Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Funcţionari publici. Aviz emis de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici referitor la organizarea unui concurs. Natura avizului și inadmisibilitatea acţiunii formulate în anularea lui

 

 

H.G. nr. 1209/2003

 

Avizul emis de ANFP vând caracterul unui act care nu a produs efecte juridice prin el însuși și  fiind un act premergător emiterii actului administrativ care stabilea rezultatul concursului și ocuparea funcţiei publice de conducere  respective, putea fi contestat doar împreună cu actul administrativ producător de efecte juridice.  

I.C.C.J., secţia de contencios administrativ și fiscal,

decizia nr. 8355 din 18 noiembrie 2004

 

            Prin sentinţa civilă nr. 206 din 14 iulie 2004 în dosarul nr. 3289/2004, Curtea de Apel Suceava, Secţia comercială și de contencios administrativ a respins ca nefondată acţiunea formulată de Consiliul Local Dorohoi în contradictoriu cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP).

            Pentru a pronunţa  această soluţie, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

            Prin acţiunea formulată la data de 14 mai 2004, Consiliul Local Dorohoi a cerut anularea avizului nr. 1025/CL/26 martie 2004 emis de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, referitor la organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei publice de conducere, șef serviciu din cadrul aparatului propriu al Consiliului Local al municipiului Dorohoi, care a fost eliberat la cererea primarului acestui municipiu.

            În motivarea acţiunii, s-a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 8 alin. 1 din H.G. nr. 1209/2003 și ale art. 3 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, care prevăd că autorităţile publice locale sunt primarul și consiliul local, care stabilesc condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiilor publice, cu avizul ANFP.

            Că, ulterior, în 15 aprilie 2004 Consiliul Local Dorohoi  a adoptat H.C.L. nr. 57 prin care a stabilit alte condiţii de concurs și a înaintat-o la ANFP cu cererea de a fi retras avizul acordat la cererea primarului, agenţia comunicând că avizul nr. 1025/CL/26 martie 2004 este legal și temeinic.

            În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că prin hotărârea consiliului local  nu era posibilă modificarea condiţiilor  minime de vechime prevăzute de lege.

            Împotriva acestei soluţii a declarat recurs Consiliul Local Dorohoi care, fără a formula critici potrivit prevederilor art. 304 și art. 3041  C. proc. civ., a reluat susţinerile făcute în cadrul acţiunii, potrivit cărora instanţa de fond trebuia să anuleze avizul nr. 1025/CL/26 martie 2004 emis în mod nelegal de către ANFP.

            Recursul este nefondat.

            Este necontestat că avizul nr. 1025/CL/26 martie 2004 a fost emis de ANFP la cererea primarului Municipiului Dorohoi, transmis cu nr. 8574/16 martie 2004, în vederea organizării concursului pentru ocuparea funcţiei publice vacante de șef al serviciului economic din cadrul aparatului propriu al primăriei, potrivit documentaţiei transmise.

            Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) fraza a II-a din H.G. nr. 1209/2003 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, condiţiile specifice de participare la concursul pentru ocuparea funcţiilor publice specifice se stabilesc de autorităţile și instituţiile publice, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

            De asemenea, este necontestat că obiectul acţiunii de faţă l-a format cererea formulată de Consiliul Local Dorohoi pentru anularea avizului nr. 1025/CL/26 martie 2004 emis de ANFP care, chiar dacă are caracterul unui aviz conform, și obligatoriu pentru autoritatea care l-a cerut, nu a produs efecte juridice, prin el însuși, în legătură cu ocuparea funcţiei publice  de conducere respective.

            Deci, având caracterul unui act care nu a produs efecte juridice prin el însuși, fiind un act premergător emiterii actului administrativ care stabilea rezultatul concursului și ocuparea funcţiei publice de conducere  respective, avizul emis de ANFP în condiţiile art. 8 (1) fraza a II –a  din H.G. nr. 1209/2003, putea fi contestat doar împreună cu actul administrativ producător de efecte juridice, asupra căruia instanţa putea și era datoare să pronunţe în condiţiile art. 11 din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ.

            Recursul a fost respins ca nefondat.