Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra recursurilor de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1657 din 7 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 11270.1/1/2007 s-a hotărât condamnarea inculpaților:

1. P.M.,

2. B.E.

3. O.N., 

4. C.E., 

5. M.T.,și,

6. L.S. la câte o pedeapsă de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 248 raportat la art. 248¹ cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 74 lit. a)-art. 76 lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86¹-art. 86² C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor aplicate inculpaților sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 9 ani.

În baza art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpații să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte trimestrial la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

S-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepselor s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. au fost obligați inculpații la plata despăgubirilor civile către partea civilă Ministerul Apărării Naționale, după cum urmează:

- inculpații P.M., M.T., C.E. și L.S., în solidar, la plata sumei de 1.773.882,11 RON;

- inculpații P.M., M.T. și C.E., în solidar, la plata sumei de 176.475,67 RON;

- inculpații O.N., B.E., M.T. și L.S., în solidar, la plata sumei de 2.637.930,07 RON;

- inculpații B.E., C.E., M.T. și L.S., în solidar, la plata sumei de 33.037,38 RON.

S-au menținut măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor imobile ale inculpaților, după cum urmează:

- pentru inculpatul P.M., asupra apartamentului din București, sector 1, măsură dispusă prin ordonanța din 5 decembrie 2007 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticoruptie, secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari;

- pentru inculpatul B.E., asupra apartamentului din București, sector 3, măsură dispusă prin ordonanța din 6 decembrie 2007, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticoruptie, Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari;

- pentru inculpatul O.N., asupra apartamentului din București, sector 5, măsură dispusă prin ordonanța din 7 decembrie 2007, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari;

- pentru inculpatul C.E., asupra apartamentului din București, sector 3, măsură dispusă prin ordonanța din 7 decembrie 2007, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari.

În baza art. 353 raportat la art. 163 C. proc. pen., s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra următoarelor bunuri mobile:

- autoturismul inculpatului M.T., marca P., culoare roșu, an de fabricație 2004;

- autoturismul inculpatului L.S., marca R., culoare maro, an de fabricație 2005.

În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligați inculpații la câte 12.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

I. Prin rechizitoriul din 18 decembrie 2007 emis în Dosarul nr. 32/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari au fost trimiși în judecată inculpații:

- P.M., general în rezervă, fost Șef al Statului Major al Forțelor Terestre (Statului Major al Forțelor Terestre–U.M. A) în perioada 1997, 30 octombrie 2000;

- B.E., general în rezervă, fost Șef al Statului Major al Forțelor Terestre (Statului Major al Forțelor Terestre–U.M. A) în perioada octombrie 2000–octombrie 2004;

- M.T., colonel în rezervă, fost șef al Serviciului financiar-contabil (contabil șef) în cadrul Statului Major al Forțelor Terestre (Statului Major al Forțelor Terestre-U.M. A) în perioada ianuarie 2000, 31 iulie 2004;

- C.E., colonel în rezervă, fost șef al Serviciului logistic în cadrul Statului Major al Forțelor Terestre (Statului Major al Forțelor Terestre-U.M. A) în perioada iunie 2000, 31 mai 2001;

-O.N., general în rezervă fost șef al Serviciului logistic în cadrul Statului Major al Forțelor Terestre (Statului Major al Forțelor Terestre-U.M. A) în perioada iunie 2001–septembrie 2004;

- L.S., locotenent colonel de justiție, consilier juridic și fost șef al Biroului juridic și de drept umanitar din cadrul Statului Major al Forțelor Terestre (Statului Major al Forțelor Terestre-U.M. A) din primăvara anului 2001 până la punerea sa la dispoziție (6 septembrie 02006), pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată prevăzută de art. 248 raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în perioada iunie 2000–septembrie 2004 și-au încălcat sau depășit cu știință atribuțiile legale și funcționale în legătură cu negocierea, încheierea și derularea Contractului de schimb din 1 iunie 2000 dintre Ministerul Apărării Naționale-Statul Major al Forțelor Terestre (Statului Major al Forțelor Terestre-U.M. A) și SC T.G. SA prin SC T.S. SA, cauzând o pagubă în patrimoniul unității de 44.118.121.188 ROL.

În esență, s-a reținut că:

1. În baza unei adrese a SC T.C. SA, parte a SC T.G. SA, prin care aceasta, invocând o colaborare anterioară, și-a manifestat disponibilitatea de a prelua fierul vechi din unitățile militare, provenit din casări și dezmembrări, oferind în schimb anvelope de diferite tipodimensiuni, inculpatul P.M., în calitate de Șef al Statului Major al Forțelor Terestre (Statului Major al Forțelor Terestre–U.M. A) s-a adresat succesiv ministrului Apărării Naționale, prin rapoartele din 25 noiembrie 1999 și apoi din 14 februarie 2000, adresând „rugămintea de a aproba valorificarea către SC T.G. SA direct, fără organizare de licitație, a tehnicii scoase din funcțiune din Trupele de Uscat, la schimb, cu anvelope de diferite tipodimensiuni, în limita aceleiași valori totale….”.

Raportul din 14 februarie 2000 a fost avizat favorabil de Direcția Logistică, Direcția Financiară și Direcția Legislativă și Contencios din Ministerul Apărării. Cei care au dat avizul nu s-au pronunțat cu privire la oportunitatea operațiunii, atrăgând atenția că trebuie respectate întocmai prevederile O.U.G. nr. 95/1999 cu privire la valorificarea bunurilor scoase din funcțiune, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale și ordinul ministrului Apărării Naționale X1/2000 Normele metodologice privind valorificarea bunurilor scoase din funcțiune sau declasate sau casate, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale. Mai mult, au indicat etapele ce trebuie urmate (încheiere protocol, negociere raport fizic și valoric, încheierea contractului).

La rapoartele sus-menționate a fost anexată aceeași bază de calcul, întocmită de inculpatul C.E., prin care se justifica faptul că prin predarea a 4598 autovehicule scoase din funcțiune, valorificate la preț de fier vechi (520.000 ROL/tonă) se pot obține la schimb 6020 de cauciucuri de 6 tipodimensiuni.

La data de 6 aprilie 2000, raportul a fost aprobat de ministrul apărării, fără a se indica modalitatea concretă de realizare. În continuare, reprezentanții Statului Major al Forțelor Terestre trebuiau să respecte etapele prevăzute în dispozițiile legale și regulamentare, precum și indicațiile direcțiilor de specialitate, care au precizat că trebuie negociat un raport de schimb fizic și valoric.

Cu toate acestea, conducerea Statului Major al Forțelor Terestre și Serviciul Logistic nu au respectat prevederile legale și nici aprobarea ministrului, considerând-o una de principiu.

2. În baza acestei aprobări, inculpatul P.M. a dat ordin verbal inculpaților col. C.E., col. M.T. și lt. col. L.S. să negocieze prețul de valorificare a mijloacelor scoase din funcțiune cu administratorul SC T.S. SA, martorul H.M.

Cei trei inculpați nu au respectat dispozițiile din ordinul X1/2000 și nu au stabilit un preț de pornire pentru negociere, ca diferență între veniturile ce se puteau obține din dezmembrare și cheltuielile ocazionate de o astfel de operațiune.

Negocierea a avut loc la sediul SC T.S. SA în prezența administratorului acesteia, martorul H.M. La negociere au fost invocate prețurile comunicate de 3 societăți specializate în achiziționarea de materiale refolosibile, respectiv SC R.B.N. SA, SC C.M.I. SRL  București și SC M. SA Buzău, însă cercetările efectuate în cauză au stabilit că la Statului Major al Forțelor Terestre nu au fost găsite adrese de solicitare a unor oferte de preț și nicio altă evidență din care să rezulte de ce au fost alese cele 3 societăți. Mai mult, ofertele de preț au fost găsite în xerocopie.Toate acestea au condus la concluzia că, în realitate, ofertele au fost prezentate de firma care negocia cu Statului Major al Forțelor Terestre, respectiv SC T.S. SA.

În aceeași zi, 25 mai 2000, inculpații C.E., M.T. și L.S. au întocmit o notă de negociere la sediul SC T.S. SA, cu privire la prețurile anvelopelor livrate la schimb, în care au consemnat că acceptă lista de prețuri prezentată de societatea comercială .

Din cele prezentate a rezultat fără niciun dubiu că în 25 mai 2000, la sediul SC T.S. SA, nu a existat nicio negociere, cei trei inculpați acceptând, fără rezerve, prețurile fixate de societatea comercială, ceea ce a condus la subevaluarea prețurilor la deșeurile de fier și supraevaluarea prețurilor la cauciucuri.

De asemenea, cel care le-a ordonat să negocieze, inculpatul P.M. a acceptat și el, fără rezerve, prețurile convenite, fără însă să aprobe notele de negociere în calitate de comandant.

3. Ulterior, la 1 iunie 2000, Statului Major al Forțelor Terestre, reprezentat de șeful unității, inculpatul P.M. și de contabilul șef, inculpatul M.T., a încheiat contractul de schimb cu SC T.G. SA prin SC T.S. SA, reprezentată de director H.M. și de director economic C.C., care de fapt nu era decât un simplu acționar. Din partea unității militare, contractul a fost semnat și de cel care l-a redactat, respectiv inculpatul C.E., șef Serviciu logistic și avizat de col.de justiție M.G., consilier juridic.

La încheierea contractului, reprezentanții Statului Major al Forțelor Terestre nu au respectat aprobarea de schimb dată de ministrul Apărării Naționale, prevăzând la schimb nu doar tehnica scoasă din funcțiune, ci și bunuri declasate și deșeuri, care ar fi trebuit valorificate prin licitație.

Astfel, în contract au fost trecute 2.874 bucăți de tehnică scoasă din funcțiune, alte tipuri și alte cantități decât cele aprobate de ministru și în plus 5.000 tone fier vechi, 5 tone alamă și 9 tone cauciuc, ca deșeuri, ce nu erau aprobate nici măcar generic de ministru.

Corelativ, nu a fost stabilită cantitatea de anvelope ce trebuiau predate la schimb de SC T.S. SA.

Pe de altă parte, la încheierea contractului nu au fost respectate avizele direcțiilor de specialitate din minister, care prevedeau identificarea raportului de schimb fizic și valoric, evaluarea individuală a bunurilor supuse schimbului, inclusiv încheierea unui protocol .

Astfel, capitolul II din contract, denumit raportul de schimb, este redactat ambiguu, pe cuprinsul a 5 articole. Nu este practic reglementat un raport de schimb, ci se stabilește valoarea contractului de schimb, care este de 318.592 dolari S.U.A., aproximativ 6.550.242.901 ROL, la cursul de la data semnării contractului (20.560 lei/1 dolari S.U.A.), potrivit calculației din anexa 4 .

Cu privire la prețurile pentru deșeuri metalice și cauciucuri s-a făcut trimitere la anexele 1 și 2 ale contractului, privind notele de negociere.

Art. 2.4 din contract prevede că prețurile negociate pentru deșeuri metalice și cauciucuri sunt ferme și rămân neschimbate pe o perioadă de 5 ani. Acesta nu este un termen de desfășurare a contractului, ci o perioadă în care prețurile fixate în dolari nu pot fi schimbate, astfel încât contractul trebuia derulat numai până la realizarea obiectului său.

Totodată, s-a reținut că Statul Major al Forțelor Terestre nu avea în administrare tehnică scoasă din funcțiune sau alte bunuri casate sau declasate pe care să le ofere la schimb cu anvelope. Tehnica și celelalte bunuri se aflau în gestiunea celor 230 de unități militare subordonate de pe întreg cuprinsul țării. În mod firesc, la un asemenea nivel, Statul Major al Forțelor Terestre trebuia să încheie un protocol de schimb cu societatea comercială, urmând ca fiecare unitate sau mare unitate să încheie contracte de schimb cu SC T.S. SA.

În privința cocontractantului, s-a reținut că SC T.G. SA S.A. avea datorii mari la bugetul de stat, ceea ce a determinat de altfel includerea sa în O.U.G. nr. 95/2000 privind stingerea unor obligații ale agenților economici care furnizează produse și prestează servicii pentru instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, în care SC T.G. SA era înscrisă cu suma de 92.300.000.000 ROL.

Pe de altă parte, la data încheierii contractului SC T.S. SA nu era autorizată pentru colectarea, prelucrarea și livrarea deșeurilor metalice, autorizația fiind obținută de-abia la data de 31 iulie 2000.

În concluzie, contractul din 2000 a fost redactat ambiguu, cu unele clauze interpretabile, tocmai pentru că reprezentanții Statului Major al Forțelor Terestre nu au avut o situație la zi a tehnicii scoase din funcțiune, au acceptat prețuri mici la deșeuri, deși au dat în general tehnică nedezmembrată și prețuri mari la cauciucuri.

Este adevărat că reprezentantul Ministerului Finanțelor a dat la 9 iunie 2000 viza de control financiar delegat, însă aceasta nu acoperă oportunitatea operațiunii de schimb, controlorul delegat avizând operațiunea în sine potrivit prevederilor O.U.G. nr. 95/1999 fără a putea să verifice cantitățile și prețurile stabilite de părți.

4. După încheierea contractului, Statul Major al Forțelor Terestre, prin Serviciul logistic (ai cărui șefi au fost succesiv inculpații C.E. și O.N.) a transmis ordine de aplicare în teritoriu pentru toate cele 230 de unități gestionare subordonate. Prin dispozițiile logistice, semnate de cei doi înculpați sau locțiitorii lor, s-a ordonat unităților militare să predea toată tehnica scoasă din funcțiune, bunurile casate sau declasate și orice tip de deșeu. Nu s-a transmis unităților militare cât și ce să se predea la reprezentanții SC T.S. SA din teritoriu. Cei doi inculpați nu au ordonat să se țină o evidență cumulată a tehnicii predate sau a anvelopelor primite, pentru a se putea urmări derularea contractului, deși potrivit atribuțiilor de serviciu conduceau, coordonau, îndrumau și controlau activitatea logistică în unitățile și marile unități din Forțele Terestre.

În privința documentelor întocmite în baza contractului, s-a reținut că predarea-primirii tehnicii scoase din funcțiune, a bunurilor casate sau a deșeurilor între unitățile militare și delegații SC T.S. SA s-a făcut pe bază de proces-verbal, unitățile emițând totodată avize de însoțire a mărfii.

Aceste acte se înaintau pe cale ierarhică la Statul Major al Forțelor Terestre, unde se încheiau procese-verbale de transformare, de către comisii numite prin ordine de zi, acte care erau apoi avizate de șeful Serviciului logistic, aprobate de șeful Statul Major al Forțelor Terestre și semnate și de administratorul Tofan Steel.

Procesele-verbale de transformare cumulau toate bunurile predate (tehnică, bunuri declasate și casate, etc.) care se transformau scriptic în deșeuri, se adăugau deșeuri predate direct dacă era cazul și, în final se făcea totalul până la o anumită dată, în kilograme. Cantitatea era înmulțită cu prețurile pe categorii de deșeuri metalice sau de altă natură, negociate încă din 25 mai 2000, obținându-se o valoare de schimb, pe baza căreia se stabilea câte cauciucuri pe tipodimensiuni pot fi obținute de la SC T.S. SA, la prețurile negociate de asemenea în 25 mai 2000.

Deși procesele-verbale de transformare se întocmeau la Statul Major al Forțelor Terestre (U.M. A), din punct de vedere contabil actele erau emise de U.M. B București și, din noiembrie 2002, de U.M. C București, subordonate Statul Major al Forțelor Terestre. Acestea, la ordin, emiteau acte de primire, prin care îi descărcau de gestiune pe predători, iar apoi emiteau note de recepție pentru cantitățile de deșeuri stabilite prin procese-verbale de transformare. În final, facturau deșeuri către SC T.S. SA, care la rândul lui factura, în aceiași limită valorică anvelope.

În realitate, singurele acte contabile care consemnau operațiuni reale erau procesele-verbale de predare-primire și avizele de expediție, întocmite la nivelul unităților militare gestionare, toate celelalte documente, întocmite pe baza dispozițiilor logistice, urmărind doar să regularizeze evidența contabilă a unităților militare gestionare.

Obiectul valoric al contractului a fost realizat la 2 august 2002, până la această dată fiind întocmite 8 procese-verbale de transformare.

Datorită modului în care a avut loc negocierea, încheierea și derularea contractului de schimb în perioada 1 iunie 2000-2 august 2002 la nivelul Statul Major al Forțelor Terestre s-a produs o pagubă totală de 17.738.821.154 ROL compusă din: 6.505.175.302 ROL (reprezentând 374 bucăți mijloace tehnice și 490 bucăți alte mijloace fixe și obiecte de inventar, necontractate și predate fără aprobarea ministrului Apărării Naționale), 7.341.156.329 ROL (reprezentând 1.758 tone de deșeuri dezmembrate în unitățile militare, neaprobate la schimb și predate la preț de nedezmembrate), 684.628.118 ROL (reprezentând 183,4 tone fier vechi și 3,4 tone cauciuc predate la T.U.M. București, din ordinul înv. col. C.E. și nefacturate) și 3.207.861.405 ROL (reprezentând diferența la prețurile anvelopelor față de cel aprobat de ministrul Apărării Naționale).

5. Pe parcursul derulării contractului, încă din anul 2000, au fost sesizate aspecte negative în legătură cu acesta, consemnate, fie în rapoarte ale Direcției de Audit Intern din cadrul Ministerului Apărării Naționale (din 28 decembrie 2000, din 8 februarie 2001, din 18 mai 2001, din 22 mai 2001), fie în sesizări primite din teritoriu de la unități militare (raportul din 7 mai 2001 al comandantului Brigăzii 6 Tancuri T.M.) sau militari (raportul cpt. T.G. din cadrul U.M. D Plenița, adresat consilierului ministrului Apărării Naționale).

Inculpații nu au ținut cont în esență de sesizările primite, în special cele ale Direcției de Audit și au permis continuarea relației comerciale dezavantajoase pentru unitate (s-a reținut că din octombrie 2000 la comanda Statului Major al Forțelor Terestre se afla inculpatul B.E., iar din iunie 2001 la conducerea Serviciului logistic al Statului Major al Forțelor Terestre se afla inculpatul O.N.). De asemenea, contabilul șef, inculpatul M.T. și consilierul juridic, inculpatul L.S. nu au sesizat deficiențele legale și economice, ba mai mult au întocmit rapoarte de justificare față de constatările organelor de audit (a se vedea raportul din 28 mai 2001, însușit de inculpatul B.E.), în condițiile în care aceștia participaseră nelegal la negocierea contractului.

La data de 17 aprilie 2001, pentru a da curs unora dintre sesizările Direcției de Audit, s-a încheiat actul adițional a contractul de schimb, semnat din partea Statului Major al Forțelor Terestre de inculpații B.E., C.E. și L.S., precum și de martorul P.I., înlocuitorul contabilului șef.

Deși actul adițional are o anexă 1a, denumită valoarea individuală a bunurilor materiale valorificate (calculată în lei și dolari, tot în funcție de deșeuri, unele cantității fiind diminuate față de Anexa 4 din contract), în realitate actul adițional nu a modificat elementele contractului, iar stabilirea valorii individuale a bunurilor schimbate a fost formală, pentru că nu s-a ținut cont de ea. Prin actul adițional, semnatarii și-au însușit contractul inițial și și-au asumat derularea în continuare a acestuia.

6. După îndeplinirea obiectivului valoric al contractului, în 2 august 2002, schimbul s-a derulat în continuare, încheindu-se încă 5 procese-verbale de transformare.

Peste valoarea contractului de 318.592 dolari S.U.A., s-a mai predat tehnică de 169.955 dolari S.U.A., fără a se întocmi vreun act adițional sau alt contract și fără a se avea în vedere împrejurarea că la 1 aprilie 2002 a fost emisă H.G. nr. 262, potrivit căreia valorificarea mijloacelor fixe scoase din funcțiune, obiectele de inventar și alte materiale declasate sau deșeurile refolosibile rezultate în urma casării sau demolării, se putea realiza numai prin Compania Națională R. SA.

Prin continuarea derulării contractului de schimb din 2000 și după depășirea valorii acestuia în luna august 2002, s-a produs o pagubă de 26.379.300.734 ROL.

Prin adresele din 3 februarie 2004 și din 29 martie 2004, comandantul și contabilul șef al U.M. C București (care preluase patrimoniul U.M. B) au sesizat, în scris, despre depășirea, atât cantitativă, cât și valorică, cu cca. 200.000 dolari S.U.A. a contractului de schimb din 1 iunie 2000.

Urmare a acestor adrese, inculpații O.N., M.T. și L.S. au întocmit raportul din 22 aprilie 2004, constatând „o depășire a cantității de deșeuri prevăzute prin contract de 6.708.566,68 kg în valoare de 171.240,12 dolari S.U.A.”.

În baza acestui raport, inculpatul B.E. a emis dispoziția din 20 aprilie 2004, prin care, constatând că s-a finalizat contractul, a ordonat încetarea relației comerciale cu SC T.S. SA și valorificarea numai prin Compania Națională R. SA.

Deși dispoziția de finalizare a contractului de schimb s-a dat în aprilie 2004, ultimul proces-verbal de transformare, s-a încheiat la 14 septembrie 2004, acesta regularizând practic niște operațiuni economice care se derulaseră anterior (28 de autovehicule militare care fuseseră predate la T. la data de 27 noiembrie 2003).

7. Ministerul Apărării s-a constituit parte civilă cu suma de 83.926.819.363 ROL, conform pagubei stabilite inițial la cercetarea administrativă, efectuată în perioada în perioada aprilie–iunie 2006 de secția de prevenire și combatere a fraudelor din Ministerul Apărării și finalizată cu procesul-verbal de constatare din 28 iunie 2006.

Prin rechizitoriu, s-a reținut ca și valoare a prejudiciului suma de 44.118.121.888 ROL, stabilită prin expertiza financiar-contabilă.

II. Cauza a fost înregistrată pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 decembrie 2007.

1.Prin încheierea din 19 martie 2008 (definitivă prin decizia nr. 267 din 14 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul Parchetului) a fost sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 40 alin. (1) C. proc. pen., judecata fiind suspendată până la soluționarea excepției.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1224/2008 a fost respinsă excepția de neconstituționalitate.

Întrucât până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, judecata a fost suspendată conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-a reținut că această perioadă de timp nu se va lua în calculul termenului de prescripție a răspunderii penale, cursul ei fiind suspendat conform art. 128 alin. (1) C. pen.

2. După repunerea cauzei pe rolul Înaltei Curți, prin sentința penală nr. 674 din 1 aprilie 2009 a fost admisă excepția de necompetență a efectuării urmăririi penale de către D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari, invocată de inculpatul P.M., dispunându-se conform art. 332 alin. (1) și (2) C. proc. pen. restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale de către D.N.A., secția civilă.

Prin aceeași sentință s-a dispus și ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților.

Prin decizia nr. 742 din 19 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători a fost admis recursul Parchetului, casată sentința și trimisă cauza la secția penală pentru continuarea judecății.

3. Cauza a fost reînregistrată pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 12 noiembrie 2009.

Ministerul Apărării Naționale s-a constituit parte civilă cu suma de 8.392.681,94 RON actualizată cu indicele de inflație la data plății, reprezentând cuantumul pagubei constatate în urma cercetării administrative și înregistrată în contabilitate potrivit deciziei (dispoziției) din 28 iunie 2006 a ministrului Apărării Naționale.

În privința măsurilor asigurătorii, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a confirmat existența sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor imobile deținute de inculpații P.M., B.E., C.E. și O.N.

În cazul inculpatului L.S., Direcția Generală de Taxe și Impozite sector 1 a comunicat că nu este instituit sechestrul asupra autoturismului Renault aparținând acestuia, iar în cazul inculpatului M.T., Direcția Generală de Taxe și Impozite sector 4 a comunicat că nu deține arhiva cu privire la sechestrul instituit asupra autoturismul P. proprietatea acestuia.

Cercetarea judecătorească propriu-zisă s-a desfășurat în perioada 25 mai 2010–26 octombrie 2011 (14 termene de judecată) și a constat în:

- ascultarea celor șase inculpați (la termenele din 25 mai 2010, 22 iunie 2010 și 20 octombrie 2010);

- ascultarea martorilor din acte: P.I., C.V., B.G., M.G., T.G.M., B.C.A. (la termenul din 30 noiembrie 2010), S.I., M.P. (la termenul din 14 decembrie 2010), A.V., R.I., F.F., S.I.M., C.D., C.D.A., M.G.A., N.C., S.M.I. (la termenul din 24 ianuarie 2011), I.T., A.S., F.M., A.V.A., S.F., D.F.M. și S.M. (la termenul din 11 februarie 2011), P.I.A., B.G.A., C.T., C.C., V.L., I.M.M. (la termenul din 1 martie 2011), P.M.A., B.A., A.C.D., U.D.M., N.M., V.G., N.V. (la termenul din 1 aprilie 2011), R.S. (la termenul din 29 iunie 2011);

- ascultarea martorilor pe situația de fapt, propuși de inculpații C.E. și M.T.: O.D. și H.M.;

- citirea declarației date de martorul C.I. în cursul urmăririi penale, conform art. 327 alin. (3) C. proc. pen. (la termenul din 15 septembrie 2011);

- încuviințarea probei cu înscrisuri pentru inculpați, acestea fiind depuse la dosar;

- efectuarea unei adrese la partea civilă pentru comunicarea unor date referitoare la prejudiciu și primirea relațiilor solicitate.

Prin încheierea din 29 iunie 2011, Înalta Curte a respins cererea inculpaților P.M., B.E., O.N. și L.S. privind efectuarea unei noi expertize contabile în cauză.

De asemenea, prin încheierile din 29 iunie și 15 septembrie 2011, Curtea a respins solicitarea inculpaților privind efectuarea unor adrese către partea civilă Ministerul Apărării Naționale.

III. Examinând întregul material probatoriu administrat în cauză în faza de urmărire penală și în faza de judecată, Înalta Curte a reținut ca fiind dovedită următoarea situație de fapt:

1. La data de 13 iulie 1999 s-a încheiat Protocolul între Statul Major al Forțelor Terestre (U.M. A), reprezentat de Șeful acestuia, inculpatul P.M. și SC T.C. SA, având ca obiect valorificarea unor materiale sau componente, piese de schimb uzate, rezultate în urma dezmembrării unor bunuri materiale scoase din funcțiune sau declasate, prin schimbarea acestora cu altele noi, de același fel, având cel puțin aceiași parametri.

Invocând această colaborare, prin adresa din 27 octombrie 1999 SC T.C. SA și-a manifestat disponibilitatea de a prelua fierul vechi, provenit de la casarea și dezmembrarea unor bunuri (tehnica de luptă) scoase din funcțiune sau declasate, oferind în schimb contravaloarea lui în anvelope de orice tipodimensiune care se fabrică la toate cele patru uzine (D., V., F., S.Z., R.T.S.), care fac parte din SC T.G. SA.

În baza acestei oferte, inculpatul P.M. s-a adresat, prin șeful Statului Major General, ministrului Apărării Naționale cu raportul din 25 noiembrie 1999, adresându-i rugămintea de a aviza, în conformitate cu art. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 95/1999, valorificarea bunurilor scoase din funcțiune aflate în administrarea ministerului, în starea fizică în care se află, fără organizarea de licitații, la schimb cu produsele noi menționate în adresa SC TC SA.

Potrivit art. 1 lit. b) din actul normativ menționat, bunurile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, scoase din funcțiune potrivit reglementărilor în vigoare, pot fi valorificate în starea fizică în care se află sau ca materiale și piese rezultate în urma demolării sau dezmembrării, prin valorificare directă fără organizare de licitație, în cazul în care producătorul sau alt ofertant acceptă schimbarea bunului cu altul nou, cu aceiași parametri, sau în alte situații aprobate de ministrul Apărării Naționale, la propunerea șefului Statului Major General.

În cuprinsul Raportului se menționa că, după un calcul estimativ, care va fi concretizat prin contracte ferme, pentru circa 4600 autovehicule scoase din funcțiune, reprezentând în medie 18.400 tone deșeu fier, Statul Major al Forțelor Terestre poate primi în schimb peste 6000 anvelope de diferite tipodimensiuni.

Raportul din 25 noiembrie 1999 a fost restituit Serviciului logistic al Statului Major al Forțelor Terestre, cu adresa din 31 ianuarie 2000, fără a fi aprobat, cu mențiunea „de a fi reanalizat și refăcut în concordanță cu prevederile ordinului ministrului Apărării Naționale din 12 ianuarie 2000.

În aceeași zi, cu adresa din 31 ianuarie 2000, SC T.C. SA reiterează oferta anterioară, în termeni aproape identici cu cei folosiți în adresa din 27 octombrie 1999.

S-a apreciat că este de observat că atât adresa de restituire, cât și noua adresă a SC T.C. SA sunt înregistrate în registrul pentru evidența documentelor al Statului Major al Forțelor Terestre în aceeași zi, 4 februarie 2000.

În aceste condiții, cu raportul din 14 februarie 2000, semnat de inculpatul P.M., Statul Major al Forțelor Terestre s-a adresat din nou ministrului Apărării Naționale, solicitând aprobarea pentru „valorificarea către SC T.G. SA direct, fără organizarea de licitație, a tehnicii scoase din funcțiune din Trupele de Uscat, la schimb cu anvelope de diferite tipodimensiuni, în limita aceleiași valori totale”.

Acest nou raport, s-a reținut că este aproape identic, în conținut, cu cel anterior, singurele diferențe fiind legate de obiectul schimbului („tehnica scoasă din funcțiune, în starea în care se află”, spre deosebire de „fierul vechi provenind din casare și dezmembrarea unor bunuri materiale scoase din funcțiune sau declasate”) , de trimiterea la un singur contract ce urma a fi încheiat (iar nu la mai multe, așa cum se menționa anterior) și de referirea, ca și temei legal al solicitării, la ordinul din 12 ianuarie 2000 (alături de O.U.G. nr. 95/1999).

Atât în raportul anterior, cât și în noul raport se susține, fără a se produce vreo dovadă, că SC T.G. SA este „unicul distribuitor de anvelope din România”, fapt care nu este menționat nici măcar în cele două oferte provenind de la SC T.C. SA.

În anexa la raportul se regăsește o bază de calcul, în care sunt menționate:

- cantitatea și valoarea totală a deșeurilor: 4598 de autovehicule, împărțite pe 9 categorii individualizate, reprezentând 18.464 tone fier, cu o valoare totală de 9.601.530.000 ROL, la o valoare unitară de 520 ROL/kg;

- cantitatea și valoarea totală a anvelopelor: 6020 de anvelope, împărțite pe 6 tipodimensiuni, care însumate (prin raportare la valoarea lor individuală specificată) reprezintă aproximativ aceeași valoare totală, de 9.601.093.000 ROL.

În finalul acestei baze de calcul, întocmite de inculpatul C.E. (la acea dată, șeful Secției asigurare tehnico-materială), se menționează că oferta de prețuri a SC T.G. SA este cea de la data de 1 noiembrie 1999, prețurile urmând a fi negociate la data încheierii contractului.

Raportul a fost avizat favorabil de Direcția Financiară, precum și de Direcția Legislativă și Contencios din cadrul Ministerului Apărării Naționale, făcându-se trimiteri la respectarea legislației în vigoare și la etapele ce trebuiau urmate.

La data de 6 aprilie 2000 ministrul Apărării Naționale a aprobat raportul din 14 februarie 2000.

Această aprobare a fost dată în condițiile prev.de art. 1 lit. b) din O.U.G nr. 95/1999 cu privire la valorificarea bunurilor scoase din funcțiune, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, art. 2 lit. b) și art. 24 alin. (2) din ordinul al ministrului Apărării Naționale pentru aprobarea normelor metodologice privind valorificarea bunurilor scoase din funcțiune, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale.

2. După aprobarea de către ministrul Apărării Naționale a Raportului, la data de 25 mai 2000 între reprezentanții U.M. A (inculpații C.E. șeful Serviciului Logistic, M.T. șeful Secției Financiar Contabile și L.S. consilier juridic) și cei ai SC T.S. SA (H.M. director general și C.C. director economic) s-au încheiat două note de negociere, cu privire la:

- prețurile deșeurilor metalice sau de altă natură (pentru mijloacele tehnice nedezmembrate: 400 lei/kg, TVA inclus, adică 0,01634 dolar/kg la cursul de schimb 20.560 ROL/dolar; pentru deșeurile de fier vechi nepregătit: 420 ROL/kg, TVA inclus, adică 0,01717 dolar/kg).

În nota de negociere s-a făcut precizarea că prețurile s-au negociat în condițiile demolării (dezmembrării) și suportării transportului din unitățile militare de către SC T.S. SA.

- prețurile anvelopelor livrate la schimb cu deșeurile metalice (cu trimitere la o altă anexă, ce cuprinde în fapt oferta de prețuri și produse ale SC T.G. SA).

3. În baza acestei așa-zise negocieri, la data de 1 iunie 2000 între Ministerul Apărării Naționale, Statul Major al Forțelor Terestre (U.M. A) și SC T.G. SA, prin SC T.S. SA s-a încheiat contractul de schimb.

Din partea Statul Major al Forțelor Terestre contractul a fost semnat de inculpații P.M., M.T., C.E. și martorul M.G. (șeful Biroului Juridic și de Drept Umanitar).

Contractul a fost însoțit de 5 anexe: nota de negociere din 25 mai 2000 cu privire la prețurile deșeurilor; nota de negociere din 25 mai 2000 cu privire la prețurile de livrare ale anvelopelor; oferta de prețuri și produse ale SC T.G. SA; modelul procesului-verbal de predare primire ce urma să se întocmească la predarea bunurilor de către unitățile militare gestionare; calculația cantitativ-valorică a deșeurilor pe tipuri de mașini și utilaje.

În ce privește obiectul contractului (art. 1.1-1.3), s-a reținut că acesta este formulat ambiguu, făcându-se referiri la „tehnica scoasă din funcțiune”, la „bunuri materiale de natura mijloacelor fixe scoase din funcțiune în starea în care se află sau declasate și casate, altele decât mijloacele fixe” sau la „tranșă de deșeuri metalice sau de altă natură ce a făcut obiectul unei casări, aparținând tehnicii scoase din funcțiune, ca și din casarea bunurilor materiale, altele decât mijloacele fixe”.

În fapt, examinând anexa nr. 4 a contractului, ce conține calculația cantitativ-valorică a deșeurilor pe tipuri de mașini și utilaje, a rezultat că în contract s-au menționat un număr de 243 bucăți de bunuri, precum și 5014 tone deșeuri, ce nu au făcut obiectul aprobării ministrului Apărării Naționale dată la 6 aprilie 2000, în considerarea celor menționate în raportul și în baza de calcul anexată acestuia (a se vedea expertiza contabilă).

Mai mult, în privința celor 9 categorii de bunuri menționate în baza de calcul sus-menționată, ce au făcut obiectul raportului și a aprobării,s-a reținut că acestea sunt diferite numeric, atât per total, cât și pe fiecare tip de tehnică, față de cele aprobate de ministru.

Din aceste date a rezultat că nici la data întocmirii raportului și nici la data încheierii contractului nu a existat o evidență clară a bunurilor scoase din funcțiune, care puteau face obiectul procedurii derogatorii înscrise în art. 1 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 95/1999, necesitând aprobarea expresă a ministrului Apărării Naționale.

Având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (3) din ordinul din 2000, potrivit căruia în raportul de solicitare a scoaterii din funcțiune sau declasării și casării se va menționa procedura de valorificare, a rezultat că scoaterea din funcțiune a unor bunuri, ulterior aprobării raportului și a încheierii contractului, nu era suficientă pentru a putea face obiectul acestuia, fără o aprobare expresă a ministrului în acest sens.

Referitor la cantitatea de anvelope ce va fi livrată la schimb, s-a reținut că aceasta nu este menționată în cuprinsul contractului, precizându-se doar că „va fi stabilită de părți prin anexa ce va face parte integrantă din prezentul contract” și care, în fapt, nu există (ea trebuind sa fie, prin ipoteză, diferită de anexa ce cuprinde oferta SC T.G. SA, avută în vedere în nota de negociere din 25 mai 2000).

În ce privește raportul de schimb (art. 2.1-2.5), s-a apreciat că este de observat aceeași ambiguitate în redactarea contractului.

Astfel, potrivit art. 2.4, negocierile efectuate, anexele nr. 1 și 2 sunt ferme și nu pot fi schimbate după încheierea contractului și nici ulterior, pe o perioadă de 5 ani de la semnarea contractului cu posibilitatea de a fi prelungit după această perioadă (amestecându-se astfel perioada în care prețurile negociate la deșeuri și anvelope vor rămâne neschimbate, cu o presupusă durată a contractului).

Tot astfel, s-a reținut că, în privința valorii contractului, potrivit art. 2.5 aceasta este de „aproximativ 6.550.242.901 ROL/318.592 dolari potrivit calculației (anexa 4)”, deși valorile indicate, atât în lei, cât și în valută sunt mai degrabă exacte (calculate până la ultimul ROL, respectiv dolar !).

La data de 9 iunie 2000 contractul a fost vizat pentru control financiar-preventiv de către martora Floare Scurtu, controlor delegat din partea Ministerului Finanțelor.

4. Atât înainte, cât și după încheierea contractului, în vederea aplicării acestuia, prin Serviciul Logistic din cadrul Statului Major al Forțelor Terestre au fost transmise către cele 230 de unități militare gestionare mai multe dispoziții (din 3 mai 2000, din 19 mai 2000, din 6 iulie 2000, din 9 octombrie 2000).

Aceste dispoziții logistice au avut în vedere condițiile de livrare a bunurilor ce au făcut obiectul contractului, ca și documentele ce trebuiau întocmite pentru reflectarea în contabilitate a schimbului realizat.

În esență, în executarea contractului s-a dispus întocmirea mai multor documente, cu respectarea următorului circuit:

- întocmirea în unitățile militare gestionare a proceselor-verbale de predare-primire a bunurilor către delegații SC T.S. SA  și a avizelor de expediție;

- transmiterea de către Statului Major al Forțelor Terestre la U.M. B, iar ulterior, la U.M. C (unități prin care s-a derulat contractul, din punct de vedere contabil), a proceselor-verbale de predare-primire și întocmirea, pe baza acestora, a proceselor- verbale de recepție cantitativă a bunurilor predate anterior la SC T.S. SA și a actului de primire în gestiune a acestor bunuri; pe această bază, bunurile predate se înregistrau în evidența contabilă a U.M. B (U.M. C) și se scădeau din gestiunea unităților militare;

- întocmirea de către comisii din cadrul Statului Major al Forțelor Terestre a proceselor-verbale de transformare, constând în transformarea scriptică a bunurilor înscrise în procesele-verbale de predare-primire, în deșeuri;

- transmiterea de către Statului Major al Forțelor Terestre la U.M. B (iar ulterior, la U.M. C) a proceselor-verbale de transformare, pe baza cărora se scădeau din evidența contabilă a acestor unități cantitățile de bunuri și se înregistrau deșeurile cantitativ-valoric, rezultate din transformarea scriptică;

- întocmirea la U.M. B (U.M. C) a facturilor către SC T.S. SA, cuprinzând cantitățile de deșeuri menționate în procesele-verbale de transformare și, pe această bază, scăderea din evidența contabilă a acestor unități a deșeurilor cu care se înregistraseră anterior;

- facturarea de către SC T.S. SA a anvelopelor, în aceeași limită valorică rezultată din procesele-verbale de transformare și întocmirea de către U.M. B (U.M. C) a notelor de intrare-recepție și constatare diferențe pentru bunurile primite la schimb.

S-a reținut că,în fapt însă, singurele operațiuni reale erau cele de predare-primire a bunurilor la nivelul unităților militare gestionare către delegații SC T.S. SA, respectiv de livrare de către această societate a anvelopelor, toate celelalte documente urmărind să regularizeze evidența contabilă a unităților militare.

Procesele-verbale de transformare erau întocmite de comisii numite prin ordin de zi din cadrul Statului Major al Forțelor Terestre, fiind apoi semnate de șeful Secției Financiar-Contabile, de șeful Biroului Juridic și Drept Umanitar, avizate de șeful Serviciului Logistic și aprobate de șeful Statului Major al Forțelor Terestre documentul era de asemenea semnat și de administratorul SC T.S. SA.

5. Din examinarea proceselor-verbale de transformare, a rezultat că acestea stabileau practic valoarea tehnicii predate până la o anumită dată, după transformarea ei în deșeuri, urmând ca în limita aceleiași valori, SC T.S. SA să livreze o anumită cantitate de anvelope.

În consecință, pe baza proceselor-verbale de transformare se putea stabili care este valoarea contractului de schimb la un moment dat, prin adiționarea valorii deșeurilor predate, menționate în mod explicit în fiecare asemenea act încheiat.

În același timp, în anexa 1 a fiecărui proces-verbal de transformare erau nominalizate toate bunurile care fuseseră efectiv predate de către unitățile militare, putându-se stabili în ce măsură acestea făcuseră obiectul aprobării date de ministrul Apărării Naționale și fuseseră înscrise în anexa 4 a contractului de schimb.

Analizând procesele-verbale de transformare, prin raportare la cele expuse anterior, a rezultat mai întâi că valoarea contractului de schimb a fost realizată (și chiar depășită) la data de 2 august 2002, odată cu predarea unor bunuri de către U.M. E Craiova, operațiuni care au fost reflectate în procesele-verbale de transformare și parțial (320.592 dolari față de 318.592 dolari, cât era înscris în art. 2.5 al contractului de schimb, ca valoare a acestuia).

În al doilea rând, verificând anexele proceselor-verbale de transformare, a rezultat că până la data realizării valorii contractului, au fost predate mai multe bunuri care, fie nu făcuseră obiectul aprobării ministrului Apărării Naționale, fie nu fuseseră înscrise nici măcar în contractul de schimb.

Astfel:

- au fost predate 374 bucăți mijloace tehnice militare (echivalent a 1.175.620 kg), care nu se regăsesc în cele 9 categorii de tipuri și tehnică militară prevăzute în baza de calcul a raportului și în anexa 4 a contractului de schimb;

- au fost predate 490 bucăți mijloace fixe și inventar gospodăresc (alte mijloace decât tehnica militară), echivalent a 1.051.333 kg,care nu au fost aprobate la schimb și nu au fost indicate în anexa 4 a contractului de schimb;

- au fost predate 1.758.299 kg deșeuri deja dezmembrate în unitățile militare, care nu au făcut obiectul aprobării ministrului Apărării Naționale și care, fie nu au fost înscrise nici măcar în contractul de schimb (aluminiu, cupru, inox, plumb), fie au depășit cantitățile înscrise în anexa 4 a acestuia (alamă, cauciuc);

- au fost predate 186,8 tone deșeuri (183,4 tone fier vechi nepregătit și 3,4 tone deșeuri cauciuc) aflate la U.M. București, neaprobate de ministrul Apărării Naționale pentru a face obiectul schimbului, pentru care nu s-au primit anvelope la schimb, în condițiile în care nici nu au fost facturate;

- au fost predate 175 agregate energetice (dintr-un total de 197, restul de 22 fiind predate după realizarea și depășirea contractului), aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale și deținute în custodie de U.M. București, ce au rezultat din reducerea armamentelor convenționale, bunuri care nu au făcut obiectul aprobării ministrului Apărării Naționale și nu au fost nominalizate în anexa 4 a contractului de schimb.

6. Pe parcursul derulării contractului de schimb au fost sesizate aspecte negative în legătură cu acesta, în principal de către Direcția de Audit Intern a Ministerului Apărării Naționale.

În concret, prin raportul din 8 februarie 2001 adresat inculpatului B.E., ca șef al Statului Major al Forțelor Terestre, s-au indicat patru aspecte necesar a fi amendate, cele mai importante referindu-se la cuprinderea în nota de negociere și în procesele-verbale de transformare a valorii fiecărui bun material valorificat și la necesitatea unei noi aprobări a ministrului Apărării Naționale pentru ca bunurile ce nu au putut fi valorificate prin licitație, în perioada derulării contractului, să poată face obiectul acestuia.

Urmare a acestui raport, la data de 17 aprilie 2001 s-a încheiat actul adițional la contractul de schimb, semnat de inculpații B.E., C.E. și L.S., precum și de înlocuitorul inculpatului M.T., martorul P.I.

Acest act a completat patru articole ale contractului inițial, însă nu a rezolvat una dintre problemele esențiale ridicate de Direcția de Audit, respectiv cea legată de o nouă aprobare a ministrului Apărării Naționale, pentru bunurile scoase din funcțiune după data încheierii contractului.

Prin adresa de răspuns la sesizarea Direcției de Audit (din 17 aprilie 2001), semnată de inculpatul B.E., s-a făcut referire la actul adițional încheiat, cu precizarea că, la acel moment, contractul de schimb se derulează numai pentru bunurile scoase din funcțiune, declasate și casate anterior încheierii acestui din urmă act, urmând să se întocmească un nou raport către ministrul Apărării Naționale pentru bunurile materiale aprobate ulterior.

Ulterior, la 22 mai 2001, Direcția de Audit a întocmit un nou raport, adresat de asemenea inculpatului B.E., în care s-a reiterat faptul că „toată tehnica ce urmează a intra și în viitor sub incidența acestui angajament, este necesar și se impune ca să urmeze și să respecte procedurile de scoatere din funcțiune și valorificare până când ajunge în această stare, respectiv etapă, de fiecare dată urmând a se obține, pentru efectuarea schimbului, aprobarea ordonatorului principal de credite”.

Prin raportul din 28 mai 2001 întocmit de inculpatul L.S., semnat de inculpatul M.T. și însușit de inculpatul B.E., s-a răspuns Direcției de Audit în sensul că „mijloacele fixe și bunurile materiale care fac obiectul acestui contract au fost aprobate de ministrul Apărării Naționale și înainte de a fi predate la SC T.S. SA ele au trecut prin licitații și nu au fost adjudecate și nici nu au fost solicitate pentru transmitere fără plată” și că „pentru mijloacele fixe și bunurile materiale ce sunt scoase din funcțiune după data de 1 iunie 2000 vom înainta un raport către ministrul apărării naționale pentru aprobarea schimbului potrivit capitolului I art. 2 și capitolului II art. 12 alin. (2) din ordinul ministrului apărării naționale din 2000 ce urmează a vă fi prezentat pentru semnare”.

În fapt însă, s-a reținut că, atât anterior, cât și ulterior sesizărilor Direcției de Audit și răspunsurilor Statului Major al Forțelor Terestre (în parte, iritate, a se vedea termenii utilizați de inculpatul L.S. în redactarea raportului și de inculpatul B.E. în însușirea conținutului acestuia), contrar afirmațiilor cuprinse în acestea, în baza contractului de schimb a fost predată și tehnică scoasă din funcțiune după data încheierii acestuia, fără a exista o aprobare expresă a ministrului Apărării Naționale pentru o asemenea modalitate excepțională de valorificare a tehnicii militare scoasă din funcțiune, așa cum ceruse Direcția de Audit.

S-a arătat că, este vorba astfel despre tehnica ce a făcut obiectul raportului din 15 decembrie 2000 și al raportului din 27 august 2001, ambele semnate de inculpații P.M. (devenit între timp Șef al Statului Major General) și B.E., acte prin care s-a solicitat și obținut aprobarea ministrului Apărării Naționale doar pentru scoaterea din funcțiune a unor mijloace fixe, iar nu și pentru valorificarea lor în baza contractului de schimb.

7. Deși valoarea contractului a fost realizată și depășită încă de la data de 2 august 2002, contractul de schimb s-a derulat în continuare, până la data de 14 septembrie 2004, perioadă în care s-au mai încheiat încă 5 procese-verbale de transformare.

Pe de altă parte, la data de 1 aprilie 2002 a intrat în vigoare H.G. nr. 262/2002 privind organizarea procedurilor pentru valorificarea bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, care stabilea competența exclusivă a Companiei Naționale R. S.A. de derulare a procedurilor de valorificare a acestor bunuri, indiferent de modalitatea concretă de realizare (licitație publică, selecție de oferte sau negociere directă, valorificare directă fără organizare de licitație, transmitere fără plată la alte instituții publice).

Cu toate acestea, contractul a fost continuat până la concurența valorii totale de schimb de 490.593 dolari, cu o depășire de 169.955 dolari (adică 53% din valoarea menționată în contract), predându-se suplimentar 1.711 mijloace tehnice nedezmembrate, 1.183 alte mijloace fixe și inventar gospodăresc nedezmembrate și 317.420,45 kg deșeuri dezmembrate.

În anul 2004, după desființarea și preluarea patrimoniului U.M B de către U.M. C București, această unitate militară a sesizat în scris Serviciul logistic din cadrul Statului Major al Forțelor Terestre, cu adresele succesive din 3 februarie 2004 și din 29 martie 2004 pentru a interveni la structurile competente în vederea rezilierii contractului, întrucât clauzele acestuia fuseseră depășite, atât din punct de vedere cantitativ, cât și valoric.

Abia la data de 22 aprilie 2004 a fost întocmit de către inculpatul O.N., raportul semnat și de inculpații M.T. și L.S., în care s-a arătat că „se constată o depășire a cantității de deșeuri prevăzută în contract de 6.708.566, 68 kg în valoare de 171.240,12 dolari”, propunându-se comunicarea către SC T.S. SA a faptului că au fost îndeplinite clauzele contractuale și finalizarea contractului prin acordul părților, urmând să se continue valorificarea deșeurilor și a tuturor bunurilor materiale scoase din funcțiune sau declasate prin R.

Acest raport a fost însușit de către inculpatul B.E., șeful Statului Major al Forțelor Terestre care a dispus să se ia măsuri pentru punerea sa în practică, emițând totodată dispoziția din 20 aprilie 2004 prin care a ordonat ca începând cu această dată toate bunurile scoase din funcțiune, inclusiv deșeurile să fie valorificate exclusiv prin R.

În aceste condiții, la 14 septembrie 2004 s-a încheiat ultimul proces-verbal de transformare, care a regularizat practic operațiuni de predare-primire care se derulaseră anterior (este vorba despre 28 de autovehicule militare care fuseseră predate efectiv la SC T.S. SA  în 27 noiembrie 2003).

8. Comparând situația prezentată în raportul din 14 februarie 2000, ca justificare a schimbului cu SC T.G. SA, cu cea existentă la finalizarea contractului, s-au constatat următoarele:

- deși în raport se menționa că vor face obiectul schimbului circa 4600 autovehicule scoase din funcțiune (reprezentând în medie 18.400 tone deșeu fier), în realitate au fost predate în baza contractului un total de 6252 bunuri (din care 4579 mijloace tehnice militare nedezmembrate și 1673 alte mijloace fixe și inventar gospodăresc nedezmembrate) și 2.076 tone deșeuri dezmembrate, ceea ce echivalează cu un total de 24.260 tone deșeuri, a se vedea anexa 6 a raportului de expertiză contabilă;

- deși în raport se menționa că se vor primi la schimb peste 6000 anvelope de diferite tipodimensiuni, în realitate s-au primit 3254 anvelope, 1770 de camere și 681 bandaje de cauciuc.

Altfel spus, deși s-au predat cu 30% mai multe bunuri decât cele menționate în baza de calcul, ca justificare economică a schimbului cu SC T.G. SA (prin raportare la cantitatea totală de deșeuri), s-au primit doar 54 % din anvelopele precizate în același raport.

Prejudiciul total cauzat Ministerului Apărării Naționale, prin încheierea, derularea și depășirea contractului de schimb s-a reținut că este de 46.213.252.498 ROL, din care:

- 3.636.197.564 ROL prejudiciu cauzat prin predarea la schimb a 374 mijloace tehnice nedezmembrate (1176 tone), în afara prevederilor contractului;

- 2.868.977.738 ROL prejudiciu cauzat prin predarea la schimb a 490 alte mijloace fixe și inventar gospodăresc nedezmembrate (1051 tone), fără să fie aprobate și contractate;

- 7.341.156.329 ROL prejudiciu cauzat prin predarea la schimb a 1.758 tone deșeuri dezmembrate în unitățile militare gestionare, fără să fie aprobate de ministrul Apărării Naționale;

- 684.628.118 ROL prejudiciu cauzat prin predarea cantității de 186,8 tone deșeuri de la U.M. București, necuprinse în procesele-verbale de transformare, nefacturate și pentru care nu s-au primit la schimb anvelope;

- 2.095.130.610 ROL prejudiciu cauzat prin predarea a 175 agregate energetice deținute de U.M. București, fără să fie aprobate de ministrul Apărării Naționale și fără să fie înscrise în contractul de schimb (restul, până la 197 agregate energetice au fost cuprinse, ca și prejudiciu, în depășirea valorii contractului, făcând obiectul procesului-verbal de transformare din 1 august 2003);

- 3.207.861.405 ROL prejudiciu cauzat prin primirea la schimb a cantității de 1.366 anvelope pe 5 tipodimensiuni, la prețuri negociate mai mari decât cele prevăzute și aprobate în raport;

-26.379.300.734 ROL prejudiciu cauzat prin continuarea derulării contractului de schimb și după depășirea valorii acestuia, în luna august 2002.

IV. Analizând probatoriului administrat în cauză, Curtea a constatat mai întâi că inculpații nu au recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată, susținând în esență pe de-o parte că au respectat toate prevederile legale în legătură cu negocierea, încheierea și derularea contractului de schimb, iar pe de altă parte că la nivelul Statului Major al Forțelor Terestre nu s-a produs nicio pagubă în legătură cu acest contract.

S-a invocat astfel oportunitatea încheierii unui asemenea contract, în condițiile în care pe de-o parte exista o nevoie acută de anvelope în special pentru dotarea tehnicii aflate în teatrele de operațiuni din străinătate, iar pe de altă parte nu existau resurse bugetare alocate în acest scop. Referitor la negocierea contractului, s-a arătat că prețurile pentru deșeuri au fost stabilite în condițiile în care dezmembrarea tehnicii și transportul acesteia era asigurată de SC T.S. SA; în caz contrar, dacă armata ar fi dezmembrat tehnica, cheltuielile ocazionate de acest proces ar fi depășit veniturile obținute prin valorificare. În ce privește prețul anvelopelor, s-a susținut că acestea erau avizate de Oficiul Concurenței, astfel încât ele nu puteau face obiectul unei negocieri.

În ce privește prejudiciul, s-a susținut că acesta nu există, făcându-se trimitere la conținutul procesului-verbal de constatare din 30 martie 2007 încheiat de Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi București și la precizările Ministerului Apărării Naționale referitoare la valoarea contabilă a bunurilor predate în baza contractului, respectiv valoarea anvelopelor primite la schimb în baza aceluiași contract.

Contrar celor susținute de inculpați, Curtea a constatat că aceștia și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile ce le reveneau, potrivit funcțiilor deținute în cadrul Statului Major al Forțelor Terestre, în legătură cu negocierea, încheierea și derularea contractului de schimb nr. L 3535 din 1.06.2000 și prin aceasta au cauzat o pagubă Ministerului Apărării Naționale; ei au acționat cu intenție indirectă, fără a urmări prejudicierea patrimoniului armatei, prevăzând însă acest rezultat și acceptând posibilitatea producerii lui.

În ce privește faza prealabilă încheierii contractului (obținerea aprobării ministrului Apărării Naționale), s-a reținut că, Curtea nu neagă, în principiu, oportunitatea unei asemenea operațiuni de schimb (tehnică/anvelope), justificată de lipsa resurselor financiare necesare achiziționării de anvelope pentru tehnica din dotare, mai ales pentru cea implicată în operațiunile desfășurate în străinătate.

Cu toate acestea, Curtea a observat că o asemenea justificare nu se regăsește în motivarea raportului din 1999 și mai apoi a raportului din 2000, fiind făcute trimiteri doar la aspectul pur economic al operațiunii de schimb.

În același context, al oportunității încheierii contractului de schimb, Curtea a constatat că la mai puțin de o lună de la încheierea acestuia, la 29 iunie 2000 a fost emisă O.U.G. nr. 95/2000 privind stingerea unor obligații ale agenților economici care furnizează produse și prestează servicii pentru instituțiile publice din sistemul de apărăre națională, ordine publică și siguranță națională, act normativ în care T. București figura cu datorii totale la bugetul de stat de 502.925.000.000 ROL. În contul acestei datorii, Ministerul Apărării Naționale putea achiziționa produse de la T. în limita sumei de 92.300.000.000 ROL, care era de 10 ori mai mare decât cea menționată ca și valoare de schimb în baza de calcul a raportului.

S-a reținut ca fiind reală împrejurarea că, acest act normativ a fost aprobat după încheierea contractului de schimb, însă tot atât de real s-a apreciat că este faptul că această ordonanță de urgență a fost contrasemnată de ministrul Apărării Naționale, același care la data de 6 aprilie 2000 a aprobat raportul și, implicit, schimbul cu SC T.G. SA.

Pe de altă parte,s-a reținut că, în ce privește SC T.G. SA, în ambele rapoarte adresate de inculpatul P.M. ministrului Apărării Naționale s-a susținut că această societate ar fi „ unicul distribuitor de anvelope din România”, argument care probabil a cântărit în decizia de a aproba schimbul propus. Cu toate acestea, în adresa T. care a stat la baza raportului s-a susținut doar că oferta vizează anvelope de orice tipodimensiune „are se fabrică la toate cele patru uzine ce fac parte din Grupul de firme T., anvelope ce pot echipa întreaga tehnică de luptă”.

Caracterul fals al susținerii din raport, s-a reținut ca fiind dovedit și de derularea ulterioară a contractului de schimb, în condițiile în care probatoriul administrat în cauză a demonstrat că SC T.G. SA a asigurat din producție proprie numai 39% din produsele de cauciuc date la schimb, restul de 61% fiind achiziții de la alți 12 furnizori.

De altfel, în legătură cu partenerul contractual, din actele aflate la dosar a rezultat că, deși oferta de preluare a tehnicii scoase din uz contra anvelope a provenit de la SC T.C. SA, negocierea contractului s-a făcut cu SC T.S. SA, iar încheierea actului, cu SC T.G. SA, prin SC T.S. SA.

De asemenea, din actele aflate la dosar a rezultat că la data negocierii și încheierii contractului, SC T.S. SA nu era autorizată să desfășoare activități de colectare, prelucrare manuală și livrare a deșeurilor metalice (feroase și neferoase), aceasta fiind obținută abia la 31 iulie 2000 (după două luni de la încheierea contractului), fiind valabilă până la 8 februarie 2001 (pentru deșeuri neferoase), respectiv până la 23 mai 2001 (pentru deșeuri feroase); ulterior, în condițiile modificării cadrului legal, societatea a obținut o nouă autorizație, pentru perioada 24 iulie 2001–24 iulie 2004, însă numai pentru deșeuri metalice feroase și din cauciuc (a se vedea procesul-verbal întocmit de Garda Financiară la 7 noiembrie 2006).

Toate aceste nereguli, s-a apreciat că, deși nu sunt prin ele însele cauzatoare de prejudiciu, au demonstrat superficialitatea cu care a fost tratată problema contractului de schimb, încă din fazele prealabile, ale avizării și negocierii sale, aspectele prezentate fiind imputabile nu doar inculpaților implicați în aceste faze (P.M., M.T., C.E., L.S.), ci chiar ministrului Apărării Naționale, care a avizat operațiunea, fără o documentație temeinică, inclusiv în privința partenerului contractual (fiind pe de altă parte de presupus că la nivelul acestei instituții se cunoștea despre intenția de adoptare a unui act normativ ce viza compensarea datoriilor la buget ale SC T.G. SA, prin livrarea de bunuri armatei, având în vedere etapele pe care le parcurge un act normativ până la adoptarea lui, a se vedea O.U.G. nr. 95/2000).

S-a reținut că, această superficialitate a continuat să se manifeste și în privința unor aspecte mult mai importante, cu implicații directe asupra patrimoniului Ministerului Apărării Naționale: stabilirea valorii contractului, mai exact a tehnicii predate, respectiv a anvelopelor primite în schimb.

În acest sens, Curtea a constatat că în susținerea raportului, inculpatul Popescu a prezentat o bază de calcul întocmită de inculpatul C.E., în care au fost prezentate pe de-o parte tipul și marca tehnicii scoase din funcțiune ce va fi predată, cu echivalent în deșeuri, iar pe de altă parte tipurile de anvelope ce vor fi primite la schimb.

Încă de la început, s-a arătat că este de remarcat faptul că, în subsolul notei de calcul s-a precizat faptul că oferta SC T.G. SA era cea de la data de 1 noiembrie 1999, cu o vechime de 5 luni față de momentul aprobării ministrului (6 aprilie 2000), ceea ce ar fi impus din start, atât din partea acestuia, cât și a inculpatului P.M., ca persoană care a întocmit și prezentat raportul (prin intermediul șefului Statului Major General), o altă conduită, în sensul de a se solicita o ofertă actualizată, cât mai apropiată de data la care situația era analizată.

S-a reținut că, aceasta nu este o problemă lipsită de importanță, căci potrivit art. 24 alin. (2) din ordinul X1/2000 valorificarea directă, fără licitație, a bunurilor armatei trebuia să aibe o justificare din punct de vedere economic, iar aceasta a fost prezentată în raport prin trimiterea la baza de calcul sus-menționată.

Or, dacă oferta reală a T. ar fi fost alta decât cea din 1 noiembrie 1999, așa cum de altfel s-a și întâmplat în cauză, aceasta ar fi pus în discuție însăși justificarea schimbului, căci ar fi condus la obținerea unei cantități mai mici de anvelope decât cea menționată în raport, ceea ce ar fi putut conduce la o altă apreciere a ordonatorului principal de credite, manifestată în neaprobarea schimbului.

În ce privește valoarea unitară a deșeurilor, de 520 ROL/kg, dincolo de împrejurarea că nu a rezultat cum a fost stabilită, s-a apreciat că ea a avut în mod cert o importanță în decizia ministrului de a aproba schimbul, căci o modificare ulterioară, în sensul scăderii acesteia, ar fi influențat negativ economicitatea operațiunii de schimb, cu atât mai mult cu cât ea s-ar fi corelat cu prețuri mai mari pentru anvelopele obținute la schimb.

De altfel, s-a mai reținut că, dacă în privința prețurilor la anvelope, nota de subsol trimite la negocieri viitoare, nu același lucru s-a putut spune despre valoarea unitară a deșeurilor, căci „oferta SC T.G. SA”, valabilă la 1 noiembrie 1999 se raportează în mod evident la bunurile pe care acest grup le oferea, respectiv anvelope, nu și la valoarea deșeurilor.

În măsura în care și această din urmă valoare ar fi fost variabilă, un asemenea aspect trebuia precizat deopotrivă în baza de calcul, eventual cu trimitere la faptul că ea include sau nu costurile dezmembrării tehnicii și al transportului acesteia de la unitățile militare gestionare.

În privința bunurilor care urmau a face obiectul schimbului, acestea, s-a arătat că sunt prevăzute extrem de clar, atât în raport, cât și în baza de calcul aferentă:

a) pe de-o parte era vorba despre circa 4.600 de autovehicule scoase din funcțiune, împărțite pe 9 categorii, fiind indicate cantitățile exacte și valoarea acestora, prin transformarea lor în deșeuri, la un preț de 520 ROL/kg.

Din conținutul raportului a rezultat în mod explicit că bunurile ce urmau a face obiectul schimbului constau exclusiv în tehnică (autovehicule) scoasă din funcțiune, care rămăsese după parcurgerea altor proceduri de valorificare (vânzare la licitație sau transfer fără plată). Aceasta însemna că:

- nu puteau face obiectul schimbului alte bunuri (autovehicule din alte categorii decât cele 9 indicate; mijloace fixe; obiecte de inventar gospodăresc; deșeuri dezmembrate, aflate la acel moment în unitățile militare) decât cele menționate în raport, căci numai pentru acestea se solicita (și obținea) aprobarea ministrului;

- autovehiculele ce urmau a face obiectul contractului de schimb erau numai cele care fuseseră deja scoase din funcțiune până la momentul întocmirii raportului și, în orice caz, până la încheierea contractului de schimb;

- pentru toate bunurile menționate se parcursese etapa obligatorie a valorificării prin licitație, așa cum se menționa în legislația în vigoare (pct. 26 al Regulamentului privind organizarea licitațiilor pentru valorificarea bunurilor scoase din funcțiune, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, aprobat prin din H.G. nr. 857/1999).

În realitate, așa cum a rezultat din situația centralizatoare pentru perioada 1999-31 decembrie 2000, din cele 4.582 mijloace fixe scoase din funcțiune, doar 968 au făcut obiectul schimbului cu T., restul fiind valorificate prin alte modalități (adjudecări la licitații, transmitere fără plată, casări pentru recuperat piese de schimb).

Aceasta a demonstrat faptul că, la momentul întocmirii raportului nu se cunoștea exact tehnica deja scoasă din funcțiune, rămasă după alte proceduri de valorificare și care putea face obiectul unui viitor schimb cu T., datele menționate, atât în conținutul raportului, cât și în baza de calcul fiind eronate.

În principiu, s-a apreciat că nimic nu se opunea ca în viitor să poată face obiectul schimbului, fie bunuri din cele 9 categorii, dar care nu erau scoase din funcțiune la momentul aprobării și încheierii contractului de schimb, fie bunuri din alte categorii decât cele menționate în raport.

Pentru aceasta însă, trebuiau întrunite cumulativ trei condiții:

- bunurile să fie scoase din funcțiune ulterior, dar cu respectarea procedurilor prevăzute de lege;

- bunurile să fi parcurs obligatoriu (însă, prin ipoteză, fără rezultat), procedura vânzării la licitație;

- bunurile să facă obiectul unei noi aprobări a ministrului Apărării Naționale, similare cu cea solicitată prin raport.

b) pe de altă parte, s-a arătat că era vorba despre peste 6000 de anvelope, de 6 tipodimensiuni, ale căror prețuri nu erau însă certe, devreme ce oferta prezentată nu era actualizată față de data întocmirii Raportului.

S-a reținut ca reală împrejurarea că, prin nota de subsol menționată în baza de calcul, se legitimau negocieri ulterioare cu privire la prețurile anvelopelor, însă aceasta a echivalat din start cu acceptarea posibilității de prejudiciere a patrimoniului armatei, imputabilă deopotrivă semnatarilor raportului și celui care l-a aprobat, căci așa cum s-a arătat anterior, majorarea prețurilor la anvelope punea în discuție însăși economicitatea schimbului prevăzut a se realiza.

În același timp, Curtea a reținut că raportul vorbește exclusiv despre anvelope, iar nu și despre accesorii ale acestora (camere, bandaje).

În concluzie, Curtea a apreciat că modul în care a fost întocmit raportul, ca și caracterul incomplet, eliptic sau neactualizat al documentelor prezentate în sprijinul acestuia (în special în ce privește baza de calcul) au stat la baza tuturor aspectelor negative ce se urmează a fi evidențiate, cu referire la negocierea și derularea contractului de schimb, cu consecințe evidente asupra patrimoniului Ministerului Apărării Naționale.

Așa cum s-a arătat, neregulile evidențiate au fost imputabile, atât inculpaților direct implicați în întocmirea raportului și a documentației aferente (P.M. și C.E.), cât și altor persoane care au avizat și aprobat acest raport (în primul rând, ministrul Apărării Naționale), însă ținând seama de obiectul judecății în prezenta cauză, așa cum el este menționat în art. 317 C. proc. pen., Curtea a apreciat că aspectele prezentate demonstrează vinovăția celor doi inculpați în ce privește săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

În ce privește negocierea contractului, dincolo de modalitatea de desemnare a persoanelor implicate, Curtea a constatat că în realitate nu a avut loc o negociere între reprezentanții Statului Major al Forțelor Terestre și cei ai SC T.S. SA, cu efecte directe în ce privește prejudicierea patrimoniului armatei.

Astfel, referitor la prețurile deșeurilor, Curtea a reținut că acestea sunt inferioare celui menționat în baza de calcul la raport, de 520 ROL/kg, depășindu-se limitele aprobării ministrului Apărării Naționale.

Mai mult, pentru așa zisa negociere a prețurilor deșeurilor s-au folosit 3 oferte provenind de la agenți economici din domeniul colectării și valorificării materialelor refolosibile (SC R.B.N. SA, SC C.M.I. SRL București și SC M. SA Buzău), prezentate în realitate de SC T.S. SA, în condițiile în care în evidențele armatei nu existau adresele prin care s-ar fi solicitat aceste oferte de către Statul Major al Forțelor Terestre, în actele societăților susmenționate ofertele nu apar ca fiind adresate unor (unei) unități militare, iar ofertele nu au fost găsite în original, ci în copie. Aceste împrejurări au fost confirmate și de reprezentanții unora dintre societățile împlicate, martorii N.V. și P.M.A.

Au rezultat astfel prețuri/kg de deșeu foarte apropiate de ofertele utilizate (care de altfel, erau aproape identice între ele), de 400 ROL/kg la mijloacele tehnice nedezmembrate și de 420 ROL/kg deșeu fier vechi nepregătit, ambele cu TVA, inferioare prețului de 520 ROL/kg menționat în baza de calcul a raportului.

Mai mult, s-a apreciat că aceste valori erau inferioare prețurilor medii de achiziție de materiale refolosibile pentru perioada de referință (aprilie-iunie 2000), practicate de mai mulți agenți economici din domeniu, de 618 ROL/kg la mijloace tehnice nedezmembrate și de 647 ROL/kg la deșeul de fier nepregătit (a se vedea expertiza contabilă și adresele celor 41 de agenți economici).

S-a arătat că, este astfel de observat că în luna iunie 2000 U.M. B a vândut la SC R.S. SA  1780 kg fier vechi în valoare de 1.068.000 ROL, adică la un preț de 600 ROL/kg.

În fine, s-a reținut că, chiar și în situația în care, SC T.S. SA a valorificat unele dintre bunurile achiziționate în baza contractului de schimb, respectiv agregate energetice, la prețuri duble sau chiar triple decât cele negociate cu armata. Astel, la 14 decembrie 2000 a vândut la SC S. SA Constanța asemenea agregate, ca deșeuri de aluminiu, alamă și fier la prețuri de 21.000 ROL/kg pentru aluminiu (față de 5.882 ROL/kg negociat în contract), 16.800 ROL/kg pentru alamă (față de 5.882 ROL/kg), respectiv 894 ROL/kg pentru fier (față de 353 ROL/kg).

Inculpații au susținut că prețurile s-au „negociat” în condițiile dezmembrării și suportării transportului de către Tofan, căci în caz contrar cheltuielile pe care le-ar fi făcut armata ar fi depășit veniturile pe care le-ar fi putut obține din valorificare.

S-a reținut că, dincolo de împrejurarea că această susținere ar fi trebuit dovedită cu documente care să însoțească notele de negociere, ea nu poate fi justificată în raport cu prețurile medii pe piață pentru mijloace tehnice nedezmembrate și, cu atât mai puțin, pentru deșeurile de fier vechi nepregătit, fiind inacceptabil ca deșeurile de fier deja dezmembrate în unitățile militare, care înglobau așadar cheltuieli cu materiale și personal efectuate de acestea, să fie valorificate la un preț foarte apropiat de cel practicat pentru mijloacele tehnice nedezmembrate.

Pe de altă parte, realitatea susținerilor privind implicarea SC T.S. SA în dezmembrarea și transportul tehnicii scoase din funcțiune s-a apreciat că este pusă sub semnul întrebării de depozițiile unora dintre martorii audiați în cauză, angajați ai T. (N.M., B.A., A.C.D., U.D.M.) sau reprezentanți ai unor societăți care achiziționau deșeuri (I.T., C.T., P.I.A., C.I.) din care rezultă că, în fapt, SC T.S SA era un intermediar între armată și agenții economici de profil, aceștia fiind cei care se ocupau de dezmembrări și transport.

Referitor la prețurile anvelopelor, Curtea a constatat că nota de negociere din 25 mai 2000 face de fapt trimitere la oferta de prețuri și produse a SC T.G. SA, ceea ce dovedește că nici în cazul anvelopelor nu a existat o negociere de prețuri, ci o însușire a ofertei prezentate de T.

În apărarea lor, inculpații au susținut în mod constant că în cazul anvelopelor nu putea avea loc o negociere a prețurilor, căci acestea erau avizate de Consiliul Concurenței.

În realitate, Curtea a constatat că la data negocierii și încheierii contractului era în vigoare O.U.G. nr. 7/1998 privind prețurile și tarifele produselor și serviciilor care se execută sau se prestează în țară în cadrul activităților cu caracter de monopol natural, al celor supuse prin lege unui regim special sau al regiilor autonome, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenței. În anexa acestui act normativ sunt precizate produsele și serviciile ale căror prețuri și tarife se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenței, iar anvelopele nu se regăsesc în această listă. Tot astfel, activitatea SC T.G. SA nu a căzut sub incidența Legii concurenței, nefiind de natură să reclame intervenția temporară a Guvernului, prin controlul prețurilor, în condițiile art. 4 alin. (2)-(4) din Legea nr. 21/1996.

S-a mai reținut că,apărările inculpaților au fost contrazise de altfel și de împrejurări ulterioare negocierilor, respectiv de achiziționarea în lunile octombrie–noiembrie 2000 tot de la SC T.G. SA a unor anvelope, în cadrul unor tranzacții derulate prin U.M. B București, distincte de contractul de schimb, la prețuri inferioare celor „negociate” de inculpați (291,4 dolari/buc. față de 325 dolari/buc. pentru anvelope 1500/21 12 R; 34,5 dolari/buc. față de 54,9 dolari/buc. pentru anvelope 650-16 10PR; 76,4 dolari/buc. față de 85,34 dolari/buc. pentru anvelope 8.25/15 18PRV77).

În realitate, așa cum a rezultat din raportul de expertiză contabilă, prețurile „negociate” la data de 25 mai 2000 pentru 5 din cele 6 repere de anvelope menționate în baza de calcul a raportului, au fost mai mari cu valori cuprinse între 22% și 117% față de cele înscrise în acea bază de calcul, ceea ce a condus la producerea unei pagube de 95.648, 56 dolari, adică 3.207.861.405 ROL în patrimoniul armatei.

În concluzie, din actele dosarului a rezultat că la data de 25 mai 2000 nu a existat vreo negociere între Statului Major al Forțelor Terestre și SC T.S. SA, reprezentanții armatei (inculpații C.E., M.T. și L.S.) acceptând prețurile fixate de T., atât cu privire la deșeuri, cât și cu privire la anvelope, în ambele cazuri acestea fiind diferite de cele menționate în baza de calcul ce a constituit justificarea economică a schimbului, anexă la raport, într-un sens defavorabil intereselor patrimoniale ale armatei.

În mod corespunzător, s-a reținut că acestor inculpați le este imputabilă și neobservarea neregulilor legate de partenerul de negocieri, inclusiv lipsa autorizațiilor cerute de lege pentru activitățile pe care acesta urma să le deruleze (a se vedea anterior).

Referitor la inculpatul P.M., deși acesta nu a participat la așa-zisele negocieri, aspectele prezentate, s-a reținut că îi sunt imputabile și acestuia, în condițiile în care el a fost cel care i-a desemnat pe ceilalți trei inculpați să participe la negocieri, iar ulterior a semnat contractul de schimb, care face trimiteri la notele de negociere din 25 mai 2000.

În ce privește încheierea contractului, s-a observat că acesta nu respectă limitele aprobării ministrului Apărării Naționale, menționată pe raport.

Deși în acel raport nu s-a făcut vorbire decât despre tehnica scoasă din funcțiune, contractul se referă și la „bunurile materiale de natura mijloacelor fixe scoase din funcțiune în starea în care se află sau declasate și casate, altele decât mijloacele fixe” (art. 1.2), precum și la „deșeuri metalice sau de altă natură” (art. 1.3), termeni care au constituit o justificare pentru a se înscrie și a se preda în baza contractului și alte bunuri decât cele strict aprobate de ministrul Apărării Naționale.

Astfel, în anexa 4 la contract au fost înscrise 243 bunuri și 5014 tone deșeuri dezmembrate din mijloace fixe sau din alte bunuri decât acestea, ce nu fuseseră menționate în raport și, deci, nu făcuseră obiectul aprobării ministrului (anexa 2 la raportul de expertiză contabilă).

Pe de altă parte, s-a arătat că, dacă bunurile ce vor fi predate de către armată au fost nominalizate, ca tip și valoare, în anexa contractului, nu același lucru se poate spune despre anvelopele primite în schimb.

Astfel, contrar art. 1.3, potrivit căruia „cantitatea de anvelope ce va fi livrată la schimb, va fi stabilită de părți prin anexa ce face parte integrantă din prezentul contract”, s-a arătat că, această anexă nu există.

S-a mai reținut că, contractul de schimb este confuz și interpretabil nu doar în ce privește obiectul, ci și valoarea acestuia, inculpații încercând să-și justifice conduita ulterioară (cum ar fi, de pildă, continuarea derulării contractului după realizarea obiectului său valoric) tocmai prin invocarea clauzelor acestuia.

Împrejurarea că acest contract a primit viza pentru control financiar-preventiv, s-a apreciat că, nu poate avea ca efect exonerarea de răspundere penală a semnatarilor acestuia, ci eventual poate conduce la ideea angajării unei răspunderi a persoanei care a exercitat un asemenea control, ținând seama de neregulile analizate anterior și care vizează nu doar încheierea propriu-zisă a contractului, ci și fazele prealabile. Mai mult, fiind audiată în cauză, martora S.F., persoana care a dat viza de control financiar-preventiv, s-a dovedit a fi confuză în declarațiile sale, făcând trimitere în realitate la O.U.G. nr. 95/2000, care nu era în vigoare la data de 9 iunie 2000 când a vizat contractul, precum și la un aviz al Oficiului Concurenței pentru anvelopele produse de T., neprevăzut de asemenea de legislația în vigoare.

În ce privește derularea contractului până la realizarea obiectului său valoric, Curtea a constatat că aceasta a avut un caracter păgubitor pentru patrimoniul armatei, prin predarea către SC T.S. SA a unor bunuri care, fie nu au făcut obiectul aprobării ministrului Apărării Naționale, fie nici măcar nu au fost prevăzute în contract.

În acest context, Curtea nu a putut primi susținerea inculpaților că aprobarea ministrului, dată în considerarea celor menționate în raport a fost doar una de principiu, căci o asemenea interpretare contravine legislației în vigoare la momentul obținerii acestei aprobări.

Astfel, așa cum s-a mai arătat, procedura de valorificare directă fără licitație, prevăzută de art. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 95/1999 și de art. 2 lit. b) din ordinul ministrului Apărării Naționale X1/2000 era nu doar una subsidiară desfășurării altor modalități de valorificare (vânzarea la licitație și, în anumite condiții, transmitere fără plată la alte instituții publice), ci și una excepțională, fiind singura condiționată de aprobarea ordonatorului principal de credite, în persoana ministrului Apărării Naționale.

Prin urmare, s-a reținut că, într-o asemenea situație, aprobarea ministrului nu poate fi una „de principiu”, ci strict referitoare la bunurile pentru care ea se solicită. În măsura în care, ulterior obținerii ei, se constata că mai sunt și alte bunuri ce pot fi supuse aceleiași proceduri de valorificare, era necesară o nouă aprobare a ordonatorului principal de credite.

Că așa stăteau lucrurile, au dovedit-o sesizările succesive adresate conducerii Statului Major al Forțelor Terestre de către Direcția de Audit a Ministerului Apărării Naționale din 8 februarie 2001 și din 22 mai 2001, din conținutul cărora a rezultat explicit că pentru tehnica ce urmează a intra și în viitor sub incidența contractului este necesar să se urmeze procedurile de scoatere din funcțiune și valorificare (vânzare la licitație și transmitere fără plată), „urmând a se obține pentru efectuarea schimbului aprobarea ordonatorului principal de credite”.

În acest context, s-a propus cel puțin obținerea unei noi aprobări (generice) a ministrului, ce ar fi vizat ca bunurile supuse procedurii de valorificare directă fără organizare de licitație, să facă obiectul contractului de schimb dacă, în perioada de derulare a acestuia, nu au putut fi valorificate prin licitație publică. În caz contrar, se arată în sesizare, „încadrarea strictă în actele normative și a actualei aprobări a ministrului Apărării Naționale, implică efectuarea procedurilor de valorificare (și respectiv noi aprobări ale ordonatorului principal) de fiecare dată când se va ajunge la procedura de valorificare prevăzută de art. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 95/1999”.

S-a menționat că, chiar și inculpații (B.E., M.T. și L.S.) și-au asumat în mod expres o asemenea obligație, prin întocmirea, semnarea și aprobarea unuia dintre răspunsurile adresate Direcției de Audit, respectiv a raportului din 28 mai 2001, în care se arată că „ pentru mijloacele fixe și bunurile materiale ce sunt scoase din funcțiune după data de 1 iunie 2000 (data încheierii contractului) vom înainta un raport către ministrul Apărării Naționale pentru aprobarea schimbului potrivit capitolului I art. 2 și capitolul III art. 12 alin. (2) din ordinul ministrului Apărării Naționale X2/2000 ce urmează a vă fi prezentat”.

În realitate, deși ulterior aprobării ministrului și încheierii contractului au mai fost scoase din funcțiune și alte bunuri, acestea au fost predate la SC T.S SA, fără a se obține o nouă aprobare a ministrului Apărării Naționale.

S-a apreciat că, o asemenea aprobare trebuia să fie în mod evident distinctă decât cea dată pentru scoaterea din funcțiune a bunurilor, aflată, de asemenea, în competența ministrului Apărării Naționale, ca ordonator principal de credite (conform pct. 22 din H.G. nr. 909/1997), tocmai datorită caracterului de excepție a modalității de valorificare prevăzută de art. 1 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 95/1999. Altfel spus, nu se putea susține că, prin aprobarea dată pentru scoaterea din funcțiune a unor bunuri, ministrul și-a dat implicit acordul și pentru ca acestea să facă obiectul schimbului cu T.

S-a reținut că, potrivit „Notei de prezentare a condițiilor pentru care anumite bunuri materiale (mijloace fixe) sunt propuse pentru a fi scoase din funcțiune”, ce a fost întocmită în susținerea raportului din 15 decembrie 2000 de către inculpatul C.E., valorificarea bunurilor respective urma să se facă prin licitații publice deschise, transmiteri fără plată către alte instituții publice și casări, nicidecum în baza contractului de schimb.

Așadar, s-a apreciat că, deși obiectul contractului nu-l puteau forma decât bunurile scoase din funcțiune, aprobate pentru schimb de către ministrul Apărării Naționale la data de 6 aprilie 2000, în fapt au fost predate către SC T.S. SA și alte bunuri, pentru care nu s-a obținut o nouă aprobare.

S-a arătat că, este vorba despre 374 bucăți mijloace tehnice militare (echivalent a 1.175.620 kg), care nu se regăsesc în cele 9 categorii de tipuri și tehnică militară prevăzute în baza de calcul a raportului și în anexa 4 a contractului de schimb, 490 bucăți mijloace fixe și inventar gospodăresc (alte mijloace decât tehnica militară), echivalent a 1.051.333 kg,care nu au fost aprobate la schimb și nu au fost indicate în anexa 4 a contractului de schimb, 1.758.299 kg deșeuri deja dezmembrate în unitățile militare, care nu au făcut obiectul aprobării ministrului Apărării Naționale și care, fie nu au fost înscrise nici măcar în contractul de schimb (aluminiu, cupru, inox, plumb), fie au depășit cantitățile înscrise în anexa 4 a acestuia (alamă, cauciuc), 186,8 tone deșeuri (183,4 tone fier vechi nepregătit și 3,4 tone deșeuri cauciuc) aflate la U.M. București, neaprobate de ministrul Apărării Naționale pentru a face obiectul schimbului, pentru care nu s-au primit anvelope la schimb, în condițiile în care nici nu au fost facturate, precum și 175 agregate energetice (dintr-un total de 197, restul de 22 fiind predate după realizarea și depășirea contractului), aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale și deținute în custodie de U.M. București, ce au rezultat din reducerea armamentelor convenționale, bunuri care nu au făcut obiectul aprobării ministrului Apărării Naționale și nu au fost nominalizate în anexa 4 a contractului de schimb. În privința agregatelor energetice și a deșeurilor aflate la U.M. București, deși inculpații au încercat să acrediteze ideea că deșeurile ar fi fost predate în contul unora dintre agregate care ar fi fost păstrate de U.M. București pentru piese de schimb, în realitate, așa cum rezultă din actele aflate la dosar, dar și din declarația martorului O.D., director general la U.M. București, uzina a predat către T. deșeuri în contul a 47 agregate reținute și, separat, alte deșeuri rezultate din procesul de modernizare a tehnicii militare, fapt confirmat implicit și de Statului Major al Forțelor Terestre, prin adresa din 7 septembrie 2000 semnată de inculpatul C.E.; pentru deșeurile predate la SC T.S. SA nu au fost parcurse procedurile de valorificare prevăzute de O.U.G. nr. 95/1999 și de ordinul X1/2000.

S-a mai reținut că, predarea acestor bunuri le este imputabilă tuturor inculpaților, căci aceștia au semnat (în diferite combinații) procesele-verbale de transformare, marcând practic realizarea și depășirea valorii contractului de schimb.

Dincolo de dispozițiile legale și ale regulamentelor militare, pe care se prezumă în mod absolut că le cunoșteau, s-a apreciat că, inculpații aveau în concret posibilitatea de a verifica personal întreaga documentație care stătea la baza oricărui proces-verbal de transformare pe care îl semnau și să stabilească astfel dacă bunurile predate efectiv se încadrau sau nu între cele aprobate de ministru, ca obiect al schimbului.

S-a reținut că, această verificare nu a existat însă în fapt, inculpații prevalându-se de funcțiile de conducere pe care le aveau și care, în opinia lor, le permiteau să se bazeze pe concluziile la care ajunseseră subordonații lor, membrii comisiilor care întocmeau aceste procese-verbale.

S-a menționat că, o asemenea susținere nu a putut fi primită, chiar dacă este vorba despre un anumit domeniu, cel militar, caracterizat mai mult decât oricare altul prin ordine, disciplină și subordonare strictă. Aceasta, pentru că în speță era vorba despre acte care angajau patrimoniul armatei, iar inculpații, tocmai prin funcțiile deținute, erau răspunzători de integritatea acestuia și de desfășurarea în condiții de deplină legalitate a oricăror operațiuni care priveau acest patrimoniu.

Mai grav, așa cum s-a arătat, deși inculpații au luat cunoștință de sesizările Direcției de Audit, ei au tratat în realitate cu indiferență problema aprobării ministrului și, implicit, a bunurilor care puteau face obiectul schimbului, considerând probabil că „oportunitatea” deosebită a contractului cu T. justifică unele abateri de la dispozițiile legale și ale regulamentelor militare.

În ce privește depășirea obiectului valoric al contractului, Curtea a constatat că la data de 2 august 2002, odată cu predarea unor bunuri de către U.M. E Craiova, s-a realizat (și chiar depășit) valoarea înscrisă în contractul de schimb, de 318.592 dolari.

Cu toate acestea, contractul s-a derulat în continuare până la 14 septembrie 2004, perioadă în care s-au mai încheiat încă 5 procese-verbale de transformare. La această dată valoarea totală a contractului a ajuns la 490.593 dolari, ceea ce înseamnă că acesta a fost depășit cu 53%.

În apărarea lor, inculpații cărora li s-a imputat depășirea contractului (B.E., M.T., O.N. și L.S.) s-au prevalat de art. 2.4 din contractul de schimb, pe care l-au interpretat în sensul că termenul de derulare a contractului era de 5 ani. De asemenea, au susținut că nu au fost sesizați despre depășirea contractului, în condițiile în care nu exista o evidență intermediară, după fiecare proces-verbal de transformare, a valorii de schimb atinse la un moment dat.

În realitate, s-a reținut că, chiar dacă acest articol face parte dintre cele redactate într-un mod ambiguu, defectuos, termenul de 5 ani nu se referă la durata contractului, ci la perioada în care prețurile „negociate” pentru deșeuri și cauciucuri nu puteau fi schimbate.

Singura referință pentru realizarea și, implicit, încetarea contractului era atingerea valorii contractului, respectiv a sumei de 318.592 dolari.

Că așa au stat lucrurile, a dovedit-o chiar conduita adoptată de inculpați în anul 2004 când, fiind sesizați de U.M. C prin două adrese consecutive (din 3 februarie 2004 și din 29 martie 2004) despre depășirea cantitativă și valorică a contractului, inculpații au întocmit și aprobat raportul din 22 aprilie 2004 în care constatau în mod expres „o depășire a cantității de deșeuri prevăzută prin contract de 6.708.566,68 kg în valoare de 171.240,12 dolari”.

Prin aceasta, inculpații au fost de acord că încetarea relației contractuale cu SC T.S. SA trebuia raportată exclusiv la atingerea valorii de schimb, iar nu la vreo durată a contractului, căci prin ipoteză la 22 aprilie 2004 termenul de 5 ani (calculat de la 1 iunie 2000) nu se împlinise.

S-a reținut că, dacă inculpații ar fi apreciat că termenul de 5 ani reprezintă durata contractului, nu ar fi întocmit și aprobat raportul, prin care constatau încetată relația contractuală cu SC T.S. SA.

În ce privește cea de-a doua apărare, Curtea a constatat că pe baza proceselor-verbale de transformare se putea stabili la orice moment valoarea atinsă din contractul de schimb, nefiind nevoie decât de voință și cunoștințe de aritmetică elementară, în condițiile în care fiecare asemenea act menționa explicit valoarea deșeurilor predate, aferentă operațiunilor desfășurate de la precedentul proces-verbal de transformare.

Prin urmare, s-a apreciat că, pentru a se afla valoarea contractului la un moment dat era suficientă o simplă adunare a valorii proceselor-verbale de transformare întocmite până la acel moment.

Că așa au stat lucrurile, a dovedit-o chiar și martorul M.P., cel care a fost implicat în centralizarea și prelucrarea informatică a datelor primite de la unitățile militare gestionare, pe baza cărora se întocmeau procesele-verbale de transformare. În declarația sa, martorul arată că exista la orice moment posibilitatea de a verifica prin intermediul calculatorului stadiul derulării contractului, inclusiv dacă valoarea acestuia fusese atinsă sau depășită. Mai mult, martorul a afirmat că au existat situații de raportări intermediare ale derulării contractului.

Această din urmă afirmație a fost susținută chiar de conduita unora dintre inculpați (P.M., devenit șef al Statului Major General, B.E., șef al Statului Major al Forțelor Terestre și O.N., șeful Serviciului Logistic), materializată în întocmirea raportului din 20 noiembrie 2001 adresat ministrului Apărării Naționale.

Astfel, încercând că justifice legalitatea și economicitatea contractului de schimb (care fusese pusă în discuție de către un ofițer de la U.M. F Plenița, într-o sesizare adresată consilierului ministrului), semnatarii raportului au arătat că „până în prezent s-au realizat venituri de 4.421.036.539 ROL achiziționându-se 2062 buc. anvelope și camere de diferite tipodimensiuni”. Or, aceasta nu reprezenta decât o valoare intermediară a contractului de schimb, ce nu putea fi stabilită decât pe baza datelor înscrise în procesele-verbale de transformare.

Tot în legătură cu depășirea valorii contractului de schimb, Curtea a constatat că la data de 20 decembrie 2002 Direcția Audit Intern a Ministerului Apărării Naționale a întocmit raportul de audit intern la U.M. B, având între altele ca obiect verificarea modului de derulare a contractului de schimb.

În conținutul acestui raport s-a arătat că valoarea contractului realizată până la acel moment era de 96,7%, respectiv 308.207 dolari; în consecință, întrucât „există certitudinea depășirii acestei valori, prin predarea în continuare de către unitățile militare a tehnicii către SC T.G. SA, se poate considera că prevederile contractului vor fi îndeplinite în totalitate, iar contractul realizat”. Prin urmare, prin acest raport se propune informarea Statului Major al Forțelor Terestre de către Direcția Audit Intern în privința „inoportunității și ilegalității derulării contractului din 1 iunie 2000 peste valoarea acestuia de 318.592 dolari”.

Deși șeful Direcției Audit și-a însușit conținutul și propunerile din Raport și a dispus prin rezoluție întocmirea unui proiect de adresă la Statului Major al Forțelor Terestre, în mod inexplicabil, mai ales în condițiile în care trebuia avută în vedere ordinea și disciplina specifice domeniului militar, un asemenea document nu a mai fost întocmit, ceea ce a permis inculpaților să susțină că nu au avut cunoștință despre Raportul sus-menționat.

În altă ordine de idei, problema continuării relației contractuale cu SC T.S. SA, a fost analizată și dintr-o altă perspectivă, dată de intrarea în vigoare, la 1 aprilie 2002, a H.G. nr. 262/2002 prin care s-a aprobat Regulamentul privind organizarea procedurilor pentru valorificarea bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale.

Potrivit acestui act normativ, procedurile de valorificare a bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale se puteau realiza numai prin Compania Națională R. SA (art. 8 din H.G. nr. 262/2002).

Principala apărare a inculpaților vis-a-vis de apariția hotărârii susmenționate a constat în aceea că, fiind vorba despre un contract în derulare, încheiat mai înainte de apariția actului normativ, el nu se supunea noilor reglementări.

Dincolo de orice discuție legată de incidența principiului „tempus regit actum”, Curtea a constatat că intrarea în vigoare a H.G. nr. 262/2002 nu putea fi ignorată de inculpați, cel puțin sub două aspecte.

În primul rând, reglementând organizarea procedurilor de valorificare a bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, acest act normativ trebuia să declanșeze o verificare din oficiu a tuturor procedurilor de valorificare aflate în derulare, pentru a se stabili în ce măsură acestea se vor desfășura în continuare sau vor fi sistate.

Independent de concluzia la care se ajungea, ceea ce interesează în speță este faptul că, chiar și pe această cale incidentală, inculpații puteau și trebuiau să afle în ce stadiu se afla contractul (care este valoarea atinsă până la momentul intrării în vigoare a H.G. nr. 262/2002).

În al doilea rând, Curtea a constatat că apariția acestei hotărâri avea oricum o influență directă asupra contractului de schimb, căci prin ipoteză, pentru a putea face obiectul schimbului cu SC T.S. SA, bunurile trebuiau să fi parcurs anterior alte proceduri de valorificare (licitație publică, selecție de oferte sau negociere directă). Or, potrivit noului act normativ, aceste proceduri erau în competența exclusivă a R., iar din actele dosarului nu a rezultat ca vreunul dintre bunurile predate la T. să fi făcut anterior obiectul vreunei alte proceduri de valorificare desfășurată de R., după data intrării în vigoare a H.G. nr. 262/2002.

Cu toate acestea, inculpații au ignorat apariția H.G. nr. 262/2002, acceptând derularea în continuare a contractului de schimb, până în anul 2004, când au fost sesizați de U.M. C despre depășirea acestuia.

În acest sens, s-a menționat adresa din 26 iunie 2002, întocmită și semnată de inculpatul O.N., ca șef al Serviciului logistic din cadrul Statului Major al Forțelor Terestre, prin care comunica SC T.S. SA că „șeful Statului Major al Forțelor Terestre a aprobat transmiterea către structurile implicate în valorificarea tehnicii aprobate pentru scoaterea din funcționare, a precizării cu privire la derularea întocmai a contractului care nu suportă modificări în urma apariției H.G. nr. 262/2002”, iar în finalul raportului din 22 aprilie 2004, întocmit/semnat de inculpații O.N., M.T. și L.S. și aprobat de inculpatul B.E., act prin care s-a constatat depășirea contractului, s-a menționat, ca și măsură, „continuarea derulării valorificării deșeurilor și a tuturor bunurilor materiale scoase din funcțiune sau declasate prin Compania Națională R. SA”, de unde rezultă că inculpații cunoșteau foarte bine actele normative în vigoare și limitele impuse de acestea.

În consecință, prin continuarea contractului de schimb și după realizarea obiectului său valoric, patrimoniul Forțelor Terestre a suferit un prejudiciu de 26.379.300.734 ROL, care a fost imputabil inculpaților B.E., O.N., M.T. și L.S., reprezentând contravaloarea a 1.711 bucăți tehnică nedezmembrată (echivalent a 8.015 tone deșeuri), 1.183 bucăți alte mijloace fixe și inventar gospodăresc, nedezmembrate (echivalent a 416 tone deșeuri) și 317 tone deșeuri dezmembrate în unitățile militare.

V. În drept, Curtea a constatat că faptele imputate inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată și continuată prev.de art. 248 raportat la art. 248¹ cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care inculpații au fost condamnați.

Curtea a reținut astfel că inculpații și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile ce le reveneau, potrivit funcțiilor deținute în cadrul Statului Major al Forțelor Terestre, în legătură cu negocierea, încheierea și derularea contractului de schimb din 1 iunie 2000 și prin aceasta au cauzat o pagubă unității; ei au acționat cu intenție indirectă, fără a urmări prejudicierea patrimoniului armatei, prevăzând însă acest rezultat și acceptând posibilitatea producerii lui.

S-a reținut că, potrivit fișei postului, inculpații P.M. și B.E., în calitate de șefi ai Statului Major al Forțelor Terestre decideau angajarea resurselor umane, materiale și financiare repartizate Forțelor Terestre.

În calitate de conducători ai unei instituții publice, inculpații aveau obligația de a realiza o bună gestiune financiară, prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public (art. 5 din O.U.G. nr. 119/1999 privind auditul intern și controlul financiar preventiv).

În privința inculpaților C.E. și O.N., în calitate de șefi ai Serviciului Logistic din cadrul Statului Major al Forțelor Terestre, aceștia aveau ca atribuții funcționale conducerea, coordonarea, îndrumarea și controlul activităților pe linia realizării suportului logistic al marilor unități și unităților din Forțele Terestre, asigurarea desfășurării acestora la timp, eficient și în limita fondurilor alocate. Totodată, inculpații răspundeau de organizarea și desfășurarea achizițiilor de bunuri materiale și prestări servicii în Forțele Terestre, potrivit competențelor și legislației în vigoare, care reglementează activitatea în domeniu. De asemenea, inculpații emiteau dispoziții pe linie logistică, conducând activitățile desfășurate de compartimentele direct subordonate.

Inculpatul M.T., în calitate de șef al Serviciului financiar-contabil din cadrul Statului Major al Forțelor Terestre efectua analiza prețurilor din devize-oferta privind achizițiile de bunuri și servicii care însoțeau contractele, facturile și deconturile.

În același timp, inculpatul exercita controlul financiar preventiv propriu zilnic, pentru operațiunile zilnice, cenzurând din perspectiva legalității, regularității și încadrării în limitele angajamentelor bugetare aprobate, operațiunile care vizau angajamente legale [art. 10 lit. a) și art. 14 din O.G. nr. 119/1999].

În fine, inculpatul L.S., în calitate de consilier juridic și, mai apoi, șef al Biroului Juridic și Drept Umanitar din cadrul Statului Major al Forțelor Terestre, avea inclusiv atribuții pe linia activităților care afectează patrimoniul Ministerului Apărării Naționale, acordând consultanță de specialitate și avizând juridic, între altele, contracte de achiziții publice de produse și servicii, valorificarea bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, precum și orice alte acte care pot angaja răspunderea patrimonială a unităților militare din cadrul Forțelor Terestre.

S-a reținut că, contractul de schimb a vizat în mod evident patrimoniul Forțelor Terestre, prin valorificarea unora dintre bunurile aflate în gestiunea unităților militare componente, iar inculpații aveau obligația, potrivit atribuțiilor funcționale și dispozițiilor legale, să vegheze ca această operațiune să nu fie păgubitoare pentru armată, independent de contextul în care ea s-a desfășurat (lipsa sau insuficiența fondurilor necesare pentru înzestrarea tehnicii de luptă cu anvelope).

Cu alte cuvinte, oportunitatea operațiunii de schimb, s-a apreciat că, nu trebuia privită în mod absolut, ea neputând prevala în raport cu respectarea legii și a regulamentelor militare.

Cu toate acestea, așa cum a rezultat din situația de fapt prezentată și din analiza probatoriului administrat în cauză, fiecare fază legată de această operațiune (obținerea aprobării, negocierea, încheierea, derularea și depășirea contractului) a fost marcată de mai multe nereguli, ce au reprezentat tot atâtea abateri ale inculpaților de la conduita prescrisă de legi, regulamente militare și fișa postului ocupat de fiecare din ei.

S-a mai reținut că,exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu nu ar fi însă suficientă pentru a reține că faptele comise de către inculpați întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii, în lipsa urmării imediate și a formei de vinovăție prescrisă de lege.

În ce privește urmarea imediată, s-a arătat că, inculpații au susținut constant că prin faptele lor nu s-a produs nicio pagubă în patrimoniul armatei; din contră, au invocat relațiile oferite chiar de către partea civilă în faza de judecată ca și procesul-verbal de constatare întocmit la 30 martie 2007 de Curtea de Conturi, inculpații susținând ideea că prin încheierea și derularea contractului de schimb s-a adus un spor de valoare patrimoniului armatei, în condițiile în care valoarea anvelopelor livrate unităților militare a depășit valoarea bunurilor predate la schimb.

Astfel, din relațiile susmenționate a rezultat că valoarea contabilă a tehnicii scoase din funcțiune, în stare nedezmembrată și a diferitelor tipuri de deșeuri, astfel cum ea apare în documentele contabile emise de cele două unități militare prin care s-a derulat contractul de schimb (U.M. B și, mai târziu, U.M. C), este de 10.500.248.551,664 ROL.

Pe de altă parte, întrucât valoarea bunurilor livrate de SC T.S. SA (anvelope, camere, bandaje) a fost de 18.237.432.184,63 ROL., ar rezulta că prin derularea contractului s-a înregistrat un plus de valoare, de 7.737.183.632,966 ROL.

S-a apreciat că, aceste apărări sunt doar aparent exacte.

S-a reținut că, în primul rând, din relațiile prezentate de partea civilă rezultă pe de-o parte o valoare contabilă a bunurilor predate în baza contractului, iar pe de altă parte o valoare de nou a bunurilor primite la schimb.

S-a reținut ca fiind reală împrejurarea că, ambele valori rezultă din niște documente contabile, însă acestea nu reprezintă decât în parte și valoarea reală a bunurilor schimbate.

Dacă în cazul produselor primite la schimb (anvelope, camere, bandaje) valoarea comunicată și înscrisă în documente este și cea reală, de piață, fiind vorba despre bunuri noi, nu același lucru se poate afirma despre bunurile predate la schimb de către unitățile militare.

În acest caz, valoarea contabilă (de inventar), s-a reținut că este una scriptică, rezultată din aplicarea unor normative, iar nu cea reală, de piață, neechivalând cu valoarea care ar putea fi obținută prin valorificarea sa, ca bun nedezmembrat sau ca echivalent în deșeuri (există, de pildă, posibilitatea ca în schimbul unui bun care are valoarea de 1 ROL în contabilitate, să se obțină un preț superior, prin valorificarea acestuia ca deșeuri; într-o asemenea situație, ceea ce interesează nu este valoarea contabilă, ci aceea obținută prin valorificare).

Or, în speță, tocmai aceasta este problema care a fost imputată inculpaților, respectiv încheierea și derularea unui contract prin care s-au valorificat bunuri ale armatei în condiții defavorabile acesteia, la prețuri și în condiții dezavantajoase.

În al doilea rând, o interpretare de genul celei propuse de inculpați, s-a apreciat că face abstracție de însăși ideea care a stat la baza contractului, aceea ca , în limita aceleiași valori, să se schimbe bunuri ale armatei cu anvelope ale SC T.G. SA. De altfel, este de esența oricărui contract de schimb ca bunurile ce fac obiectul acestuia să fie de valori egale, iar în situația în care acest lucru nu este posibil, să fie plătită o sultă.

În al treilea rând, s-a reținut că, această apărare ignoră celelalte acte aflate la dosarul cauzei, cum ar fi situația rulajelor conturilor contabile utilizate în derularea contractului sau situația cu deșeurile predate de unitățile militare în baza aceluiași contract.

Din aceste înscrisuri a rezultat că valoarea însumată a bunurilor predate, potrivit datelor din fiecare proces-verbal de transformare, a fost de 15.325.458.651,68 ROL (18.237.295.795,46 ROL cu TVA), în timp ce valoarea anvelopelor a fost de 15.325.573.264,80 ROL (18.237.432.185 ,11 ROL cu TVA).

Pe de altă parte, susținerile inculpaților au ignorat și întregul circuit al documentelor pe care chiar ei l-au pus la punct, pentru evidențierea contabilă a operațiunilor de schimb.

A rezultat din situația de fapt că bunurile predate anterior la SC T.S SA erau înregistrate în evidențele contabile ale U.M. B și U.M. C, mai întâi cantitativ, ca bunuri nedezmembrate, cu o valoare contabilă proprie, întocmindu-se procese-verbale de recepție cantitativă; ulterior, pe baza proceselor-verbale de transformare, se scădeau din evidența contabilă a acestor unități cantitățile de bunuri și se înregistrau deșeurile cantitativ-valoric, rezultate din transformarea scriptică.

Cu alte cuvinte, s-a reținut că, ceea ce a rezultat din înscrisurile prezentate de partea civilă în faza de judecată este valoarea bunurilor predate, în stare nedezmembrată, care a fost înregistrată în contabilitatea celor două unități militare mai înainte de întocmirea proceselor-verbale de transformare și care era în mod evident mai mică decât valoarea acelorași bunuri, rezultată însă din transformarea lor scriptică în deșeuri, prin procesele-verbale de transformare.

S-a mai arătat că, în altă ordine de idei, s-ar putea susține că, în schimbul bunurilor predate de armată, s-au obținut alte bunuri, de valoare echivalentă, așa încât nu se poate vorbi despre prejudiciu.

Nici această apărare nu a putut fi primită.

Curtea a reținut astfel că din modul în care a fost negociat, încheiat și derulat contractul de schimb a rezultat, pe de-o parte că acesta a fost defavorabil armatei (prin subevaluarea prețurilor la deșeuri și acceptarea , fără nicio justificare, a unor prețuri la anvelope sensibil mai mari decât cele inițiale), iar pe de altă parte că în baza lui au fost predate bunuri, cu nerespectarea legii și a regulamentelor militare, prin raportare la limitele impuse de aprobarea ministrului Apărării Naționale și chiar de însuși contractul încheiat.

În aceste condiții, s-a menționat că, mergând pe linia apărărilor inculpaților, ar însemna că înstrăinarea unor bunuri din patrimoniul instituțiilor publice (în particular, ale armatei) în condiții dezavantajoase sau cu ignorarea legii, nu ar atrage nicio răspundere din partea celor care au girat, prin semnăturile lor, aceste operațiuni, în măsura în care în schimbul respectivelor bunuri au fost obținute altele pe care, datorită lipsei sau limitării alocațiilor bugetare, nu le-ar fi putut procura.

Probatoriul administrat în cauză a demonstrat caracterul prejudiciabil pentru Forțele Terestre și lipsa de economicitate a contractului de schimb.

În primul rând, așa cum s-a reținut în situația de fapt, ca urmare a derulării contractului s-au predat cu 30% mai multe bunuri decât cele menționate în baza de calcul a raportului, ca justificare economică a schimbului cu SC T.G. SA (prin raportare la cantitatea totală de deșeuri), dar s-au primit doar 54% din anvelopele precizate în același raport (în condițiile în care acesta a avut în vedere exclusiv anvelope, iar nu și accesorii, de genul camerelor și bandajelor).

În al doilea rând, verificările efectuate de Garda Financiară la SC T.S. SA au arătat că valoarea totală a livrărilor de mijloace fixe, achiziționate în baza contractului, care au fost vândute ca atare, nedezmembrate, s-a ridicat la 18.304.388.051 ROL (cu TVA), în condițiile în care valoarea tuturor bunurilor predate de unitățile militare în baza contractului a fost de 18.237.295.795,46 ROL (cu TVA).

În acest context, Curtea a reținut că în facturile emise de SC T.S. SA, la rubrica „denumirea produselor sau a serviciilor” au fost înscrise denumirile exacte ale mijloacelor comercializate, ceea ce înseamnă că asupra acestor mijloace fixe SC T.S. SA nu a efectuat acele operațiuni ce țineau de dezmembrarea bunurilor (tăiere, mărunțire sau orice altă operațiune care determină schimbarea naturii sau a compoziției acestora), ce au justificat la momentul „negocierii” contractului, în opinia inculpaților, prețuri mai mici pentru deșeuri, față de cele practicate pe piață.

Pe lângă aceste mijloace fixe, SC T.S. SA a mai comercializat și deșeuri achiziționate ca atare sau rezultate din dezmembrările unor mijloace fixe în valoare totală de 24.079.947.016 ROL (cu TVA).

Aceste valori au arătat nu numai cât a fost de rentabil contractul pentru SC T.S. SA, ci și cât a fost de păgubos același contract pentru armată, demonstrându-se cu caracter de certitudine că bunurile ce au fost predate în baza contractului puteau fi valorificate de Statului Major al Forțelor Terestre, centralizat sau prin unitățile militare gestionare, în condiții superioare celor oferite de T.

În acest sens, s-a arătat că, au existat și sesizări din teritoriu cu privire la prejudiciile cauzate prin predarea bunurilor către SC T.S. SA, sesizări pe care inculpații le-au ignorat.

Relevant s-a apreciat a fi raportul comandantului B.T. către comandantul C.A. din 7 mai 2001, ce a fost transmis și la U.M. A (Statului Major al Forțelor Terestre) însoțit de propunerea de mărire a prețului de achiziție a deșeurilor. În acest act, s-a demonstrat cu date concrete caracterul prejudiciabil al contractului de schimb, făcându-se comparații între sumele obținute prin licitații, respectiv prin valorificarea către T. Astfel, în cursul anului 2000, pentru 8 mijloace fixe vândute la licitație s-au obținut 25,5 milioane ROL, în timp ce pentru 51 de mijloace fixe predate la T. s-au obținut 15 anvelope în valoare de 76,7 milioane ROL. Față de aceste date, s-a arătat că, dacă deșeurile s-ar fi valorificat prin grija unităților gestionare, s-ar fi putut obține circa 152 milioane ROL, cu care s-ar fi putut achiziționa 31 de anvelope.

În al treilea rând, așa cum s-a arătat anterior, din actele aflate la dosar a rezultat că pentru 25 din cele 197 agregate energetice preluate de le U.M. București, SC T.S. SA a obținut, prin valorificarea ca deșeuri la o societate din Constanța (deși acestea au fost găsite ca atare în curtea societății), suma de aproximativ 500.000.000 ROL, ceea ce înseamnă circa 20.000.000 ROL/agregat, adică circa 800 dolari/agregat, la un curs mediu pentru luna decembrie 2000, când s-a efectuat tranzacția, de 25.603 lei/dolar (a se vedea www.bnro.ro, istoricul cursului de schimb ROL/dolar, serii lunare). Or, așa cum a rezultat din procesele-verbale de transformare, fiecare agregat a fost evaluat în contractul de schimb, la 189,6 dolari, adică de 4 ori mai puțin decât suma obținută ulterior, la revânzare, de către SC T.S SA).

În al patrulea rând, Curtea a constatat că după intrarea în vigoare a H.G. nr. 262/2002, începând cu luna august 2002 s-au derulat mai multe proceduri de valorificare prin Compania Națională R. SA, la prețuri (fără TVA) pentru deșeuri situate între 1600 ROL (la 30 septembrie 2002) și 5.600 ROL (la 6 septembrie 2004) pentru fier nedezmembrat, respectiv între 2.000 ROL (la 10 iulie 2003) și 4.500 ROL (la 5 august 2004) pentru fier pregătit.

Aceste date au arătat pe de-o parte că au existat proceduri de valorificare prin R. (contrar susținerilor potrivit cărora valorificarea bunurilor prin această companie era o chestiune incertă), iar pe de altă parte că prețurile de achiziție în perioada august 2002–septembrie 2004 erau de 5-16 ori mai mari (la fier nepregătit, nedezmembrat) față de prețurile negociate în contractul de schimb (valabile de la 1 iunie 2000 până la 14 septembrie 2004) .

În ce privește procesul-verbal de constatare încheiat de Curtea de Conturi la 30 martie 2007 invocat în mod constant în apărare de către inculpați, Înalta Curte a reținut mai întâi că acesta nu poate fi opozabil organelor judiciare, singurele în măsură să constate dacă faptele săvârșite de inculpați atrag sau nu răspunderea penală a acestora.

Apoi, Înalta Curte nu a putut să nu observe că aceeași Curte de Conturi a acordat descărcări de gestiune pentru U.M. A (Statului Major al Forțelor Terestre) în perioada anilor 2000-2004, nerezultând însă în ce mod a făcut-o (dacă a fost analizat sau nu și contractul de schimb derulat în acea perioadă). În aceste condiții, pentru a fi consecventă cu propriile decizii luate anterior, Curtea de Conturi nu putea ajunge la alte concluzii decât cele menționate în procesul-verbal de constatare întocmit în anul 2007, în urma verificărilor modului în care s-a încheiat și derulat contractul de schimb.

Pe fondul procesului verbal, Înalta Curte a reținut că persoanele care au întocmit acest act s-au substituit organelor judiciare, făcând aprecieri asupra modului în care trebuie interpretate clauzele contractului [cum ar fi de pildă: „faptul că în contractul de schimb, respectiv prin Anexa 4, s-a prevăzut valoarea aproximativă de 318.592 dolari S.U.A., pentru a exemplifica raportul de schimb cantitativ valoric, nu se poate susține că prin acesta s-a restrâns întinderea obligațiilor contractuale la acea valoare” sau de pildă „depășirea valorii estimative a contractului de schimb nu înseamnă că toate cantitățile schimbate peste aceasta sunt nelegale, avându-se în vedere prevederile art. 969 alin. (2) Codul Civil”], dar omițând să facă discuții asupra unor chestiuni esențiale, cum ar fi prețurile la anvelope și la împrejurarea că acestea nu au făcut practic obiectul vreunei negocieri.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte nu a avut în vedere la soluționarea cauzei actul susmenționat întocmit de Curtea de Conturi.

În ce privește latura subiectivă, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpații au fost preocupați mai degrabă de oportunitatea operațiunii în sine, pe care au absolutizat-o și au scos-o în evidență ori de câte ori, în mod direct sau indirect, le-au fost semnalate aspecte negative în legătură cu modul în care a fost negociat și se derula contractul de schimb. S-a apreciat că sunt relevante astfel, pe de-o parte diferitele Rapoarte ce le-au fost adresate (în principal, ale Direcției de Audit din cadrul Ministerului Apărării Naționale), iar pe de altă parte rapoartele de răspuns, întocmite, semnate și aprobate de către toți inculpații, în diferite combinații.

Deși aspectele cu care erau sesizați, s-a apreciat că aveau implicații patrimoniale evidente, inculpații nu au luat măsurile la care erau obligați, potrivit dispozițiilor legale, ale regulamentelor militare și ale fișei postului, ci au insistat și perseverat în derularea contractului de schimb, chiar peste valoarea pentru care a fost încheiat și împotriva schimbărilor de legislație, împrejurări care în opinia Curții demonstrau că inculpații au prevăzut și acceptat posibilitatea păgubirii patrimoniului armatei (în particular, al Forțelor Terestre), chiar dacă nu au urmărit un asemenea rezultat.

În consecință, s-a apreciat ca fiind întrunite condițiile tragerii la răspundere penală, Curtea i-a condamnat pe inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată prevăzută de art. 248 raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ce a constat în aceea că, în perioada 2000–septembrie 2004 și-au încălcat sau depășit atribuțiile legale și funcționale în legătură cu negocierea, încheierea și derularea contractului de schimb din 1 iunie 2000 dintre Ministerul Apărării Naționale, Statul Major al Forțelor Terestre (Statul Major al Forțelor Terestre, U.M. A) și SC T.G. SA prin SC T.S. SA, cauzând o pagubă în patrimoniul unității de 46.213.252.498 ROL (4.621.325,2498 RON).

La individualizarea pedepselor, Curtea a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, persoana inculpaților, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Privite prin prisma urmărilor produse, a intervalului de timp îndelungat în care faptele au fost săvârșite și a funcțiilor înalte deținute de inculpați în cadrul armatei române, faptele comise de aceștia s-a apreciat că, prezintă un grad ridicat de pericol social.

Pe de altă parte, la stabilirea cuantumului și a modalității de executare a pedepselor, s-a reținut că, nu se putea face abstracție de forma de vinovăție cu care inculpații au acționat, ei neurmărind prejudicierea patrimoniului Forțelor Terestre ale armatei, ci doar prevăzând și acceptând posibilitatea producerii acestui rezultat socialmente periculos, în contextul în care au fost preocupați de oportunitatea pe care o reprezenta contractul de schimb pentru înzestrarea tehnicii militare cu anvelope.

În privința circumstanțelor personale ale inculpaților, Curtea a reținut nu doar faptul că aceștia se află la primul conflict cu legea penală (lipsa antecedentelor penale fiind de altfel o condiție subînțeleasă pentru a ocupa funcții de natura celor deținute de inculpați), ci și vârsta acestora și cariera militară meritorie pe care fiecare dintre ei a avut-o până la momentul comiterii faptelor pentru care au fost cercetați.

În acest sens, Curtea a apreciat că în favoarea inculpaților poate fi reținută, ca și circumstanță atenuantă judiciară, buna lor conduită anterioară săvârșirii infracțiunilor, cu consecința stabilirii unor pedepse sub minimul special.

În ce privește modalitatea de executare a pedepselor, ținând seama de persoana inculpaților, Curtea a apreciat că pronunțarea condamnării este suficientă pentru a asigura realizarea scopului preventiv al pedepsei înscris în art. 52 C. pen. Totodată, Curtea a considerat că în speță, pentru realizarea funcției coercitive a pedepsei nu este necesară privarea efectivă de libertate a inculpaților, în condițiile în care din punct de vedere moral ei oricum vor suporta nu doar blamul opiniei publice, ci și povara unor condamnări care pentru orice militar de carieră care se respectă reprezintă o dezonoare, mai ales atunci când faptele comise au știrbit patrimoniul armatei.

În consecință, Curtea a dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare stabilit la limita maximă permisă de art. 86² C. pen.

Pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpații să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86³ alin. (1) lit. a)-d) C. pen., punându-li-se în vedere cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Totodata, pe lângă pedepsele principale, inculpaților le-au fost interzise, ca pedepse complementare și accesorii, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., însă nici aceste pedepse nu vor fi executate efectiv, acestea urmând regimul pedepselor principale.

VI. În ce privește latura civilă a cauzei, s-a reținut că, Ministerul Apărării Naționale s-a constituit parte civilă cu suma de 8.392.681,94 RON, reprezentând prejudiciul creat de inculpați ca urmare a încheierii și derulării contractului de schimb, stabilit în urma cercetării administrative finalizate prin procesul-verbal din 28 iunie 2006 și înregistrat în evidența contabilă a U.M. A prin decizia (dispoziția) din 28 iunie 2006.

S-a arătat că, această sumă este compusă din:

- 3.483.090,5094 RON reprezentând diferențe valorice la deșeurile predate ca urmare a depășirii valorice a contractului de schimb;

- 870.779, 8726 RON reprezentând diferențe cantitativ-valorice la cele 197 agregate energetice predate la SC T.S. SA;

- 87.146,7 RON reprezentând contravaloarea a 186,8 tone deșeuri predate la SC T.S. SA fără bază legală și nedecontate la schimb cu anvelope;

- 3.951.664,8542 RON reprezentând diferențe cantitativ-valorice rezultate din transformările efectuate de comisiile de transformare asupra tehnicii scoase din funcțiune și predate la SC T.S. SA.

Aceste sume au fost calculate pe baza datelor/prețurilor comunicate de către Compania Națională R. SA.

În faza de urmărire penală a fost efectuată o expertiză contabilă, ale cărei concluzii au fost însușite de procuror, inclusiv în ce privește valoarea și structura prejudiciului.

Astfel, expertiza a stabilit un prejudiciu total de 4.411.812,1888 RON, compus din:

a) 363.619,7564 RON prejudiciu cauzat prin predarea la schimb a 374 mijloace tehnice nedezmembrate (1176 tone), în afara prevederilor contractului;

b) 286.897,7738 RON prejudiciu cauzat prin predarea la schimb a 490 alte mijloace fixe și inventar gospodăresc nedezmembrate (1051 tone), fără să fie aprobate și contractate;

c) 734.115,6329 RON prejudiciu cauzat prin predarea la schimb a 1.758 tone deșeuri dezmembrate în unitățile militare gestionare, fără să fie aprobate de ministrul Apărării Naționale;

d) 68.462,8118 RON prejudiciu cauzat prin predarea cantității de 186,8 tone deșeuri de la U.M. București, necuprinse în procesele-verbale de transformare, nefacturate și pentru care nu s-au primit la schimb anvelope;

e) 320.786,1405 RON prejudiciu cauzat prin primirea la schimb a cantității de 1.366 anvelope pe 5 tipodimensiuni, la prețuri negociate mai mari decât cele prevăzute și aprobate în raport;

f) 2.637.930,0734 RON prejudiciu cauzat prin continuarea derulării contractului de schimb și după depășirea valorii acestuia, în luna august 2002.

Aceste sume au fost calculate în funcție de prețurile medii de achiziție practicate pe piață pentru mijloacele fixe nedezmembrate și diferitele categorii de materiale refolosibile, de la data finalizării contractului (14 septembrie 2004, data ultimului proces-verbal de transformare).

În soluționarea pretențiilor civile, Curtea a reținut că potrivit art. 12 lit. e) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială, aceasta este angajată în cazul producerii unor pagube în sarcina persoanei vinovate, dacă fapta prin care paguba a fost pricinuită constituie infracțiune. Conform art. 3 lit. m) din ordinul X3 din 22 ianuarie 1999 dat în aplicarea O.G nr. 121/1998 se consideră pagube orice diminuări ale patrimoniului Ministerului Apărării Naționale produse fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

Totodată, potrivit art. 50 din O.G. nr. 121/1998, evaluarea pagubelor se face, potrivit dispozițiilor legale, la data constatării acestora, iar potrivit art. 136 lit. h) din ordinul X3/1999, materialele rezultate din casarea bunurilor constatate lipsă, se evaluează luând în calcul prețul cu care acestea se achiziționează de către agenții economici de profil, la data constatării pagubei.

Examinând pretențiile civile formulate în cauză, Curtea a reținut că acestea sunt întemeiate, însă numai în parte.

Curtea a considerat astfel că patrimoniul armatei a fost păgubit, pe de-o parte prin predarea unor bunuri la SC T.S. SA, cu nerespectarea aprobării ministrului Apărării Naționale dată în considerarea raportului și a clauzelor contractului, iar pe de altă parte prin însușirea prețurilor la anvelope cuprinse în oferta T., fără vreo negociere, în condițiile în care acestea au fost mărite cu procente situate între 22 și 117% față de cele înscrise în baza de calcul a raportului.

În soluționarea laturii civile, Curtea și-a însușit cuantumul și modalitatea de calcul a prejudiciului din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, la care s-a adăugat însă suma de 209.513,0610 RON prejudiciu cauzat prin predarea a 175 agregate energetice deținute de U.M. București, fără să fie aprobate de ministrul Apărării Naționale și fără să fie înscrise în contractul de schimb.

În acest sens, Curtea a reținut că aceste agregate au făcut obiectul proceselor-verbale de transformare, fiind predate la 21 septembrie 2000 și 11 decembrie 2000, adică până la realizarea valorii contractului de schimb.

La stabilirea valorii prejudiciului cauzat de predarea acestor bunuri, au fost avute în vedere, pe de-o parte masa lor în deșeuri (750.000 kg pentru 150 de agregate și 135.000 kg pentru 25 de agregate) și prețul mediu de achiziție la data de 14 septembrie 2004 utilizat de expertul contabil pentru calcularea celorlalte prejudicii (3624,77 ROL/kg), iar pe de altă parte din valoarea astfel rezultată s-au scăzut valoarea fiecărui agregat, luată în considerare la momentul efectuării schimbului (189,6 dolari anexa 5 raport de expertiză), în raport de cursul valutar ROL/dolar, de 33.538 ROL.

A rezultat astfel suma de 176.475,67 RON reprezentând prejudiciu aferent celor 150 de agregate avute în vedere în procesul-verbal de transformare nr. 1, respectiv suma de 33.037,38 RON reprezentând prejudiciu aferent celor 25 de agregate avute în vedere în procesul-verbal de transformare nr. 2.

În ce privește restul de 22 de agregate energetice, până la totalul de 197, Curtea a reținut că acestea au fost cuprinse, ca și prejudiciu, în depășirea valorii contractului, în condițiile în care ele au fost avute în vedere în procesul-verbal de transformare din 1 august 2003, situație în care nu s-a mai impus tratarea lor, ca prejudiciu distinct (altfel s-ar ajunge la suportarea de două ori de către inculpați a contravalorii acestor 22 de agregate).

Concluzionând, s-a dispus ca inculpații să fie obligați în solidar la plata despăgubirilor civile, însă corespunzător contribuției fiecăruia la producerea acestuia, prin raportare la derularea contractului.

Astfel, inculpații P.M., M.T., C.E. și L.S. au fost obligați în solidar la plata sumei de 1.773.882,11 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin predarea unor bunuri până la momentul realizării contractului și prin negocierea unor prețuri la anvelope mai mari decât cele înscrise în baza de calcul a raportului [a se vedea lit. a)-e) menționate anterior].

De asemenea, inculpații P.M., M.T. și C.E., ca și semnatari ai procesului-verbal nr. 1, au fost obligați în solidar și la plata sumei de 176.475,67 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin predarea celor 150 de agregate energetice.

Pentru prejudiciul cauzat prin depășirea contractului de schimb, inculpații O.N., B.E., M.T. și L.S., au fost obligați în solidar, la plata sumei de 2.637.930,07 RON (a se vedea lit. f) menționată anterior);

De asemenea, inculpații B.E., C.E., M.T. și L.S., ca și semnatari ai procesului-verbal de transformare, au fost obligați în solidar și la plata sumei de 33.037,38 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin predarea celor 25 de agregate energetice.

În privința măsurilor asigurătorii, Curtea a constatat că în faza de urmărire penală, prin ordonanțele din 5, 6 și 7 decembrie 2007 s-au instituit asemenea măsuri asupra bunurilor mobile ale inculpaților M.T. și L.S. (autoturisme) și imobile ale inculpaților P.M., B.E., O.N. și C.

Prin sentința penală nr. 674 din 1 apriie 2009 s-a dispus conform art. 332 alin. (1) și (2) C. proc. pen. restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale de către D.N.A., secția civilă, precum și ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților.

Această sentință a fost casată prin decizia nr. 742 din 19 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, iar cauza trimisă cauza la secția penală pentru continuarea judecății.

În aceste condiții, după reînregistrarea dosarului la secția penală, Curtea a emis adrese la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, precum și la Direcțiile de Taxe și Impozite Locale, pentru a verifica dacă măsurile asigurătorii luate în faza de urmărire penală mai subzistă

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a confirmat existența sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor imobile deținute de inculpații P.M., B.E., C.E. și O.N.

În cazul inculpatului L.S., Direcția Generală de Taxe și Impozite sector 1 a comunicat că nu este instituit sechestrul asupra autoturismului R. aparținând acestuia, iar în cazul inculpatului M.T., Direcția Generală de Taxe și Impozite sector 4 a comunicat că nu deține arhiva cu privire la sechestrul instituit asupra autoturismul P. proprietatea acestuia.

În consecință, față de cele comunicate în cauză, s-au menținut măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor imobile ale inculpaților P.M., B.E., O.N. și C.E.

În baza art. 353 raportat la art. 163 C. proc. pen., s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra următoarelor bunuri mobile:

- autoturismul inculpatului M.T., marca P., culoare roșu, an de fabricație 2004;

- autoturismul inculpatului L.S., marca R, culoare maro, an de fabricație 2005.

În baza dispozițiilor art. 191 C. proc. pen.,inculpații au fost obligați și la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., partea civilă Ministerul Apărării Naționale și intimații inculpați P.M., B.E., O.N., M.T., C.E. și L.S.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. a criticat sentința pentru netemeinicie, iar partea civilă Ministerul Apărării Naționale, precum și intimații inculpați P.M., B.E., O.N., M.T., C.E. și L.S. au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, criticile fiind expuse detaliat, atât în motivele scrise depuse de fiecare la dosar, cât și cele susținute oral în încheierea de dezbateri de la data de 11 iunie 2012, care face parte integrantă din prezenta decizie, însă în esență pentru fiecare dintre recurenți acestea sunt următoarele:

- recursul Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. vizează netemeinicia hotărârii atacate în sensul că instanța a aplicat inculpaților pedepse greșit individualizate, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante și modalității de executare a pedepselor în condițiile art. 86¹ C. pen. fiind făcute ample referiri la situația de fapt, contribuțiile inculpaților la săvârșirea faptelor, funcțiile deținute de aceștia în ierarhia militară, modul în care a fost prejudiciat patrimoniul armatei și valoarea prejudiciului de aproximativ 44 miliarde RON, atitudinea procesuală a inculpaților solicitându-se oral, înlăturarea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. și condamnarea inculpaților, fiecare la o pedeapsă de 5 ani închisoare;

- recursul părții civile Ministerul Apărării Naționale critică stabilirea cuantumului prejudiciului de către prima instanță solicitându-se admiterea acțiunii civile așa cum a fost formulată iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probei cu expertiză judiciară tehnică și contabilă, în scopul clarificării existenței și întinderii prejudiciului;

- inculpații P.M. și L.S. în motivele scrise de recurs formulate prin apărător au criticat hotărârea primei instanțe pentru greșita condamnare a acestora pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prin neîndeplinirea laturii obiective a acestei infracțiuni, în raport cu activitatea fiecăruia, stabilirea greșită a prejudiciului solicitând respingerea recursurilor procurorului și părții civile solicitând admiterea recursurilor declarate de aceștia, casarea sentinței atacate și achitarea în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.; inculpatul L.S. în motive de recurs formulate distinct personal a criticat hotărârea primei instanțe pentru necompunerea completului potrivit legii cu încălcarea prevederilor art. 292 alin. (2) C. proc. pen. sau existența unui caz de incompatibilitate, nepronunțarea asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare asupra unor probe administrate sau cereri esențiale pentru părți de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului în sensul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra opiniilor separate ale experților pe ordinul ministrului Apărării Naționale din 1993, neîntrunirea elementelor constitutive ale unei infracțiuni sau când instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată cu excepția cazurilor prevăzute în art. 334-337 C. proc. pen. stabilirea greșită a prejudiciului, necitarea legală a sa în calitate de militar;

- inculpații B.E. și O.N. prin motivele scrise formulate de apărători au criticat hotărârea pronunțată de prima instanță pentru greșita condamnare a acestora detaliind aspectele privind negocierea contractului, lipsa intenției inculpaților în cauzarea unui prejudiciu apreciind că apariția H.G. nr. 262/2002 nu producea efecte asupra executării contractului în raport cu principiul „tempus regit actum” stabilirea greșită a prejudiciului, neproducerea urmării imediate;

- inculpatul M.T. în motivele formulate în scris prin apărător a criticat hotărârea primei instanțe pentru stabilirea eronată a prejudiciului apreciind că a respectat activitatea de negociere a prețurilor din contract, că au fost înlăturate greșit apărările sale, că instanța de fond nu a luat în considerare constatarea Curții de Conturi, opinia separată a experților parte, relațiilor oferite de Ministerul Apărării Naționale considerând că hotărârea dată de prim instanță este nemotivată;

- inculpatul C.E. în motivele scrise de recurs a criticat hotărârea primei instanțe pentru greșita condamnare a sa prin interpretarea eronată a probatoriului administrat de instanța de fond cu privire la atribuțiile sale în negocierea, încheierea și derularea contractului, la stabilirea certă a prejudiciului.

Examinând recursurile declarate sub toate aspecte conform exigențelor dispozițiilor art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, a apreciat că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru următoarele considerentele:

Instanța de recurs consideră că este realizat conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată prevăzută de art. 248 raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fiind întrunite condițiile tragerii la răspundere penală, astfel că, în mod corect prima instanță, prin administrarea și evaluarea ansamblului materialului probator, i-a condamnat pe inculpați pentru săvârșirea infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată reținând, în esență, că fapta acestora a constat în aceea că, în perioada 2000–septembrie 2004, inculpații și-au încălcat sau depășit atribuțiile legale și funcționale în legătură cu negocierea, încheierea și derularea contractului de schimb din 1 iunie 2000 dintre Ministerul Apărării Naționale, Statul Major al Forțelor Terestre (Statului Major al Forțelor Terestre, U.M. A) și SC T.G. SA prin SC T.S. SA, cauzând o pagubă în patrimoniul unității de 46.213.252.498 ROL (4.621.325,2498 RON).

Prin incriminarea abuzului în serviciu contra intereselor publice se urmărește să se asigure bunul mers al activității persoanelor juridice de drept public la care se referă art. 145 C. pen., cât și a persoanelor juridice de drept privat.

Latura obiectivă se poate realiza, fie printr-o inacțiune constând în neîndeplinirea unui act sau a unei atribuții de serviciu, fie printr-o acțiune constând în îndeplinirea defectuoasă a unui act, în sensul de atribuțiune de serviciu.

Infracțiunea poate să aibă una dintre următoarele două urmări alternative: o tulburare însemnată a bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat, ori al unei alte instituții din cele la care se referă art. 145 C. pen. sau o pagubă patrimoniului acesteia.

Tulburarea însemnată a bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei unități din cele la care se referă art. 145 C. pen. semnifică atingerea de o anumită gravitate sau proporție adusă în mod efectiv ritmului de desfășurare normală a activității unui astfel de organ sau unei astfel de instituții. Tulburarea trebuie să fie reală, efectiv determinată și constatabilă, ea putându-se manifesta sub forma unei stânjeniri, împiedicări, împrejurări, întârzieri în desfășurarea unor activități programate și necesare. Bunul mers al fiecărei activități are și el un anumit specific concretizat în constatarea împrejurării dacă s-a produs sau nu o tulburare organului sau instituției ca urmare a exercitării abuzive a îndatoririlor de serviciu de către un funcționar public, ceea ce presupune, totodată, luarea în considerare a specificului respectivei instituții.

Nu orice tulburare a bunului mers al organului sau instituției de stat, imprimă faptei, în concepția legiuitorului gradul de pericol social prevăzut de art. 248 C. pen. Activitatea abuzivă a unui funcționar public sau a unui funcționar se circumscrie faptei de abuz în serviciu contra intereselor publice numai dacă a avut ca urmare o tulburare însemnată a bunului mers al instituției, adică o tulburare de anumite proporții de o anumită gravitate.

Constatarea că, în cazul concret dedus judecății, s-a produs o pagubă, trebuie să rezulte din probele administrate și ea trebuie să fie motivată.

În ce privește latura subiectivă, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpații au fost preocupați numai de oportunitatea operațiunii în sine, pe care au evidențiat-o de fiecare dată, deși în mod direct sau indirect, le-au fost semnalate aspecte negative în legătură cu modul în care a fost negociat și se derula contractul de schimb, în acest sens fiind edificatoare diferitele rapoarte ce le-au fost adresate în principal, ale Direcției de Audit din cadrul Ministerul Apărării Naționale, precum și cele de răspuns, întocmite, semnate și aprobate de către toți inculpații, în diferite participări.

Deși aspectele cu care erau sesizați, s-a apreciat că aveau consecințe patrimoniale evidente, inculpații nu au luat măsurile la care erau obligați, potrivit dispozițiilor legale, ale regulamentelor militare și ale fișei postului, ci au insistat și perseverat în derularea contractului de schimb, chiar peste valoarea pentru care a fost încheiat și împotriva schimbărilor de legislație, împrejurări care demonstrează că inculpații au prevăzut și acceptat posibilitatea păgubirii patrimoniului armatei (în particular, al Forțelor Terestre), chiar dacă nu au urmărit un asemenea rezultat.

Astfel, instanța de recurs reține că, inculpații și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile ce le reveneau, potrivit funcțiilor deținute în cadrul Statului Major al Forțelor Terestre, în legătură cu negocierea, încheierea și derularea contractului de schimb din 1 iunie 2000 și prin aceasta au cauzat o pagubă unității; ei au acționat cu intenție indirectă, fără a urmări prejudicierea patrimoniului armatei, prevăzând însă acest rezultat și acceptând posibilitatea producerii lui.

S-a reținut că, potrivit fișei postului, inculpații P.M. și B.E., în calitate de șefi ai Statului Major al Forțelor Terestre, decideau angajarea resurselor umane, materiale și financiare repartizate Forțelor Terestre.

În calitate de conducători ai unei instituții publice, inculpații aveau obligația de a realiza o bună gestiune financiară, prin asigurarea legalității, regularității, economicității și eficienței în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public (art. 5 din O.U.G. nr. 119/1999 privind auditul intern și controlul financiar preventiv).

În privința inculpaților C.E. și O.N., în calitate de șefi ai Serviciului Logistic din cadrul Statului Major al Forțelor Terestre, aceștia aveau ca atribuții funcționale conducerea, coordonarea, îndrumarea și controlul activităților pe linia realizării suportului logistic al marilor unități și unităților din Forțele Terestre, asigurarea desfășurării acestora la timp, eficient și în limita fondurilor alocate. Totodată, inculpații răspundeau de organizarea și desfășurarea achizițiilor de bunuri materiale și prestări servicii în Forțele Terestre, potrivit competențelor și legislației în vigoare, care reglementează activitatea în domeniu.

De asemenea, inculpații emiteau dispoziții pe linie logistică, conducând activitățile desfășurate de compartimentele direct subordonate.

Inculpatul M.T., în calitate de șef al Serviciului financiar-contabil din cadrul Statului Major al Forțelor Terestre efectua analiza prețurilor din devize-oferta privind achizițiile de bunuri și servicii care însoțeau contractele, facturile și deconturile.

În același timp, inculpatul exercita controlul financiar preventiv propriu zilnic, pentru operațiunile zilnice, cenzurând din perspectiva legalității, regularității și încadrării în limitele angajamentelor bugetare aprobate, operațiunile care vizau angajamente legale [art. 10 lit. a) și art. 14 din O.G. nr. 119/1999].

În fine, inculpatul L.S., în calitate de consilier juridic și, mai apoi, șef al Biroului Juridic și Drept Umanitar din cadrul Statului Major al Forțelor Terestre, avea inclusiv atribuții pe linia activităților care afectează patrimoniul Ministerul Apărării Naționale, acordând consultanță de specialitate și avizând juridic, între altele, contracte de achiziții publice de produse și servicii, valorificarea bunurilor aflate în administrarea Ministerul Apărării Naționale, precum și orice alte acte care pot angaja răspunderea patrimonială a unităților militare din cadrul Forțelor Terestre.

Așadar, contractul de schimb a vizat în mod evident patrimoniul Forțelor Terestre, prin valorificarea unora dintre bunurile aflate în gestiunea unităților militare componente, iar inculpații aveau obligația, potrivit atribuțiilor funcționale și dispozițiilor legale, să vegheze ca această operațiune să nu fie păgubitoare pentru armată, independent de contextul în care ea s-a desfășurat (lipsa sau insuficiența fondurilor necesare pentru înzestrarea tehnicii de luptă cu anvelope).

În mod greșit, oportunitatea operațiunii de schimb a fost privită în mod absolut de către inculpați, întrucât aceasta nu putea prevala în raport cu respectarea legii și a regulamentelor militare, dispoziții legale care de altfel au fost încălcate de către toți inculpații față de atribuțiile de serviciu ce le reveneau și cum au fost expuse anterior.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că, situația de fapt a fost corespunzător reținută de către prima instanță și din analiza probatoriului administrat în cauză, fiecare fază legată de această operațiune (obținerea aprobării, negocierea, încheierea, derularea și depășirea contractului) a fost realizată cu multe nereguli, ce au reprezentat tot atâtea încălcări ale inculpaților de la conduita prescrisă de legi, regulamente militare și fișa postului ocupat de fiecare din ei, astfel cum au fost expuse detaliat în considerentele sentinței recurate, așa încât critica referitoare la îndeplinirea contractului s-ar fi făcut cu respectarea dispozițiilor legale nu poate fi primită.

Cu privire la urmarea imediată produsă prin faptele inculpaților, instanța de control judiciar reține că aceasta se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii abuz în serviciu în formă calificată și continuată. Astfel, deși inculpații au susținut constant că prin faptele lor nu s-a produs nicio pagubă în patrimoniul armatei; din contră, au invocat relațiile oferite chiar de către partea civilă în faza de judecată ca și procesul-verbal de constatare întocmit la 30 martie 2007 de Curtea de Conturi, aceștia au susținut ideea că prin încheierea și derularea contractului de schimb s-a adus un spor de valoare patrimoniului armatei, în condițiile în care valoarea anvelopelor livrate unităților militare a depășit valoarea bunurilor predate la schimb.

Astfel, cu referire la procesul-verbal de constatare încheiat de Curtea de Conturi la 30 martie 2007, invocat în mod constant în apărare de către inculpați, instanța de recurs reține pe de-o parte, că acesta nu poate fi opozabil organelor judiciare, întrucât acestora din urmă le revine obligația să constate dacă faptele săvârșite de inculpați impun răspunderea penală a acestora, iar pe de altă parte, s-a reținut că, aceeași instanță de control financiar a acordat descărcări de gestiune pentru U.M. A (Statului Major al Forțelor Terestre) în perioada anilor 2000-2004, fără a stabili modul în care au avut loc acestea (dacă a fost analizat sau nu și contractul de schimb derulat în acea perioadă). În aceste condiții, pentru a nu-și infirma deciziile luate anterior, Curtea de Conturi a menționat concluziile arătate în procesul-verbal de constatare întocmit în anul 2007, în urma verificărilor modului în care s-a încheiat și derulat contractul de schimb.

Cu privire la procesul-verbal, instanța de control judiciar consideră că în mod corect prima instanță a reținut că persoanele care au întocmit acest act s-au substituit organelor judiciare, făcând aprecieri asupra modului în care trebuie interpretate clauzele contractului (cum ar fi: „faptul că în contractul de schimb, respectiv prin Anexa 4, s-a prevăzut valoarea aproximativă de 318.592 dolari dolari S.U.A., pentru a exemplifica raportul de schimb cantitativ valoric, nu se poate susține că prin acesta s-a restrâns întinderea obligațiilor contractuale la acea valoare” sau de pildă „depășirea valorii estimative a contractului de schimb nu înseamnă că toate cantitățile schimbate peste aceasta sunt nelegale, avându-se în vedere prevederile art. 969 alin. (2) C. civ.”), dar omițând să facă discuții asupra unor chestiuni esențiale, cum ar fi prețurile la anvelope și la împrejurarea că acestea nu au făcut practic obiectul vreunei negocieri.

Astfel că, motivat, Înalta Curte nu a avut în vedere la soluționarea cauzei actul indicat anterior, întocmit de Curtea de Conturi.

Cu privire la susținerile inculpaților privind inexistența prejudiciului, cu referire și la precizările Ministerului Apărării Naționale referitoare la valoarea contabilă a bunurilor predate în baza contractului, respectiv valoarea anvelopelor primite la schimb în baza aceluiași contract:

Contrar celor susținute de inculpați, instanța de fond, în mod corect a constatat că aceștia și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile ce le reveneau, potrivit funcțiilor deținute în cadrul Statului Major al Forțelor Terestre, în legătură cu negocierea, încheierea și derularea contractului de schimb din 1 iunie 2000 și prin aceasta au cauzat o pagubă Ministerului Apărării Naționale; ei au acționat cu intenție indirectă, fără a urmări prejudicierea patrimoniului armatei, prevăzând însă acest rezultat și acceptând posibilitatea producerii lui.

Deși în faza prealabilă încheierii contractului (obținerea aprobării ministrului Apărării Naționale), oportunitatea unei asemenea operațiuni de schimb (tehnică/anvelope) a fost justificată de lipsa resurselor financiare necesare achiziționării de anvelope pentru tehnica din dotare, mai ales pentru cea implicată în operațiunile desfășurate în străinătate, o asemenea justificare nu se regăsește, însă, nici în motivarea raportului din 1999 și nici a raportului din 2000, fiind făcute trimiteri doar la aspectul pur economic al operațiunii de schimb.

În același context, al oportunității încheierii contractului de schimb, la mai puțin de o lună de la încheierea acestuia, la 29 iunie 2000 a fost emisă O.U.G. nr. 95/2000 privind stingerea unor obligații ale agenților economici care furnizează produse și prestează servicii pentru instituțiile publice din sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, act normativ în care T. București figura cu datorii totale la bugetul de stat de 502.925.000.000 ROL. În contul acestei datorii, Ministerul Apărării Naționale putea achiziționa produse de la Tofan în limita sumei de 92.300.000.000 ROL, care era de 10 ori mai mare decât cea menționată ca și valoare de schimb în baza de calcul a raportului.

Chiar dacă este reală împrejurarea că, acest act normativ a fost aprobat după încheierea contractului de schimb, însă tot atât de real este și faptul că această ordonanță de urgență a fost contrasemnată de ministrul Apărării Naționale, același care la data de 6 aprilie 2000 a aprobat raportul și, implicit, schimbul cu SC T.G. SA.

Cu privire la societatea SC T.G. SA, în ambele rapoarte adresate de inculpatul P.M. ministrului Apărării Naționale s-a susținut că această societate ar fi „ unicul distribuitor de anvelope din România”, argument care a cântărit în decizia de a aproba schimbul propus. Cu toate acestea, în adresa T. care a stat la baza raportului s-a susținut doar că oferta vizează anvelope de orice tipodimensiune „care se fabrică la toate cele patru uzine ce fac parte din Grupul de firme T., anvelope ce pot echipa întreaga tehnică de luptă”.

Caracterul fals al susținerii din raportul s-a reținut ca fiind dovedit și de derularea ulterioară a contractului de schimb, în condițiile în care probatoriul administrat în cauză a demonstrat că SC T.G. SA a asigurat din producție proprie numai 39% din produsele de cauciuc date la schimb, restul de 61% fiind achiziții de la alți 12 furnizori.

De altfel, în legătură cu partenerul contractual, din actele aflate la dosar rezultă că, deși oferta de preluare a tehnicii scoase din uz contra anvelope a provenit de la SC T.C. SA, negocierea contractului s-a făcut cu SC T.S. SA, iar încheierea actului cu SC T.G. SA, prin SC T.S. SA.

De asemenea, din actele aflate la dosar rezultă că la data negocierii și încheierii contractului, SC T.S. SA nu era autorizată să desfășoare activități de colectare, prelucrare manuală și livrare a deșeurilor metalice (feroase și neferoase), aceasta fiind obținută abia la 31 iulie 2000 (după două luni de la încheierea contractului), fiind valabilă până la 8 februarie 2001 (pentru deșeuri neferoase), respectiv până la 23.05.2001 (pentru deșeuri feroase); ulterior, în condițiile modificării cadrului legal, societatea a obținut o nouă autorizație, pentru perioada 24 iulie 2001–24 iulie 2004, însă numai pentru deșeuri metalice feroase și din cauciuc (a se vedea procesul-verbal întocmit de Garda Financiară la 7 noiembrie 2006).

Toate aceste nereguli, chiar dacă nu sunt prin ele însele cauzatoare de prejudiciu, au demonstrat superficialitatea cu care a fost tratată problema contractului de schimb, încă din fazele prealabile, ale avizării și negocierii sale, aspectele prezentate fiind imputabile nu doar inculpaților implicați în aceste faze P.M., M.T., C.E., L.S., ci chiar ministrului Apărării Naționale, care a avizat operațiunea, fără o documentație temeinică, inclusiv în privința partenerului contractual (fiind pe de altă parte de presupus că la nivelul acestei instituții se cunoștea despre intenția de adoptare a unui act normativ ce viza compensarea datoriilor la buget ale SC T.G. SA, prin livrarea de bunuri armatei, având în vedere etapele pe care le parcurge un act normativ până la adoptarea lui așa cum rezultă din O.U.G. nr. 95/2000).

Corect s-a reținut că, această superficialitate a continuat să se manifeste și în privința unor aspecte mult mai importante, cu implicații directe asupra patrimoniului Ministerului Apărării Naționale: stabilirea valorii contractului, mai exact a tehnicii predate, respectiv a anvelopelor primite în schimb.

Astfel, în susținerea raportului, inculpatul P.M. a prezentat o bază de calcul întocmită de inculpatul C.E., în care au fost prezentate, pe de-o parte tipul și marca tehnicii scoase din funcțiune ce va fi predată, cu echivalent în deșeuri, iar pe de altă parte tipurile de anvelope ce vor fi primite la schimb.

Corect s-a reținut că este de remarcat faptul că, în subsolul notei de calcul s-a precizat faptul că oferta Tofan Grup era cea de la data de 1 noiembrie 1999, cu o vechime de 5 luni față de momentul aprobării ministrului (6 aprilie 2000), ceea ce ar fi impus din start, atât din partea acestuia, dar și a inculpatului P.M., ca persoană care a întocmit și prezentat raportul (prin intermediul șefului Statului Major General), o altă conduită, în sensul de a se solicita o ofertă actualizată, cât mai apropiată de data la care situația era analizată, însă, aceasta nu este o problemă lipsită de importanță, căci potrivit art. 24 alin. (2) din ordinul X1/2000 valorificarea directă, fără licitație, a bunurilor armatei trebuia să aibe o justificare din punct de vedere economic, iar aceasta a fost prezentată în raport prin trimiterea la baza de calcul sus-menționată.

Astfel, dacă oferta reală a T. ar fi fost alta decât cea din 1 noiembrie 1999, așa cum de altfel s-a și întâmplat în cauză, aceasta ar fi pus în discuție însăși justificarea schimbului, căci ar fi condus la obținerea unei cantități mai mici de anvelope decât cea menționată în raport, ceea ce ar fi putut conduce la o altă apreciere a ordonatorului principal de credite, manifestată în neaprobarea schimbului.

În ce privește valoarea unitară a deșeurilor, de 520 ROL/kg, dincolo de împrejurarea că nu a rezultat cum a fost stabilită, s-a apreciat că ea a avut în mod cert o importanță în decizia ministrului de a aproba schimbul, căci o modificare ulterioară, în sensul scăderii acesteia, ar fi influențat negativ economicitatea operațiunii de schimb, cu atât mai mult cu cât ea s-ar fi corelat cu prețuri mai mari pentru anvelopele obținute la schimb.

De altfel, s-a mai reținut că, dacă în privința prețurilor la anvelope, nota de subsol trimite la negocieri viitoare, nu același lucru s-a putut spune despre valoarea unitară a deșeurilor, căci „oferta SC T.G. SA”, valabilă la 1 noiembrie 1999 se raportează în mod evident la bunurile pe care acest grup le oferea, respectiv anvelope, nu și la valoarea deșeurilor.

În măsura în care și această din urmă valoare ar fi fost variabilă, un asemenea aspect trebuia precizat deopotrivă în baza de calcul, eventual cu trimitere la faptul că ea include sau nu costurile dezmembrării tehnicii și al transportului acesteia de la unitățile militare gestionare.

În privința bunurilor care urmau a face obiectul schimbului, acestea, s-a arătat că sunt prevăzute extrem de clar, atât în raport, cât și în baza de calcul aferentă:

a) pe de-o parte era vorba despre circa 4.600 de autovehicule scoase din funcțiune, împărțite pe 9 categorii, fiind indicate cantitățile exacte și valoarea acestora, prin transformarea lor în deșeuri, la un preț de 520 ROL/kg.

Din conținutul raportului a rezultat în mod explicit că bunurile ce urmau a face obiectul schimbului constau exclusiv în tehnică (autovehicule) scoasă din funcțiune, care rămăsese după parcurgerea altor proceduri de valorificare (vânzare la licitație sau transfer fără plată). Aceasta însemna că:

- nu puteau face obiectul schimbului alte bunuri (autovehicule din alte categorii decât cele 9 indicate; mijloace fixe; obiecte de inventar gospodăresc; deșeuri dezmembrate, aflate la acel moment în unitățile militare) decât cele menționate în raport, căci numai pentru acestea se solicita (și obținea) aprobarea ministrului;

- autovehiculele ce urmau a face obiectul contractului de schimb erau numai cele care fuseseră deja scoase din funcțiune până la momentul întocmirii raportului și, în orice caz, până la încheierea contractului de schimb;

- pentru toate bunurile menționate se parcursese etapa obligatorie a valorificării prin licitație, așa cum se menționa în legislația în vigoare (pct. 26 al Regulamentului privind organizarea licitațiilor pentru valorificarea bunurilor scoase din funcțiune, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, aprobat prin din H.G. nr. 857/1999).

În realitate, așa cum a rezultat din situația centralizatoare pentru perioada 1999-31 decembrie 2000, din cele 4.582 mijloace fixe scoase din funcțiune, doar 968 au făcut obiectul schimbului cu T., restul fiind valorificate prin alte modalități (adjudecari la licitații, transmitere fără plată, casări pentru recuperat piese de schimb).

Aceasta a demonstrat faptul că, la momentul întocmirii raportului nu se cunoștea exact tehnica deja scoasă din funcțiune, rămasă după alte proceduri de valorificare și care putea face obiectul unui viitor schimb cu T., datele menționate, atât în conținutul raportului, cât și în baza de calcul fiind eronate.

În principiu, s-a apreciat că nimic nu se opunea ca în viitor să poată face obiectul schimbului, fie bunuri din cele 9 categorii, dar care nu erau scoase din funcțiune la momentul aprobării și încheierii contractului de schimb, fie bunuri din alte categorii decât cele menționate în raport.

Pentru aceasta însă, trebuiau întrunite cumulativ trei condiții:

- bunurile să fie scoase din funcțiune ulterior, dar cu respectarea procedurilor prevăzute de lege;

- bunurile să fi parcurs obligatoriu (însă, prin ipoteză, fără rezultat), procedura vânzării la licitație;

- bunurile să facă obiectul unei noi aprobări a ministrului Apărării Naționale, similare cu cea solicitată prin raport.

b) pe de altă parte, s-a arătat că era vorba despre peste 6000 de anvelope, de 6 tipodimensiuni, ale căror prețuri nu erau însă certe, devreme ce oferta prezentată nu era actualizată față de data întocmirii raportului.

S-a reținut ca reală împrejurarea că, prin nota de subsol menționată în baza de calcul, se legitimau negocieri ulterioare cu privire la prețurile anvelopelor, însă aceasta a echivalat din start cu acceptarea posibilității de prejudiciere a patrimoniului armatei, imputabilă deopotrivă semnatarilor raportului și celui care l-a aprobat, căci așa cum s-a arătat anterior, majorarea prețurilor la anvelope punea în discuție însăși economicitatea schimbului prevăzut a se realiza, însă raportul vorbește exclusiv despre anvelope, iar nu și despre accesorii ale acestora (camere, bandaje).

În concluzie, prima instanță a apreciat judicios că modul în care a fost întocmit raportul, ca și caracterul incomplet, eliptic sau neactualizat al documentelor prezentate în sprijinul acestuia (în special în ce privește baza de calcul) au stat la baza tuturor aspectelor negative, cu referire la negocierea și derularea contractului de schimb, ce a avut consecințe evidente asupra patrimoniului Ministerului Apărării Naționale.

În ce privește negocierea contractului, dincolo de modalitatea de desemnare a persoanelor implicate, în mod corect s-a constatat de către instanța de fond că în realitate nu a avut loc o negociere între reprezentanții Statului Major al Forțelor Terestre și cei ai SC T.S. SA, cu efecte directe în ce privește prejudicierea patrimoniului armatei.

Astfel, referitor la prețurile deșeurilor, Înalta Curte a reținut că acestea sunt inferioare celui menționat în baza de calcul la raportul, de 520 ROL/kg, depășindu-se limitele aprobării ministrului Apărării Naționale.

Mai mult, pentru așa zisa negociere a prețurilor deșeurilor s-au folosit 3 oferte provenind de la agenți economici din domeniul colectării și valorificării materialelor refolosibile (SC R.B.N. SA, SC C.M.I. SRL București și SC M. SA Buzău), prezentate în realitate de SC T.S. SA, în condițiile în care în evidențele armatei nu existau adresele prin care s-ar fi solicitat aceste oferte de către Statului Major al Forțelor Terestre, în actele societăților susmenționate ofertele nu apar ca fiind adresate unor (unei) unități militare, iar ofertele nu au fost găsite în original, ci în copie. Aceste împrejurări au fost confirmate și de reprezentanții unora dintre societățile implicate, martorii N.V. și P.M.A.

Au rezultat astfel prețuri/kg de deșeu foarte apropiate de ofertele utilizate de 400 ROL/kg la mijloacele tehnice nedezmembrate și de 420 ROL/kg deșeu fier vechi nepregătit, ambele cu TVA, inferioare prețului de 520 ROL/kg menționat în baza de calcul a raportului.

Mai mult aceste valori erau inferioare prețurilor medii de achiziție de materiale refolosibile pentru perioada de referință (aprilie-iunie 2000), practicate de mai mulți agenți economici din domeniu, de 618 ROL/kg la mijloace tehnice nedezmembrate și de 647 ROL/kg la deșeul de fier nepregătit (a se vedea expertiza contabilă și adresele celor 41 de agenți economici).

Astfel, în luna iunie 2000 U.M. B a vândut la SC R.S. SA  1780 kg fier vechi în valoare de 1.068.000 ROL, adică la un preț de 600 ROL/kg.

Chiar și în situația în care, SC T.S. SA a valorificat unele dintre bunurile achiziționate în baza contractului de schimb, respectiv agregate energetice, la prețuri duble sau chiar triple decât cele negociate cu armata, în general prețurile deșeurilor au fost inferioare celor menționate în baza de calcul. Astfel, instanța de recurs arată că la 14 decembrie 2000 a vândut la SC S. SA Constanța asemenea agregate, ca deșeuri de aluminiu, alamă și fier la prețuri de 21.000 ROL/kg pentru aluminiu (față de 5.882 ROL/kg negociat în contract), 16.800 ROL/kg pentru alamă (față de 5.882 ROL/kg), respectiv 894 ROL/kg pentru fier (față de 353 ROL/kg).

Inculpații au susținut că prețurile s-au „negociat” în condițiile dezmembrării și suportării transportului de către T., căci în caz contrar cheltuielile pe care le-ar fi făcut armata ar fi depășit veniturile pe care le-ar fi putut obține din valorificare.

Această susținere, însă, nu a fost dovedită cu documente care să însoțească notele de negociere, ea neputând a fi justificată în raport cu prețurile medii pe piață pentru mijloace tehnice nedezmembrate și, cu atât mai puțin, pentru deșeurile de fier vechi nepregătit, fiind inacceptabil ca deșeurile de fier deja dezmembrate în unitățile militare, care înglobau așadar cheltuieli cu materiale și personal efectuate de acestea, să fie valorificate la un preț foarte apropiat de cel practicat pentru mijloacele tehnice nedezmembrate.

Pe de altă parte, realitatea susținerilor privind implicarea SC T.S. SA în dezmembrarea și transportul tehnicii scoase din funcțiune este pusă sub semnul întrebării de depozițiile unora dintre martorii audiați în cauză, angajați ai T. (N.M.; B.A.; A.C.D.; U.D.M.) sau reprezentanți ai unor societăți care achiziționau deșeuri (I.T.; C.T.; P.I.A.; C.I.) din care rezultă că, în fapt, SC T.S. SA era un intermediar între armată și agenții economici de profil, aceștia fiind cei care se ocupau de dezmembrări și transport.

Referitor la prețurile anvelopelor, nota de negociere din 25 mai 2000 face de fapt trimitere la oferta de prețuri și produse a SC T.G. SA, ceea ce dovedește că nici în cazul anvelopelor nu a existat o negociere de prețuri, ci o însușire a ofertei prezentate de T., deși la data negocierii și încheierii contractului era în vigoare O.U.G. nr. 7/1998 privind prețurile și tarifele produselor și serviciilor care se execută sau se prestează în țară în cadrul activităților cu caracter de monopol natural, al celor supuse prin lege unui regim special sau al regiilor autonome, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenței. În anexa acestui act normativ sunt precizate produsele și serviciile ale căror prețuri și tarife se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenței, iar anvelopele nu se regăsesc în această listă. Tot astfel, activitatea SC T.G. SA nu a căzut sub incidența Legii concurenței, nefiind de natură să reclame intervenția temporară a Guvernului, prin controlul prețurilor, în condițiile art. 4 alin. (2)-(4) din Legea nr. 21/1996.

În mod corect, instanța de fond a reținut că, apărările inculpaților au fost contrazise de altfel și de împrejurări ulterioare negocierilor, respectiv de achiziționarea în lunile octombrie–noiembrie 2000 tot de la SC T.G. SA a unor anvelope, în cadrul unor tranzacții derulate prin U.M. București, distincte de contractul de schimb, la prețuri inferioare celor „negociate” de inculpați (291,4 dolari/buc. față de 325 dolari/buc. pentru anvelope 1500/21 12 R; 34,5 dolari/buc. față de 54,9 dolari/buc. pentru anvelope 650-16 10PR; 76,4 doalri/buc. față de 85,34 dolari/buc. pentru anvelope 8.25/15 18PRV77).

În realitate, așa cum a rezultat din raportul de expertiză contabilă, prețurile „negociate” la data de 25 mai 2000 pentru 5 din cele 6 repere de anvelope menționate în baza de calcul a raportului, au fost mai mari cu valori cuprinse între 22% și 117% față de cele înscrise în acea bază de calcul, ceea ce a condus la producerea unei pagube de 95.648,56 dolari, adică 3.207.861.405 ROL în patrimoniul armatei.

În concluzie, din actele dosarului a rezultat că la data de 25.05.2000 nu a existat vreo negociere între Statului Major al Forțelor Terestre și SC T.S. SA, reprezentanții armatei, inculpații C.E., M.T. și L.S., acceptând prețurile fixate de T., atât cu privire la deșeuri, cât și cu privire la anvelope, în ambele cazuri acestea fiind diferite de cele menționate în baza de calcul ce a constituit justificarea economică a schimbului, anexă la raport, într-un sens defavorabil intereselor patrimoniale ale armatei.

Astfel, acestor inculpați le este imputabilă și neobservarea neregulilor legate de partenerul de negocieri, inclusiv lipsa autorizațiilor cerute de lege pentru activitățile pe care acesta urma să le deruleze.

Referitor la inculpatul P.M., deși acesta nu a participat la așa-zisele negocieri, aspectele prezentate, îi sunt imputabile și acestuia, în condițiile în care el a fost cel care i-a desemnat pe ceilalți trei inculpați să participe la negocieri, iar ulterior a semnat contractul de schimb, care face trimiteri la notele de negociere din 25 mai 2000.

În ce privește încheierea contractului, s-a constatat că acesta nu respectă limitele aprobării ministrului Apărării Naționale, menționată pe raport.

Deși în acel raport nu s-a făcut vorbire decât despre tehnica scoasă din funcțiune, contractul se referă și la „bunurile materiale de natura mijloacelor fixe scoase din funcțiune în starea în care se află sau declasate și casate, altele decât mijloacele fixe” (art. 1.2), precum și la „deșeuri metalice sau de altă natură” (art. 1.3), termeni care au constituit o justificare pentru a se înscrie și a se preda în baza contractului și alte bunuri decât cele strict aprobate de ministrul Apărării Naționale.

Astfel, în anexa 4 la contract au fost înscrise 243 bunuri și 5014 tone deșeuri dezmembrate din mijloace fixe sau din alte bunuri decât acestea, nefiind inventariate și menționate în raport și, deci, nu făcuseră obiectul aprobării ministrului (anexa 2 la raportul de expertiză contabilă).

Pe de altă parte, dacă bunurile ce urmau a fi predate de către armată au fost nominalizate, ca tip și valoare, în anexa contractului, nu același lucru se poate spune despre anvelopele primite în schimb.

Astfel, contrar art. 1.3, potrivit căruia „cantitatea de anvelope ce va fi livrată la schimb, va fi stabilită de părți prin anexa ce face parte integrantă din prezentul contract”, s-a arătat că, această anexă nu există.

Contractul de schimb este confuz și interpretabil nu doar în ce privește obiectul, ci și valoarea acestuia, inculpații încercând să-și justifice conduita ulterioară (cum ar fi, de pildă, continuarea derulării contractului după realizarea obiectului său valoric) tocmai prin invocarea clauzelor acestuia.

Instanța de control judiciar constată că prima instanță a considerat că existența vizei pentru control financiar preventiv nu poate avea ca efect exonerarea de răspundere penală a semnatarilor acestuia, ci eventual poate conduce la ideea angajării unei răspunderi a persoanei care a exercitat un asemenea control, ținând seama de neregulile analizate anterior și care vizează nu doar încheierea propriu-zisă a contractului, ci și fazele prealabile. Mai mult, fiind audiată în cauză, martora S.F., persoana care a dat viza de control financiar-preventiv, s-a dovedit a fi neclară în declarațiile sale, făcând trimitere în realitate la O.U.G. nr. 95/2000, care nu era în vigoare la data de 9 iunie 2000 când a vizat contractul, precum și la un aviz al Oficiului Concurenței pentru anvelopele produse de T., neprevăzut de asemenea de legislația în vigoare.

În ce privește derularea contractului până la realizarea obiectului său valoric, prima instanță corect a constatat că aceasta a avut un caracter păgubitor pentru patrimoniul armatei, prin predarea către Tofan Steel a unor bunuri care, fie nu au făcut obiectul aprobării ministrului Apărării Naționale, fie nu au fost prevăzute în contract.

Astfel că, nu s-a putut primi susținerea inculpaților că aprobarea ministrului, dată în considerarea celor menționate în raportul a fost doar una de principiu, căci o asemenea interpretare contravine legislației în vigoare la momentul obținerii acestei aprobări.

Așadar, așa cum s-a mai arătat, procedura de valorificare directă fără licitație, prevăzută de art. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 95/1999 și de art. 2 lit. b) din ordinul ministrului Apărării Naționale X1/2000 era nu doar una subsidiară desfășurării altor modalități de valorificare (vânzarea la licitație și, în anumite condiții, transmitere fără plată la alte instituții publice), ci și una excepțională, fiind singura condiționată de aprobarea ordonatorului principal de credite, în persoana ministrului Apărării Naționale.

Prin urmare, într-o asemenea ipoteză, aprobarea ministrului nu poate fi una „de principiu”, ci strict referitoare la bunurile pentru care ea se solicită. În măsura în care, ulterior obținerii ei, se constata că mai sunt și alte bunuri ce pot fi supuse aceleiași proceduri de valorificare, era necesară o nouă aprobare a ordonatorului principal de credite.

Că așa stăteau lucrurile, au dovedit-o sesizările succesive adresate conducerii Statului Major al Forțelor Terestre de către Direcția de Audit a Ministerului Apărării Naționale din 8 februarie 2001 și din 22 mai 2001, din conținutul cărora a rezultat explicit că pentru tehnica ce urmează a intra și în viitor sub incidența contractului este necesar să se urmeze procedurile de scoatere din funcțiune și valorificare (vânzare la licitație și transmitere fără plată), „urmând a se obține pentru efectuarea schimbului aprobarea ordonatorului principal de credite”.

În acest context, s-a propus cel puțin obținerea unei noi aprobări (generice) a ministrului, ce ar fi vizat ca bunurile supuse procedurii de valorificare directă fără organizare de licitație, să facă obiectul contractului de schimb dacă, în perioada de derulare a acestuia, nu au putut fi valorificate prin licitație publică. În caz contrar, se arată în sesizare, „încadrarea strictă în actele normative și a actualei aprobări a ministrului Apărării Naționale, implică efectuarea procedurilor de valorificare (și respectiv noi aprobări ale ordonatorului principal) de fiecare dată când se va ajunge la procedura de valorificare prevăzută de art. 1 lit. b) din O.U.G.  nr. 95/1999”.

S-a menționat că, chiar și inculpații B.E., M.T. și L.S. și-au asumat în mod expres o asemenea obligație, prin întocmirea, semnarea și aprobarea unuia dintre răspunsurile adresate Direcției de Audit, respectiv a raportului din 28 mai 2001, în care se arată că „ pentru mijloacele fixe și bunurile materiale ce sunt scoase din funcțiune după data de 1 iunie 2000 (data încheierii contractului) vom înainta un raport către ministrul Apărării Naționale pentru aprobarea schimbului potrivit capitolului I art. 2 și capitolul III art. 12 alin. (2) din ordinul ministrului Apărării naționale X2/2000 ce urmează a vă fi prezentat”.

În realitate, deși ulterior aprobării ministrului și încheierii contractului au mai fost scoase din funcțiune și alte bunuri, acestea au fost predate la SC T.S. SA, fără a se obține o nouă aprobare a ministrului Apărării Naționale, deși, o asemenea aprobare trebuia să fie în mod evident distinctă decât cea dată pentru scoaterea din funcțiune a bunurilor, aflată de asemenea în competența ministrului Apărării Naționale, ca ordonator principal de credite (conform pct. 22 din H.G. nr. 909/1997), tocmai datorită caracterului de excepție a modalității de valorificare prevăzută de art. 1 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 95/1999. Altfel spus, nu se putea admite că, prin aprobarea dată pentru scoaterea din funcțiune a unor bunuri, ministrul și-a dat implicit acordul și pentru ca acestea să facă obiectul schimbului cu T.

Potrivit „notei de prezentare a condițiilor pentru care anumite bunuri materiale (mijloace fixe) sunt propuse pentru a fi scoase din funcțiune”, ce a fost întocmită în susținerea raportului din 15 decembrie 2000 de către inculpatul C.E., valorificarea bunurilor respective urma să se facă prin licitații publice deschise, transmiteri fără plată către alte instituții publice și casări, nicidecum în baza contractului de schimb.

Așadar, deși obiectul contractului nu-l puteau forma decât bunurile scoase din funcțiune, aprobate pentru schimb de către ministrul Apărării Naționale la data de 6 aprilie 2000, în fapt au fost predate către SC T.S. SA și alte bunuri, pentru care nu s-a obținut o nouă aprobare.

S-a arătat că, este vorba despre 374 bucăți mijloace tehnice militare (echivalent a 1.175.620 kg), care nu se regăsesc în cele 9 categorii de tipuri și tehnică militară prevăzute în baza de calcul a raportului și în anexa 4 a contractului de schimb, 490 bucăți mijloace fixe și inventar gospodăresc (alte mijloace decât tehnica militară), echivalent a 1.051.333 kg,care nu au fost aprobate la schimb și nu au fost indicate în anexa 4 a contractului de schimb, 1.758.299 kg deșeuri deja dezmembrate în unitățile militare, care nu au făcut obiectul aprobării ministrului Apărării Naționale și care, fie nu au fost înscrise nici măcar în contractul de schimb (aluminiu, cupru, inox, plumb), fie au depășit cantitățile înscrise în anexa 4 a acestuia (alamă, cauciuc), 186,8 tone deșeuri (183,4 tone fier vechi nepregătit și 3,4 tone deșeuri cauciuc) aflate la U.M. București, neaprobate de ministrul Apărării Naționale pentru a face obiectul schimbului, pentru care nu s-au primit anvelope la schimb, în condițiile în care nici nu au fost facturate, precum și 175 agregate energetice (dintr-un total de 197, restul de 22 fiind predate după realizarea și depășirea contractului), aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale și deținute în custodie de U.M. București, ce au rezultat din reducerea armamentelor convenționale, bunuri care nu au făcut obiectul aprobării ministrului Apărării Naționale și nu au fost nominalizate în anexa 4 a contractului de schimb. În privința agregatelor energetice și a deșeurilor aflate la U.M. București, deși inculpații au încercat să acrediteze ideea că deșeurile ar fi fost predate în contul unora dintre agregate care ar fi fost păstrate de U.M. București pentru piese de schimb, în realitate, așa cum rezultă din actele aflate la dosar, dar și din declarația martorului O.D., director general la U.M. București, uzina a predat către T. deșeuri în contul a 47 agregate reținute și, separat, alte deșeuri rezultate din procesul de modernizare a tehnicii militare, fapt confirmat implicit și de Statului Major al Forțelor Terestre, prin adresa din 7 septembrie 2000 semnată de inculpatul C..E.; pentru deșeurile predate la SC T.S. SA nu au fost parcurse procedurile de valorificare prevăzute de O.U.G. nr. 95/1999 și de ordinul X1/2000.

Predarea acestor bunuri le este imputabilă tuturor inculpaților, căci aceștia au semnat procesele-verbale de transformare, ultimul marcând practic realizarea și depășirea valorii contractului de schimb.

Dincolo de dispozițiile legale și ale regulamentelor militare, pe care se prezumă în mod absolut că le cunoșteau, inculpații aveau în concret posibilitatea de a verifica personal întreaga documentație care stătea la baza oricărui proces-verbal de transformare pe care îl semnau și să stabilească astfel dacă bunurile predate efectiv se încadrau sau nu între cele aprobate de ministru, ca obiect al schimbului, însă această verificare nu a avut loc în fapt, inculpații prevalându-se de funcțiile de conducere pe care le aveau și care, în opinia lor, le permiteau să se bazeze pe concluziile la care ajunseseră subordonații lor, membrii comisiilor care întocmeau aceste procese-verbale. O asemenea apărare nu a putut fi primită, chiar dacă este vorba despre un anumit domeniu, cel militar, caracterizat mai mult decât oricare altul prin ordine, disciplină și subordonare strictă. Aceasta, pentru că în speță era vorba despre acte care angajau patrimoniul armatei, iar inculpații, tocmai prin funcțiile deținute erau răspunzători de integritatea acestuia și de desfășurarea în condiții de deplină legalitate a oricăror operațiuni care priveau acest patrimoniu.

Mai mult, deși inculpații au luat cunoștință de sesizările Direcției de Audit, ei au tratat în realitate cu indiferență și superficialitate problema aprobării ministrului și, implicit, a bunurilor care puteau face obiectul schimbului, considerând că „oportunitatea” deosebită a contractului cu Tofan justifica unele abateri de la dispozițiile legale și ale regulamentelor militare.

În ce privește depășirea obiectului valoric al contractului, la data de 2 august 2002, odată cu predarea unor bunuri de către U.M. E Craiova, s-a realizat (și chiar depășit) valoarea înscrisă în contractul de schimb, de 318.592 dolari. Cu toate acestea, contractul s-a derulat în continuare până la 14 septembrie 2004, perioadă în care s-au mai încheiat încă 5 procese-verbale de transformare. La această dată valoarea totală a contractului a ajuns la 490.593 dolari, ceea ce înseamna că acesta a fost depășit cu 53%.

În apărarea lor, inculpații cărora li s-a imputat depășirea contractului B.E., M.T., O.N. și L.S. s-au prevalat de art. 2.4 din contractul de schimb, pe care l-au interpretat în sensul că termenul de derulare a contractului era de 5 ani. De asemenea, au susținut că nu au fost sesizați despre depășirea contractului, în condițiile în care nu exista o evidență intermediară, după fiecare proces-verbal de transformare, a valorii de schimb atinse la un moment dat.

În realitate, chiar dacă acest articol face parte dintre cele redactate într-un mod ambiguu, defectuos, termenul de 5 ani nu se referă la durata contractului, ci la perioada în care prețurile „negociate” pentru deșeuri și cauciucuri nu puteau fi schimbate. Singura referință pentru realizarea și, implicit, încetarea contractului era atingerea valorii contractului, respectiv a sumei de 318.592 dolari, fapt demonstrat de chiar conduita adoptată de inculpați în anul 2004 când, fiind sesizați de U.M. C prin două adrese consecutive (3 februarie 2004 și din 29 martie 2004) despre depășirea cantitativă și valorică a contractului, inculpații au întocmit și aprobat raportul din 22 aprilie 2004 în care constatau în mod expres „o depășire a cantității de deșeuri prevăzută prin contract de 6.708.566,68 kg în valoare de 171.240,12 dolari”. Prin aceasta, inculpații au fost de acord că încetarea relației contractuale cu SC T.S. SA trebuia raportată exclusiv la atingerea valorii de schimb, iar nu la vreo durată a contractului, căci prin ipoteză la 22 aprilie 2004 termenul de 5 ani (calculat de la 1 iunie 2000) nu se împlinise, altfel că dacă inculpații ar fi apreciat că termenul de 5 ani reprezintă durata contractului nu ar fi întocmit și aprobat raportul, prin care constatau încetată relația contractuală cu SC T.S. SA.

Cu privire la cea de-a doua apărare, Înalta Curte constată că pe baza proceselor-verbale de transformare se putea stabili la orice moment valoarea atinsă din contractul de schimb, nefiind nevoie decât de cunoștințe de a calcula din punct de vedere matematic, în condițiile în care fiecare asemenea act menționa explicit valoarea deșeurilor predate, aferentă operațiunilor desfășurate de la precedentul proces-verbal de transformare, fapt ce a fost demonstrat de martorul M.P., cel care a fost implicat în centralizarea și prelucrare informatică a datelor primite de la unitățile militare gestionare, pe baza cărora se întocmeau procesele-verbale de transformare. În declarația sa, martorul a arătat că exista la orice moment posibilitatea de a verifica prin intermediul calculatorului stadiul derulării contractului, inclusiv dacă valoarea acestuia fusese atinsă sau depășită. Mai mult, martorul a afirmat că au existat situații de raportări intermediare ale derulării contractului. Această din urmă afirmație a fost susținută chiar de conduita unora dintre inculpați P.M., devenit șef al Statului Major General, B.E., șef al Statului Major al Forțelor Terestre și O.N., șeful Serviciului Logistic, materializată în întocmirea raportului din 20 noiembrie 2001 adresat ministrului Apărării Naționale.

Astfel, încercând că justifice legalitatea și economicitatea contractului de schimb care au fost puse în discuție de către un ofițer de la U.M. F Plenița, într-o sesizare adresată consilierului ministrului, semnatarii raportului au arătat că „până în prezent s-au realizat venituri de 4.421.036.539 ROL achiziționându-se 2062 buc. anvelope și camere de diferite tipodimensiuni”. Or, aceasta nu reprezenta decât o valoare intermediară a contractului de schimb, ce nu putea fi stabilită decât pe baza datelor înscrise în procesele-verbale de transformare.

Tot în legătură cu depășirea valorii contractului de schimb, prima instanță a constatat că la data de 20 decembrie 2002 Direcția Audit Intern a Ministerului Apărării Naționale a întocmit raportul de audit intern la U.M. B, având între altele ca obiect verificarea modului de derulare a contractului de schimb. În conținutul acestui raport s-a arătat că valoarea contractului realizată până la acel moment era de 96,7%, respectiv 308.207 dolari; în consecință, întrucât „există certitudinea depășirii acestei valori, prin predarea în continuare de către unitățile militare a tehnicii către SC T.G. SA, se poate considera că prevederile contractului vor fi îndeplinite în totalitate, iar contractul realizat”. Prin urmare, prin acest raport se propune informarea Statului Major al Forțelor Terestre de către Direcția Audit Intern în privința „inoportunității și ilegalității derulării contractului din 1 iunie 2000 peste valoarea acestuia de 318.592 dolari”.

Deși șeful Direcției Audit și-a însușit conținutul și propunerile din raport și a dispus prin rezoluție întocmirea unui proiect de adresă la Statului Major al Forțelor Terestre, în mod inexplicabil, un asemenea document nu a mai fost întocmit, ceea ce a permis inculpaților să susțină că nu au avut cunoștință despre raportul sus-menționat.

Continuarea relației contractuale cu SC T.S. SA a fost analizată și dintr-o altă perspectivă, dată de intrarea în vigoare, la 1 aprilie 2002, a H.G. nr. 262/2002 prin care s-a aprobat Regulamentul privind organizarea procedurilor pentru valorificarea bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale.

Potrivit acestui act normativ, procedurile de valorificare a bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale se puteau realiza numai prin Compania Națională R. SA (art. 8 din H.G. nr. 262/2002).

Principala apărare a inculpaților vis-a-vis de apariția hotărârii susmenționate a constat în aceea că, fiind vorba despre un contract în derulare, încheiat mai înainte de apariția actului normativ, el nu se supunea noilor reglementări.

Dincolo de orice discuție legată de incidența principiului „tempus regit actum”, instanța de fond, în mod legal a constatat că intrarea în vigoare a H.G. nr. 262/2002 nu putea fi ignorată de inculpați, cel puțin sub două aspecte.

În primul rând, reglementând organizarea procedurilor de valorificare a bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naținale, acest act normativ trebuia să declanșeze o verificare din oficiu a tuturor procedurilor de valorificare aflate în derulare, pentru a se stabili în ce măsură acestea se vor desfășura în continuare sau vor fi sistate.

Astfel, independent de concluzia la care se ajungea, ceea ce interesează în speță este faptul că, chiar și pe această cale incidentală, inculpații puteau și trebuiau să afle în ce stadiu se afla contractul (care este valoarea atinsă până la momentul intrării în vigoare a H.G. nr. 262/2002).

În al doilea rând, prima instanță a constatat că apariția acestei hotărâri avea oricum o influență directă asupra contractului de schimb, căci prin ipoteză, pentru a putea face obiectul schimbului cu SC T.S. SA, bunurile trebuiau să fi parcurs anterior alte proceduri de valorificare (licitație publică, selecție de oferte sau negociere directă). Or, potrivit noului act normativ aceste proceduri erau în competența exclusivă a R., iar din actele dosarului nu a rezultat ca vreunul dintre bunurile predate la T. să fi făcut anterior obiectul vreunei alte proceduri de valorificare desfășurată de R., după data intrării în vigoare a H.G. nr. 262/2002.

Cu toate acestea, inculpații au ignorat apariția H.G. nr. 262/2002, acceptând derularea în continuare a contractului de schimb, până în anul 2004, când au fost sesizați de U.M. C despre depășirea acestuia.

În acest sens, s-a menționat adresa din 26 iunie 2002, întocmită și semnată de inculpatul O.N., ca șef al Serviciului logistic din cadrul Statului Major al Forțelor Terestre, prin care comunica SC T.S. SA că „șeful Statului Major al Forțelor Terestre a aprobat transmiterea către structurile implicate în valorificarea tehnicii aprobate pentru scoaterea din funcționare, a precizării cu privire la derularea întocmai a contractului care nu suportă modificări în urma apariției H.G. nr. 262/2002”, iar în finalul raportului din 22 aprilie 2004, întocmit/semnat de inculpații O.N., M.T. și L.S. și aprobat de inculpatul B.E., act prin care s-a constatat depășirea contractului, s-a menționat, ca și măsură, „continuarea derulării valorificării deșeurilor și a tuturor bunurilor materiale scoase din funcțiune sau declasate prin Compania Națională R. S.A.”, de unde rezultă că inculpații cunoșteau foarte bine actele normative în vigoare și limitele impuse de acestea.

În consecință, prin continuarea contractului de schimb și după realizarea obiectului său valoric, patrimoniul Forțelor Terestre a suferit un prejudiciu de 26.379.300.734 ROL, care a fost imputabil inculpaților B.E., O.N., M.T. și L.S., reprezentând contravaloarea a 1.711 bucăți tehnică nedezmembrată (echivalent a 8.015 tone deșeuri), 1.183 bucăți alte mijloace fixe și inventar gospodăresc, nedezmembrate (echivalent a 416 tone deșeuri) și 317 tone deșeuri dezmembrate în unitățile militare.

Astfel, din materialul probator administrat în cauză a rezultat cu certitudine că, prin încălcarea sau depășirea atribuțiile legale și funcționale în legătură cu negocierea, încheierea și derularea contractului de schimb din 1 iunie 2000 dintre Ministerul Apărării Naționale, Statul Major al Forțelor Terestre (Statului Major al Forțelor Terestre-U.M. A) și SC T.G. SA prin SC T.S. SA, s-a cauzat o pagubă în patrimoniul unității de 46.213.252.498 ROL (4.621.325,2498 RON).

Cu privire la prejudiciu, instanța de recurs constată că în mod corect a fost evaluat de către instanța de fond, prin valorificarea expertizei financiar contabilă întocmită în cauză și care a fost completată și prin suplimentul expertizei financiar contabile întocmit la instanța de recurs, astfel că nici această critică invocată de către inculpați și de către recurenta parte civilă, nu poate fi primită.

Astfel, în mod corect, s-a reținut că, Ministerul Apărării Naționale s-a constituit parte civilă cu suma de 8.392.681,94 RON, reprezentând prejudiciul creat de inculpați ca urmare a încheierii și derulării contractului de schimb, stabilit în urma cercetării administrative finalizate prin procesul-verbal din 28 iunie 2006 și înregistrat în evidența contabilă a U.M. A prin decizia (dispoziția) din 28 iunie 2006.

Suma fiind compusă din:

- 3.483.090,5094 RON reprezentând diferențe valorice la deșeurile predate ca urmare a depășirii valorice a contractului de schimb;

- 870.779, 8726 RON reprezentând diferențe cantitativ-valorice la cele 197 agregate energetice predate la SC T.S. SA;

- 87.146,7 RON reprezentând contravaloarea a 186,8 tone deșeuri predate la SC T.S. SA fără bază legală și nedecontate la schimb cu anvelope;

- 3.951.664,8542 RON reprezentând diferențe cantitativ-valorice rezultate din transformările efectuate de comisiile de transformare asupra tehnicii scoase din funcțiune și predate la SC T.S SA.

Aceste sume au fost calculate pe baza datelor/prețurilor comunicate de către Compania Națională R. SA.

Astfel, expertiza a stabilit un prejudiciu total de 4.411.812,1888 RON, compus din:

a) 363.619,7564 RON prejudiciu cauzat prin predarea la schimb a 374 mijloace tehnice nedezmembrate (1176 tone), în afara prevederilor contractului;

b) 286.897,7738 RON prejudiciu cauzat prin predarea la schimb a 490 alte mijloace fixe și inventar gospodăresc nedezmembrate (1051 tone), fără să fie aprobate și contractate;

c) 734.115,6329 RON prejudiciu cauzat prin predarea la schimb a 1.758 tone deșeuri dezmembrate în unitățile militare gestionare, fără să fie aprobate de ministrul Apărării Naționale;

d) 68.462,8118 RON prejudiciu cauzat prin predarea cantității de 186,8 tone deșeuri de la U. M. București, necuprinse în procesele-verbale de transformare, nefacturate și pentru care nu s-au primit la schimb anvelope;

e) 320.786,1405 RON prejudiciu cauzat prin primirea la schimb a cantității de 1.366 anvelope pe 5 tipodimensiuni, la prețuri negociate mai mari decât cele prevăzute și aprobate în raport;

f) 2.637.930,0734 RON prejudiciu cauzat prin continuarea derulării contractului de schimb și după depășirea valorii acestuia, în luna august 2002.

Aceste sume au fost calculate în funcție de prețurile medii de achiziție practicate pe piață pentru mijloacele fixe nedezmembrate și diferitele categorii de materiale refolosibile, de la data finalizării contractului (14 septembrie 2004, data ultimului proces-verbal de transformare).

În soluționarea pretențiilor civile, prima instanță în mod corect a reținut că potrivit art. 12 lit. E din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială, aceasta este angajată în cazul producerii unor pagube în sarcina persoanei vinovate, dacă fapta prin care paguba a fost pricinuită constituie infracțiune. Conform art. 3 lit. m) din ordinul din 22 ianuarie 1999 dat în aplicarea O.G nr. 121/1998 se consideră pagube orice diminuări ale patrimoniului Ministerului Apărării Naționale produse fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

Totodată, potrivit art. 50 din O.G. nr. 121/1998 evaluarea pagubelor se face, potrivit dispozițiilor legale, la data constatării acestora, iar potrivit art. 136 lit. h) din ordinul X3/1999, materialele rezultate din casarea bunurilor constatate lipsă se evaluează luând în calcul prețul cu care acestea se achiziționează de către agenții economici de profil, la data constatării pagubei.

Astfel, instanța de control judiciar reține că în mod corect instanța de fond a stabilit că pretențiile civile sunt întemeiate numai în parte, apreciind corect că patrimoniul armatei a fost păgubit, pe de-o parte prin predarea unor bunuri la Tofan Steel, cu nerespectarea aprobării ministrului Apărării Naționale dată în considerarea raportului și a clauzelor contractului, iar pe de altă parte prin însușirea prețurilor la anvelope cuprinse în oferta T., fără vreo negociere, în condițiile în care acestea au fost mărite cu procente situate între 22 și 117% față de cele înscrise în baza de calcul a raportului.

Înalta Curte își însușește cuantumul și modalitatea de calcul a prejudiciului din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, la care s-a adăugat însă suma de 209.513,0610 RON prejudiciu cauzat prin predarea a 175 agregate energetice deținute de U.M. București, fără să fie aprobate de ministrul Apărării Naționale și fără să fie înscrise în contractul de schimb, aceste agregate făcând obiectul proceselor-verbale de transformare, fiind predate la 21 septembrie 2000 și 11 decembrie 2000, adică până la realizarea valorii contractului de schimb.

La stabilirea valorii prejudiciului cauzat de predarea acestor bunuri, au fost avute în vedere, pe de-o parte masa lor în deșeuri (750.000 kg pentru 150 de agregate și 135.000 kg pentru 25 de agregate) și prețul mediu de achiziție la data de 14 septembrie 2004 utilizat de expertul contabil pentru calcularea celorlalte prejudicii (3624,77 ROL/kg), iar pe de altă parte din valoarea astfel rezultată s-au scăzut valoarea fiecărui agregat, luată în considerare la momentul efectuării schimbului (189,6 dolari, anexa 5 la raport de expertiză), față de cursul valutar leu/dolari, de 33.538 ROL.

Astfel, a rezultat suma de 176.475,67 RON reprezentând prejudiciu aferent celor 150 de agregate avute în vedere în procesul-verbal de transformare, respectiv suma de 33.037,38 RON reprezentând prejudiciu aferent celor 25 de agregate avute în vedere în procesul-verbal de transformare.

În ce privește restul de 22 de agregate energetice, până la totalul de 197, instanța de fond a reținut că acestea au fost cuprinse, ca și prejudiciu, în depășirea valorii contractului, în condițiile în care ele au fost avute în vedere în procesul verbal de transformare din 1 august 2003, situație în care nu s-a mai impus tratarea lor, ca prejudiciu distinct (altfel s-ar ajunge la suportarea de două ori de către inculpați a contravalorii acestor 22 de agregate).

Instanța de control judiciar, în cursul judecării recursurilor, în condițiile art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen. a încuviințat administrarea unor probe, precum ascultarea expertului oficial desemnat, G.D. și efectuarea unui supliment de expertiză financiar contabilă ale căror obiective au fost în mod concret stabilite, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la data de 5 martie 2012.

Din coroborarea acestor mijloace de probă cu cele de același fel administrate în cursul procesului penal, instanța de recurs constată că nu există diferențe semnificative sub aspectul concluziilor formulate de expertul oficial, fiind aduse lămuriri numai asupra unora din obiectivele expertizei inițiale, însă diferența modică cu privire la stabilirea prejudiciului nu este de natură a schimba într-o manieră esențială valoarea acestuia, așa încât va fi avut în vedere cuantumul prejudiciului inițial stabilit.

Utilitatea și concludența mijloacelor de probă administrate de către instanța de recurs cu privire la modalitatea concretă de producere a prejudiciului a fost evidentă, în lămurirea efectivă a contribuției inculpaților în producerea rezultatului socialmente periculos.

În raport cu cele menționate, instanța de control judiciar va înlătura apărările inculpaților sub aspectul stabilirii greșite a prejudiciului, întrucât mijloacele de probă administrate, în calea de atac exercitată, cu respectarea completă a dreptului de apărare, au fost de natură să lămurească conceptele ce au fost utilizate în evaluarea clauzelor contractuale, respectiv a ofertelor, a prețurilor efective, a reglementărilor ce au stat la fundamentarea acestora, fiind însușite concluziile expertului desemnat și în consecință înlăturate opiniile exprimate de experții parte.

În mod corect s-a dispus ca inculpații să fie obligați în solidar la plata despăgubirilor civile, însă corespunzător contribuției fiecăruia la producerea acestuia, prin raportare la derularea contractului, astfel că nici această critică a inculpaților nu a putut fi primită.

Astfel, inculpații P.M., M.T., C.E. și L.S. au fost obligați în solidar la plata sumei de 1.773.882,11 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin predarea unor bunuri până la momentul realizării contractului și prin negocierea unor prețuri la anvelope mai mari decât cele înscrise în baza de calcul a raportului [a se vedea lit. a)-e) menționate anterior].

De asemenea, inculpații P.M., M.T. și C.E., ca și semnatari ai procesului-verbal, au fost obligați în solidar și la plata sumei de 176.475,67 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin predarea celor 150 de agregate energetice.

Pentru prejudiciul cauzat prin depășirea contractului de schimb, inculpații O.N., B.E., M.T. și L.S., au fost obligați în solidar la plata sumei de 2.637.930,07 RON [a se vedea lit. f) menționată anterior];

De asemenea, inculpații B.E., C.E., M.T. și L.S., ca și semnatari ai procesului-verbal de transformare nr. 2 au fost obligați în solidar și la plata sumei de 33.037,38 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin predarea celor 25 de agregate energetice.

În privința măsurilor asigurătorii, prima instanță în mod corect a dispus menținerea sau instituirea unor asemenea măsuri asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților, având în vedere faptul că s-a stabilit răspunderea civilă delictuală a acestora.

Așa fiind, instanța de recurs constată că fapta este prevăzută de legea penală, vinovăția inculpaților a fost pe deplin dovedită, astfel că vor fi respinse apărările inculpaților prin care au solicitat achitarea, fie în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen, fie în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Așadar, din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat în cauză, rezultă că instanța de fond în mod judicios și temeinic motivat și-a argument soluția de condamnare, stabilind vinovăția inculpaților P.M., B.E., O.N., M.T., C.E. și L.S. în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, în raport cu situația de fapt corespunzător reținută și din evaluarea tuturor mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal la care a făcut referiri concrete, prin indicarea lor, argumente ce au fost însușite și de către instanța de recurs în mod detaliat la care s-au adăugat și cele evidențiate în prezentele considerente, ceea ce asigură exigența impusă de jurisprudența C.E.D.O. cu privire la motivarea unei hotărâri, realizându-se garanția principiului procesului echitabil în cauza dedusă judecății.

Astfel, Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele pentru care aceștia au fost trimiși în judecată și condamnați au fost corect încadrate juridic, atât sub aspectul conținutului constitutiv al infracțiunii reținute, cât și caracterului continuat și perioada stabilită, astfel că nici sub acest aspect critica inculpaților nu poate fi primită.

Din probele administrate în cauză a rezultat contribuția acestora la săvârșirea infracțiunilor, aceștia având reprezentarea faptelor pe care le-au comis, și chiar dacă nu au urmărit, aceștia au acceptat producerea rezultatelor acestora.

Așadar vinovăția inculpaților se susține prin coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză care au fost menționate în concret, în considerentele prezentei decizii.

Instanța de recurs nu poate avea în vedere nici criticile referitoare la compunerea completului de judecată pe parcursul procesului în primă instanță nici la citarea inculpatului L.S. la nepronunțarea asupra faptelor imputate sau a cererilor formulate întrucât așa cum rezultă din analiza cauzei au fost respectate dispozițiile legale art. 292 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la compunerea completului de judecată, chiar dacă membrii acestuia nu au fost aceiași ca urmare a unor motive obiective a imposibilității lor de a mai face parte din acesta (respectiv eliberarea din funcție prin pensionare, promovare într-o funcție de conducere a instanței), schimbările având loc înainte de începerea dezbaterilor; citarea inculpatului L.S. a fost făcută prin comandantul unității militare conform art. 177 alin. (7) C. proc. pen. (citativul încheierii din 14 aprilie 2010, dovada de îndeplinire a citării pentru termenul din 25 mai 2010; citativul încheierii din 25 mai 2010, dovada de îndeplinire a cotării pentru termenul din 22 iunie; citativul încheierii din 28 septembrie 2010, inculpatul fiind prezent la data de 20 octombrie 2010 dată la care a și fost ascultat de prima instanță, asigurându-se garanția respectării complete a dreptului la apărare, ca urmare a prezenței sale și a apărătorului; prima instanță s-a pronunțat asupra faptei imputate inculpatului în mod argumentat cu referire la mijloacele de probă administrate, iar cu privire la ordinul ministrului Apărării Naționale, opiniile experților parte, au fost evidențiate argumentate în considerentele prezentei decizii, așa încât niciuna din apărările formulate nu se susține.

Critica referitoare la individualizarea pedepselor aplicate inculpaților de către prima instanță nu poate fi reținută, întrucât a fost făcută o corectă aplicare, în contextul cauzei, a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., în situația fiecărui inculpat ținându-se cont, atât de gradul de pericol social în concret al faptelor săvârșite de inculpați, de modalitatea de comitere, de contribuția fiecăruia, dar și de circumstanțele personale ale acestora.

Faptele inculpaților privite prin prisma rezultatului socialmente periculos produs, a perioadei de timp scurse de la ultimul act de executare, a funcțiilor înalte deținute de inculpați în cadrul armatei române, prezintă un grad ridicat de pericol social. Totodată, s-a avut în vedere că din modalitatea de acțiune, inculpații nu au urmărit prejudicierea patrimoniului Forțelor Terestre ale armatei, ci doar au prevăzut și acceptat posibilitatea producerii rezultatului socialmente periculos, în contextul în care au fost preocupați de oportunitatea pe care o reprezenta contractul de schimb pentru înzestrarea tehnicii militare cu anvelope.

Sub aspectul profilului moral și de personalitate al inculpaților, în mod corect instanța de fond a reținut nu doar faptul că aceștia se află la primul conflict cu legea penală (lipsa antecedentelor penale fiind de altfel o condiție subînțeleasă pentru a ocupa funcții de natura celor deținute de inculpați), ci și vârsta acestora și cariera militară marcată de momente semnificative pentru formarea și consolidarea armatei în standardele NATO, pe care fiecare dintre ei a avut-o până la momentul comiterii faptelor pentru care au fost cercetați (inculpatul P.M. și inculpatul B.E., ambii generali îndeplinind funcția de comandant al Statului Major al Forțelor Terestre, inculpatul O.N. general brigadă, inculpatul M.T. colonel, a îndeplinit funcția de șef Serviciu Financiar Contabil la Statul Major al Forțelor Terestre, inculpatul C.E. șef serviciu Logistic din Statul Major al Forțelor Terestre, inculpatul L.S. locotenent colonel consilier juridic în cadrul Biroul Juridic și de Drept Umanitar al Statului Major al Forțelor Terestre, toți inculpații au studii superioare, căsătoriți, având copii majori).

Față de datele personale arătate, prima instanță, în mod corect a reținut în favoarea inculpaților ca și circumstanță atenuantă judiciară, buna conduită anterioară săvârșirii infracțiunilor, cu consecința stabilirii unor pedepse sub minimul special.

Instanța de recurs consideră că prin modalitatea de executare a pedepselor închisorii aplicate de prima instanță și anume suspendarea sub supraveghere a acestora, pedepsele își pot atinge scopurile, întrucât ansamblul circumstanțelor reale referitoare la faptă, durata scursă de la momentul ultimului act de executare și până în prezent, de circa 8 ani de zile, circumstanțele personale pozitive ale inculpaților sunt în măsură să conducă la aprecierea că prin condamnarea pronunțată se realizează și funcția coercitivă, dar și cea educativă, menită să asigure conștientizarea consecințelor faptelor săvârșite, mai ales în condițiile statutului militarului de carieră, ce presupune onoare, demnitate, devotament, știrbite prin faptele comise, percepția opiniei publice asupra unor persoane cu înalte demnități în ierarhia militară a căror vinovăție a fost dovedită, existând însă un potențial ridicat de reintegrare socială, pe durata termenului de încercare stabilit la limita maximă, de 9 ani, potrivit art. 86² C. pen.

Astfel, pedepsele aplicate în cauză reflectă o justă și completă valorificare a tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

În consecință, instanța de control judiciar apreciază că prin pedepsele aplicate fiecărui inculpat, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare neprivativă de libertate se asigură realizarea funcțiilor de exemplaritate și educativă, pedepsele fiind proporționale cu gravitatea faptelor și circumstanțele personale ale inculpaților.

Față de aceste considerente, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) Cod procedură pen., se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Public–Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, partea civilă Ministerul Apărării Naționale și intimații inculpați P.M., B.E., O.N., M.T., C.E. și L.S. împotriva sentinței penale nr. 1657 din 7 decembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 11270.1/1/2007.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții intimați inculpați P.M., B.E., O.N., M.T. și L.S. și recurenta parte civilă la plata sumei de câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției iar recurentul intimat inculpat C.E. la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Public–Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, partea civilă Ministerul Apărării Naționale și intimații inculpați P.M., B.E., O.N., M.T., C.E. și L.S. împotriva sentinței penale nr. 1657 din 7 decembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 11270.1/1/2007.

Obligă recurenții intimați inculpați P.M., B.E., O.N., M.T. și L.S. și recurenta parte civilă la plata sumei de câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul intimat inculpat C.E. la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 iunie 2012.