Asupra cererii de contestație în anulare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 20 martie 2013, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, contestația în anulare formulată de contestatoarea A.împotriva Încheierii penale nr. 49 din 25 februarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 981/1/2013.
În cererea scrisă a contestației de la filele 1-6 din dosar, contestatoarea nu a invocat niciunul dintre temeiurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen. În conținutul cererii scrise, a precizat că reiterează toate excepțiile de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești, în perioada 2007-2013, fără a le indica expres.
Prin Încheierea nr. 49 din 25 februarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 981/1/2013 a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta A.împotriva Încheierii nr. 16 din 28 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 8064/1/2012.
Prin aceeași hotărâre, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 241 din Legea nr. 304/2004.
Împotriva acestei încheieri petenta a formulat contestație în anulare.
Înalta Curte, completul de 5 judecători, deliberând asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, formulată în termeni generali, apreciază că se impune cu precădere să analizeze admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.
În mod constant Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 sunt norme de procedură pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice, în vederea selectării doar a acelor excepții care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională. Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepției de neconstituționalitate de către instanța judecătorească, ci doar pronunțarea, în situații date, asupra oportunității sesizării Curții Constituționale. Instanța de judecată are rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți, având obligația de a le respinge ca inadmisibile pe cele care nu îndeplinesc cerințele legii, cum este cazul de față. Contestatoarea trebuie să justifice un interes, care în cauză nu există, interesul acesteia nefiind actual în condițiile respingerii ca inadmisibile a căii de atac promovate.
Soluția se înscrie astfel într-o logică firească, pentru că, altfel sesizarea Curții Constituționale ar fi de prisos întrucât, aceasta ar constata, la rândul său, neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate și ar respinge excepția ca inadmisibilă, fără a mai proceda la verificarea temeiniciei acesteia.
Examinând cererea de contestație în anulare în ceea ce privește admisibilitatea acesteia, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că este inadmisibilă și va fi respinsă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 391 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători, a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestație, fără a dispune citarea părților, în ședința publică din 13 mai 2013.
Contestația în anulare formulată este inadmisibilă.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., care să impună admiterea în principiu a contestației formulate.
În cuprinsul cererii sale scrise, aflată la filele 1-6 din dosar, contestatoarea nu a invocat expres motivul pe care se sprijină contestația, iar susținerile din conținutul acesteia nu pot fi calificate și încadrate în niciuna dintre dispozițiile art. 386 C. proc. pen. De asemenea, în sprijinul contestației nu au fost invocate sau depuse dovezi, astfel cum prevede textul de lege.
Totodată, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că hotărârea atacată, deși este definitivă, așa cum prevede textul art. 386 C. proc. pen., nu este dintre cele împotriva cărora se poate exercita această cale de atac extraordinară.
Potrivit art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazurile prevăzute expres de legiuitor la literele a-e din același text.
Din economia textului de lege sus-menționat, rezultă că această cale de atac trebuie să aibă ca obiect o hotărâre prin care s-a soluționat fondul cauzei, iar nu o hotărâre pronunțată în cadrul procedurii de soluționare a unei plângeri, conform dispozițiilor art. 2781 C. proc. pen.
Așa fiind, contestația în anulare este inadmisibilă, întrucât hotărârea atacată nu este dintre acelea care pot fi supuse acestei căi extraordinare de atac și nu sunt îndeplinite condițiile expres prevăzute de lege pentru admisibilitatea sa.
Pentru aceste considerente, urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A.împotriva Încheierii penale nr. 49 din 25 februarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 981/1/2013.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, cererea de sesizare a Curții Constituționale constatând ca inadmisibile excepțiile de neconstituționalitate invocate de contestatoare.
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A.împotriva Încheierii penale nr. 49 din Camera de Consiliu de la 25 februarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 981/1/2013.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 mai 2013.