Neîndeplinirea obligației de a soluționa în termenul legal notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001. Antrenarea răspunderii civile a societății notificate și obligarea la contravaloarea lipsei de folosință a imobilului preluat abuziv de stat și nerestituit.
Cuprins pe materii : Drept civil. Obligații. Răspundere civilă. Imobil preluat abuziv. Despăgubiri.
Index alfabetic: Obligații.
- Răspundere civilă.
- Imobil preluat abuziv.
- Notificare.
- Prejudiciu.
- Contravaloarea lipsei de folosință.
Legea nr. 10/2001
C.civ. : art. 480, art. 998, art. 999
Lipsa rezolvării în termen legal a notificării generează imposibilitatea persoanelor îndreptățite de a se bucura de bunul imobil care le aparținea și de care au fost lipsite oricum o perioadă foarte mare de timp, societatea notificată asumându-și riscul de a păstra un bun pentru care nu justifica dreptul de proprietate și nici unul dintre atributele acestui drept, antrenându-i-se astfel răspunderea în condițiile art. 998-999 Cod civil.
Prejudiciul creat constă în lipsirea acestor persoane de exercițiul concret al dreptului de folosință pentru construcțiile nedemolate, preluate abuziv de stat și încă nerestituite, ca atribut important al dreptului de proprietate, dar și de valorificarea concretă a tuturor beneficiilor materiale pe care folosința unui bun le poate asigura titularului dreptului, astfel încât acestea sunt îndreptățite la contravaloarea lipsei de folosință.
ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 2779 din 7 mai 2008
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, Secția civilă,
reclamantele V.M., D.S., V.S. și S.A. au chemat în
judecată Societatea
Cooperativa de Consum Bălțești, solicitând
anularea dispoziției de retrocedare nr.3 din 11 ianuarie 2007 și
emiterea unei noi dispoziții privind restituirea în natură a
construcției nedemolate, situată în comuna Păcureți;
obligarea pârâtei la plata contravalorii construcției preluate abuziv
și demolate de stat; obligarea aceleiași părți la plata
despăgubirilor reprezentând diferența de valoare a imobilului dintre
momentul preluării și cel al retrocedării efective, precum
și obligarea acesteia la plata contravalorii lipsei de folosință
pe ultimii 3 ani pentru imobilul construcție preluat de către stat.
În motivarea cererii, s-a arătat
că prin notificarea din 12 noiembrie 2001, au solicitat Primăriei
comunei Păcureți, acordarea despăgubirilor bănești în
temeiul Legii nr.10/2001, pentru imobilul format din teren și
construcții, preluat abuziv în baza Decretului nr. 83/1949, dat în completarea
Legii nr. 187/1945 privind înfăptuirea reformei agrare.
Primăria comunei Păcureți a
comunicat faptul că unitatea deținătoare a unei părți
din imobilul expropriat, respectiv a construcției, este pârâta din
speță, reclamantele adresându-i-se acesteia pentru restituirea în
natură a construcției nedemolate. Pârâta deține din anul 1958
corpul A de construcții și din anul 1977 corpul B.
Prin sentința civilă nr.956 din
26 iunie 2007 a Tribunalului Prahova, s-a
admis în parte acțiunea formulată de
reclamante; a anulat dispoziția de retrocedare emisă de pârâtă;
a constatat dreptul reclamantelor de a beneficia de restituirea în natură
a imobilelor, clădiri nedemolate și de a beneficia de măsuri
reparatorii în echivalent pentru construcțiile demolate, individualizate
prin raportul de expertiză. A fost obligată pârâta să le
restituie în natură reclamantelor clădirile nedemolate și la
plata măsurilor reparatorii în echivalent pentru cele demolate,
menționate anterior. A fost respins ca neîntemeiat în baza art. 1169
C.civ., capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii
lipsei de folosință pe ultimii 3 ani pentru imobilul preluat abuziv,
întrucât reclamantele nu și-au precizat acest capăt de cerere și
nu au solicitat nici un mijloc de probă în susținerea lui.
Împotriva acestei decizii civile au
declarat apel reclamantele, criticând-o ca netemeinică și
nelegală, în ceea ce privește respingerea ultimului capăt de
cerere, referitor la obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de
folosință, valoarea acesteia putând fi stabilită conform
expertizei întocmite în cauză.
Prin decizia nr.432 din 22 octombrie 2007 a
Curții de Apel Ploiești, Secția civilă și pentru cauze
cu minori și de familie, s-a admis apelul formulat de reclamante, a fost
schimbată în parte sentința atacată, în sensul că a fost
obligată pârâta să plătească reclamantelor suma de
24.472,02 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a
imobilelor, pentru perioada ultimilor 3 ani. Au fost menținute celelalte
dispoziții ale sentinței.
Curtea de Apel a reținut că reclamantele
au formulat în termeni conciși și clari cererea de obligare a pârâtei
la plata contravalorii lipsei de folosință pe ultimii 3 ani pentru
imobilul preluat abuziv de către stat.
De asemenea, sunt neîntemeiate și
considerentele privind inexistența probelor pentru acest capăt de
cerere, în condițiile în care unul dintre obiectivele expertizei,
încuviințată de instanță, viza stabilirea lipsei de
folosință pentru ultimii 3 ani, în ceea ce privește imobilul restituit
în natură, cât și pentru partea demolată.
Pe fond, Curtea a reținut că
cererea de obligare a pârâtei la plata contravalorii lipsei de
folosință este întemeiată doar în ceea ce privește
clădirile nedemolate.
Constatând că, prin preluarea
abuzivă a imobilului, apelantele au fost
lipsite de exercițiul dreptului de
folosință asupra clădirilor nedemolate, Curtea
a făcut aplicarea dispozițiilor art.480 Cod
civil, obligând pârâta la plata sumei
de 24.472,02 lei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs
Societatea Cooperativa de Consum Bălțești, criticând-o ca fiind
nelegală, în baza art.304 pct.9 C.proc.civ., deoarece instanța de
apel nu a ținut seama că reclamantele nu au precizat cererea de
obligare la plata contravalorii lipsei de folosință și că
nu au indicat temeiul de drept aplicabil și nu au probat existența
elementelor de fapt care să conducă la admiterea unei asemenea
cereri. Singurul temei de drept care ar fi putut fi invocat sunt
dispozițiile art.998–999 Cod civil, dispoziții în raport de care reclamantele
trebuiau să probeze elementele prevăzute în aceste texte de lege.
Analizând decizia civilă atacată,
în raport de criticile formulate și din perspectiva art.304 pct.9
C.proc.civ., Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat pentru
următoarele considerente:
Contrar celor susținute de recurentă, reclamantele au precizat în mod
neechivoc obiectul cererii privind obligarea pârâtei la contravaloarea lipsei
de folosință a imobilului preluat de stat, pe perioada ultimilor 3
ani, indicând în acțiunea introductivă perioada pentru care s-a
formulat o asemenea cerere.
De asemenea, au menționat temeiul de drept al acesteia, constând în
dispozițiile Legii nr.10/2001 și ale art.998 Cod civil, cel din
urmă text de lege reprezentând tocmai dispoziția legală care
reglementează instituția răspunderii civile delictuale pentru
fapta proprie. Indicând obiectul cererii și textul de lege incident în
speță, reclamantele au respectat pe deplin dispozițiile art.112
C.proc.civ., privind elementele pe care trebuie să le cuprindă cererea
de chemare în judecată.
În ceea ce privește dovedirea
pretențiilor formulate, Înalta Curte constată că aceasta s-a
realizat, iar instanța de apel a procedat la o corectă interpretare
și aplicare a dispozițiilor art.480 Cod civil, în raport de situația
de
fapt stabilită.
Curtea de Apel
a considerat că, în urma preluării abuzive a imobilului de către
stat, reclamantele au fost lipsite, în ceea ce privește construcțiile
nedemolate, de un important atribut al dreptului de proprietate, și anume
de exercițiul dreptului de folosință. Acest argument este
perfect întemeiat, iar acordarea sumei de bani menționate în dispozitivul
deciziei atacate reprezintă tocmai despăgubirile cuvenite
reclamantelor, prin antrenarea răspunderii pârâtei pentru prejudiciul
produs.
Aplicare efectelor juridice în cazul
răspunderii civile delictuale presupune, în prealabil, dovedirea
întrunirii condițiilor generale ale acesteia, astfel cum sunt reglementate
în art.998-999 Cod civil, și anume: existența unui prejudiciu, a unei
fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între primele două și a
vinovăției celui care a provocat prejudiciul, în oricare dintre
formele prevăzute de lege.
Prejudiciul creat reclamantelor constă
tocmai în lipsirea acestora de exercițiul concret al dreptului de
folosință pentru construcțiile nedemolate, preluate abuziv de
stat și încă nerestituite. Acest prejudiciu a fost evaluat de expert,
iar suma acordată are la bază concluziile din raport, în care se indică
metoda de calcul și criteriile avute în vedere la stabilirea valorii
lipsei de
folosință.
Fapta ilicită a societății
constă în deținerea în continuare a construcțiilor în litigiu,
preluate abuziv de către stat, și în exercitarea în ceea ce
privește aceste bunuri a tuturor atributelor dreptului de proprietate,
inclusiv cel al folosinței, deși pârâta fusese
încunoștințată despre demersul reclamantelor încă din data
de 13 decembrie 2001, prin adresa nr.1699 a Primăriei comunei
Păcureți. Prin această adresă, organismul local,
inițial notificat, a transmis către societate cererea reclamantelor.
Deținerea nelegală a
construcțiilor se coroborează cu lipsa răspunsului la notificare
o perioadă foarte îndelungată (2001-2007), fără ca pârâta
să prezinte justificări pertinente pentru absența
rezolvării pretențiilor reclamantelor până la data emiterii
dispoziției contestate.
Totodată, atât păstrarea bunului,
cât și lipsa răspunsului la notificare îi sunt imputabile deoarece
pârâta cunoștea obligația legală de a rezolva cererea
reclamantelor, în condițiile și termenul stabilite prin art.25 din
Legea nr.10/2001, în forma actuală. De asemenea, era sau trebuia să
fie pe deplin conștientă asupra consecințelor juridice, dar
și faptice, ale deținerii imobilului, deși acesta era pretins de
o persoană care se considera proprietarul bunului și care a dovedit
că întrunea cerințele unei asemenea calități.
Lipsa rezolvării în termen legal a
notificării a generat, printre altele, imposibilitatea reclamantelor de a
se bucura de bunul imobil care le aparținea și de care au fost
lipsite oricum o perioadă foarte mare de timp, pârâta asumându-și
riscul de a păstra un bun pentru care nu justifica dreptul de proprietate
și nici unul dintre atributele acestui drept.
Neîndeplinirea obligației de a rezolva notificarea în
termenul prevăzut de lege a avut ca rezultat păstrarea
nelegitimă a imobilelor pe toată perioada ulterioară
expirării termenului legal de răspuns la notificare și până
la emiterea dispoziției de retrocedare, incluzând, deci, și perioada
pentru care au fost acordate despăgubiri constând în echivalentul lipsei
de folosință.
În ceea ce privește legătura de cauzalitate
între fapta ilicită și prejudiciul produs, aceasta este
elocventă. Omisiunea pârâtei de a răspunde la notificare în termenul
legal, corelată cu păstrarea imobilelor reclamantelor pe perioada de
timp menționată mai sus, au generat lipsirea acestora din urmă
de exercițiul folosinței asupra bunurilor, ca atribut important al
dreptului de proprietate, dar și de valorificarea concretă a tuturor
beneficiilor materiale pe care folosința unui bun le poate asigura
titularului dreptului (de exemplu, posibilitatea de a ceda această
folosință către un terț, contra unei sume de bani).
În plus, trebuie menționat că prejudiciul
creat reclamantelor prin lipsirea lor de folosința imobilelor nu se poate
considera reparat prin restituirea bunurilor solicitate în temeiul Legii
nr.10/2001. Aceasta lege nu conține niciun remediu pentru prejudiciul în
discuție, produs în perioada cuprinsă între momentul expirării
termenului prevăzut de lege pentru rezolvarea notificării și cel
al emiterii dispoziției, în speță, evident, cu respectarea
termenului de prescripție, de 3 ani, în care se pot formula asemenea
pretenții.
Din acest punct de vedere, susținerile
recurentei referitoare la temeiul juridic al soluționării cererii
sunt corecte, dispozițiile dreptului comun, respectiv ale art.998-999 Cod
civil, fiind aplicabile în cauză, iar nu cele ale Legii nr.10/2001, care,
așa cum s-a arătat, nu oferă soluții pentru
despăgubirea reclamantelor în ceea ce privește lipsirea lor de
folosința bunului.
Tocmai în cadrul oferit de dispozițiile care
reglementează răspunderea civilă delictuală, Înalta Curte
constată că soluția instanței de apel, de admitere a
cererii privind contravaloarea lipsei de folosință a
construcțiilor nedemolate și de acordare a despăgubirilor
civile, cu acest titlu, este corectă, pretențiile reclamantelor
întrunind toate cerințele prevăzute de art.998-999 Cod civil, pentru
antrenarea răspunderii pârâtei, în condițiile deja arătate.
Având în vedere aceste considerente, în baza art.312 alin.(1) C.proc.civ., Înalta Curte a respins recursul declarat de pârâtă ca nefondat, nefiind întrunite cerințele art.304 pct.9 din același cod.