Asupra recursului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 966 din 25 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 4595/1/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în temeiul dispozițiilor art. 1608 alin. (1) C. proc. pen. a admis în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata L.A.
În temeiul art. 1608a alin. (6) C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, cerea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata L.A.
A fost obligată recurenta inculpată la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a reținut că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata L.A. îndeplinește toate condițiile de admisibilitate în principiu prevăzute de lege art. 1606 și art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum s-a stabilit prin Decizia în interesul legii nr. 17/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând îndeplinite, atât cerințele formale care privesc legitimitatea subiectivă a celui care folosește acest demers procesual și elementele de conținut ale cererii, cât și condiția pozitivă referitoare la cuantumul pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunile ce fac obiectul cercetărilor și forma de vinovăție cu care se presupune că acestea au fost comise.
S-a mai reținut că, deși cererea de liberare provizorie nu a fost formulată personal de către inculpată, aceasta și-a însușit-o, conform dispozițiilor art. 1607 alin. (2) C. proc. pen., iar, în temeiul alin. (1) al aceluiași articol, a procedat la completarea ei, cererea cuprinzând toate mențiunile prevăzute de art. 1606 alin. (2) C. proc. pen.
Ținând seama, atât de prevederile art. 1412 C. proc. pen., cât și de dispozițiile obligatorii ale Deciziei în interesul legii nr. 7/2009, Înalta Curte a constatat că inculpata este cercetată pentru săvârșirea, în concurs real și ideal, a mai multor infracțiuni intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, respectiv infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. și complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., fiind astfel îndeplinită și cerința prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.
Având în vedere toate aceste aspecte anterior expuse, Înalta Curte a apreciat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata L.A. îndeplinește toate condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 1608 alin. (1) C. proc. pen., a admis-o în principiu.
Procedând, în continuare, la examinarea pe fond a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în conformitate cu dispozițiile Deciziei în interesul legii nr. 17/2011, prima instanță a constatat că este îndeplinită, în cauză, și condiția referitoare la subzistența temeiurilor ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatei, având în vedere în acest sens că din actele dosarului, s-a reținut că inculpata L.A. a fost arestată preventiv la data de 27 martie 2012, în temeiul dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., în baza Încheierii nr. 938/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 330/44/2012, sub acuzația săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. și complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen., constând în aceea că, începând cu anul 2006, a constituit un grup infracțional organizat împreună cu inculpații B.M., P.E. și T.P., în scopul săvârșirii unor infracțiuni de înșelăciune, constând în dobândirea în mod fraudulos a proprietății unor imobile pe raza municipiului Galați, prin intermediul unor persoane interpuse, folosindu-se de diverse înscrisuri sub semnătură privată și oficiale falsificate, inclusiv hotărâri judecătorești, ori prin obținerea de hotărâri arbitrale ori judecătorești neconforme cu realitatea faptică și juridică, prejudiciul total cauzat fiind de peste 50.000 euro și 160.000 RON. În concret, s-a reținut că inculpata a întocmit Hotărârea arbitrală nr. 59 din 23 mai 2006, ce conținea mențiuni false, prin care se constata, în mod fraudulos, dreptul de proprietate al lui M.M.G. asupra imobilului situat în municipiul Galați, ce a fost ulterior înstrăinat părții vătămate B.A., prin inducerea în eroare a acesteia cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Totodată, inculpata a întocmit Hotărârea arbitrală nr. 75 din 1 august 2006, ce conținea mențiuni false, prin care se constata, în mod fraudulos, dreptul de proprietate al lui C.C. asupra imobilului situat în municipiul Galați, precum și Hotărârea arbitrală nr. 62 din 6 iulie 2006 ce conținea, de asemenea, mențiuni false privind dreptul de proprietate al lui T.A.M. asupra imobilului situat în municipiul Galați.
Analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale, Înalta Curte a constatat că acesta justifică și în prezent presupunerea rezonabilă că inculpata a comis faptele penale pentru care este cercetată, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 148 alin. (1) raportat la art. 143 și art. 681 C. proc. pen. Sub acest aspect, s-a reținut că prezintă relevanță declarațiile martorei G.C., înscrisurile oficiale ridicate de organele de anchetă din dosarele nr. 59/2006, nr. 75/2006 și nr. 62/2006 ale Curții de Arbitraj Galați, declarațiile învinuitului A.N., precum și cele inițiale ale inculpatei L.A., în care aceasta a recunoscut comiterea faptelor.
Așadar, Înalta Curte a constatat că, în cauză, există motive verosimile de a bănui că inculpata a comis faptele penale sub aspectul cărora este cercetată, în sensul art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, din probele administrate până la acest moment procesual, astfel cum au fost anterior menționate, rezultând suficiente date și informații apte să convingă un observator obiectiv că inculpata poate să fi săvârșit infracțiunile de care este acuzată.
Totodată, Înalta Curte a apreciat că sunt incidente, în cauză, și dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile ce fac obiectul urmăririi penale este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere nu doar gravitatea faptelor reținute în sarcina acesteia, care au afectat în mod serios valorile sociale privind protejarea justiției, a patrimoniului și încrederea publică în actele ce emană de la o autoritate a statului, ci și amploarea activității infracționale, caracterul organizat al acesteia, valoarea mare a prejudiciului cauzat, precum și reacția profund negativă a opiniei publice în fața unor acțiuni de o asemenea gravitate, intens mediatizate și care au creat un sentiment de îngrijorare, revoltă și reprobare în rândul întregii colectivități.
Constatând, așadar, îndeplinită condiția premisă pentru a se putea dispune liberarea provizorie, respectiv aceea a existenței unei măsuri preventive privativă de libertate luată și prelungită în mod legal și procedând, în continuare, la examinarea temeiniciei cererii formulate de inculpata L.A., Înalta Curte a apreciat că, deși, în cauză, este îndeplinită condiția negativă prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., neexistând niciun indiciu pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, presupunerea că aceasta ar săvârși alte infracțiuni sau ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul cauzei, liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatei, în acest moment procesual, nu este oportună, nefiind aptă să conducă la realizarea efectivă a scopului măsurii preventive, astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen.
În condițiile în care legea nu limitează și nici nu indică elementele ce urmează a sta la baza aprecierii de către organul judiciar a oportunității liberării provizorii, acestea trebuie să se raporteze, în opinia Înaltei Curți, la datele care privesc fapta săvârșită, gradul ei de pericol social concret, împrejurările comiterii acesteia, urmările produse, persoana inculpatului și pericolul concret pe care l-ar prezenta punerea lui în libertate, raportat la riscurile care ar afecta ordinea publică, fie prin inducerea unui sentiment de îngrijorare în rândul colectivității, fie prin crearea, menținerea sau amplificarea unei stări de tensiune în cadrul acesteia ca urmare a lăsării în libertate, chiar sub control judiciar, a unei persoane acuzată de comiterea unor infracțiuni extrem de grave. În cauză, în sarcina inculpatei s-a reținut că, începând cu anul 2006, acționând împreună cu membrii grupului infracțional organizat constituit din inculpații B.M., P.E. și T.P., în calitate de arbitru, a pronunțat trei hotărâri arbitrale neconforme cu realitatea faptică și juridică, facilitând celorlalți membri ai grupării obținerea dreptului de proprietate asupra mai multor imobile, fapte de o gravitate deosebită care, atât la momentul descoperirii lor și luării măsurii arestării preventive, cât și în prezent, determină o puternică reacție negativă în rândul opiniei publice, astfel încât liberarea inculpatei, chiar provizorie, ar fi de natură să creeze o reală stare de insecuritate socială și neîncredere în actul de justiție.
S-a mai reținut că pericolul concret pentru ordinea publică avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-a diminuat, atâta timp cât inculpata avea, la data săvârșirii presupuselor fapte penale, calitatea de arbitru în cadrul Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Galați, funcție care o obliga să apere valorile sociale și nu să le aducă atingere, pe fondul unei scăderi continue a încrederii populației în eficiența instituțiilor statului, comportamentul infracțional reținut în sarcina acesteia alterând imaginea întregii instituții, prin crearea unui sentiment general de insecuritate socială, care persistă cu aceeași intensitate, justificând, în continuare, privarea de libertate a inculpatei.
Impactul pe care l-ar avea asupra colectivității punerea în libertate a inculpatei la doar trei luni de la data luării măsurii arestării preventive, în condițiile în care este cercetată pentru fapte extrem de grave, intens mediatizate, care au produs o vătămare importantă relațiilor sociale privind încrederea de care trebuie să se bucure actele ce emană de la autoritățile publice, ar fi unul profund negativ, putând genera reacții ce ar aduce o atingere gravă sentimentului de securitate colectivă a populației, inclusiv prin afectarea încrederii opiniei publice în finalitatea actului de justiție.
În același sens, s-a avut în vedere și contribuția reținută în sarcina inculpatei la comiterea infracțiunilor ce fac obiectul cercetărilor, aceasta nefiind, așa cum se susține în cererea formulată, una redusă, ci dimpotrivă una importantă în cadrul grupului infracțional, inculpata având un rol determinant, căci, fără acțiunile sale, ceilalți membri ai grupării nu ar fi reușit să comită faptele de care sunt acuzați.
Pe de altă parte, s-a mai reținut că inculpata este cercetată pentru mai multe acte materiale, presupus a fi comise într-o perioadă relativ mare de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, precum și faptul că, din actele dosarului, rezultă că aceasta a mai dat și alte hotărâri arbitrale pronunțate în mod nelegal, pentru care a primit, însă, o soluție de netrimitere în judecată.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse și ținând seama de stadiul actual al cercetărilor, urmărirea penală nefiind încă finalizată, Înalta Curte a apreciat că nu se impune, în acest moment procesual, lăsarea în libertate a inculpatei, scopul măsurii preventive neputând fi realizat prin liberarea provizorie sub control judiciar a acesteia, așa cum se prevede în art. 136 alin. (2) C. proc. pen.
Referitor la aspectele invocate de inculpată în favoarea sa, respectiv lipsa antecedentelor penale, vârsta înaintată și starea precară de sănătate, Înalta Curte a apreciat că, deși reale, nu pot conduce la liberarea sa provizorie sub control judiciar, acestea neputând fi evaluate decât prin coroborare cu celelalte împrejurări ce țin de gravitatea faptelor presupus a fi comise și persoana inculpatei, astfel cum au fost anterior expuse și care justifică concluzia că scopul măsurii preventive nu poate fi atins decât prin privarea de libertate a acesteia.
În ceea ce privește atitudinea procesuală a inculpatei, Înalta Curte a constatat, contrar susținerilor acesteia, că a manifestat un comportament oscilant în cursul urmăririi penale, revenind în fața instanței învestită cu propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive asupra declarațiilor inițiale în care a recunoscut comiterea faptelor, fără însă a oferi o explicație plauzibilă pentru schimbarea depoziției.
Împotriva Încheierii nr. 966 din 25 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4595/1/2012 a declarat recurs inculpata L.A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, sub nr. 4774/1/2012.
În ședința publică de la termenul de judecată din data de 21 august 2012, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, când s-a luat în examinare recursul declarat de către recurenta inculpată L.A. împotriva Încheierii nr. 966 din 25 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4595/1/2012, inculpata a precizat expres că înțelege să-și retragă recursul formulat împotriva acestei încheieri și să se ia act de manifestarea sa de voință.
Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în raport cu dispozițiile art. 3854 cu referire la art. 369 C. proc. pen., față de declarația de retragere a recursului formulat de către recurenta inculpată L.A. împotriva Încheierii nr. 966 din 25 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4595/1/2012 în mod expres și personal, va lua act de această manifestare unilaterală de voință a recurentei inculpate, de a-și retrage calea de atac ordinară exercitată.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpata L.A. împotriva Încheierii nr. 966 din 25 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4595/1/2012.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 august 2012.
Procesat de GGC - N