Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 957/2013

Ședința publică de la 19 februarie 2013

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1762 din 19 aprilie 2012 Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Botoșani și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată reclamantul H.M.P., în contradictoriu cu pârâtul P.B., în favoarea Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că s-a contestat rezultatul evaluării activității desfășurată de reclamant în perioada 01 decembrie 2009 – 01 decembrie 2010 în cadrul P.B., care a fost realizată inițial prin Fișa de evaluare a performanțelor personale individuale încheiată la data de 06 septembrie 2011 de către șeful secție deținere interioară II, care a fost contestată de reclamant la comisia desemnată la nivelul A.N.P.. Această comisie a soluționat contestația prin hotărârea adoptată conform Procesului-verbal nr. 72702 din 31 octombrie 2011, aprobată de Directorul general al A.N.P..

Așa fiind, fișa de evaluare nu poate fi analizată de instanța de contencios administrativ conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, în cauză fiind incidente disp. art. 18 alin. (2) din Legea 554/2004, fiind vorba despre un act premergător actului final reprezentat de hotărârea de soluționarea a contestației, putând fi analizat în principal, potrivit dispozițiilor legale menționate, doar modul de soluționare a contestației, iar cu ocazia acestei analize putând fi verificată și fișa de evaluare.

Acest aspect este evident în cazul reclamantului, întrucât, deși prin acțiune el a cerut anularea Fișei de evaluare a performanțelor personale individuale încheiată în luna septembrie 2011, la data sesizării instanței aceasta nu mai exista în forma emisă în luna septembrie, ea fiind deja modificată în urma soluționării contestației formulate de reclamant, când s-a modificat calificativul inițial obținut de reclamant, „Nesatisfăcător”, cu calificativul „Satisfăcător”.

Ca urmare, întrucât în speță s-a contestat rezultatul evaluării activității desfășurată de reclamant în perioada 01 decembrie 2009 – 01 decembrie 2010, iar instanța poate fi învestită doar cu analizarea hotărârii date în contestație de către comisie, ce a fost aprobată de directorul A.N.P. care a ordonat soluționarea contestației, pornind de la rangul A.N.P., de instituție centrală, s-a constatat că, în cauză, curtea de apel este competentă să soluționeze litigiu, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut că în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere actele a căror anulare formează obiectul litigiului, actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturile juridice, care este supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ, este fișa de evaluare a performanțelor personale individuale a funcționarului public întocmită de P.B., care este o autoritate publică la nivel local.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Botoșani, secția contencios administrativ și fiscal pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prin acțiunea formulată, reclamantul H.M.P. a solicitat anularea actului administrativ reprezentat de fișa de evaluare a performanțelor personale individuale încheiată la data de 07 septembrie 2011, prin care a primit calificativul „Satisfăcător” și a procesului verbal de soluționare a contestației al A.N.P. București.

În raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere actele a căror anulare formează obiectul litigiului, Înalta Curte constată că actul administrativ contestat în cauză este fișa de evaluare a performanțelor personale individuale a funcționarului public întocmită de P.B..

Deci, actul administrativ atacat este emis de o autoritate publică la nivel local.

Chiar dacă prin procesul verbal nr. 72702 din 31 octombrie 2011 s-a respins contestația formulată, actul administrativ care produce efecte este fișa de evaluare emisă de P.B., care este o autoritate publică la nivel local.

Conform disp. art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală se soluționează în fond de tribunal.

Actele premergătoare sau operațiunile administrative care au stat la baza emiterii sau adoptării unui act administrativ pot fi supuse controlului de legalitate numai împreună cu actul administrativ pe care l-au precedat, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Calitatea de autoritate locală sau centrală a emitentului unui act sau al unei operațiuni premergătoare nu produce efecte asupra competenței materiale de judecare a cauzei, care se determină în raport cu poziția autorității emitente a actului propriu – zis.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Având în vedere obiectul litigiului, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță este Tribunalul.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că soluționarea în fond a cauzei privind pe H.M.P., A.N.P. și P.B. este de competența Tribunalului Botoșani, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe H.M.P., A.N.P. și P.B. în favoarea Tribunalului Botoșani, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 februarie 2013.