Taxă pe valoare adăugată. Condiţiile în care se beneficiază de cota zero.
O.U.G. nr. 17/2000
H.G. nr. 401/2000
Se beneficiază de cota zero de T.V.A.
pentru exportul de bunuri, transportul și prestările de sevicii, în cazul în
care contravaloarea acestora se încasează în valută în conturi bancare deschise
la bănciautorizate de Banca Naţională a României. Interperetarea
teleologică a acestor prevederi legale impune concluzia că sumele reprezentând
valoarea bunurilor și serviciilor exportate trebuie să provină de la
beneficiarul străin al exportului, iar nu din depuneri în numerar în
conturile bancare ale societăţii comerciale exportatoare, obţinut în ţară prin
schimb valutar. Pe de altă parte, nu se beneficiază de cota zero de T.V.A.,
contribuabilii care încasează valuta în numerar sau prin transferuri din
conturi bancare personale.
I.C.C.J., Secţia de contencios administrativ,
decizia nr.1146 din 18 martie 2004
Notă: O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată afost abrogată de legea nr. 345/2002, la rândul ei abrogată de Codul fiscal din 2003.
Prin sentinţa atacată cu recurs, Curtea de Apel Suceava, Secţia comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta S.C.”INA” SRL Botoșani pentru anularea actelor administrative emise de Ministerul Finanţelor Publice și, respectiv, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoșani ( D.G.F.P. Botoșani).
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin procesul-verbal nr.100 din 17 iulie 2001, încheiat de organul de control din cadrul D.G.F.P. Botoșani, s-au stabilit în sarcina societăţii comerciale reclamante, între altele, obligaţii bugetare suplimentare de 305.073.068 lei, reprezentând TVA aferentă exporturilor încasate în numerar, 119.815.794 lei majorări de întârziere aferente, măsură contestată de către aceasta.
Contestaţia formulată de reclamantă a fost respinsă de Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţia de specialitate, decizia nr.1839 din 19 noiembrie 2001 cu motivarea că, pentru a beneficia de TVA în cotă zero pentru exporturile efectuate în perioada 01 martie – 31 mai 2001, era necesar ca, potrivit prevederilor art.17 pct.B lit.a) din O.U.G.nr.17/2000, societatea comercială să fi încasat contravaloarea exporturilor prin virament în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României.
Prin acţiunea adresată instanţei de contencios administrativ, societatea comercială reclamantă a cerut anularea actelor administrative de mai sus în ceea ce privește determinarea TVA, cu consecinţa obligării sale la plata sumelor de 305.073.068 lei plus 119.815.794 lei majorări de întârziere și refuzului rambursării integrale a TVA cerute.
Pentru a soluţiona astfel, instanţa de fond a motivat că, în condiţiile prevederilor art.17 pct.B lit.a) din O.U.G.nr.17/2000 și ale pct.9.2 din Normele de aplicare ale acestei ordonanţe de urgenţă, aprobate prin H.G.nr.401/2000, nu beneficiază de cota zero la TVA contribuabilii care încasează contravaloarea exporturilor în valută în numerar.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamanta, susţinând că:
- instanţa de fond nu a indicat temeiul juridic pentru neaplicarea cotei 0 TVA pentru exporturile efectuate, dispoziţiile pct.9.2 din H.G.nr.401/2000 neputând modifica o dispoziţie a legii;
- instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra mijloacelor de probă reprezentate de actele emise de sucursalele Băncii Agricole și Băncii Ion Țiriac;
- instanţa de fond a respins nemotivat expertiza contabilă efectuată în cauză.
Recursul este nefondat.
În cauză, este necontestat că societatea comercială recurentă a efectuat, în perioada 01 martie – 31 mai 2001, exporturi de bunuri în valoare de 1.605.647.696 lei pentru care valuta a fost depusă în numerar de către persoane fizice, în conturile de disponibil pe care societatea comercială le avea la băncile comerciale.
Instanţa de fond a stabilit în mod corect că problema dedusă judecăţii este de a stabili dacă societăţii comerciale îi sunt sau nu aplicabile prevederile art.17 pct.B lit.a) din O.U.G.nr.17/2000 și dacă beneficiază sau nu pentru exporturile respective, de cota zero de TVA.
Potrivit prevederilor art.17 pct.B lit.a) din O.U.G.nr.17/2000, în vigoare la data respectivă, exportul de bunuri, transportul și prestările de servicii (legate direct de exportul de bunuri), efectuate de contribuabili cu sediul în România, a căror contravaloare se încasează în valută în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României, beneficiază de cota zero de TVA.
Interpretarea teleologică a acestor prevederi legale impune concluzia că sumele reprezentând valoarea bunurilor și serviciilor exportate trebuie să provină de la beneficiarul străin al exportului, iar nu din depuneri în numerar în conturile bancare ale societăţii comerciale exportatoare, obţinut în ţară prin schimb valutar.
În acest sens sunt și prevederile pct. 9.2 alin.2 din Normele de aplicare a O.U.G.nr.17/2000, aprobate prin H.G.nr.401/2001, prevederi care nu adaugă la lege, cum greșit s-a susţinut în primul motiv de recurs.
Într-adevăr, prin pct.9.2 alin.2 din aceste norme, pentru operaţiunile prevăzute la art.17 pct.B lit.a) din ordonanţa de urgenţă nu beneficiază la cota zero de TVA contribuabilii care încasează valuta în numerar sau prin transferuri din conturi bancare personale.
Prin al doilea motiv de recurs, societatea comercială a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la actele care emanau de la sucursalele Băncii Agricole și Băncii Comerciale „Ion Țiriac”, din care rezultă că exporturile în cauză au fost încasate în conturile valutare ale recurentei prin transfer bancar și prin depuneri în numerar.
Este adevărat că instanţa de fond nu s-a referit în mod expres în considerentele hotărârii la actele respective care atestau, de altfel, o situaţie de fapt necontestată de nimeni și reţinută ca atare în motivarea soluţiei recurate.
Având în vedere că nu sunt îndeplinite cerinţele art.304 pct.10 din C. proc. civ., dovezile respective neavând o valoare hotărâtoare pentru soluţionarea cauzei, atestând o situaţie de fapt necontestate și însușită de instanţa de fond, acest motiv de recurs este neîntemeiat.
În al treilea motiv de recurs, recurenta a susţinut că instanţa de fond a respins nemotivat concluziile expertului contabil, critică neîntemeiată în raport cu faptul că soluţionarea judicioasă a cauzei era determinată de interpretarea prevederilor legale la care ne-am referit mai sus, problemă care depășea domeniul de specialitate al expertului judiciar, fiind prerogativa exclusivă a instanţei de judecată.
Astfel fiind, în mod corect, instanţa de fond nu și-a însușit concluziile expertului judiciar contabil.
În concluzie, dat fiind faptul că motivele de recurs sunt neîntemeiate, recursul a fost respins.