Procuror. Cerere de stabilire și
acordare a sporului de vechime în muncă. Natura litigiului. Instanța
competentă material.
Codul
de procedură civilă, art. 20-22
Codul
muncii, art. 1 alin. (2), art. 284
Cuprins pe materii: Drept procesual civil
Indice alfabetic: Instanță competentă
Procurori
Regulator de competență
Spor de vechime în muncă
Potrivit art. 1 alin. (2) din Codul Muncii, dispozițiile acestui cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.
Cererea prin care un procuror a pretins recunoașterea și acordarea de către pârâți a unui drept constând în sporul de vechime în muncă, se subscrie acestor dispoziții iar nu celor cuprinse art. 36 din O.U.G. nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, prin care se instituie o procedură specială de contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale, procedură ce presupune însă preexistența unui act administrativ care să fi statuat asupra acelor drepturi.
Instanța competentă să judece litigiul va fi astfel, în temeiul art. 284 din Codul muncii, tribunalul, ca instanță de drept comun.
Î.C.C.J.,
Secția de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr. 877 din 4 martie 2008
Prin
acțiunea înregistrată pe rolul
Tribunalului Timiș, reclamanta F.C. în
contradictoriu cu Ministerul Public - Parchetul
de pe lângă Tribunalul Timiș, Parchetul de pe lângă înalta Curte
de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor
Publice a solicitat obligarea pârâților să-i achite sporul de vechime
în muncă pentru perioada 01.08.2005- 05.12.2005, actualizat cu indicele de
inflație de la data nașterii drepturilor și până la data
executării hotărârii, precum și efectuarea mențiunilor
corespunzătoare în carnetul de muncă și obligarea Ministerului
Economiei și Finanțelor să aloce necesare plății
acestor sume.
Prin sentința
civilă nr.l689/PI din 15 august 2007 a Tribunalului Timiș a fost
declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea
Curții de Apel București.
Pentru a
pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că
dispozițiile privind salarizarea magistraților din OUG nr.27/2006,
stabilesc în mod clar că instanța competentă a soluționa
litigiile privind drepturile salariale ale magistraților este Curtea de
Apel București. Prin sentința civilă nr.2676 din 31 octombrie
2007 a Curții de Apel București a fost declinată competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția
litigii de muncă.
Pentru a
pronunța soluția arătată, curtea a reținut că
reclamanta nu contestă drepturi salariale stabilite de autoritatea
publică angajatoare, iar în cauză fiind vorba despre drepturi
nerecunoscute de pârâți, nu se poate califica cererea ca o
nemulțumire a reclamantei cu privire la stabilirea drepturilor
salariale, în sensul dat de
art.36 din OUG nr.27/2006.
Înalta Curte,
constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art.20 alin. (l), art.
21 și art. 22 din Codul de procedură civilă, urmează a
pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei,
precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.
Conflictul de
competență ivit între Curtea de Apel București - Secția de
contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Timiș -
Secția civilă se va rezolva în sensul stabilirii competenței de
soluționare a acțiunii formulate de reclamanta F.C. în contradictoriu
cu Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș,
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
și Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului Timiș
- Secția conflicte de muncă, pentru considerentele care urmează:
Ordonanța de
Urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte
drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de
personal din sistemul justiției prevede, în art. 36, o procedură
specială de contestare a modului de stabilire drepturilor
salariale, ceea ce presupune, în mod logic, preexistenta unui act administrativ
care să fi statuat asupra acelor drepturi.
In
speță, reclamanta nu a contestat dispoziția care i-a stabilit
drepturile salariale cuvenite funcției sale de procuror, ci a pretins
recunoașterea și acordarea de către pârâți a unui drept
constând în sporul de vechime în muncă.
Așa fiind,
Tribunalul Timiș - Secția civilă s-a dezinvestit în mod
greșit de soluționarea acțiunii, întrucât, în raport cu obiectul
cererii, instanța era competentă material, sub incidența
dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora el
se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi
speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții
specifice derogatorii.
De asemenea,
dispozițiile art. 284 alin. (1) din Codul muncii trimit, în ceea ce
privește instanța competentă în judecarea conflictelor de
muncă în general, la codul de procedură civilă, aplicabile fiind
dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. c).
În fine, în
stabilirea competenței după materie pentru cererea reclamantei,
relevante și exclusiv aplicabile sunt dispozițiile art. 1
alin. (2) din Codul muncii, mai sus redate, iar nu cele ale art. 69 care exclud
din sfera "conflictelor de drepturi" pe cele ivite între
unități și persoane între care există alt tip de
contracte decât cele de muncă, deoarece între părțile din
cauză există un raport de serviciu special, specific sistemului
justiției.
Astfel fiind, competența de
soluționare a litigiului a fost stabilită în favoarea Tribunalului
Timiș –Secția Civilă.