Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea formulată inițial, reclamantul H.I. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală Anticorupție, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acesteia la plata ajutorului bănesc cuvenit în temeiul art. 27 alin. (1) lit. e) și alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu completările și modificările ulterioare, cât și dobânda legală aferentă sumei datorate, cu aplicarea indicelui de inflație asupra sumei totale datorate cu titlu de ajutor bănesc, de la data nașterii obligației de plată și până la data plății efective. Cu cheltuieli de judecată.
Prin precizarea de acțiune, reclamantul H.I. a chemat în judecată și pe pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună următoarele:
- obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de ordonator principal de credite, să facă demersurile necesare pentru alocarea sumelor necesare pârâților Direcția Generală Anticorupție și Ministerul Administrației și Internelor, în calitate de ordonatori secundari de credite;
- obligarea pârâtului Ministerul Administrației și Internelor să cuprindă în bugetul propriu și să aloce Direcției Generale Anticorupție aceste sume;
- obligarea pârâtei Direcția Generală Anticorupție să solicite Ministerului Administrației și Internelor și să îi plătească:
- suma de 46.146 RON reprezentând ajutorul bănesc cuvenit în temeiul O.G. nr. 38/2003;
- dobânda legală aferentă sumei de 109.872 RON la data de 10 iulie 2009 până la data de 23 februarie 2010;
- dobânda legală aferentă sumei de 61.528 RON de la data de 23 februarie 2010 și până la data de 23 aprilie 2010;
- dobânda aferentă sumei de 46.146 RON de la data de 23 aprilie 2010 până la data plății integrale;
- reactualizarea sumelor rezultate prin calcularea dobânzii legale, potrivit indicelui mediu de devalorizare.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost pensionat prin decizia de pensionare anticipată parțială din data de 10 iulie 2009 emisă de Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, din funcția de șef serviciu în cadrul Serviciului Teritorial Anticorupție Oradea, având la pensionare gradul profesional de comisar șef de poliție.
Potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (1) lit. e) și alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu completările și modificările ulterioare, la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, are dreptul pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă, la plata unui ajutor stabilit în raport cu salariul de bază net avut în luna schimbării poziției de activitate.
Susține reclamantul că, deși prin cererea de pensionare a solicitat acordarea acestor ajutoare stabilite ope legis - acestea nu i-au fost plătite, astfel că, prin adresa din 26 octombrie 2009 a solicitat pârâtei să procedeze de îndată la plata sumelor datorate potrivit legii, însă, prin adresa din 09 noiembrie 2009, i s-a adus la cunoștință că începând cu „luna aprilie 2009 Direcției Generale Anticorupție nu i-au mai fost repartizate credite bugetare pentru plata ajutoarelor în discuție”.
Reclamantul contestă refuzul pârâtei de a-i plăti sumele datorate, susținând că obligația legală de plată a sumelor respective nu poate fi înlăturată de lipsa fondurilor în bugetul instituției ori de modalitatea contabilă de rezolvare a acestora, întrucât asemenea aspecte țin de raporturile juridice existente între ordonatorii de credite.
2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 240/CA/2010-P.I. din 13 septembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:
- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor;
- a admis, în parte, acțiunea precizată, formulată de reclamantul H.I.;
- a obligat pe pârâta Direcția Generală Anticorupție să solicite Ministerului Administrației și Internelor să se plătească reclamantului suma de 46.146 lei reprezentând ajutorul bănesc cuvenit în temeiul O.G. nr. 38/2003, reactualizată potrivit indicelui mediu de devalorizare;
- a obligat pe pârâtul Ministerul Administrației și Internelor să cuprindă în bugetul propriu și să aloce Direcției Generale Anticorupție suma menționată mai sus;
- a respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere;
- a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice;
- a obligat pe pârâții Direcția Generală Anticorupție și Ministerul Administrației și Internelor, în solidar, la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, în favoarea reclamantului.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut următoarele:
Reclamantul a fost pensionat prin decizia de pensionare anticipată parțială din 10 iulie 2009 emisă de Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, din funcția de șef serviciu în cadrul Serviciului Teritorial Anticorupție Oradea, având la pensionare gradul profesional de comisar șef de poliție.
În ceea ce îl privește pe reclamant, Curtea de apel a reținut că, potrivit art. 27 alin. (1) lit. e) și alin. (2) din O.G. nr. 38/2003, reclamantul are dreptul la încetarea raportului de serviciu cu drept de pensie de un ajutor bănesc egal cu 12 salarii, în raport cu vechimea cuprinsă între 20-25 de ani, precum și de un ajutor bănesc egal cu două salarii de bază nete pentru fiecare an întreg rămas până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de reglementările în vigoare.
A reținut instanța că dispozițiile respective se raportează la prevederile Legii nr. 179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor, cât și la dispozițiile Legii 360/2002 privind statutul polițiștilor.
Totodată, a reținut instanța că, prin ordinul de plată din data de 23 februarie 2010, pârâta Direcția Generală Anticorupție a depus în contul reclamantului, cu titlu de „ajutor de trecere în rezervă” suma de 48.344 RON ce reprezintă aproximativ 44% din totalul sumei solicitate de reclamant, iar, la data de 23 aprilie 2010, s-a mai virat în contul reclamantului suma de 15.382 RON, rămânând un rest de plată de 46.146 RON.
A reținut instanța că aceste plăți parțiale efectuate reprezintă o recunoaștere a obligației pârâtei de a plăti ajutorul datorat reclamantului la trecerea în rezervă prin pensionare și că pârâta Direcția Generală Anticorupție nu contestă suma reprezentând ajutor bănesc solicitată de reclamant sub aspectul cuantumului și nici sub aspectul obligației sale de plată, ceea ce se contestă fiind doar pretenția reclamantului de acordare a dobânzii de referință a Băncii Naționale a României.
În ceea ce privește capetele de cerere privind acordarea dobânzii legale conform O.G. nr. 9/2000, instanța a reținut că nu există temei legal pentru obligarea pârâtei Direcția Generală Anticorupție la achitarea dobânzii legale la sumele de bani solicitate prin acțiune, în condițiile în care instituția pârâtă nu a stabilit printr-o convenție încheiată cu reclamantul cum cere textul art. 1 coroborat cu art. 8 din ordonanța respectivă.
Totodată, a apreciat instanța că actualizarea sumelor de bani cu rata inflației este suficientă pentru ca reclamantul să nu sufere vreun prejudiciu prin devalorizarea monedei naționale.
În ceea ce privește acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, instanța a reținut că solicitarea este neîntemeiată, întrucât, potrivit art. 28 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, H.G. nr. 208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor și Agenției Naționale de Administrare Fiscală și H.G. nr. 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, ministerul are activități ce privesc elaborarea bugetului de stat, iar nu alocarea sumelor respective anterior adoptării Legii bugetului de stat.
3. Cererile de recurs
Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Oradea au declarat recurs atât reclamantul H.I., cât și pârâții Direcția Generală Anticorupție și Ministerul Administrației și Internelor.
Prin cererea de recurs, reclamantul H.I. critică hotărârea pronunțată de Curtea de apel în ceea ce privește soluția de respingere a capătului de cerere referitor la acordarea dobânzilor, calculate potrivit capetelor de cerere din precizarea de acțiune, susținând că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 1084 și art. 1088 C. civ., iar nu cele ale O.G. nr. 9/2000, precum și în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii față de Ministerul Finanțelor Publice, invocând atribuțiile ce revin acestui minister conform art. 14 din Legea nr. 500/2002.
Prin cererea de recurs, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor critică hotărârea pronunțată de Curtea de apel în ceea ce privește: 1. soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a ministerului, susținând, în esență, că ordonatorul principal de credite are doar obligația de a repartiza creditele bugetare alocate în buget cu o asemenea destinație; 2. soluția de admitere în parte acțiunii formulate și precizate de reclamant, susținând că fondurile alocate instituției cu această au fost insuficiente, iar art. 57 din O.G. nr. 38/2003 prevede că drepturile bănești se acordă în limita fondurilor aprobate; 3. obligarea la plata cheltuielilor de judecată, susținând că pretențiile materiale solicitate cu acest titlu sunt nejustificat de mari raportat la volumul de muncă depus de avocat și complexitatea cauzei.
Prin cererea de recurs, pârâta Direcția Generală Anticorupție critică hotărârea pronunțată de Curtea de apel în ceea ce privește soluția de admitere în parte acțiunii formulate și precizate de reclamant, susținând că fondurile alocate instituției cu această au fost insuficiente, iar art. 57 din O.G. nr. 38/2003 prevede că drepturile bănești se acordă în limita fondurilor aprobate, instituția dovedind bună-credință prin plata unei părți din suma cuvenită reclamantului, precum și în ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată, solicitând cenzurarea cuantumului sumei respective în temeiul art. 274 alin. (2) C. proc. civ.
4. Hotărârea instanței de recurs
La termenul de judecată din 22 februarie 2011, Înalta Curte, ca instanță de recurs, a invocat din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a instanței de fond și, în temeiul art. 137 C. proc. civ., a rămas în pronunțare cu privire la această excepție, care face de prisos analiza în fond a criticilor din recurs.
Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale a instanței de fond pentru considerentele arătate în continuare.
Prin acțiunea formulată și precizată, reclamantul a solicitat în principal obligarea pârâtei Direcția Generală Anticorupție la plata ajutorului bănesc cuvenit în temeiul art. 27 alin. (1) lit. e) și alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Conform dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor (forma în vigoare la data emiterii deciziei din 10 iulie 2009, precum și la data emiterii de către Direcția Generală Anticorupție a adresei din 09 noiembrie 2009):
„Art. 27. - (1) La încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, polițiștii beneficiază pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public și personal contractual în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale, precum și în structurile militare ale Ministerului Justiției, de un ajutor stabilit în raport cu salariul de bază net avut în luna schimbării poziției de activitate, astfel:
Vechime:
a) până la 5 ani - un ajutor egal cu 3 salarii;
b) între 5-10 ani - un ajutor egal cu 6 salarii;
c) între 10-15 ani - un ajutor egal cu 8 salarii;
d) între 15-20 de ani - un ajutor egal cu 10 salarii;
e) între 20-25 de ani - un ajutor egal cu 12 salarii;
f) între 25-30 de ani - un ajutor egal cu 15 salarii;
g) peste 30 de ani - un ajutor egal cu 20 de salarii.
(2) Polițiștii, la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie de serviciu și care încheie activitatea înainte de împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de reglementările în vigoare, mai beneficiază pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de un ajutor egal cu două salarii de bază nete.
(3) Baza de calcul a salariului de bază net o constituie salariul de bază brut din ultima lună de activitate, din care se scade suma corespunzătoare impozitului pe salariu, calculat conform prevederilor în vigoare.
(4) Ajutoarele prevăzute la alin. (1) și (2) urmează același regim fiscal ca cel al ajutoarelor acordate la trecerea în rezervă a cadrelor militare.
(5) În caz de deces al beneficiarului înainte de data plății ajutorului, acesta se acordă soției sau soțului supraviețuitor ori copiilor, iar în lipsa acestora, părinților.”
În prezenta cauză, reclamantul solicită obligarea la plata unui ajutor acordat la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, ajutor care, potrivit dispozițiilor citate, urmează regimul juridic al ajutoarelor acordate la trecerea în rezervă a cadrelor militare, regim juridic reglementat, conform principiului tempus regit actum, de dispozițiile Legii nr. 179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor (abrogată la data pronunțării prezentei decizii de art. 196 lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice).
Fiind vorba de plata unor drepturi bănești care urmează regimul juridic stabilit de Legea nr. 179/2004, sunt aplicabile prin analogie dispozițiile art. 54 alin. (1) din această lege, conform cărora instanța competentă se determină potrivit dispozițiilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, (în vigoare la data emiterii de către pârâta Direcția Generală Anticorupție a refuzului de plată al sumei reprezentând ajutorul bănesc solicitat de reclamant).
Astfel, conform dispozițiilor art. 155 lit. e) din Legea nr. 19/2000, „tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind: (…) refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale”.
De altfel, dispozițiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 179/2004 și ale art. 155 lit. e) din Legea nr. 19/2000 au fost preluate în materialitatea lor în cuprinsul art. 153 lit. d) și e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (în vigoare de la data de 01 ianuarie 2011), conform cărora „tribunalele soluționează în primă instanță hotărârile Comisiei Centrale de Contestații și ale comisiilor de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații privind deciziile de pensie” și „refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale”.
În consecință, Înalta Curte constată că instanța de fond - Curtea de Apel Oradea, ca instanță de contencios administrativ, a pronunțat hotărârea ce formează obiectul recursului cu încălcarea competenței materiale ce revenea tribunalului, ca instanță de litigii de muncă, conform dispozițiilor speciale în materia pensiilor și altor drepturi de asigurări sociale, recursul fiind fondat sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Față de cele arătate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 137, art. 306 alin. (2), art. 304 pct. 3, art. 312 alin. (1), (2), (3) și (6) și art. 725 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. și cu referire la art. 153 lit. d) și e) din Legea nr. 263/2010, Înalta Curte va admite recursurile declarate în cauză, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Satu Mare, secția litigii de muncă, ca instanță de la domiciliul reclamantului, conform art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de H.I., Direcția Generală Anticorupție și Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 240/CA/2010-P.I. din 13 septembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Satu Mare, secția litigii de muncă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2011.