Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 18 iulie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3438/1/2012 s-au respins, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. (5) din C. proc. pen., art. 281 pct. 1 lit. b2) din C. proc. pen. și art. 2781 alin. (10) din C. proc. pen.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond, învestită cu soluționarea cererii formulată de petenta D.M.E., de strămutare a judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 2/45/2012 al Curții de Apel Iași, a constatat că, la data de 7 iunie 2012, petenta depus la dosarul cauzei un memoriu, prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. (3) din C. proc. pen., susținând că textul are o formulare imprecisă și nu respectă normele de tehnică legislativă.
De asemenea, la termenul de judecată din 18 iulie 2012, în ședință publică, petenta a mai depus memorii, în care a invocat excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 pct. 1 lit. b2) din C. proc. pen. și art. 2781 alin. (10) din C. proc. pen.
Instanța de fond a reținut că, în motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. (3) din C. proc. pen., petenta a susținut că, prevederile legale invocate încalcă dreptul la un proces echitabil, lipsind un drept de remediere, ceea ce duce la înfăptuirea imposibilă a justiției.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781 alin. (10) din C. proc. pen., petenta a susținut că, prin modificarea articolului invocat, se elimină posibilitatea de atac a hotărârii instanței de fond, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.
Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art 60 alin. (5) din C. proc. pen., instanța de fond a constatat că petenta nu a indicat în motivare aspecte de neconstituționalitate, critica sa vizând o modificare a textului de lege, ceea ce nu este permis de legiuitor.
Referitor la dispozițiile art. 281 pct. 1 lit. b2) și art. 2781 alin. (10) din C. proc. pen., a căror neconstituționalitate a fost invocată de petentă, s-a constatat că nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de legiuitor în acest text de lege, respectiv nici una din excepțiile ridicate nu au legătură cu soluționarea cauzei, instanța de fond fiind sesizată cu cererea formulată de petentă, prin care solicită strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 2/45/2012 al Curții de Apel Iași.
S-a reținut că, aceste excepții invocate de petentă se referă la alte instituții, respectiv la competența Curții de Apel, cu privire la judecata în primă instanță a infracțiunilor săvârșite de magistrații asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de judecătorii de la curțile de apel și de la Curtea Militară de Apel, precum și de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe și la plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.
Referitor la dispozițiile art. 281 pct. 1 lit. b2) din C. proc. pen., s-a mai constatat că acestea sunt cuprinse în C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, pe de o parte, iar pe de altă parte, nici acest text de lege nu are legătură cu modalitatea de soluționare a cauzei, stabilind doar competența după persoană.
În ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor art. 2781 alin. (10) din C. proc. pen., instanța de fond a mai constatat că, prin decizia nr. 233 din 15 martie 2012, Curtea Constituțională a tranșat definitiv problema, respingând, ca nefondată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 alin. (21) și art. 2781 alin. (10) din C. proc. pen., excepție ridicată de Gheorghe Neagu în Dosarul nr. 6074/204/2010 al Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Cu ocazia respingerii criticilor aduse dispozițiilor art. 2781 alin. (10) din C. proc. pen., privind încălcarea accesului liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil, Curtea Constituțională a reținut că, potrivit art. 129 din Constituție, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“, astfel încât reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 2781 din C. proc. pen., legiuitorul urmărind să asigure celeritatea acesteia și obținerea, în mod rapid, a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului. În același sens este și Decizia nr. 1.131/2011, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 757/27.10.2011.
Instanța de fond a mai reținut că, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte, prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs petenta D.M.E., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale, susținând, în esență, că sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, întrucât excepțiile invocate au legătură cu soluționarea cauzei.
Analizând recursul, prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele următoare:
Conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj commercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia”.
Rezultă, așadar, că alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede condiții privind atât obiectul excepției de neconstituționalitate, respectiv legi sau ordonanțe în vigoare sau dispoziții în vigoare ori asemenea acte normative, cât și o condiție relativă la existența unei legături între norma atacată sub aspectul constituționalității și obiectul cauzei cu soluționarea căreia a fost investită instanța în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate.
Totodată alin. (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprind alte două condiții de admisibilitate ale excepțiilor de neconstituționalitate, vizând titularul dreptului de a invoca o asemenea excepție (părțile, procurorul sau instanța din oficiu) și nepronunțarea anterioară a unei decizii privind neconstituționalitatea acelorași reglementări de către Curtea Constituțională.
Cu privire la modul de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale, art. 29 din Legea nr. 47/1992 prevede că aceasta se realizează printr-o încheiere motivată, art. 29 alin. (6) prevăzând sancțiunea aplicabilă în situațiile în care excepția invocată nu îndeplinește condițiile prevăzute de alin. (1), alin. (2) sau alin. (3) din articolul indicat, respectiv inadmisibilitatea excepției.
În prezenta cauză, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, respingând, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. (5) din C. proc. pen., art. 281 pct. 1 lit. b2) din C. proc. pen. și art. 2781 alin. (10) din C. proc. pen.
Astfel, excepțiile de neconstituționalitate invocate de petenta D.M.E., vizează texte de lege care sunt în vigoare și nu s-a constatat anterior, printr-o decizie a Curții Constituționale, că sunt neconstituționale.
Din actele dosarului rezultă, însă, că petenta nu a motivat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. (5) din C. proc. pen., sub aspectul dispozițiilor constituționale pretins a fi încălcate, respectiv art. 24 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție, ci a formulat critici, în sensul nerespectării de către legiuitor a normelor de tehnică legislativă, vizând, în fapt, modificarea textului de lege menționat.
Or, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
De asemenea, referitor la excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 pct. 1 lit b2 și art. 2781 alin. (10) din C. proc. pen., în raport cu art. 1, art. 16, art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (3), art. 53 alin. (1) și (2), art. 124 și art. 129 din Constituție, invocate de petentă, instanța de fond a apreciat corect că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate referitoare la legătura cu soluționarea cauzei.
Astfel, dispozițiile legale menționate, referitoare la competența după persoană a Curții de Apel și, respectiv, la caracterul definitiv al hotărârii pronunțată de judecător, în procedura plângerii prevăzută de art. 2781 din C. proc. pen., nu au relevanță în cauza dedusă judecății, întrucât aceasta are ca obiect cererea de strămutare formulată de petentă, sediul materiei constituindu-l dispozițiile art. 55 și urm. din C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta D.M.E. împotriva încheierii din 18 iulie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3438/1/2012.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta D.M.E. împotriva încheierii din 18 iulie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3438/1/2012.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2012.