Competenţă materială. Refuzul nejustificat de a actualiza pensia de serviciu a unui magistrat.
Legea nr. 29/1990, art.1, art.11
Refuzul nejustificat al unei autorităţi publice centrale de a întocmi actul
de actualizare a pensiei de servicu a unui magistrat este de competenţa
instanţei de contencios administrativ și nu a instanţei de drept comun,
deoarece nu este vorba despre un act referitor la asigurările sociale.
(Secţia de contencios administrativ, decizia nr.2417 din 18 iunie 2003)
Prin acţiunea înregistrată la 5 decembrie 2002, reclamanta RF a solicitat obligarea pârâtului Parchetul de pe lîngă Curtea Supremă de Justiţie să procedeze la actualizarea pensiei sale de serviciu, în temeiul art.103 alin.1 și 5 din Legea 92/1992 republicată, H. G. nr.403/2001 și O.U.G. nr.187/2001, prin includerea în indemnizaţia lunară de încadrare a adaosului de 20% pentru vechimea în magistratură, a sporului de 15% pentru condiţii deosebite de muncă și a creșterilor salariale acordate în anul 2002 personalului din sectorul bugetar. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului să întocmească și să comunice la Casa Naţională de Pensii actul privind cuantumul actualizat al pensiei de serviciu, pentru a se proceda la plata diferenţei de drepturi bănești cuvenite.
Curtea de Apel București, Secţia de contencios administrativ a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială, excepţie care a fost admisă și prin sentinţa civilă nr.24/14 ianuarie 2002, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că acţiunea reclamantei este supusă jurisdicţiei speciale a asigurărilor sociale instituită prin art.154-159 din Legea nr.19/2000 și potrivit căreia, tribunalul este competent să judece litigiul în primă instanţă.
Împotriva acestei sentinţe și în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărîrii în baza art.304 pct.3 și 8 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecăţii, considerând că s-a solicitat acordarea drepturilor de pensie, deși obiectul acţiunii l-a constituit refuzul nejustificat al unei autorităţi publice centrale de a întocmi actul privind cuantumul actualizat al pensiei sale de serviciu.
Acţiunea recurentei-reclamante are ca obiect recunoașterea dreptului la actualizarea pensiei sale de serviciu în raport cu nivelul salariilor de bază ale magistraţilor în activitate, drept prevăzut de art.103 alin.5 din Legea nr92/1992 republicată și obligarea intimatului – pârât la întocmirea actului administrativ privind cuantumul actualizat al pensiei, pentru a fi comunicat Casei Naţionale de Pensii.
Astfel formulată, cererea s-a întemeiat pe dispoziţiile art.1 și art.11 din Legea nr.29/1990, în baza cărora, în cazul constatării unui refuz nejustificat al intimatului-pârât de a rezolva petiţia referitoare la un drept recunoscut de lege recurentei-reclamante, urmează ca instanţa de judecată să se pronunţe asupra obligaţiei de a întocmi actul administrativ solicitat cu privire la indemnizaţia lunară de încadrare, sporurile și creșterile salariale ale magistraţilor în activitate, ca elemente necesare actualizării pensiei de serviciu.
De altfel, intimatul-pârât nu are atribuţii în domeniul stabilirii și plăţii pensiilor, cum eronat a reţinut instanţa de fond ca temei pentru aplicarea dispoziţiilor art.154-159 din Legea nr.19/2000 referitoare la asigurările sociale.
În consecinţă, instanţa de contencios administrativ a fost legal învestită să judece pricina și hotărârea de declinare a competenţei a fost pronunţată cu încălcarea normelor de competenţă materială prevăzute de art.6 din Legea nr.29/1990 și art.3 pct.1 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, Curtea a admis recursul, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanţă.