Asupra recursurilor de față constată;
Prin încheierea din 16 august 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 4767/1/2012 a fost menținută starea de arest a inculpaților B.M., P.E., L.A., V.T., M.C., M.S.L. și L.Ș., conform dispozițiilor art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (1) și (3) din C. proc. pen.
De asemenea, prin aceeași încheiere, în baza art. 139 alin. (2) raportat la art. 1451 din C. proc. pen., s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive privind pe inculpatul B.B.A. cu măsura obligării de a nu părăsi țara până la soluționarea definitivă a cauzei.
În baza art. 1451 alin. (2) cu referire la art. 145 alin. (11) și (12) din C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului că pe durata executării măsurii preventive urmează să se supună obligațiilor prevăzute de art. 145 alin. (11) din C. proc. pen., indicate ca atare în dispozitivul încheierii pronunțate.
Au fost puse în vedere inculpatului dispozițiile art. 1451 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (3) din C. proc. pen.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului dacă nu este menținut sau arestat în altă cauză.
În considerentele încheierii atacate, prima instanță a reținut, în esență, baza factuală a infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații.
Totodată, s-a menționat că procedura instituită conform art. 3001 din C. proc. pen. „după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive”, a fost îndeplinită în cauză potrivit încheierii din 4 iulie 2012.
Pentru termenul din 16 august 2012, în cursul judecății, în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a apreciat că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3002 cu raportare la dispozițiile art. 160b din C. proc. pen., în sensul că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate.
Temeiurile care au determinat arestarea sunt prevăzute de art. 143 din C. proc. pen. (existența probelor sau indiciilor temeinice că inculpații au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală) și art. 148 din C. proc. pen. (existența unuia dintre cazurile de arestare).
S-a reținut că faza urmăririi penale, finalizată cu emiterea rechizitoriului, a consolidat probele și indiciile inițiale care, în mod rezonabil, conduc la concluzia că inculpații enumerați au săvârșit faptele prevăzute de legea penală, în formula detaliat descrisă, pentru care au și fost trimiși în judecată.
Așadar, pentru inculpații enunțați s-a constatat că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 143 alin. (1) din C. proc. pen., existența probelor sau a indiciilor temeinice, în sensul art. 681 din C. proc. pen., care justifică presupunerea rezonabilă că au săvârșit faptele pentru care au fost cercetați și trimiși in judecată.
În acest sens s-a făcut referire la declarațiile părții vătămate G.M., martorului A.I.A., numiților V.M. și D.F., martorei M.I., coinculpatei V.A.C., martorei B.L., martorului S.G.C., numitului C.D., martorului Z.M.G., transcrierile convorbirilor telefonice și pe internet dintre inculpatul B.M. și alți membri ai grupului infracțional, actele sub semnătură privată sau oficiale ridicate de la domiciliile inculpaților, etc. înscrisurile notariale, precum și celelalte înscrisuri (hotărâri judecătorești, expertize judiciare, acte emise de autorități publice locale sau alte entități fiscale etc.) constituie probe de natură a face rezonabilă presupunerea că inculpații, membrii unui grup infracțional au fost implicați ori au desfășurat activități presupus frauduloase în scopul dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilelor proprietatea persoanelor fizice vătămate.
În consecință, atât potrivit legii interne, cât și standardului impus de art. 5 parag. (1) lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, s-a concluzionat că din probatoriul administrat până în prezent rezultă suficiente date și informații menite a convinge o persoană obiectivă independentă că inculpații au desfășurat activitățile presupus infracționale pentru care au fost urmăriți penal și pentru care a fost emis actul de sesizare a instanței.
În continuare s-a reținut că o situație aparte funcționează pentru inculpatul B.B.A., aspect adus în discuție, în sensul că s-a constatat că ar fi îndeplinită condiția prevăzută de art. 143 alin. (1) din C. proc. pen., existența indiciilor potrivit art. 681 din C. proc. pen., care justifică presupunerea că în anul 2010, a constituit un grup infracțional organizat împreună cu inculpații B.M. și B.M.C., grup care a acționat pe parcursul anului respectiv, în scopul obținerii de importante beneficii materiale prin inducerea în eroare a organelor judiciare, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
De asemenea, s-a reținut că fapta inculpatului B.B.A. care, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, prin diferite acțiuni desfășurate în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, anterior datei de 18 iunie 2010, a participat la falsificarea unui contract pretins încheiat între el și partea vătămată SC A.C. SA la data de 1 noiembrie 2009, înscris fals pe care ulterior l-a folosit, în mod repetat, inclusiv în fața instanțelor de judecată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.
S-a mai reținut că rezerve, însă, în planul juridico-penal au vizat fapta inculpatului B.B.A. care, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, începând cu data de 18 iunie 2010, împreună cu membrii grupului, a încercat să inducă în eroare instanțele de judecată în cadrul Dosarului nr. 6967/121/2010 al Tribunalului Galați, prin folosirea unui contract falsificat și a unui raport de expertiză grafică întocmit de o persoană ce nu avea calitatea de expert, în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești definitive prin care partea vătămată SC A.C. SA să fie obligată la plata sumei trecute în contract 4.000.000 RON, rezultat care nu s-a produs din motive independente de voința sa, faptă ce s-a menționat de către procurori că întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 20 din C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) din C. pen. S-a reținut că, într-adevăr, încadrarea juridică nu poate fi discutată în actualul stadiu procesual, însă aceasta nu poate fi nici total ignorată mai ales în condițiile în care se ridică problema eventualei incidențe a dispozițiilor art. 136 alin. (6) din C. proc. pen., cu consecințe inclusiv în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Aparte însă de aceste ultime mențiuni, care zdruncină integralitatea temeliei acuzatorii îndreptată împotriva inculpatului B.B.A., s-a reținut că acesta este cetățean român, are domiciliul stabil în municipiul București, fiind director executiv la SC G&A SRL București. Nu are antecedente penale. Audiat în cauză cu respectarea garanțiilor procesuale, inculpatul a dorit să dea declarații, recunoscându-și faptele comise.
De asemenea, particularitățile anterioare, aspectul consemnat că ar fi constituit un grup infracțional organizat împreună doar cu inculpații B.M. și B.M.C., grup care a acționat pe parcursul numai al anului 2010, coroborat cu împrejurarea că a fost cercetat în stare de reținere și de arest preventiv din 17 martie 2012, măsura preventivă a fost prelungită în mod succesiv de instanța de judecată până la zi, reclamă schimbarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii, în sensul diluării pericolului social pe care îl prezintă acesta, aspecte semnalate inclusiv în cererea de înlocuire a măsurii arestului formulată de inculpat, prima instanță de judecată apreciind astfel oportună în buna desfășurare a procesului, la acest moment, măsura preventivă neprivată de liberate a obligării de a nu părăsi țara, până la soluționarea definitivă a cauzei.
S-au dispus măsurile de supraveghere legale corelative, cu consecința punerii în libertate a acestuia la momentul rămânerii definitive a hotărârii.
În cadrul examenului general de oportunitate făcut de instanță, cum aceste argumente nu au fost valabile și în tratarea situației privind ceilalți 7 (șapte) inculpați, alternativa unei alte măsuri preventive, cu consecința punerii lor în libertate, nu a putut fi funcțională în vederea bunei derulări a procesului penal.
Inculpații B.M. și V.T. au susținut că, în conformitate cu prevederile art. 3002 din C. proc. pen., când inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, astfel că, este necesar ca instanța de judecată să fi fost legal sesizată, iar sesizarea instanței debutează cu citirea actului de sesizare, ceea ce nu s-a întâmplat în prezenta cauză.
S-a făcut precizarea că instituția juridică a verificării arestării inculpatului, în cursul judecății, instituită la art. 3002 cu trimiteri detaliate la art. 160b din C. proc. pen., constituie una dintre dispozițiile generale, cadru, din faza procesuală amplă a judecății, nefiind de acceptat o mixtură cu activitatea procedurală a citirii actului de sesizare a instanței, act ce declanșează cercetările judecătorești, ca parte integrantă din etapa desfășurării concrete a judecării cauzelor în primă instanță
Prin utilizarea sintagmei „instanță legal sesizată" în textul art. 3002 din C. proc. pen. nu se produce o confuziune instituțională cu „verificarea regularității actului de sesizare", ce este paralelă în reglementare, într-un cadru adecvat distinct. Legalitatea sesizării presupune doar o analiză minimală (cerută inclusiv la luarea măsurii arestului în cursul urmăririi penale), vizând instanța competentă să judece cauza, aspect ce nu ridică probleme în speța de față, dat fiind conținutul rechizitoriului prezentat anterior succint și sesizarea colaterală a Înaltei Curți de Casație și Justiție
Totodată, s-a reținut că formula interpretativă propusă de inculpați apare forțată și prin prisma efectului scontat, care ar urmări paralizarea organelor judiciare în a se pronunța pe o problemă stringentă cum este cea a verificării stării de arest.
Cu privire la inculpatul B.M., s-a reținut că raportat la cazul de arestare prevăzut de art. 148 lit. a) din C. proc. pen., probatoriul administrat conduce la presupunerea rezonabilă că el s-a sustras de la urmărirea penală, apărările sale că ar fi plecat legal din țară sau că ar fi anunțat procurorul ce efectua urmărirea penală, ori că respectivul procuror ar fi cunoscut ceea ce urma el să facă, nu au fost confirmate. Simplul fapt că inculpatul s-a predat organelor judiciare după ce a aflat că s-a emis mandat de arestare în lipsă sau faptul că, deși aflase că era urmărit internațional, nu a fost adus în țară prin intervenția autorităților străine sau române, că a revenit în țară din proprie inițiativă, nu constituie temeiuri suficiente pentru a conduce la concluzia că prin părăsirea teritoriului României imediat după ce a cunoscut că împotriva sa se derulează o anchetă, nu s-ar fi sustras urmăririi penale (la dosar existând suficiente probe care relevă că inculpatul - în mod conștient - a luat hotărârea de a părăsi teritoriul României). Față de aceste împrejurări, cazul de arestare își păstrează în continuare actualitatea deși este de acceptat că nu va putea fi invocat perpetuu.
În ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de cazul de arestare prevăzut de art. 148 lit. f) din C. proc. pen., comune pentru inculpații ce au acest temei legal al arestării, în sensul că au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există date că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, care justifică, în continuare, menținerea măsurii arestării preventive, s-a constatat că respectivul caz de arestare subzistă și la această etapă a procesului penal, el rezultând din împrejurările concrete ce derivă din faptele presupus a fi fost săvârșite, în rezonanța negativă indusă în mediul social, infracțiunile de genul celor pentru care au fost trimiși în judecată, chiar și sub forma complicității, creând - inclusiv prin numărul participanților la săvârșirea lor, o evidentă stare de insecuritate socială și juridică, toate faptele presupus a fi fost săvârșite de inculpați prejudiciind ordinea de drept.
De către inculpatul B.M. s-au adus critici inclusiv în sensul că ar fi săvârșit infracțiuni pentru care legea nu prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, dată fiind incidența art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, însă, s-a reținut că textul respectiv instituie un beneficiu de reducere a limitelor de pedeapsă legale, ce eventual va fi incident la finele procesului în caz de condamnare a inculpatului pentru comiterea unor infracțiuni grave.
Cu privire la persistența în timp a motivelor de a se bănui că inculpații posibil au săvârșit faptele pentru care sunt trimiși în judecată, s-a reținut că potrivit jurisprudenței C.E.D.O., reprezintă, totodată, elemente care legitimează o detenție provizorie, fiind justificată menținerea, în continuare, a măsurii privării de libertate a inculpaților.
Totodată, menținerea arestării preventive a inculpaților s-a constatat că este justificată și prin existența interesului public, respectiv buna desfășurare a procesului penal, aceasta implicând lămurirea cauzei pe baza administrării de probe în cursul judecății, precum și protejarea ordinii de drept și ordinii sociale prin îndepărtarea riscului repetării unor fapte de același gen sau altele menite a zădărnici scopul procesului penal.
În aceeași ordine de idei, prima instanță a reținut că la luarea unei hotărâri cu privire la legalitatea și temeinicia arestării inculpaților nu pot fi ignorate alte împrejurări cum ar fi: numărul și natura infracțiunilor presupus a fi fost săvârșite, numărul presupușilor făptuitori, dar și modul organizat de realizare a activităților presupus infracționale (grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals, spălare de bani, mărturie mincinoasă, uz de fals), în condițiile în care fiecare participant avea un rol stabilit, natura actelor falsificate sau obținute fraudulos (hotărâri judecătorești, hotărâri arbitrale, expertize judiciare, adrese pretins a fi fost emanate de autorități publice locale sau autorități fiscale), consecințele juridice produse de toate acestea, în principal, aproprierea dreptului de proprietate nereal asupra unor imobile (case, terenuri), valoarea pagubelor cauzate, dar, mai ales, calitățile unora dintre inculpați (inculpatul B.M. deputat și avocat, inculpata L.A. Măria consultant la Prefectura județului Galați, inculpata M.B. avocat).
În consecință, s-a reținut că sunt îndeplinite toate condițiile cumulative prevăzute de art. 3002 din C. proc. pen. combinat cu art. 143 și art. 148 din C. proc. pen. care justifică concluzia legalității și temeiniciei stării de arest preventive a inculpaților, excluzând situația lui B.B.A.
Instanța, după cum s-a arătat, a examinat, din oficiu, precum și în raport cu cererile formulate de inculpați, posibilitatea luării unei măsuri alternative (o măsură preventivă neprivativă de libertate) apreciind că, la această etapă procesuală, nu este justificată înlocuirea măsurii arestării preventive, menținerea stării de arest fiind, deocamdată, unica modalitate de realizare a scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) din C. proc. pen. pentru cei mai mulți dintre ei.
În concluzie, prima instanță a constatat că de la data luării măsurii arestării preventive a trecut un interval de timp care nu poate fi apreciat ca depășind o durată rezonabilă în raport cu numărul persoanelor cercetate și cu complexitatea deosebită a cauzei.
Examinând recursurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală și de inculpații B.M., V.T., M.C. și M.S.L. împotriva încheierii din 16 august 2012 față de criticile de nelegalitate și netemeinicie invocate ce se vor analiza prin prisma dispozițiilor art. 3856 alin. (3) din C. proc. pen., instanța de control judiciar constată că recursul parchetului este fondat, iar recursurile inculpaților sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală:
Din analiza încheierii atacate în ceea cel privește pe inculpatul B.B.A., în raport cu dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, constată că în mod greșit prima instanță a dat eficiență dispozițiilor art. 139 din C. proc. pen. în sensul admiterii cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Astfel, se consideră că, deși în mod judicios prima instanță a apreciat că încadrarea juridică nu poate fi pusă în discuție în raport cu stadiul procesual al cauzei, totuși aceasta nu poate fi ignorată din perspectiva examenului îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege la luarea unei măsuri preventive, argumentele cu privire la descrierea esențializată a împrejurărilor faptice din actul de sesizare referitoare la încadrarea juridică privind infracțiunea de tentativă la înșelăciune prevăzută de art. 20 din C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) din C. pen. având consecință și cu privire la art. 7 din Legea nr. 39/2003 din perspectiva limitelor de pedeapsă impuse de lege în conținutul art. 148 lit. f) din C. proc. pen. nu pot fi avute în vedere.
Altfel spus nu esențializarea imprecisă a împrejurărilor de fapt din partea dispozitivă a rechizitoriului în ceea ce-l privește pe inculpatul B.B.A. ar fi putut conduce la reținerea unei încadrări juridice eronate așa cum a reținut prima instanță.
Din examinarea actului de sesizare în ceea ce-l privește pe inculpatul B.B.A. sub aspectul bazei factuale referitoare la fapta de tentativă la infracțiunea de înșelăciune sunt evidențiate în amănunt în succesiunea lor etapele pretinsei activități infracționale, ce reflectă presupusa contribuție efectivă a inculpatului, ceea ce a condus la reținerea încadrării juridice de către organul de urmărire penală.
În sensul celor mai sus arătate, instanța de control evidențiază cu titlu exemplificativ aspecte ale împrejurărilor de fapt efective evidențiate în actul de sesizare, respectiv „Astfel inculpatul B.B.A. avea rolul de a susține faptul că prestase, în baza contractului falsificat, activități de management și prestări servicii în beneficiul părții vătămate SC A.C. SA Galați și că pentru acestea nu i se plătise prețul convenit. În acest sens, inculpatul B.B.A. avea rolul de a face toate demersurile ce trebuiau efectuate în nume personal pentru a obține, în mod fraudulos, pronunțarea unei hotărâri judecătorești în baza căreia partea vătămată să fie obligată la plata sumei de 4 milioane RON.
După ce a obținut documentul ce urma să fie utilizat în vederea obținerii sumei de 4 milioane RON inculpatul B.M. l-a contactat, în municipiul București pe inculpatul B.B.A. căruia i-a prezentat înscrisul falsificat, solicitându-i să-l semneze în dreptul numelui său, lucru pe care acesta din urmă inculpat l-a făcut [...].
Astfel, la data de 18 iunie 2010 la sediul părții vătămate SC A.C. SA Galați a fost remisă din partea Cabinetului Individual de Avocatură „B.M.C.” o notificare prin care reprezentanții părții vătămate erau invitați la conciliere în data de 6 iulie 2009, la care se afla atașată o copie a documentului fals intitulat „Contract pentru servicii de management și asistare pentru rezolvarea conflictelor pretins încheiat la data 1 noiembrie 2009 între partea vătămată și inculpatul B.B.A. (copie notificare către SC A.C. SA).
Menționăm că deși notificarea era făcută în numele inculpatului B.B.A. aceasta a fost înregistrată la Cabinetul de Avocatură „B.M.C.” din 18 iunie 2010 fiind semnată și ștampilată de inculpată, în calitate de avocat ales a celui dintâi.
Menționăm că în conținutul notificării a fost menționat, în mod eronat, numele de „B.X.” în loc de „B.Y.”.
La notificare a fost atașată împuternicirea avocațială din 18 iunie 2010 a inculpatei B.M.C., în calitate de avocat ales al inculpatului B.B.A.
Întrucât nici martorul M.S. și nici o altă persoană din staff-ul societății comerciale nu îl cunoștea pe inculpatul B.B.A. a fost întocmită și remisă o adresă către inculpatul B.B.A. prin care i se aducea la cunoștință faptul că reprezentanții SC A.C. SA Galați nu recunoșteau contractul pretins încheiat la data de 1 noiembrie 2009, acesta fiind invitat la sediul agentului economic în data de 19 iulie 2010 în vederea clarificării situației ivite. În cuprinsul acestei adrese i se solicita inculpatului B.B.A. să prezinte documente sau facturi prin care să putea să facă dovada celor susținute în notificare, respectiv a prestării serviciilor de management și asistență (copie notificare SC A.C. SA).
Această adresă, înregistrată la partea vătămată din 30 iunie 2010 a fost remisă Cabinetului Individual de Avocatură „B.M.C.”.
Membrii grupului infracțional nu au răspuns solicitărilor părții vătămate SC A.C. SA Galați, însă la data de 18 august 2010 a fost remisă către aceasta din urmă o altă notificare prin care se solicita o întâlnire pentru soluționarea, pe cale amiabilă, a litigiului existent.
Menționăm că deși această notificare era făcută în numele inculpatului B.B.A. aceasta a fost înregistrată la Cabinetul Individual de Avocatură „B.M.C.” din 18 iunie 2010 fiind semnată și ștampilată de inculpată, în calitate de avocat al celui dintâi.
Având în vedere aceste circumstanțe și urmărind intrarea în posesia sumei de 4 milioane RON, inculpatul B.M. a decis trecerea la următorul pas al activităților infracționale, planificate astfel cum am arătat mai sus, respectiv promovarea unei acțiuni în fața instanței de judecată în fața căreia urmau să utilizeze din nou documentul falsificat intitulat „Contract pentru servicii de management și asistare pentru rezolvarea conflictelor” pretins încheiat la data de 1 noiembrie 2009 între partea vătămată și inculpatul B.B.A.
Astfel a fost întocmită o acțiune prin care se solicita, pe cale de ordonanță președințială, somarea debitoarei SC A.C. SA Galați la plata sumei de 4 milioane RON.
În motivarea acțiunii s-a invocat existența unei creanțe certe, lichide și exigibile rezultată din „contractul pentru servicii de management și asistare pentru rezolvarea conflictelor.”
Acțiunea a fost depusă la instanța de judecată în data de 19 iulie 2010, făcând obiectul Dosarului nr. 6967/121/2010 al Tribunalului Galați, pentru care a fost stabilit primul termen de judecată la data de 22 octombrie 2010.
Inculpatul B.M. i-a spus inculpatului B.B.A. că pentru a avea o credibilitate mai mare, în fața instanței de judecată, era necesară efectuarea unei expertize grafoscopice extrajudiciare care ar fi trebuit depusă la dosarul cauzei.
Utilizând rețeaua Internet inculpatul B.B.A. a identificat-o pe învinuita M.A.A., ofițer psiholog la Centrul de Psihosociologie din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, care însă avea publicate mai multe anunțuri on-line cu privire la competențele sale profesionale în materie de grafologie, aceasta recomandându-se, drept „expert grafolog”.
Inculpatul B.B.A. a contactat-o telefonic pe învinuita M.A.A., aceasta solicitându-i să se deplaseze la locuința sa cu documentele pe care ar fi dorit să le „expertizeze”.
Inculpatul B.B.A. i-a înmânat învinuitei M.A.A. „contractul pentru servicii de management și asistare pentru rezolvarea conflictelor” pretins încheiat cu partea vătămată SC A.C. SA la data de 1 noiembrie 2009 și adresa înregistrată la partea vătămată din 30 iunie 2010 prin care era invitat la sediul agentului economic în data de 19 iulie 2010 în vederea clarificării situației ivite.
Cu toate că nu avea calitatea de expert, aspect confirmat de tabelul experților criminaliști autorizați conform O.G. nr. 75/2000, specialitate expertiză grafică și tehnică a documentelor, învinuita a întocmit un document, compus din 3 pagini, intitulat „expertiză grafică și de analiză grafologică a celor două semnături M.S. de pe actele notate I respectiv II”, aplicând pe fiecare dintre acestea parafa pe care erau înscrise mențiunile: „M.A.A., Psiholog specialist, Expert grafolog”.
Descrierea împrejurărilor faptice mai sus menționate din actul de sesizare cu indicarea mijloacelor de probă în mod concret, reflectă modalitatea efectivă de inducere în eroare în realizarea contractului, precum și a etapelor succesive acestuia cu partea vătămată indicată fiind de natură să clarifice mențiunea esențializată din același rechizitoriu privind inducerea în eroare a instanțelor de judecată în cadrul Dosarului nr. 6967/121/2010 al Tribunalului Galați, fiind totodată apte de a susține încadrarea juridică referitoare la infracțiunea de tentativă la înșelăciune prev. de art. 20 din C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) din C. pen. reținută în sarcina inculpatului B.B.A.
Din examinarea cauzei, instanța de control judiciar consideră că în ceea ce-l privește pe inculpatul B.B.A. există presupuneri rezonabile că acesta a comis pretinsele infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată, subzistând temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive respectiv art. 143 cu referire la art. 681 din C. proc. pen. și cele două condiții cumulative prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., atât aceea referitoare la cuantumul pedepsei prevăzut de lege pentru dispunerea măsurii, cât și cea privind existența pericolului concret pentru ordinea publică la lăsarea în libertate a inculpatului.
Plecând de la jurisprudența C.E.D.O., instanțele interne au definit de-a lungul timpului criterii și elemente care trebuie avute în vedere în analiza existenței „pericolului pentru ordinea publică”, ce nu trebuie confundat cu „pericolul social al faptelor” și anume reacția publică declanșată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranță ce ar putea fi generată prin lăsarea sau punerea în libertate a inculpatului, precum și profilul profesional al acestuia. Cu toate acestea în examinarea condiției relativă la pericolul concret pentru ordinea publică determinat de lăsarea în libertate a inculpatului nu se poate face abstracție de gravitatea faptelor despre care există indicii că au fost comise de inculpat, modalitatea în care acesta a acționat și contribuția efectivă în cadrul pretinsului grup infracțional organizat.
Pericolul concret pentru ordinea publică se deduce în fiecare caz individual și se particularizează în concret fiind o noțiune cu conținut dinamic și variabil determinat de circumstanțele cauzei, persoana inculpatului și infracțiunile despre care se presupune că le-a comis.
În contextul prezentei cauze există presupuneri rezonabile că inculpatul B.B.A. ar fi comis pretinsele infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată în raport cu mijloacele de probă în modalitățile reținute, iar circumstanțele personale favorabile ale acestuia în ceea ce privește lipsa antecedentelor penale, studiile superioare, comportarea în societate a acestuia nu sunt în măsură ca în mod exclusiv să conducă la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Față de cele mai sus menționate, instanța de recurs consideră că scopul măsurii arestării preventive dispuse față de inculpat subzistă în continuare așa că se impune menținerea ca legală și temeinică a acesteia.
Astfel, se va admite recursul declarat de către parchet împotriva încheierii atacate ce se va casa numai sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 139 alin. (2) raportat la art. 1451 din C. proc. pen. privind înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului B.B.A. cu măsura obligării de a nu părăsi țara, până la soluționarea definitivă a cauzei, art. 1451 alin. (2) cu referire la art. 145 alin. (11) și (12) lit. a)-e) din C. proc. pen. art. 1451 alin. (2) raportat la 145 alin. (3) din C. proc. pen., precum și punerea în libertate a inculpatului dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză, prevederi pe care le va înlătura și în baza art. 3002 din C. proc. pen. raportat la art. 160b se va constata ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului B.B.A., măsură pe care o va menține.
Referitor la recursurile declarate de inculpații B.M., V.T., M.C. și M.S.L. împotriva aceleiași încheieri de ședință:
Din examinarea cauzei instanța de control judiciar consideră că prima instanță în mod judicios și temeinic motivat prin raportare pentru fiecare inculpat, atât la împrejurările faptice, cât și la încadrările juridice reținute în actul de sesizare a stabilit că se impune menținerea măsurii arestării preventive în temeiul disp. art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) din C. proc. pen. constatând că aceasta este legală și temeinică.
Totodată prima instanță în mod corect a considerat că sunt incidente temeiurile mai sus invocate făcând distincții între dispozițiile art. 300, art. 3001 și art. 3002 din C. proc. pen.
Referitor la critica de nelegalitate invocată în recurs cu privire la inaplicabilitatea art. 3002 cu referire la art. 160b din C. proc. pen. în raport cu etapa procesuală actuală a cauzei, respectiv inculpaților fiindu-le verificată anterior măsura arestării preventive în condițiile art. 3001 din C. proc. pen. față de sintagma folosită de legiuitor „instanță legal sesizată” și accepțiunea dispozițiilor art. 300 din C. proc. pen., instanța de control judiciar consideră că aceasta nu poate fi avută în vedere, pe de-o parte pentru argumentele expuse față de prima instanță pe care și le însușește, iar pe de altă parte având în vedere distincțiile de aplicabilitate ale normelor invocate față de condițiile particulare ce le caracterizează.
Astfel, legiuitorul român în ceea ce privește conținutul art. 300 din C. proc. pen. a statuat condiții concrete referitoare la regularitatea actului de sesizare, ceea ce presupune controlul respectării disp. art. 263 și art. 264 din C. proc. pen. referitoare la cuprinsul rechizitoriului și verificarea acestuia.
Dispozițiile art. 3001 și 3002 din același Cod cuprind condiții exprese referitoare la menținerea arestării inculpatului, la primirea dosarului și respectiv la verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecății.
Așadar, cu ocazia verificării măsurii arestării preventive dispuse are loc un control de legalitate și temeinicie a acesteia, ce presupune implicit și competența materială a instanței în raport cu pretinsele infracțiuni comise, apriori celui de regularitate a actului de sesizare a cărui conținut este circumstanțiat numai normelor invocate.
Așadar, instanța de recurs consideră că sintagma folosită de legiuitor „instanță legal sesizată” din conținutul art. 3002 din C. proc. pen. are un conținut diferit de prevederile art. 300 din același Cod privind verificarea regularității actului de sesizare ale căror condiții se circumstanțiază numai prevederilor art. 263 și art. 264 din C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că nu pot fi avute în vedere nici criticile formulate de inculpatul B.M. referitoare la modificarea limitelor de pedeapsă impuse de legiuitor la luarea măsurii arestării preventive, ca urmare a incidenței dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, întrucât prevederile invocate constituie cauze legale de reducere a pedepsei, care operează în virtutea legii, într-un alt stadiu procesual, respectiv la momentul pronunțării unei soluții eventuale de condamnare a inculpatului și nicidecum în aprecierea îndeplinirii condiției referitoare la cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea presupus săvârșită, la luarea măsurii arestării preventive.
Totodată, instanța de control judiciar nu poate reține apărările invocate de inculpatul B.M. cu privire la nesubzistența temeiului reținut la luarea măsurii arestării preventive, respectiv art. 148 lit. a) din C. proc. pen. întrucât mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale au reflectat modalitatea în care inculpatul B.M. s-a sustras de la anchetă.
În acest sens sunt declarațiile martorului A.A., precum și documentele remise de reprezentanții S.E.L.E.C. din care rezultă că inculpatul a făcut mai multe demersuri în vederea părăsirii teritoriului țării, deși cunoștea că față de el s-a dispus începerea urmăririi penale.
Din declarația martorului mai sus menționat, precum și din verificările efectuate a rezultat că inculpatul s-a deplasat în Republica Moldova, a alimentat cu combustibil autoturismul, s-a asigurat că martorul avea pașaport valabil, iar din Turcia, pe calea aerului, a trecut frontiera cu destinația Kenya.
Totodată, poziția inculpatului de a se sustrage de la urmărirea penală se susține și prin diligențele depuse de acesta pentru a menține contactul cu ceilalți inculpați, aspecte ce rezultă și din declarația aceluiași martor mai sus indicat, în care au fost evidențiate preocupările inculpatului și demersurile acestuia de a avea acces la corespondența electronică prin care indica membrilor grupului infracțional și colaboratorilor de la cabinetul de avocatură ștergerea unor date din memoria calculatorului, de la biroul avocațial și de la cel parlamentar. Totodată, sunt elocvente și convorbirile telefonice purtate de inculpat cu ceilalți membri ai grupului și cu familia sa în care a indicat ca posibile țări de destinație Kenya sau Somalia, contul bancar în care a solicitat să i se facă transfer de cont.
Instanța de control judiciar nu poate avea în vedere nici criticile formulate, atât de inculpatul B.M., cât și de ceilalți inculpați respectiv V.T., M.C. și M.S.L. referitoare la nesubzistența temeiurilor prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) din C. proc. pen. având în vedere, pe de-o parte, că mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale sunt în măsură să conducă la existența suspiciunii rezonabile că aceștia au comis faptele pentru care au fost trimiși în judecată, iar pe de altă parte sunt îndeplinite cumulativ condițiile referitoare la cuantumul legal al pedepsei prevăzute de lege pentru dispunerea măsurii arestării preventive și existența pericolului concret pentru ordinea publică în condițiile lăsării acestora în libertate.
În contextul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, consideră că prima instanță în mod corect a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive prin aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică a inculpaților.
Astfel, natura, amploarea și modalitatea de comitere a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată în cadrul unui grup infracțional organizat pe o perioadă mare de timp în care fiecare membru avea un rol stabilit, obținerea prin mijloace frauduloase și falsificarea a mai multor documente oficiale sunt elemente efective de potențare a gravității infracțiunilor reținute în sarcina acestora creând în opinia publică un sentiment de insecuritate.
Totodată, la evaluarea pericolului concret pentru ordinea publică au fost avute în vedere și circumstanțele personale ale fiecărui inculpat care însă evaluate nu pot conduce în mod absolut la înlocuirea măsurii arestării preventive.
În raport cu cele mai sus menționate, instanța de recurs constată că măsura dispusă de prima instanță în baza art. 3002 din C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (3) din C. proc. pen. cu privire la inculpații B.M., V.T., M.C. și M.S.L. este legală și temeinică.
Față de cele mai sus menționate, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) din C. proc. pen. va admite recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală împotriva încheierii din 16 august 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4767/1/2012 cu privire la inculpatul B.B.A.
Va casa încheierea atacată numai sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 139 alin. (2) raportat la art. 1451 din C. proc. pen. privind înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului B.B.A. cu măsura obligării de a nu părăsi țara, până la soluționarea definitivă a cauzei, art. 1451 alin. (2) cu referire la art. 145 alin. (11) și (12) lit. a)–e) din C. proc. pen., art. 1451 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (3) din C. proc. pen., precum și punerea în libertate a inculpatului dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză, prevederi pe care le va înlătura.
În baza art. 3002 din C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (3) din C. proc. pen. va constata ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului B.B.A., măsură pe care o va menține.
Va menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate, fiind date cu respectarea prevederilor legale.
Totodată, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.M., V.T., M.C. și M.S.L. împotriva aceleiași încheieri de ședință.
În temeiul art. 192 alin. (2) din C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat V.T. la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
În temeiul art. 192 alin. (2) din C. proc. pen. se vor obliga recurenții inculpați B.M., M.C. și M.S.L. la plata sumei de câte 325 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 25 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală împotriva încheierii din 16 august 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4767/1/2012 cu privire la inculpatul B.B.A.
Casează încheierea atacată numai sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 139 alin. (2) raportat la art. 1451 din C. proc. pen. privind înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului B.B.A. cu măsura obligării de a nu părăsi țara, până la soluționarea definitivă a cauzei, art. 1451 alin. (2) cu referire la art. 145 alin. (11) și (12) lit. a)–e) din C. proc. pen., art. 1451 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (3) din C. proc. pen., precum și punerea în libertate a inculpatului dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză, prevederi pe care le înlătură.
În baza art. 3002 din C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (3) din C. proc. pen., constată ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului B.B.A., măsură pe care o menține.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.M., V.T., M.C. și M.S.L. împotriva aceleiași încheieri de ședință.
Obligă recurentul inculpat V.T. la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurenții inculpați B.M., M.C. și M.S.L. la plata sumei de câte 325 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 25 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 august 2012.