Proba cu expertiză cu privire la taxele și impozitele stabilite de organele Ministerului Finanţelor Publice
În principiu, raportul de expertiză nu are valoarea unui mijloc absolut de
probă, dar nici nu trebuie omis când constatările expertizei nu sunt combăture
prin nici o altă probă iar concluziile sale finale și temeiurile pe care au
fost fondate fac convingerea că exprimă un punct de vedere corect.
Secţia
de contencios administrativ – decizia nr.2793 din 1 octombrie 2002
Societatea comercială „A” SA a solicitat anularea procesului verbal nr.4748 din 7 iulie 1995 încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice și Controlului Financiar de Stat a judeţului Gorj și a deciziei nr.501 din 12 mai 1997 emisă de Ministerul Finanţelor.
În motivarea acţiunii s-a arătat că prin actele de control contestate reclamanta a fost nelegal obligată să plătească la bugetul statului diferenţe la impozitul pe clădiri, impozitul pe profit, impozitul pe salarii, la fondurile speciale de risc și accident, pentru sănătate și cercetare-dezvoltare, taxa pe valoarea adăugată, cu majorările de întârziere aferente, precumn și dublul sumelor datorate cu titlu de taxă pe valoarea adăugată și impozitul pe profit.
Curtea de Apel Craiova, prin sentinţa civilă nr.871 din 17 decembrie 2001, a admis acţiunea și a anulat actele administrative enunţate.
În motivarea soluţiei date, prima instanţă a constatat, în baza concluziilor formulate de un expert că societatea reclamantă nu datorează sumele ce fac obiectul litigiului.
Sentinţa a fost recurată de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj, susţinându-se că greșit instanţa nu a luat în considerare decât raportul de expertiză efectuat în cauză, neţinând seama de celelalte acte aflate la dosarul cauzei.
Recursul este nefondat.
Prin lucrarea întocmită de expert s-au analizat toate capitolele privind sumele considerate ca debite, conchizându-se că unitatea nu datorează sumele stabilite de către organul de control și indicându-se detaliat temeiurile concluziilor formulate.
Ministerul Finanţelor Publice, ca și Direcţia Generală a Finanţelor Publice și controlului Financiar de Stat nu au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză. De asemenea, recurenta nu a adus nici o critică punctuală la sentinţa atacată.
Afirmaţia că un raport de expertiză nu are valoarea unui mijloc de probă absolut – deși exactă de principiu – nu are nici o relevanţă în speţă, întrucât constatările expertului nu sunt combătute prin nici o altă probă, iar concluziile sale finale, ca și temeiurile pe care au fost fondate, fac convingerea că exprimă un punct de vedere corect.
Recursul fiind nefondat, a fost respins.