Daune materiale și morale solicitate organelor financiare pentru constatări și impuneri care au determinat plăţi de taxe și impozite nedatorate legal
Din întreaga economie a Legii
nr.29/1990, rezultă că instanţele de contencios administrativ au abilitarea să
se pronunţe și asupra prejudiciului suferit de o persoană printr-un act
administrativ reclamat ca având caracter nelegal, cum pot fi și actele
organelor financiare de constatare și impunere la taxe și impozite
nedatorate legal.
Secţia de
contencios administrativ – decizia nr.2781 din 1 octombrie 2002
Societatea comercială „I.I.V.” SRL a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice și Garda Financiară Vrancea, pentru a fi obligaţi cu titlu de daune, la plata următoarelor sume:
- 197.243.802 lei, plătită ca datorie necuvenită la bugetul statului, inclusiv majorări de întârziere și cheltuieli de judecată;
- 2.894.202.208 lei, sumă actualizată la cifra de inflaţie a sumei de mai sus, până la data de 31 decembrie 2000;
- 1.000.000 lei, daune morale.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat că, printr-un act de control al Gărzii Financiare, a fost obligată, în temeiul art.18 din Legea nr.42/1993, la virarea către bugetul de stat a unei sume egale cu plata accizelor. Contestaţia introdusă împotriva procesului verbal de control a fost admisă, iar actul atacat anulat printr-o hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă la data de 29 ianuarie 1999.
Pe parcursul judecăţii reclamanta a renunţat la plata sumei de 197.243.802 lei ca urmare a restituirii sumei de 181.418.922 de lei către D.G.F.P.C.F.S Vrancea.
Curtea de Apel Galaţi – Secţia comercială și de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.65 din 2 aprilie 2001, a respins ca nefondată acţiunea introdusă.
S-a reţinut, de către prima instanţă, că procedura contestării constatărilor
organului financiar nu constituie în sine o încălcare a unor drepturi
recunoscute prin lege. Că, deși s-ar putea pune problema răspunderii civile
delictuale pentru exercitarea cu rea voinţă a controlului în discuţie sau
chiar a îmbogăţirii statului fără just temei, totuși întrucât în materia
răspunderii delictuale cât și în ce privește materia îmbogăţirii fără
just temei competenţa aparţine instanţelor ordinare, urmează a fi respinsă
acţiunea ca nefondată.
Sentinţa a fost recurată de către reclamantă, susţinând, în esenţă, că litigiul
trebuie soluţionat în cadrul contenciosului administrativ, prima
instanţă stabilind greșit că ar fi vorba de o răspundere civilă
delictuală fondată pe dispoziţiile art.998 C.civ.
Critica este fondată.
Din practicaua sentinţei recurate rezultă că reclamanta, la solicitarea instanţei, și-a precizat temeiul acţiunii, arătând că aceasta a fost formulată potrivt dispoziţiilor art.6 din Legea nr.29/1990.
Prima instanţă, independent de precizarea adusă de către reclamantă, a făcut o evaluare criticabilă a naturii juridice a acţiunii și, drept urmare, în mod greșit s-a considerat că nu are competenţa de a soluţiona cele două capete de cerere cu judecarea cărora a rămas investită.
Din întreaga economie a Legii nr.29/1990, rezultă că instanţa de contencios are abilitarea să se pronunţe și asupra prejudiciului suferit de o persoană printr-un act administrativ reclamat ca având caracter nelegal.
Valorificarea acestor drepturi se face, potrivit acelorași principii generale de drept, fie odată cu acţiunea în anulare a actului administrativ, fie separat și ulterior.
Este evident că dreptul la dezdăunare își are sorgintea în încălcarea dreptului recunoscut de lege ce a fost încălcat prin actul administrativ reclamat. Atâta vreme cât legea specială oferă o cale proprie de realizare a dreptului la daune, aceasta nu poate fi substituită prin recursul al o dispoziţie legală a cărei aplicare are un caracter subsidiar, fundamentând în mod generic, cadrul răspunderii delictuale civile.
Nu există nici un temei convingător pentru a considera că nevalorificarea concomitentă, în cadrul procesului de bază, a dreptului derivat la despăgubiri dă loc unei schimbări de substanţă a acestuia din urmă, modificându-i natura juridică și îndepărtându-l de sfera raporturilor juridice născute în cadrul și sub incidenţa contenciosului administrativ.
Așa fiind, instanţa avea a se pronunţa și asupra celor două capete de cerere cu judecarea cărora a fost investită.
În cadrul acestei judecăţi, va trebui să se examineze dacă există temeiuri pentru acordarea și de daune morale, precum și dacă faptul de a fi acţionat după mai mult de un an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de anulare a actului administrativ, în intenţia de a obţine și daune de întârziere, nu ar putea fi considerat ca o exercitare abuzivă a unui drept.
Faţă de considerentele expuse, s-a admis recursul, s-a casat sentinţa recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanţe.