Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Funcţionar public. Eliberarea din funcţie. Condiţie în cazul reorganizării instituiei

 

            Eliberarea din funcţie a persoanei care are calitatea de funcţionar public se poate face, în caz de reorganizare a instituţiei, numai dacă persoana implicată refuză oferta de reîncadrare a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, conform art.92 lit.d din Legea nr.188/1999, care are caracter imperativ, iar nu recomandativ.

 

Decizia nr.744 din 26 februarie 2002

 

            Reclamanta B.L.A. a solicitat anularea Ordinului nr.122 din 15 februarie 2001, al ministrului culturii și cultelor, prin care a fost eliberată din funcţie, precum și, pe cale de consecinţă reintegrarea sa.

            Curtea de Apel București, prin sentinţa civilă nr.687 din 24 mai 2001, a respins acţiunea reţinând că în cadrul ministerului pârât a avut loc o reducere de personal, ca urmare a măsurilor de reorganizare administrativă. În acest scop s-a procedat în prealabil la selecţionarea salariaţilor, operaţie care este de atributul exclusiv al conducerii instituţiei.

            Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, susţinând că  pârâtul a încălcat dispoziţiile Legii funcţionarului public prin aceea că nu s-a adresat în prealabil Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici pentru a i se oferi posibilitatea încadrării într-un alt post.

            Recursul este fondat.

            În conformitate cu dispoziţiile art.92 pct.d din Legea nr.188/1999, eliberarea din funcţie a persoanei care are calitatea de funcţionar public se poate face, în caz de reorganizare a instituţiei, numai dacă persoana implicată refuză oferta de reîncadrare a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

            Această dispoziţie, cu caracter imperativ, și nu recomandativ, nu a fost respectată.

            Împrejurarea invocată de pârât prin întâmpinare că agenţia s-ar afla în reorganizare fiind trecută în subordinea Ministerului Administraţiei Publice este nerelevantă, măsura respectivă neafectând funcţionarea agenţiei, indiferent în subordinea cărei instituţii centrale s-ar afla.

            La examinarea cauzei din oficiu se mai constată că nu s-a examinat cu prioritate de către instanţa de fond dacă recurenta reclamantă are calitatea de funcţionar public, îndeplinind condiţiile impuse de lege.

            În consecinţă, s-a admis recursul, s-a casat sentinţa atacată și s-a trimis cauza spre o nouă judecare la aceeași instanţă.