Poliţist. Ordin de destituire din funcţie. Neîntrunirea condiţiilor pentru calificarea Ordinului ca act de comandament cu caracter militar. Nelegalitatea ordinului. Acte exceptate de la controlul instanţei de contencios administrativ
Index alfabetic : Poliţist
Destituire din funcţie
Act de comandament cu caracter militar
… de neprimire
Acte exceptate de la contenciosul administrativ
Acte exceptate de la contenciosul administrativ
Legea nr. 29/1990, art. 2 lit. b
Conform prevederilor art. 2 lit. b din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, nu pot fi atacate în justiţie actele de comandament cu caracter militar.
În sensul acestor dispoziţii legale, prin acte de comandament cu caracter militar se înţeleg actele emise de autorităţile militare competente, în scopul asigurării ordinii și disciplinei cadrelor militare în cadrul unităţilor militare, adică cele care privesc serviciul și îndatoririle militare și care cuprind ideea de ordine, de comandă.
Astfel de acte privesc problemele strict militare, referitoare la activităţile din cadrul forţelor armate, specifice organizării militare, care presupun dreptul comandanţilor de a da ordine la subordonaţi cu privire la conducerea trupei sau la îndeplinirea serviciului militar.
În concluzie, ordinul de destituire din funcţie nu poate intra în această categorie de acte.
I.C.C.J., secţia de contencios administrativ și fiscal,
decizia nr. 9034 din 16 decembrie 2004
Notă: Legea nr.29/1990 a fost abrogată de Legea nr. 554/2004 (M. Of. nr. 1154 din 7 decembrie 2004).
Prin acţiunea înregistrată la 14 februarie 2004, reclamantul P.N. a chemat în judecată Ministerul de Interne (în prezent Ministerul Administraţiei și Internelor) și Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Caraș – Severin (I.J.P.F.), solicitând anularea ordinului nr. S – 231645 din 1 iunie 2001 prin care a fost destituit din funcţia de prim adjunct al sefului Inspectoratului judeţean al Poliţiei de Frontieră Caraș – Severin, acordarea drepturilor salariale de care a fost lipsit, anularea deciziei de pensionare nr. 128767 din 3 decembrie 2001 și emiterea unei noi decizii de pensionare la care baza de calcul să fie salariul din ultimele 6 luni în funcţia din care a fost destituit.
În motivarea acţiunii arată, în esenţă, că în anul 1978 a fost repartizat la Brigada de Grăniceri Drobeta Turnu Severin, Divizionul de nave, fiind promovat apoi pe funcţii de comandă, iar de la 1 iulie 2000 în funcţia de prim – adjunct al șefului I.J.P.F. Cara –Severin.
Mai arată că a obţinut rezultate deosebite, împreună cu colectivul din subordine, în acţiunile de prevenire și combatere a fenomenului infracţional la regimul de frontieră și că în urma reţinerii unei izoterme cu ţigări de contrabandă, la 22 august 2000, infracţiune în care erau implicate și cadre militare de poliţie, s-a hotărât mutarea sa în funcţia de inspector șef la Inspectoratul Gărzii de Coastă Brăila, măsură asupra căreia s-a revenit în urma opunerii prefectului judeţului Caraș–Severin.
Susţine că la 11 iunie 2001, la întoarcerea dintr-o permisie, a aflat că a fost destituit din funcţie și pus la dispoziţie, perioadă în care a îndeplinit sarcini umilitoare, iar apoi a fost numit maior la Sectorul Berzeasca, toate acestea ducând la îmbolnăvirea sa și internarea în spital.
Menţionează că a adresat diverse rapoarte și memorii către ministrul de interne, președintele republicii, primul ministru și parlament, la care i s-a răspuns la 31 ianuarie 2002 de către Ministerul de Interne și că în urma înrăutăţirii stării sănătăţii s-a dispus pensionarea sa.
Curtea de Apel Timișoara, secţia comercială și de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 257 din 20 august 2002 a disjuns cauza, respingând ca inadmisibilă cererea privind anularea ordinului contestat și declinându-și competenţa de soluţionare a cererii referitoare la anularea deciziei de pensionare în favoarea Tribunalului București.
Instanţa reţine că nu este competentă să soluţioneze cererea de anulare a deciziei de pensionare și de obligare la emiterea unei noi decizii, conform prevederilor art. 156 din Legea nr. 19/2000 competenţa revenind Tribunalului București.
Mai reţine că potrivit art. 2 lit. b din Legea nr. 29/1990 sunt exceptate de la controlul judecătoresc al instanţelor de contencios administrativ actele de comandament militar, ordinul contestat intrând în această categorie deoarece reclamantului i s-a luat comanda prin eliberarea din funcţia deţinută.
Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinţei, susţinând că fără temei s-a respins ca inadmisibil capătul de cerere privitor la anularea ordinului, deoarece acest ordin este un simplu act de administraţie militară, supus cenzurii instanţelor judecătorești, ceea ce impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei la aceeași instanţă spre a se pronunţa pe fond.
Referitor la disjungerea cererii de anulare a deciziei de pensionare și de emitere a unei noi decizii de pensionare, consideră că tot Curtea de Apel Timișoara era competentă să judece această cerere, fiind un capăt de cerere conex cererii principale.
Recursul va fi admis numai în sensul și pentru considerentele care se vor arăta în continuare.
În ce privește motivul de recurs referitor la greșita disjungere a cererii de anulare a deciziei de pensionare și de emitere a unei noi decizii de pensionare, se reţine că este un capăt de cerere de sine stătător și că instanţa de fond a procedat legal prin declinarea competenţei pentru acesta în favoarea Tribunalului București.
Într-adevăr, conform prevederilor art. 155 din Legea nr. 19/2000 tribunalele soluţionează, în primă instanţă, printre altele, litigiile privind deciziile de pensionare și modul de stabilire și plată a pensiilor.
Ca atare, acest motiv de recurs apare ca fiind neîntemeiat.
Dar, este întemeiat celălat motiv de recurs.
Conform prevederilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, nu pot fi atacate în justiţie actele de comandament cu caracter militar.
În sensul acestor dispoziţii legale, prin acte de comandament cu caracter militar se înţeleg actele emise de autorităţile militare competente, în scopul asigurării ordinii și disciplinei cadrelor militare în cadrul unităţilor militare, adică cele care privesc serviciul și îndatoririle militare și care cuprind ideea de ordine, de comandă.
Astfel de acte privesc problemele strict militare, referitoare la activităţile din cadrul forţelor armate, specifice organizării militare, care presupun dreptul comandanţilor de a da ordine la subordonaţi cu privire la conducerea trupei sau la îndeplinirea serviciului militar.
În concluzie, ordinul de destituire din funcţie nu poate intra în această categorie de acte.
Recursul a fost admis, iar sentinţa casată, numai în ce privește cererea de anulare a ordinului contestat, cerere pentru care cauza s-a trimis spre rejudecare la aceeași instanţă.