Daune materiale și daune morale prevăzute de art.11 din Legea nr.29/1990. Cazul respingerii cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen
Respingerea cererii de primire în profesia de avocat cu
scutire de examen nu consitutie temei de obligare a Uniunii Avocaţilor din
România la daune materiale și daune morale, dacă aceasta a acţionat în limitele
și condiţiile prevăzute de Legea nr.51/1995 și Statutul profesiei de avocat
(Secţia de contencios administrativ,
decizia nr.1372 din 3 aprilie 2003)
Reclamantul H. I. a solicitat obligarea Uniunii Avocaţilor din România la plata sumei de 1.000.000.000 lei, reprezentând daune materiale și morale, pentru perioada iunie 1999 –august 2001, când s-a refuzat nejustificat primirea sa în profesia de avocat.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin decizia nr.5454/23 iunie 2000, pârâta i-a respins cererea, formulată în iunie 1999, pentru primirea în profesia de avocat; această decizie a fost, însă, desfiinţată de Curtea de Apel București – Secţia contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.1471 din 30 octombrie 2000, fiind admisă acţiunea și obligată pârâta să emită o nouă decizie de primire în profesia de avocat cu scutire de examen; sentinţa a rămas definitivă și irevocabilă, prin decizia civilă nr.1091/31 mai 2001, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie – Secţia de contencios administrativ.
În ce privește prejudiciul material și moral, se susţine că derivă din refuzul nelegal de a fi primit în profesia de avocat, pe perioada iunie 1999 – august 2001, iar cuantumul valorii despăgubirilor rezultă din contractele de asistenţă juridică, depuse la dosar.
Curtea de Apel București, Secţia contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.299 din 21 martie 2002, a admis în parte acţiunea, în sensul că a obligat pârâta să-i plătească reclamantului suma de 200.000.000 lei despăgubiri materiale și, totodată, a respins cererea privind daunele morale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, sunt îndeplinite cerinţele art.12 din Legea nr.29/1990 pentru că, prin nerezolvarea favorabilă a cererii formulate de reclamant, în iunie 1999, privind primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, i s-a cauzat acestuia un prejudiciu, că prejudiciul material, în sumă de 200.000.000 lei, reprezintă câștigul nerealizat de reclamant, în perioada iunie 1999 – august 2001, datorită neexercitării profesiei de avocat.
Referitor la cererea de acordare a daunelor morale, s-a reţinut că, prin respingerea cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, nu au fost afectate onoarea și demnitatea reclamntului; că, pârâta nu a urmărit cu rea credinţă discreditarea reclamantului.
Împotriva sentinţei au declarat recurs Uniunea Avocaţilor din România și reclamantul.
Uniunea Avocaţilor susţine, în esenţă, că refuzul de a fi primit reclamantul în profesia de avocat, fără examen, nu constituie o culpă a organelor Uniunii, având în vedere că, potrivit art.16 din Legea de organizare a avocaturii, acestea au căderea să aprecieze cine anume poate fi primit fără examen; că, oricum, despăgubirile pretinse de reclamant nu sunt dovedite.
La rândul său, reclamantul pretinde că pârâta cu rea credinţă a urmărit discreditarea sa, prin refuzul de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, ceea ce i-a cauzat un prejudiciu moral.
Examinând hotărârea, în raport de criticile formulate, se constată că recursul declarat de Uniunea Avocaţilor este fondat.
Potrivit art.16 alin.1 din Legea nr.51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, dreptul de primire în profesia de avocat se obţine pe baza unui examen, organizat conform prevederilor acestei legi și a statutului profesiei.
Art.16 alin.2 lit. a și b din aceeași lege stipulează că, la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: titularul diplomei de doctor în drept; cel care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani.
Deci, numai promovarea examenului dă naștere dreptului de a fi primit în profesia de avocat, iar pentru persoanele aflate într-una din situaţiile prevăzute în art.16 alin.2 lit.a și b din Legea nr.51/1995, republicată, aceasta nu stabilește un drept, ci prevede posibilitatea de a fi primită în profesie fără a mai fi supus examinării, urmând însă ca organele de conducere ale Uniunii Avocaţilor din România să decidă, pentru fiecare caz în parte, dacă acorda sau nu solicitantului scutire de examen.
Statutul profesiei de avocat, în Secţiunea a IV-a stabilește modalităţile de primire în profesia de avocat.
Așadar, potrivit legii și statutului profesiei de avocat, organele Uniunii au competenţa să aprecieze cine anume poate fi primit în profesia de avocat, fără examen.
Or, în cauză, organele Uniunii, condiţionând primirea reclamantului în profesia de avocat de susţinerea unui examen, au acţionat în limitele și condiţiile prevăzute de Legea nr.51/1995 și Statutul profesiei de avocat, în sensul că și-au exercitat atribuţiile legale, astfel că nu se poate reţine vreo culpă în sarcina acestora, de natură a genera daunele materiale și morale, pretinse.
De altfel, prima instanţă, respingând cererea reclamantului de a-i acorda daune morale, a reţinut corect că, prin respingerea cereii de primire în profesia de avocat, fără examen, pârâta nu a urmărit discreditarea acestuia.
Faţă de cele arătate, s-a respins recursul declarat de reclamant și s-a admis recursul declarat de Uniunea Avocaţilor din România s-a casat sentinţa și în fond s-a respins acţiunea.