. Răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Instanța competentă
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competență.
Index alfabetic : Competență materială.
- Răspundere patrimonială.
- Prejudiciu.
C.proc.civ. : art. 1 alin.(1), art. 2 alin.(1) lit. h.
Constituția României : art. 52 alin. (3)
C.proc.pen. : art. 221 alin. (1)
Articolul 52 alin.(3) din Constituție
stabilește răspunderea patrimonială a statului pentru
prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, indiferent de modul în care s-au
produs, fără ca textul să privească doar prejudiciile
cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale, la care
se referă în mod expres
articolul 2 alin.(1) lit. h C.proc.civ.
Acest text este de strictă interpretare și nu
privește prejudiciile produse prin neefectuarea de către organul de
urmărire penală a actelor de procedură necesare pornirii
procesului penal. Aplicarea sa
presupune existența unui proces penal, în cursul căruia s-au
săvârșit erori judiciare prin care au fost cauzate prejudicii
titularului cererii.
Astfel, acțiunea având ca obiect repararea pagubelor
produse prin faptul că procurorul nu s-a sesizat din oficiu cu privire la
săvârșirea unor infracțiuni, este, conform art. 1 alin.(1)
C.proc.civ., de competența judecătoriei și nu tribunalului.
ICCJ, Secția civilă și de proprietate
intelectuală, decizia civilă nr. 2600 din 16 aprilie 2008
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria
Buzău, reclamatul C.G.E. a chemat în judecată Statul Român prin
Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca pârâtul să fie obligat
să-i plătească suma de 200.000 lei RON, reprezentând daune
morale pentru neîndeplinirea îndatoririlor legale de către procuror.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe
prevederile art. 1000 alin.(3) Cod civil, art. 13 din Convenția pentru
apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale,
art. 21 alin.(1) și art. 52 alin.(3) din Constituția României, art.
54 alin. (1) și alin.(2) și art. 56 din Decretul nr. 31/1954.
Judecătoria Buzău, prin sentința
civilă nr. 4944 din 23 octombrie 2006, a declinat competența de
soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Buzău,
reținând că, potrivit art. 52 alin.(3) din Constituție, statul
răspunde patrimonial potrivit legii pentru prejudiciile cauzate prin erori
judiciare în procesele penale, că principiul responsabilității
statului față de persoanele care au suferit din cauza unor erori
judiciare săvârșite în procesele penale se aplică tuturor
victimelor unor asemenea erori și că, potrivit art. 2 alin.(1) pct. 1
lit. h Cod procedură civilă, „tribunalul judecă în primă
instanță cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori
judiciare săvârșite în dosarele penale”.
Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr.
537 din 4 mai 2007, a respins excepția lipsei calității
procesuale pasive a Statului Român, precum și acțiunea formulată
de reclamant.
Prin decizia civilă nr. 349 din 10 septembrie 2007,
Curtea de Apel Ploiești a respins apelul declarat de reclamant împotriva
acestei sentințe, reținând că, inițial, reclamantul a cerut
ca pârâtul să fie obligat la plata sumei de 200.000 lei daune morale
pentru neîndeplinirea de către procuror a obligației sale legale,
constând în sesizarea din oficiu cu privire la săvârșirea unor
infracțiuni, iar, ulterior, și-a modificat acțiunea, precizând
că își întemeiază cererea pe art. 13 din Convenția pentru
apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale
și a cerut să se constate că procurorul nu și-a îndeplinit
îndatoririle de serviciu, încălcându-i dreptul la un proces echitabil.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs
reclamantul care, invocând art. 304 pct. 8 și pct.9 C.proc.civ., a
arătat că instanțele au interpretat greșit actul juridic
dedus judecății, schimbându-i natura și înțelesul
lămurit și vădit neîndoielnic, iar hotărârile sunt lipsite
de temei legal și au fost date cu încălcarea și aplicarea
greșită a legii.
A susținut recurentul, că s-a adresat
justiției, invocând art. 21 din Constituția României și art. 13
din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și
libertăților fundamentale, deoarece organul de urmărire
penală nu s-a sesizat din oficiu cu privire la infracțiunile care
rezultau din declarațiile martorilor audiați într-un dosar de
revizuire, și a precizat că nu a sesizat instanța pentru
repararea pagubelor produse prin erori judiciare (art. 504-507 Cod
procedură penală).
Înalta Curte, din oficiu, a invocat motivul de recurs
prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă.
Analizând recursul în raport de susținerile
recurentului și de motivul de recurs invocat din oficiu, s-a constatat
că este fondat.
Recurentul a invocat art. 304 pct. 8 și pct.9
C.proc.civ., însă susținerile acestuia privitoare la calificarea
juridică a acțiunii (și nu interpretarea actului juridic dedus
judecății, în sensul art. 304 pct. 8 C.proc.civ.) fac posibilă
încadrarea în art. 304 pct. 5 C.proc.civ., iar, față de obiectul acțiunii,
așa cum a fost determinat de reclamant și de prevederile art. 1
și urm. C.proc.civ., competentă să soluționeze pricina în
primă instanță este judecătoria și nu tribunalul.
Art. 2 alin. (1) lit. h C.proc.civ. stabilește
competența tribunalului pentru soluționarea în primă
instanță a „cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin
erori judiciare săvârșite în procesele penale”.
În prezenta cauză, cererea cu care a fost
investită prima instanță nu are obiectul prevăzut de textul
citat.
Recurentul nu a invocat faptul că i s-a produs un prejudiciu „prin erori judiciare săvârșite într-un proces penal”, pentru a fi incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. h Cod procedură civilă.
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Buzău și prin cererea depusă la tribunal, reclamantul a susținut că există obligația procurorului, stabilită de art. 221 alin.(1) C.proc.pen., constând în sesizarea din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor care, în opinia sa, rezultă din declarațiile martorilor audiați la data de 2 decembrie 1998 și că prin neîndeplinirea acestei obligații de serviciu i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.
În acțiune, au fost invocate prevederile art. 1000 alin.(3) C.civ., art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, art. 21 alin. (1) și art. 52 alin. (3) din Constituție, art. 54 alin. (1) și alin.(2) și art. 56 din Decretul nr. 31/1954, iar prin cererea precizatoare s-a invocat art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, făcându-se referiri și la art. 11 alin. (1) și alin.(2) și art. 20 din Constituție și art. 998 C.civ.
Reclamantul nu a invocat art. 504-507 C.proc.pen., iar textele invocate de acesta nu reglementează răspunderea statului numai pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale.
Articolul 52 alin.(3) din Constituție stabilește răspunderea patrimonială a
statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, indiferent de modul în care s-au produs, fără ca textul să privească doar prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale, la care se referă în mod expres articolul 2 alin.(1) lit. h C.proc.civ., text care este de strictă interpretare și care nu privește prejudiciile produse prin neefectuarea de către organul de urmărire penală a actelor de procedură necesare pornirii procesului penal.
Aplicarea acestui text presupune existența unui proces penal, în cursul căruia s-au săvârșit erori judiciare prin care au fost cauzate prejudicii titularului cererii, iar în prezenta cauză s-a cerut repararea pagubelor produse prin faptul că procurorul nu s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea unor infracțiuni și nu prin erori judiciare săvârșite în procese penale, în sensul art. 504-507 C.proc.pen., așa cum greșit s-a reținut prin sentința primei instanțe, păstrată prin decizia instanței de apel.
De altfel, reclamantul a precizat că nu a sesizat instanța pentru pagubele produse prin erori judiciare, neinvocând art. 504-507 C.proc.pen.
Față de obiectul acțiunii formulate de
reclamant, nu sunt incidente
prevederile art. 2 alin.(1) lit. h C.proc.civ., iar,
față de suma de 200.000 lei RON cerută ca daună
morală, competența soluționării cererii aparține,
conform art. 1 alin.(1) C.proc.civ., judecătoriei.
Prin urmare, sentința primei instanțe,
dată de tribunal cu încălcarea competenței judecătoriei,
este nelegală. De asemenea, este nelegală și decizia
instanței de apel, prin care a fost păstrată sentința
pronunțată de tribunal.
Pentru considerentele expuse, fiind incidente prevederile
art. 304 pct. 3 C.proc.civ., conform art. 312 alin.(3) C.proc.civ., a fost
admis recursul declarat de reclamant și au fost casate hotărârile
pronunțate de tribunal și de instanța de apel iar, conform art. 304
alin.(6) C.proc.civ., dosarul s-a trimis spre judecare, Judecătoriei
Buzău.