Consilieri juridici. Spor de mobilitate și confidenţialitate. Inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 60 alin. (2) din Statutul profesiei de consilier juridic, consilierilor juridici având statut de funcţionari publici.

Codul Muncii, art. 25 și  art. 26

Legea nr.514/2003

Statutul profesiei de consilier juridic, art.60 alin. (2)

Legea nr. 188/1999

 

 

 

Dispoziţiile art. 60 alin. (2) din Statutul profesiei de consilier juridic, referitoare la plata sporurilor de mobilitate și confidenţialitate sunt aplicabile exclusiv consilierilor juridici având statut de angajaţi, în baza unor contracte individuale de muncă.

            Ele nu se aplică și consilierilor juridici numiţi în funcţie, aceștia având potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 514/2003 statutul de funcţionari publici. În acest caz, este vorba de raporturi de muncă ce își au izvorul într-un contract de drept public, unde  libertatea contractuală a părţilor este în cea mai mare parte suplinită de legiuitor, astfel încât negocierea individuală nu este posibilă.

 

Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,

                                                                   Decizia nr. 2014 din 17 aprilie 2007

 

Notă: Legea nr. 188/1999 a fost republicată în M.Of. nr. 365 din 29/05/2007.

 

            Prin sentinţa civilă nr.1968 din 26 septembrie  2006 a Curţii de Apel București – Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă  în parte  acţiunea  formulată de reclamanţii RG, HC, IR, ș.a. având ca obiect obligarea  pârâtei Casa Naţională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale la  emiterea unei decizii prin care  să fie acordat  sporul de  mobilitate  în cuantum de  25%, precum și  sporul de confidenţialitate  în cuantum de 25%, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr.524/2003 și la suportarea  cheltuielilor   pricinuite  de reorganizarea profesiei.

            Instanţa a obligat pârâta să deconteze  reclamanţilor cheltuielile prilejuite  de reorganizarea profesiei și a  respins cererea de acordare a sporurilor de  mobilitate și confidenţialitate, ca neîntemeiată.

            Pentru a pronunţa această hotărâre  instanţa a reţinut  că reclamanţii sunt funcţionari publici, având  funcţia de  consilieri juridici și au suportat cheltuielile ocazionate  de reorganizare a profesiei în conformitate  cu Legea nr.524/2003, cheltuieli care urmează să fie decontate de pârâtă în  baza dispoziţiilor art.57 alin. (2) și (3) din Statutul profesiei de consilier juridic.

            În ceea ce privește cererea de plată a unui spor de mobilitate și a unui spor de confidenţialitate, instanţa a apreciat că aceasta este neîntemeiată deoarece  dispoziţiile art.60 alin. (2) din Statutul profesiei de  consilier juridic, care face trimitere la Legea nr.53/2003 –Codul muncii, nu sunt aplicabile reclamanţilor, aceștia fiind funcţionari publici și nu angajaţi cu contract de muncă. Instanţa  de  fond  a  mai reţinut  funcţionarul public este  remunerat  în conformitate  cu dispoziţiile imperative  ale legislaţiei în vigoare, neavând posibilitatea  să negocieze îndemnizaţia și sporurile pe care le primește.

            Reclamanţii au declarat recursarătând că, fără putinţă de tăgadă, dispoziţiile Legii nr.514/2003 precum și cele ale Statutului profesiei de  consilier juridic sunt aplicabile consilierilor juridici, indiferent  de natura raportului  în temeiul căruia un consilier își exercită profesia, raport de muncă sau raport  de serviciu.

            Recurenţii au susţinut  că în mod greșit instanţa de  fond a reţinut că dispoziţiile art.60 alin. (2)  din Statutul profesiei consilierului  juridic, referitoare la  plata  sporurilor de mobilitate și confidenţialitate, nu sunt opozabile  autorităţilor și instituţiilor publice,  câtă vreme potrivit acestui text consilierul juridic numit în funcţie are dreptul să beneficieze, pe lângă  remuneraţia  de bază și de prestaţii suplimentare în bani reprezentând clauza  de  mobilitate  și clauza  de  confidenţialitate  în temeiul art. 25 și art. 26  din Legea nr.53/2003.

            În fine, recurenţii au mai susţinut că întrucât consilierul juridic are obligaţia de a se deplasa la instanţele judecătorești precum și obligaţia păstrării secretului profesional, este îndreptăţit să beneficieze de prestaţii suplimentare în bani, reprezentate de  cele două sporuri solicitate.

            Recursul este  nefondat.

            Potrivit art.2 din Legea nr.514/2003, privind organizarea și exercitarea profesiei de  consilier juridic, consilierul juridic poate fi numit în funcţie sau angajat  în muncă, în condiţiile legii. Articolul 3 din același act normativ stabilește  expres și diferenţele de statut aplicabil, menţionând că are  statutul funcţionarului public, consilierul juridic numit în funcţie, potrivit  funcţiei și  categoriei acesteia  în vreme ce  consilierul juridic angajat  în muncă are  statut de salariat.

            De aici  și regimurile juridice  diferite, aplicabile  celor două posibile categorii de consilieri juridici, respectiv pentru funcţionarii publici și pentru salariaţi.

            Legea  nr.188/1999 constituie dreptul comun pentru toate categoriile de funcţionari publici, iar  codul muncii este  aplicabil prioritar raporturilor juridice  de muncă întemeiate  pe un contract individual de muncă         Totodată, art. 60 alin. (1) din Statutul profesiei de  consilier juridic  stipulează că pentru activitatea sa profesională, consilierul  juridic are dreptul la o remuneraţie de bază, stabilită prin negociere pentru consilierul juridic  ce are statut de salariat, sau conform legilor  speciale pentru cel  numit  în funcţie.

            Cum în cauza de  faţă a rezultat necontestat  că recurenţii reclamanţi sunt  consilieri  juridici numiţi în funcţii publice în cadrul C.N.P.A.S., Înalta Curte  reţine  că în mod corect  instanţa de  fond a stabilit  că acestora le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr.188/1888, ca  drept  comun pentru toate categoriile  de  funcţionari publici.

            Nu pot  fi primite  criticile recurenţilor, în condiţiile  în care, deși similar  cu regimul  salariaţilor, regimul juridic de drept comun aplicabil funcţionarilor publici prezintă numeroase particularităţi, cea mai importantă derivând din actul de investire într-o anumită funcţie publică.

            Din această perspectivă, deși în cazul  funcţionarului public există un acord de voinţe întrucât numirea unei persoane în calitatea de  funcţionar public se realizează numai cu consimţământul său, nu ne aflăm în prezenţa unui contract individual de muncă, în accepţiunea Codului Muncii, ci a unui contract de drept public  sau de drept administrativ, astfel cum a fost definit în doctrină, în cazul  căruia  libertatea  contractuală a  părţilor este în cea mai mare parte  suplinită de legiuitor, nefiind posibilă negocierea individuală.

            În aceste condiţii, corect a reţinut  instanţa  de  fond  că prevederea art. 60 alin.(2) din Statutul profesiei de  consilier juridic, făcând referire  expresă la negocierea prestaţiilor suplimentare,  prevedere care de altfel nu poate fi analizată decât în corelaţie cu alineatul (l) al aceluiași text,  sus-citat, îi vizează exclusiv pe  consilierii juridici având  statut de angajaţi, în baza unor  contracte individuale de muncă, susceptibile de negocierea unor clauze suplimentare, cum ar fi clauza de mobilitate și cea de  confidenţialitate.

            De altfel aceste clauze  specifice  sunt prevăzute numai de Codul Muncii nu și în dreptul comun aplicabil funcţionarilor publici.

            Recursul a fost respins.