Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Repararea prejudiciului cauzat prin vătămarea integrității corporale sau sănătății unei persoane. Daune materiale.

Cuprins pe materii : Drept civil. Obligații. Răspundere civilă delictuală.

Index alfabetic : faptă ilicită

- vătămare corporală

- prejudiciu

- daune materiale

C.civ., art. 998-999

Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii civile delictuale, constă în efectul negativ suferit de o persoană, urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană ori, de un animal sau lucru, pentru care aceasta este ținută a răspunde, unul din cazurile particulare prezentându-l vătămarea sănătății unei persoane, ce are ca urmare fie pierderea, fie reducerea capacității sale de muncă.

Atingerea adusă integrității corporale a unei persoane, potențează existența unui prejudiciu care trebuie să fie reparat, chiar dacă nu întotdeauna poate fi evaluat, pentru ca astfel să se poată asigura o ocrotire deplină a drepturilor subiective ale celui vătămat.

Ca atare, fără a avea ca și consecință constituirea unei surse de dobândire a unor venituri suplimentare, repararea prejudiciului trebuie să răspundă necesității de a înlătura integral efectele faptei ilicite, iar aceasta nu este posibil fără acordarea daunelor materiale care ar urma să cuantifice cheltuielile necesare urmării unui tratament medicamentos adecvat iar, pe de altă parte, urmare a diminuării capacității de muncă, persoana vătămată este îndreptățită la echivalentul efortului suplimentar pe care ar trebui să-l depună în acest scop, printr-o cantitate mai mare de muncă, ori sporire a intensității acesteia, de natură a grăbi procesul epuizării fizice.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 6245 din 24 octombrie 2008

Prin acțiunea formulată la 17 noiembrie 2004, I.O.M. și I.V. au solicitat în contradictoriu cu A.G., U.G., V.O., Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui și Inspectoratul Județean de Poliție Vaslui obligarea pârâților, în solidar, la plata sumelor de 0,5 miliarde lei daune materiale, 1,5 miliarde lei daune morale precum și a sumei de 500 Euro lunar rentă viageră, urmând a fi achitate de la data săvârșirii infracțiunii.

În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 998, art.1003 și urm. C.civ., reclamanta I.O.M. a învederat că a fost victima unui accident de circulație produs din culpa pârâților, persoane fizice, în urma căruia a suferit leziuni traumatice ireversibile ce i-au cauzat o infirmitate fizică permanentă, prin pierderea unui organ, respectiv splina, cu consecințe în timp asupra calității vieții și capacității de muncă.

Se mai arată că pârâții persoane juridice, în calitate de organe ale statului abilitate să soluționeze dosarul penal întocmit în cauză, au dat dovadă de pasivitate, privând-o pe reclamantă, timp de 9 ani, de posibilitatea de a acționa pe cale civilă împotriva autorilor accidentului.

Tribunalul Vaslui, prin sentința civilă nr. 792 din 15 noiembrie 2005 a admis în parte acțiunea a obligat pârâții persoane fizice, în solidar, la plata sumei de 50.000 lei (RON) cu titlu de daune morale.A respins celelalte pretenții, precum și acțiunea formulată în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui și Inspectoratul Județean de Poliție Vaslui.

S-a luat act de renunțarea la judecată în contradictoriu cu pârâtul V.O.

Instanța a reținut că urmare evenimentului rutier produs la data de 3 martie 1996 – când autoturismele conduse de pârâții A.G. și U.G. au

intrat în coliziune, pe raza comunei Muntenii de Jos, obturând sensul de mers pe care rulau și alte autovehicule și producând ciocniri în lanț – au decedat două persoane și au fost rănite grav alte patru, printre care și reclamanta I.O.M. care a suferit leziuni traumatice de tipul rupturii de splină cu hemiperitoneu masiv, fractură cominutivă femur stâng și plagă zdrobită gamba stângă.

Toate aceste vătămări corporale au necesitat 45-50 zile de îngrijiri medicale și practicarea splenectomiei, urmare traumatismelor suferite reclamanta rămânând, potrivit opiniei specialiștilor, cu infirmitate fizică permanentă.

S-a mai reținut că cei doi pârâți conduceau cu viteze mari, neadaptate la condițiile carosabilului, ceea ce a condus la pierderea controlului asupra autoturismelor, ce au dobândit autonomie în deplasare, și au intrat în coliziune, unul din acestea obturând banda șoselei pe care circula autoturismul condus de V.O.

Chiar dacă organele de cercetare penală nu au putut stabili cu certitudine gradul de vinovăție al celor implicați în producerea evenimentului rutier, neputându-se stabili exact cine a generat, prin fapta sa culpabilă, accidentul, instanța a concluzionat că răspunderea acestora poate fi atrasă, în condițiile art. 1000 din C.civ.

Astfel, s-a stabilit că la producerea accidentului au concurat faptele ambilor pârâți, prin aceea că indiferent de cine a pătruns pe contrasens, celălalt nu avea viteza adecvată pentru a-l evita pe cel care a intrat pe sensul său de mers, ajungându-se astfel la producerea coliziunii, din momentul ciocnirii cei doi pârâți, pierzând controlul autoturismelor.

Cât privește daunele materiale solicitate, cererea a fost respinsă pe considerentul că nu au fost dovedite cheltuielile ocazionate de spitalizare și administrarea medicației adecvate fiind suportate de unitățile medicale.

Cererea vizând despăgubirile periodice a fost respinsă pe considerentul că, chiar dacă reclamanta I.O.M. a rămas cu o infirmitate fizică permanentă, criteriile de stabilire vizează împrejurări de fapt care țin de situația persoanei vătămate, îngrijirile pe care trebuie să le primească, cheltuielile și eforturile suplimentare ce trebuiesc făcute, aspecte care de asemenea nu au fost dovedite.

Instanța a apreciat însă că, față de afecțiunile suferite de reclamantă, suferința cauzată ca urmare a producerii accidentului și a intervenției chirurgicale ce a urmat, atitudinea de indiferență a pârâților, acesteia i s-a cauzat un prejudiciu moral al cărui cuantum solicitat prin cererea introductivă, este rezonabil.

În ceea ce privește Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui și Inspectoratul Județean de Poliție Vaslui, instanța a apreciat cererea ca nefondată, în condițiile în care pârâții nu au legătură cu fapta cauzatoare de prejudiciu.

Prin decizia civilă nr. 1 din 27 iunie 2007, Curtea de Apel Iași, Secția Minori și Familie a respins apelul formulat de I.O.M. și I.V. și admițând apelul declarat de pârâtul U.G., a schimbat în parte sentința, în sensul că a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât. A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că suma acordată de prima instanță ca daune morale este judicios stabilită iar în ceea ce privește daunele materiale, acestea nu au fost dovedite.

Cât privește stabilirea unei prestații periodice în sarcina pârâților, era necesară evaluarea pe bază de expertiză medicală a urmărilor accidentului și a modului în care acesta a afectat capacitatea de muncă a reclamantei I.O.M., expertiză care nu a putut fi efectuată întrucât reclamanta nu s-a prezentat la Institutul de Medicină Legală Iași.

Referitor la cererea formulată în contradictoriu cu Parchetele de pe lângă Tribunalul Vaslui și Judecătoria Vaslui precum și Inspectoratul Județean de Poliție Vaslui, s-a apreciat că răspunderea delictuală a celor trei instituții nu poate fi, în nici o interpretare, una proprie, în înțelesul dispozițiilor art. 998 - 999 C.civ.

Soluționând apelul formulat de U.G., s-au reținut ca fondate unele dintre criticile formulate de pârât, referitor la fondul pricinii.

Astfel, s-a apreciat că, în aplicarea art. 1000 și art. 1003 C.civ., tribunalul s-a bazat pe un probatoriu incomplet, ce a determinat o concluzie eronată în ce privește imputabilitatea accidentului.

Din suplimentul expertizei criminalistice, efectuată în apel, a rezultat că starea de pericol concretizată în coliziune, a fost creată de pârâtul A.G., care a pierdut controlul asupra direcției de deplasare a autoturismului „Fiat Regata” și a pătruns pe sensul opus unde s-a ciocnit de autovehiculul condus de U.G.

În consecință, instanța de control judiciar a constatat că doar în ce-l privește pe pârâtul A.G. sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, în forma prevăzută de art. 1000 alin.(1) teza II C.civ., pentru U.G., lipsind actul ilicit culpabil care atrage răspunderea delictuală.

În cauză, au declarat recurs reclamanții I.O.M. și I.V. care au susținut că hotărârea dată în apel este greșită sub aspectul menținerii soluției fondului vizând respingerea capătului de cerere privind daunele materiale, în condițiile în care la dosar au fost depuse un număr mare de acte medicale, utile efectuării unei expertize de specialitate care nu avea decât a stabili urmările în plan material – cheltuieli cu alimentația și medicamentele – ale accidentului în urma căruia reclamanta a rămas fără un organ vital.

Recursul este fondat.

Atât în doctrină cât și în practica majoritară a instanțelor judecătorești s-a decis că atingerea adusă integrității corporale a unei persoane, potențează existența unui prejudiciu care trebuie să fie reparat chiar dacă nu întotdeauna poate fi evaluat, pentru ca astfel să se poată asigura o ocrotire deplină a drepturilor subiective ale celui vătămat.

Din această perspectivă, respingerea cererii vizând acordarea daunelor materiale de către cel ce a săvârșit fapta prejudiciabilă este greșită, în condițiile în care din actele cauzei rezultă cu pregnanță că reclamanta a suferit, urmare accidentului produs la 3 martie 1996, leziuni traumatice ce au generat numeroase internări și intervenții chirurgicale, concretizate în final într-o infirmitate fizică permanentă.

Chiar dacă s-ar aprecia că reclamanta, urmare diminuării certe a capacității sale de muncă, ar putea realiza venituri, ea este îndreptățită la echivalentul efortului suplimentar pe care ar trebui să-l depună în acest scop, printr-o cantitate mai mare de muncă, ori sporire a intensității acesteia, de natură a grăbi procesul epuizării fizice.

Așa fiind, recursul a fost admis, cu consecința casării deciziei atacate și a trimiterii cauzei aceleiași instanțe, în vederea rejudecării apelului, în limitele arătate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj