Judecători. Acordarea de stimulente financiare. Includerea unei condiții privind vechimea. Discriminare.
Legea nr. 146/1997, art. 25 alin. (2)
Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, art. 2 alin. (2)
Ordinul ministrului justiției nr. 2404/C/2004, art. 4
Stimulentele financiare acordate judecătorilor din fondul constituit în temeiul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, constituie un drept conferit de lege, destinat stimulării personalului din sistemul justiției, fără distincție, repartizarea lor pe beneficiar fiind făcută, potrivit dispozițiilor alin. (3) ale aceluiași articol, în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.
Instituirea prin Ordinul ministrului justiției nr. 1921/C/2005 a criteriului vechimii între 0-3 ani pentru acordarea acestor stimulente judecătorilor, constituie o discriminare indirectă în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (2) din O.G. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, acest criteriu dezavantajând judecătorii cu o vechime mai mare de 3 ani, care au înregistrat performanțe profesionale și care îndeplinesc criteriile de repartizare individuală instituite prin art. 4 din Normele interne aprobate prin Ordinului ministrului justiției nr. 2404/C/2004.
Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr. 3137 din 20 iunie 2007
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București la 27 aprilie 2007, Ministerul Justiției a declarat recurs împotriva sentinței nr. 3673/14 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București solicitând modificarea hotărârii atacate.
În motivarea recursului, recurentul susține că litigiul s-a născut în urma hotărârilor Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care a apreciat că „acordarea stimulentelor salariale pentru judecători potrivit criteriului de vechime ( 0-3 ani) reprezintă o discriminare indirectă potrivit art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare”.
Recurenta a mai menționat că Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a apreciat că „vechimea în muncă este un criteriu aparent neutru care dezavantajează judecătorii cu o vechime mai mare de 3 ani, ce îndeplinesc criteriile obiective prevăzute de lege pentru a beneficia de stimulente salariale”.
Ministerul Justiției, a susținut că în mod greșit Curtea de Apel București a respins plângerea formulată de Ministerul Justiției cu motivarea că alegerea criteriului de vechime pentru repartizarea stimulentelor având ca sursă fondul constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997 dezavantajează judecătorii cu o vechime mai mare de 3 ani care au înregistrat performanțe profesionale și îndeplinesc criteriile de repartizare individuală.
În susținerea recursului Ministerul Justiției precizează că stimulentele financiare în discuție au fost acordate cu respectarea prevederilor normelor interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin.2 din Legea nr. 146/1997 aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2404/C/2004.
S-a mai menționat că stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege și că nu poate fi în cauză vorba de practici discriminatorii câtă vreme, ulterior măsurile de recompensare având ca sursă fondurile prevăzute de Legea nr. 146/1997 au vizat în continuare și personalul din sistemul autorității judecătorești, care nu s-a încadrat în Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/15 decembrie 2005.
Analizând cauza, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Instanța de fond a hotărât că acordarea de Ministerul Justiției prin Ordinul nr. 1921/C/2005 de stimulente financiare judecătorilor, din cadrul judecătoriilor care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, în sumă de 1.700 RON așa cum a constatat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării constituie o discriminare, împărțindu-se categoria socio-profesională a judecătorilor în două categorii: cea a judecătorilor cu o vechime în muncă între 0-3 ani și cea a judecătorilor cu o vechime de 3 ani.
Instanța de fond a reținut că acordarea acestor stimulente s-a făcut în baza art. 4 din Normele Interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997, aprobate prin Ordinul nr. 2404/C/2004. Aceste sume nu prevăd în art. 4 „criteriul vechimii în magistratură”, criteriile prevăzute fiind în sensul evaluării activității și performanței judecătorului.
Totodată, instanța de fond a apreciat că în mod corect intimatul –pârât în cauză a reținut incidența art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor firmelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, criteriul vechimii de 0 -3 ani reprezentând un criteriu aparent neutru, însă care dezavantajează judecătorii cu o vechime mai mare de 3 ani, care au înregistrat performanțe profesionale și îndeplinesc criteriile de repartizare individuală prevăzute de art. 4 din Norme pentru a beneficia de acordarea de stimulente salariale.
Mai mult s-a precizat de instanță că impunerea unei limite de vechime de 3 ani înseamnă inaplicarea criteriilor de repartizare individuală la judecătorii care au depășit această limită de vechime, deci excluderea acestora deși, fondul constituit potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 este destinat stimulării personalului din sistemul justiției, fără distincție, cu excepția stimulentelor nominale care se acordă în anumite condiții expres stabilite.
S-a mai considerat de instanța de fond că eliminarea unor categorii de judecători de la acordarea stimulentelor din Fondul constituit potrivit art. 25 alin (2) din Legea nr. 146/1997, pe considerente abstracte de grup sau categorie profesională, în funcție de vechime, în condițiile în care vechimea în magistratură reprezintă unul din elementele în baza căruia se stabilește indemnizația prevăzută de art. 3 și 4 din O.G. nr. 27/2006 și în raport de care se face promovarea potrivit Legii nr. 303/2004, așa cum s-a făcut prin actul administrativ în discuție – Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005 este o discriminare în sensul art. 2 din O.G. nr. 137/2000.
Recursul este nefondat.
În mod corect instanța de fond a apreciat că hotărârea nr.15/23 ianuarie 2006 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este corectă.
Prin Ordinul nr. 1921/C/2005, Ministerul Justiției prin ignorarea prevederilor art. 4 din Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997, aprobate prin Ordinul nr. 2404/C/2004 și instituind un singur criteriu neprevăzut de aceste norme a acordat stimulente financiare judecătorilor de la judecătorii cu o vechime de 0 – 3 ani.
Susținerea Ministrului Justiției că aceste stimulente s-au încadrat în condițiile generale de repartizare ignorându-se discriminarea voită instituită privind vechimea în muncă a judecătorilor 0 -3 ani, cu încălcarea art. 4 din normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997, aprobate prin Ordinul nr. 2404/C/2004, a art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) și (2), art. 6 lit.c și art. 8 din O.G. nr. 137/2000 este neîntemeiată. În acest sens este și art. 4 alin.2 art. 4 alin. (2) din Constituție, extins la art. 20 din Constituție ce permite corelarea dispozițiilor constituționale cu tratatele și pactele internaționale la care România este parte, art. 7 din Declarația universală a drepturilor omului, art. 26 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, art. 2 alin.2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice sociale și culturale.
Împrejurarea că „ulterior” măsurile de recompensare având ca sursă fondurile prevăzute de Legea nr. 146/1997 au vizat în continuare și personalul din cadrul autorității judecătorești ce nu s-a încadrat în Ordinul Ministerului Justiției nr.1921/C/15 decembrie 2005, susținută de recurent pe lângă faptul că nu a fost dovedită ca atare nu a fost dovedită și în raport de măsura discriminatorie analizată în cauză, sintagma „personalul din sistemul autorității judecătorești neîncadrat în Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/15 decembrie 2005 nefiind detaliată.
Pe de altă parte ceea ce este cert în cauză este faptul că actul administrativ constituit în Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/15 decembrie 2005 instituie o măsură discriminatorie.
Stimulentele sunt drepturi conferite de lege și a căror acordare se face în condițiile art. 4 din Normele Interne privind repartizarea fondului constituit conform art. 25 din Legea nr. 146/1997 aprobate prin Ordinul nr. 2404/C/2004 iar Ministerul Justiției le-a acordat pe baza unui singur criteriu vârsta între 0 – 3 ani vechime în funcția de judecător.
Recursul declarat fiind neîntemeiat a fost respins .