Asupra contestației în anulare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 127 din 7 mai 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. 2654/1/2012 a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva deciziei penale nr. 85 din 5 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 452/1/2012.
Împotriva acestei decizii, contestatorul B.I. a formulat din nou contestație în anulare, solicitând sesizarea Curții Constituționale, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, fără a indica niciunul din cazurile de contestație în anulare prevăzute de dispozițiile art. 386 din C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând motivele invocate, prin prisma dispozițiilor art. 386 și urm. din C. proc. pen., constată că, contestația în anulare formulată de contestatorul B.I. este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.
Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.
Potrivit dispozițiilor art. 386 din C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;
c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
Conform dispozițiilor art. 391 alin. (1) din C. proc. pen., contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a)-c) și lit. e) din C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.
În această etapă procesuală instanța verifică dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 din C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele limitativ prevăzute de art. 386 din C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.
Înalta Curte constată că, cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva deciziei penale nr. 127 din 7 mai 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. 2654/1/2012 este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Prin decizia penală mai sus menționată a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva deciziei penale nr. 85 din 5 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. 452/1/2012.
Potrivit dispozițiilor art. 392 din C. proc. pen., deciziile pronunțate în contestație în anulare sunt definitive, legea neprevăzând posibilitatea atacării acestora cu vreuna din căile ordinare de atac (apel sau recurs) ori cu o nouă cale extraordinară de atac a contestației în anulare.
În cauză, contestatorul B.I. a formulat o nouă contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 127 din 7 mai 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, care a avut ca obiect contestația în anulare introdusă de același contestator împotriva deciziei penale nr. 85 din 5 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, contestație care i-a fost respinsă ca inadmisibilă.
Potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul procesului penal.
În raport cu principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.
Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în C. proc. pen., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual penale, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.
Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.
În raport cu dispozițiile art. 392 din C. proc. pen., deciziile pronunțate în contestație în anulare de o instanță de recurs nu sunt supuse unei alte căi extraordinare de atac a contestației în anulare, ele fiind definitive.
Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la o nouă contestație în anulare împotriva unei decizii pronunțate de o instanță de recurs, tot în contestație în anulare, stingându-se prin exercitare, astfel încât posibilitatea legală a declarării mai multor contestații în anulare împotriva unei decizii pronunțată în contestație în anulare este exclusă.
Din dispozițiile C. proc. pen. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
În speță, hotărârea contestată a dobândit caracter definitiv și, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Conform dispozițiilor art. 391 alin. (2) din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual-penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 din C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Una dintre aceste condiții este ca motivul pe care se sprijină contestația în anulare să fie dintre cele prevăzute expres și limitativ în art. 386 din C. proc. pen.
Raportând aspectele teoretice prezentate speței de față, se constată că formularea de critici privind modul de soluționare a cauzei de către instanța de recurs nu pot reprezenta temeiuri pentru constatarea admisibilității contestației în anulare, neregăsindu-se printre cele 5 motive prevăzute de lege, care se referă exclusiv la: a) neîndeplinirea în condițiile legii a procedurii de citare a părții la termenul când s-a judecat recursul ; b) imposibilitatea părții de a se prezenta la termenul de judecare a recursului și de a încunoștința instanța despre această împiedicare ; c) situația în care instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar ; d) situația în care împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă și e) situația în care la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 38514 alin. 11 ori art. 38516 alin. (1) din C. proc. pen.
Criticile de fond ale soluției instanței de recurs nu pot fi încadrate în unul din cazurile de contestație în anulare expres și limitativ prevăzute de lege.
Nici celelalte critici formulate de contestator nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute în art. 386 din C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită una din cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) din C. proc. pen.
În consecință, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva deciziei penale nr. 127 din 7 mai 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. 2654/1/2012.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva deciziei penale nr. 127 din 7 mai 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. 2654/1/2012.
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 septembrie 2012.