Hotărâre a Consiliului General al Municipiului București prin care s-a aprobat concesionarea unui teren aparţinând domeniului public de interes local. Refuzul nejustifcat al primarului general de a executa hotărârea. Temeiul juridic al admisibilităţii acţiunii introduse de reclamant
Dreptul societăţii comerciale reclamante de a cere și obţine aplicarea
hotărârii de concesioanre, derivă din calitatea sa d epersoană juridică română
de drept privat, precum și din dispoziţiile art.5 pct.2 din Legea nr.219/1998
privind regimul concesiunilor, conform cărora, calitatea de concesioanr o poate
avea orice persoană fizică sau persoană juridică de drept privat, română sau
straăină.
În condiţiile date, refuzul pârâtului de a da curs cererii legitime a
reclamantei, prin declanșarea procedurii de concesionare instituită prin legea
specială, rămâne nejustificat și trebuia sancţionat ca atare, prin admiterea
acţiunii conform art.1 și 11 din Legea nr.29/1990 a contenciosului
administrativ.
Secţia de contencios
administrativ, decizia nr.765 din 24 februarie 2004
Societatea comercială „Y. F.” SRL Bacău a chemat în judecată pe primarul general al Municipiului București, solicitând ca în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr.27/2003 să se constate aprobarea tacită a cererii înregistrate sub nr.49161 din 27 iunie 2003.
De asemenea, a cerut obligarea pârâtului să emită documentul necesar pentru scoaterea la licitaţie publică a dreptului de concesiune, conform Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr.216 din 17 octombrie 2002, privind terenul în suprafaţă de 2030 mp. situat în București, intersecţia Bulevardul Constructorilor – Calea Crângași – Șoseaua Virtuţii, sector 6.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 22 noiembrie 2001, Primăria sectorului 6 București a aprobat planul de urbanism de detaliu pentru Centrul comercial expoziţional pe terenul în suprafaţă de 11.562 mp. situat în Bulevardul Constructorilor, iar prin Hotărârea nr.216/2002, Consiliul General al Municipiului București a dispus concesionarea, pe o durată de 49 ani a terenului aparţinând domeniului public al municipiului, în suprafaţă de 2030 mp., în vederea realizării centrului.
În anexa planului urbanistic de detaliu (P.U.D.) este prevăzută existenţa unui centru comercial expoziţional, precum și precizarea că beneficiarul acestuia va fi reclamanta, fapt ce atestă buna sa credinţă în edificarea construcţiei.
A precizat că în același scop, a contractat un credit la Banca Comercială Română și a beneficiat de un termen de graţie stabilit în considerarea duratei de executare și a eventualei amortizări parţiale a investiţiei prin exploatarea Centrului comercial expoziţional.
Datorită faptului că autorizaţiile de construcţie au fost revocate ulterior prin dispoziţii ale primarului sectorului 6 București, societatea a sistat lucrările de construcţie, ceea ce îi cauzează grave prejudicii materiale prin deteriorarea continuă a construcţiei realizate.
În aceste condiţii, lipsa unui răspuns din partea primarului general la solicitarea înregistrată sub nr.49161 din 27 iunie 2003, atrage incidenţa prevederilor art.6 alin.1 din O.U.G. nr.27/2003, în sensul că se consideră acordat avizul favorabil pentru scoaterea la licitaţie publică a dreptului de concesiune, conform Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr.216/2002.
Tribunalul București, Secţia a VIII-a conflicte și litigii de muncă a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând că lipsa răspunsului cerut de reclamantă este justificată de inexistenţa unei obligaţii a primarului general de a dispune organizarea licitaţiei publice în vederea acordării dreptului de concesiune asupra terenului intravilan.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Societatea comercială „Y. F.” SRL Bacău.
Recurenta a susţinut că prima instanţă a făcut o aplicare greșită a legii, întrucât dispoziţiile O.U.G. nr.27/2003 erau incidente în cauză.
A fost ignorată împrejurarea că în calitatea sa de autoritate executivă, primarul general avea obligaţia legală de a aduce la îndeplinire hotărârea adoptată de Consiliul General al Municipiului București, ca autoritate deliberativă prin care se realizează autonomia locală.
Odată stabilită incidenţa normei juridice invocate în cauză, tribunalul era ţinut să analizeze respectarea termenului în care pârâtul trebuia să răspundă la cerere și, în consecinţă, să sancţioneze lipsa lui de diligenţă, conform art.11 alin.2 al ordonanţei de urgenţă menţionate mai sus.
Recursul este fondat.
Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.27 din 18 aprilie 2003 a fost reglementată procedura aprobării tacite ca modalitate alternativă de emitere sau reînnoire a autorizaţiilor de către autorităţile administraţiei publice. Ea se aplică tuturor autorizaţiilor emise de aceste autorităţi, cu excepţia celor prevăzute în art.2.
În sensul art.3 din ordonanţă, noţiunea de autorizaţie evocă actul administrativ emis de autorităţile administraţiei publice prin care se permite solicitantului desfășurarea unei anumite activităţi, prestarea unui serviciu, exercitarea unei profesii.
Noţiunea respectivă include și avizele, licenţele, permisele, aprobările sau alte asemenea acte administrative.
În speţă, cererea formulată de reclamantă nu are ca obiect emiterea sau reînnoirea unei autorizaţii necesare acesteia pentru desfășurarea unei anumite activităţi, pentru prestarea unui serviciu sau exercitarea unei profesii, ci vizează aplicarea efectivă, de către primarul general a unei hotărâri de concesionare adoptată de Consiliul General al Municipiului București, privind terenul în suprafaţă de 2030 mp. ce aparţine domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale.
Pe de altă parte, textul art.11 alin.2 din O.U.G. nr.27/2003 invocat de reclamantă, se referă în mod expres la pronunţarea unei hotărâri judecătorești de obligare a autorităţii administraţiei publice să elibereze documentul oficial prin care se permite solicitantului să desfășoare o anumită activitate, să presteze un serviciu sau să exercite o profesie.
Rezultă deci, că în raport de obiectul acţiunii formulate de reclamantă, sfera de aplicare a dispoziţiilor ordonanţei guvernamentale nu poate fi extinsă și asupra cererilor care au un alt scop decât emiterea sau reînnoirea unei autorizaţii necesare acesteia pentru desfășurarea unei activităţi, pentru prestarea unui serviciu sau exercitarea unei profesii.
Acţiunea este însă, admisibilă în raport de dispoziţiile cuprinse în art.1 din Legea nr.29/1990 privind contenciosul administrativ.
Concluzia se impune, deoarece, indiferent de formularea dată cererii de chemare în judecată și temeiul juridic invocat de reclamantă, instanţa de fond era datoare să constate că, în fapt, s-a solicitat sancţionarea refuzului nejustificat al primarului general de a executa o hotărâre de concesionare adoptată de Consiliul General al Municipiului București privind terenul intravilan în suprafaţă de 2030 mp.
Nu se contestă nici de către pârât că reclamanta figurează în anexa planului urbanistic de detaliu (P.U.D.) ca beneficiar al viitorului Centru comercial expoziţional; că, hotărârea de concesionare nu a fost atacată în justiţie de prefect și parţial, construcţia a fost realizată, pe baza unor autorizaţii de construcţie și a mai multor avize favorabile și acorduri obţinute în acest scop de societate, de la autorităţile publice competente.
Deși, potrivit art.97 alin.3 și art.68 lit. „b” din Legea nr.215/2001, primarul general are obligaţia de a aduce la îndeplinire hotărârea Consiliului General al Municipiului București, cererea reclamantei în acest scop a primit un răspuns negativ cu adresa nr.2397/2274 din 24 iulie 2003 (fila nr.46).
Mai mult chiar, pârâtul a cerut suspendarea executării actului administrativ, precum și anularea acestuia, dar cererile respective au fost respinse prin hotărâri judecătorești rămase irevocabile (încheierea din 20 decembrie 2002 și respectiv, sentinţa civilă nr.1357 din 28 martie 203, ambele pronunţate de Tribunalul București, Secţia a VIII-a conflicte și litigii de muncă).
Dreptul reclamantei de a cere și obţine aplicarea Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr.216 din 17 octombrie 2002, derivă din calitatea sa de persoană juridică română de drept privat, precum și din dispoziţiile art.5 pct.2 din Legea nr.219/1998 privind regimul concesiunilor, conform cărora, calitatea de concesionar o poate avea orice persoană fizică sau persoană juridică de drept privat, română ori străină.
Este evident că în condiţiile date, refuzul pârâtului de a da curs cererii legitime a reclamantei, prin declanșarea procedurii de concesionare instituită prin legea specială, rămâne nejustificat și trebuia sancţionat ca atare.
Neprocedând în acest mod, și respingând acţiunea, prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală și netemeinică, de natură a prejudicia grav pe reclamantă.
Faţă de considerentele expuse, recursul a fost admis, iar sentinţa a fost modificată, în sensul admiterii acţiunii formulată de Societatea comercială „Y. F.” SRL Bacău.
Pe cale de consecinţă, pârâtul a fost obligat să emită actul administrativ necesar pentru concesionarea, prin licitaţie publică, a terenului în suprafaţă de 2030 mp., conform Hotărârii nr.216 din 17 octombrie 2002 a Consiliului General al Municipiului București.