recursului de faţă, rezultă fără echivoc că prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă (Sentinţa civilă nr.308/2007 a Curţii de Apel Timișoara, rămasă irevocabilă prin Decizia nr.2409 din 11 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie – Secţia de contencios administrativ și fiscal) organul fiscal a fost obligat să soluţioneze contestaţia formulată de societatea debitoare S.C. R&M SRL împotriva deciziei de impunere nr.227/2007 pentru suma de 20.877.168 lei, fiind anulată măsura suspendării dispusă prin decizia nr.198 din 10 iulie 2007.
Astfel, nu mai subzistă nici motivul de fapt invocat în prezenta cauză care să justifice cererea organului fiscal, de menţinere a suspendării soluţionării contestaţiei formulate în prezenta cauză, criticile recurentei pe acest aspect fiind așadar nefondate.
Urmează a fi respinse ca neîntemeiate și criticile recurentei-pârâte vizând modalitatea în care instanţa de fond a soluţionat contestaţia reclamantei – intimate cu privire la pct.2 din decizia nr.704/2007, vizând suma de 3.779.368 lei și a apreciat totodată asupra îndeplinirii condiţiilor atragerii răspunderii solidare a unor persoane în temeiul art.27 alin.1 lit.a din Codul de procedură fiscală.
Potrivit acestui text de lege, pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile Codului de procedură fiscală, răspund solidar cu acesta, în sensul reţinut și în cuprinsul Deciziei nr.585 din 11 septembrie 2007, privind atragerea răspunderii solidare, persoanele fizice sau juridice care în cei 3 ani anteriori datei declarării insolvabilităţii, cu rea- credinţă dobândesc în orice mod active de la debitorii care astfel își provoacă insolvabilitatea.
În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că textul de lege ce a servit drept temei al atragerii prin decizie administrativ-fiscală a răspunderii solidare a reclamantei- intimate prevede drept condiţie preexistenţa declarării stării de insolvabilitate a debitorului, respectiv a S.C. R&M SRL.
Nu sunt întemeiate criticile recurentei-pârâte câtă vreme potrivit art.177 din Codul de procedură fiscală referitor la deschiderea procedurii insolvenţei, cererile organelor fiscale privind începerea procedurii insolvenţei se vor înainta instanţelor judecătorești, devenind astfel pe deplin incidente și aplicabile prevederile Legii nr.85/2006, republicată care reprezintă legea generală sau dreptul comun în materia insolvenţei.
Este adevărat, așa cum susţine recurenta că în art.176 din Codul de procedură fiscală este definit debitorul insolvabil ca fiind cel ale cărui venituri sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată sau care nu au venituri sau bunuri urmăribile, dar cum acest text nu conţine nici un fel de prevederi referitoare la procedura de declarare a insolvenţei, rezultă că devin incidente prevederile sus-citate, ale art.177 în ceea ce privește modalitatea legală de deschidere și de declarare a stării de insolvenţă, ceea ce nu poate realiza decât în condiţiile Legii nr.85/2006, cu atât mai mult cu cât și art.137 alin.1 din Codul de procedură fiscală se referă la starea de insolvenţă a debitorului.
Din această perspectivă, simpla dovadă a deschiderii procedurii insolvenţei faţă de debitoarea S.C. R&M SRL, printr-o sentinţă comercială cu privire la care nu s-a făcut dovada că este definitivă și irevocabilă (sentinţa nr.478 din 13 septembrie 2007 a Tribunalului Timiș-Secţia comercială – faliment), la care a făcut referire recurenta-pârâtă, nu echivalează , în sensul textului de lege sus evocat, cu declararea stării de insolvabilitate sau de insolvenţă a debitorului, conţinutul acestor prevederi având în mod evident prevalenţă raportat la ordinele la care s-a făcut referire.
Reţinând așadar că întemeiat a constatat instanţa de fond și că organul fiscal nu este abilitat să emită acte declarative ale insolvenţei, astfel de competente aparţinând exclusiv tribunalului, respectiv judecătorului sindic, potrivit Legii nr.85/2006, modificată, în temeiul art.312 Cod procedură civilă recursul a fost respins ca nefondat.