Impozit pe profit. Cazul penalităţilor neîncasate
Penalităţile pentru care s-au emis facturi constituie
venit impozabil în raport cu următoarele dispoziţii: art.5 alin.4 al O.G.
nr.70/1994; art.5 al H.G. nr.974/1994, H.G. nr.704/1993
(Secţia de contencios administrativ,
decizia nr.1497 din 10 aprilie 2003)
S.C. ”R.” SA a solicitat anularea deciziei nr.1554/5 octombrie 2001 a Ministerului Finanţelor Publice, prin care a fost respinsă contestaţia privind suma de 803.147.421 lei, reprezentând impozit pe profit.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, întrucât facturile de penalităţi nu erau încasate, acestea nu puteau fi considerate venit, potrivit H.G.nr.974/1994 și H.G.nr.402/2000; că, potrivit Regulamentului de aplicare a Legii contabilităţii nr.82/1991, la “veniturile excepţionale” se înregistrează penalităţile încasate, momentul încasării fiind cel ce constituie stabilirea venitului și a impozitului aferent; emiterea facturilor în fapt, nu consitituie momentul de stabilire a impozitului pe profit, întrucât nu este venit până la data încasării.
Curtea de Apel București – Secţia contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.862 din 30 septembrie 2002, a admis acţiunea reclamantei și, pe cale de consecinţă, a anulat decizia nr.1554/5 octombrie 2001, precum și procesul verbal încheiat de Administraţia Financiară Sector 1, cu nr.341095/26 octombrie 1998, în privinţa obligării la plata sumei de 799.685.280 lei impozit pe profit.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut pe baza înscrisurilor de la dosar și a raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, că, potrivit Legii nr.82/1991 și a regulamentului de aplicare a legii stabilit prin H.G.nr.704/1993, “penalităţile sunt “creanţe incerte”, care se înregistrează în contabilitate în partidă simplă, în contul nr.8035 al penalităţilor neîncasate din Planul de Conturi-Debitori de amenzi și penalităţi pretinse”; că, autorităţile de control, au încadrat greșit penalităţile neîncasate în categoria veniturilor excepţionale, unde se înregistrează numai penalităţile care au fost încasate, astfel că reclamanta nu datorează suma de 799.685.280 lei, cu titlu de impozit pe profit.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice și Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 București, susţinând, în esenţă, că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât a încadrat penalităţile neîncasate de către reclamantă în categoria celor prevăzute în contul nr.8035 destinat amenzilor și penalităţilor pretinse de la debitori, nu în categoria veniturilor excepţionale, cum corect au procedat organele de control financiar.
Recursurile sunt fondate.
Din actele dosarului, necontestate, rezultă că, în perioada 1996 – 1998, reclamanta a emis către clienţii săi facturi de penalizări ca urmare a nerespectării prevederilor contractuale, pe care nu le-a înregistrat în evidenţa sa contabilă ca venituri excepţionale, ci în contul nr.8035 destinat amenzilor și penalităţilor pretinse de la debitori, motivând că acestea nu au fost încasate și, deci, nu datorează impozit pe profit pentru ele, potrivit pct. 100 lit.c din Regulamentul de aplicarea Legii nr.82/1991.
Or, potrivit Cap.II, art.5 alin.4 din O.G. nr.70/1994, contribuabilii trebuie să înregistreze în evidenţa contabilă, ca venituri, contravaloarea bunurilor mobile livrate, valoarea bunurilor imobiliare pentru care s-a transferat dreptul de proprietate, valoarea prestărilor de servicii facturate și câștigurilor, indiferent de sursă, din orice operaţii care duc la creșterea valorii activului, precum și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestor venituri, în scopul reflectării corecte a impozitului pe profit.
Potrivit art.5 din H.G.nr.974/1994 pentru aprobarea instrucţiunilor privind metodologia de calcul și formularistica corespunzătoare referitoare la impozitul pe profit, “la determinarea profitului impozabil al unui an fiscal, contribuabilii vor lua în calcul totalitatea veniturilor încasate sau de încasat, indiferent de natura lor”; în venituri se include și veniturile excepţionale, obţinute din operaţiuni de gestiune ( din despăgubiri și penalităţi).
În aceeași ordine, sunt de observat și dispoziţiile H.G.nr.704/1993 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a legii nr.82/1991, care stipulează că, pentru a da o imagine fidelă situaţiei financiare trebuie respectate regulile privind evaluarea patrimoniului și celelalte norme și principii contabile, inclusiv principiul indepedenţei exerciţiului, care presupune delimitarea în timp a veniturilor și cheltuielilor aferente activităţii unităţii patrimoniale, pe măsura angajării acestora și trecerii lor la rezultatul exerciţiului.
Așadar, potrivit acestor acte normative, penalităţile neîncasate, pentru care s-au emis facturi, constituie un venit care trebuia înregistrat și impozitat, deoarece, prin emiterea facturilor, societatea a iniţiat o operaţiune economică și financiară, pe care trebuia să o reflecte în evidenţa contabilă ca venit și, pe cale de consecinţă, să stabilească și să achite obligaţiile fiscale; obligaţia rezidă și în faptul că la clienţi facturile emise se înregistrează în mod corespunzător pe cheltuieli deductibile, prin care se diminuează masa impozabilă.
Faţă de cele menţionate, soluţia adoptată de prima instanţă este nelegală și netemeinică, iar recursurile fondate, astfel că au fost admise, s-a casat sentinţa și, pe fond, s-a respins acţiunea.