Hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii de modificare a Regulamentului de organizare și funcţionare asupra procedurii de cercetare și sancţionare a încălcării normelor de conduită reglementate de Codul Deontologic al judecătorilor și procurorilor. Natura actului. Instanţă competentă.
Legea nr. 303/2004
Legea nr. 317/2004, art. 29 alin. (7)
Legea nr. 554/204, art. 7
Cuprins pe materii: Drept administrativ
Indice alfabetic: Asociaţia Magistraţilor din România
Act administrativ cu caracter normativ.
Competenţă materială. Competenţă specială exclusivă
Cod deontologic
Consiliul Superior al Magistraturii
Hotărâre a Plenului CSM
Judecători
Procurori
Procedură prealabilă.
Regulament de organizare și funcţionare
Noţiunea de „cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor” din cuprinsul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 se referă la parcursul profesional al acestora, de la promovarea în profesie și până la încetarea acesteia, în legătură cu exercitarea concretă și efectivă a atribuţiilor lor.
Această dispoziţie legală, prin care este instituită competenţa specială exclusivă a Secţiei Contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, de a soluţiona recursurile declarate împotriva hotărârilor privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, nu poate fi extinsă prin analogie altor hotărâri adoptate de Plenul CSM în exercitarea atribuţiilor sale, cum ar fi hotărârile privind modificarea regulamentului propriu de organizare și funcţionare.
Acţiunea în anularea hotărârii Plenului CSM de modificare a regulamentului propriu de organizare și funcţionare este potrivit dispoziţiilor Legii 554/2004 de competenţa curţii de apel, ca instanţă de contencios administrativ – fiind supusă astfel, inclusiv condiţiei îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din această lege. Faptul că plângerea prealabilă împotriva acestei hotărâri, ca act administrativ cu caracter normativ, poate fi formulată oricând, nu numai în termenul de 30 de zile de la data comunicării actului – așa cum este prevăzut în cazul actelor administrative cu caracter individual – nu poate fi interpretat ca fiind de natură să înlăture obligativitatea îndeplinirii acestei proceduri.
I.C.C.J. , Secţia de contencios administrativ și fiscal
Decizia nr. 3436 din 19 iunie 2009
La data de 1 septembrie 2008 reclamanta Asociaţia Magistraţilor din România a chemat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea art. 36' si 362 din Regulamentul de organizare și funcţionare al Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum au fost introduse prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564/19 iunie 2008.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat ca prin hotărârea sus menţionată Consiliul Superior al Magistraturii a dispus introducerea a două articole după art. 36 din Regulamentul de organizare și funcţionare, prin care se reglementează procedura cercetării și sancţionării încălcării normelor de conduită reglementate de Codul Deontologic al judecătorilor și procurorilor.
S-a apreciat că hotărârea este nelegală sub două aspecte:
Pe de o parte, pârâtul nu putea include decât reguli privind procedura îndeplinirii unor competenţe prevăzute de lege și nu să-și atribuie competenţe ce nu au fost atribuite prin lege.
De asemenea, fundamentarea hotărârii este contrară funcţiei normei deontologice.
Încălcarea normelor deontologice în reglementarea actuală nu poate atrage judecata Consiliului Superior al Magistraturii pentru că legea nu-i conferă aceste atribuţii, iar sancţiunea morală nu se identifică cu cea disciplinară.
Reclamanta a invocat faptul că are calitate procesuală datorită scopului statutar al asociaţiei.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 554/2004, Constituţia României, Legea nr. 303/2004 și 304/2004.
La 4 noiembrie 2008 pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile, solicitând respingerea acţiunii ca inadmisibilă, iar, în subsidiar ca neîntemeiată.
Curtea de Apel București – Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentinţa nr. 204 din 21 ianuarie 2009, a admis excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de Consiliul Superior al Magistraturii și a respins acţiunea reclamantei Asociaţia Magistraţilor din România ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel această instanţă a reţinut că prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 reglementează obligativitatea persoanei care se consideră vătămată printr-un act administrativ să se adreseze autorităţii publice cu o solicitare privind revocarea în tot sau în parte a actului înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ.
Or, în cauză, reclamanta nu s-a adresat pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii cu o cerere prin care să solicite revocarea sau anularea Hotărârii nr. 564/2008.
În mod total eronat reclamanta a considerat că în cazul actelor normative nu este necesară procedura prealabilă.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 7 alin.1 din Legea nr. 554/2004 rezultă că în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând, nu numai în termenul de 30 de zile de la data comunicării actului, așa cum este prevăzut în cazul actelor administrative cu caracter individual, ceea ce nu echivalează cu faptul că nu este necesară plângerea prealabilă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta Asociaţia Magistraţilor din România.
În motivele de recurs se arată că Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor este un act administrativ cu caracter normativ, în sensul dispoziţiilor art. 29 alin.5 din Legea nr. 317/2004, republicată.
De aceea, ar fi incidente în cauză dispoziţiile art. 29 alin.7 din Legea nr. 317/2004, republicată, care instituie regula potrivit căreia „hotărârile plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu recurs de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secţia de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie”, astfel că se înlătură incidenţa dispoziţiilor art. 10 și art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Această normă, având caracter special faţă de art. 7 alin.11 din Legea nr. 554/2004, exclude aplicarea acestui ultim text și se invocă și excepţia necompetenţei materiale a curţii de apel pentru că Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Secţia de contencios administrativ și fiscal este instanţa competentă să soluţioneze cauza, ca instanţă de recurs.
Recursul este nefundat.
Prin cererea adresată instanţei de fond, reclamanta a solicitat anularea art. 361 și 362 din Regulamentul de organizare și funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum au fost introduse prin Hotărârea nr. 564/19 iunie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Prin urmare, obiectul acţiunii nu îl constituie anularea unor articole din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost aprobat Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, așa cum se susţine în motivele de recurs ci cea care vizează organizarea și funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii.
În motivele de recurs se face referire la art. 20 alin.7 din Legea nr. 317/2004, republicată, care prevede că „hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate în recurs, în termen de 15 zile de la comunicare sau publicare, la Secţia de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie”.
Faţă de acest text urmează a se stabili dacă hotărârea contestată se referă la „cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor” având în vedere că ea vizează Regulamentul de organizare și funcţionare al Consiliului Superior al Magistraturii.
Noţiunea de „cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor” se referă, însă, la parcursul profesional al acestora de la promovarea în profesie și până la încetarea acesteia, în legătură directă cu exercitarea concretă și efectivă a atribuţiilor.
Art. 29 alin.7 din Legea nr. 317/2004 este o normă de excepţie pentru că stabilește competenţa, în recurs, a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie – Secţia de contencios administrativ și fiscal în comparaţie cu alte acte ale Consiliului Superior al Magistraturii care sunt și ele supuse controlului judecătoresc dar potrivit regulilor de competenţă prevăzute de lege.
Excepţiile sunt de strictă interpretare și textul nu poate fi extins, prin analogie, altor hotărâri adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii, în exercitarea atribuţiilor sale cum ar fi cea privind organizarea și funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii.
Este adevărat că actul administrativ atacat este unul cu caracter normativ, dar el nu vizează „cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor” pentru a fi incidente dispoziţiile art. 29 alin.7 din Legea nr. 317/2004.
În același sens este și practica Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie – Secţia de contencios administrativ și fiscal care a considerat că hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii nu vizează „cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor” și nu poate fi atacată cu recurs la această instanţă ci este supusă controlului judiciar potrivit competenţei stabilite de Legea nr. 554/2004.
Chiar dacă este un act administrativ cu caracter normativ este necesară efectuarea procedurii prealabile pentru că, chiar art. 7 alin.11 din Legea nr. 554/2004, prevede că, în cazul acestor acte, procedura prealabilă poate fi făcută oricând.
Din interpretarea acestui text nu se poate deduce faptul că procedura prealabilă nu ar fi necesară în cazul actelor administrative cu caracter normativ, ci că nu este prevăzut un termen pentru efectuarea procedurii prealabile, având în vedere că și acţiunea în anulare a unor asemenea acte poate fi formulată oricând.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 Cod procedură civilă recursul a fost respins ca nefondat.
Pentru că actul administrativ cu caracter normativ atacat nu vizează „cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor” a fost respinsă și excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel de a soluţiona cererea.