Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru judecători la data de 1 iunie 2012, Comisia de disciplină pentru judecători a solicitat secției ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtului P.L.M., judecător în cadrul Judecătoriei Oravița, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constând în încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții privind judecătorii și procurorii și, respectiv, în pretinderea rezolvării intereselor altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii.
Totodată, Comisia pentru disciplină, constatând în urma analizării actelor și lucrărilor dosarului existența indiciilor privind săvârșirea de către pârâtul judecător P.L.M. și a abaterii disciplinare reglementate de dispozițiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la faptele evidențiate în cuprinsul notei din 2011, cu referire la conținutul ordonanței din data de 21 noiembrie 2011 de neîncepere a urmăririi penale și de declinare a competenței emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Timișoara, a dispus sesizarea din oficiu și efectuarea cercetării disciplinare față de pârâtul judecător, dar ulterior s-a constatat că nu au existat fapte ale pârâtului judecător P.L.M. care să conducă la nerespectarea de către acesta a normelor de procedură, cu rea-credință sau din gravă neglijență.
Consiliul Superior al Magistraturii, prin hotărârea nr. 14/J din 14 noiembrie 2012, a admis acțiunea disciplinară și, în baza art. 100 lit. e) [lit. d) în reglementarea anterioară] din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a aplicat judecătorului P.L.M., judecător în cadrul Judecătoriei Oravița, sancțiunea disciplinară constând în „excludere din magistratură”, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și b) din același act normativ.
Pentru a hotărî astfel, instanța de disciplină a reținut, pe baza probelor administrate atât în cursul cercetării disciplinare, cât și de către secția pentru judecători în mod nemijlocit, următoarea situație de fapt.
La data de 11 octombrie 2011, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu, ca urmare a art. de presă intitulat „Exclusiv, judecătorul P.L.M., anchetat de D.N.A., pentru infracțiuni grave. Află cine-s polițiștii verificați în același dosar” lucrare înregistrată în 2011.
La data de 26 octombrie 2011 a fost înregistrată la Inspecția Judiciară sesizarea Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. cu privire la conduita necorespunzătoare a pârâtului judecător P.L.M., președinte al Judecătoriei Bozovici, județul Caraș-Severin, care s-a implicat în consilierea unei persoane pentru deschiderea unui proces la Judecătoria Bozovici, s-a ocupat personal de înregistrarea contestației la instanță în afara programului de lucru și de eliberarea certificatului de grefă, iar, ulterior, a dat consultații verbale legate de obiectul litigiului.
Prin rechizitoriul nr. 5/P/2011 din 4 octombrie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Timișoara a fost trimisă în judecată inculpata N.M.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen.
Prin același rechizitoriu, s-a dispus și neînceperea urmăririi penale față de P.L.M., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât fapta acestuia nu este prevăzută de legea penală.
Prin ordonanța emisă în dosarul nr. 114/P/2011, D.N.A., Serviciul Teritorial Timișoara a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.L.M., magistrat, fost președinte al Judecătoriei Bozovici, județul Caraș-Severin, pentru săvârșirea de către acesta a infracțiunilor de luare de mită în formă continuată, prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzut de art. 248 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, republicată, cu modificările și completările ulterioare și trafic de influență, prevăzut de art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât faptelor le lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura obiectivă, astfel că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare.
De asemenea, prin aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Timișoara, sub aspectul săvârșirii de către făptuitorul P.L.M. a infracțiunii de acces fără drept la un sistem informatic, prevăzut de art. 42 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constând în introducerea neautorizată a unor date în sistemul informatic ECRIS al Judecătoriei Bozovici în data de 8 iunie 2011, competența de efectuare a urmăririi penale sub acest aspect revenind în exclusivitate acestei structuri specializate a Ministerului Public.
Prin rezoluția din 3 mai 2012, emisă în Dosarul nr. 185/D/P/2011 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Timișoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de A.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de acces fără drept la un sistem informatic prevăzut de art. 42 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii și, de asemenea, neînceperea urmăririi penale față de P.L.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de acces fără drept la un sistem informatic prevăzut de art. 42 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât nu a fost săvârșită de acesta.
Prin nota din 2012, s-a reținut că faptele pârâtului judecător P.L.M., care s-a implicat în consilierea unei persoane pentru deschiderea unui proces la Judecătoria Bozovici, s-a ocupat personal de redactarea cererii de chemare în judecată, după care a soluționat această cerere, constituie indicii de săvârșire a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și b), teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată (în forma în vigoare la data săvârșirii faptei).
S-a apreciat că încălcarea de către pârâtul judecător P.L.M. a prevederilor legale prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. a) raportat la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rezultă din transcrierile interceptărilor telefonice sau ambientale efectuate în Dosarul nr. 5/P/2011 al D.N.A., Serviciul Teritorial Timișoara.
Astfel, pârâtul judecător a oferit explicații investigatorului sub acoperire cu privire la etapele procedurale ce trebuie urmate, atât pentru restituirea temporară a permisului de conducere, cât și pentru înregistrarea contestației pe rolul Judecătoriei Bozovici, respectiv, pentru eliberarea certificatului de grefă care atestă existența dosarului civil pe rolul Judecătoriei Bozovici și în baza căruia Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Caraș-Severin urma să restituie temporar permisul de conducere, până la pronunțarea hotărârii irevocabile. În acest sens, a punctat principalele momente ce urmau a fi parcurse de către investigatorul sub acoperire.
De asemenea, s-a constatat că pârâtul judecător P.L.M. a stăruit în a convinge investigatorul sub acoperire să se deplaseze la sediul judecătoriei, implicându-se personal în înregistrarea plângerii contravenționale pe rolul instanței.
Pârâtul judecător P.L.M. a oferit garanții privind admiterea plângerii contravenționale formulate de investigatorul sub acoperire, promițând fie că va pronunța el o hotărâre favorabilă, fie că va interveni pe lângă colega sa, doamna judecător P.R., ca aceasta să pronunțe o astfel de hotărâre.
Totodată, pârâtul judecător a comunicat investigatorului sub acoperire strategii procedurale legate de amânarea procesului până în luna august, când colega sa va fi în concediu de odihnă și când el va soluționa toate procesele, indiferent de completul titular al cauzelor.
În același context, pârâtul judecător P.L.M. i-a explicat investigatorului sub acoperire chestiuni procedurale generale privind termenul de promovare a plângerii contravenționale, situația în care procesul-verbal de contravenție poate fi lovit de nulitate absolută sau cazul în care poate interveni prescripția sancțiunii contravenționale.
Pe același fond al discuțiilor, pârâtul judecător P.L.M. i-a prezentat investigatorului sub acoperire și alte tertipuri avocățești, referindu-se la faptul că investigatorul putea refuza semnarea procesului-verbal de constatare.
Atitudinea pârâtului judecător P.L.M., de a comunica unui potențial justițiabil, fie și într-o formulă apreciată de acesta ca neserioasă, unele strategii procedurale, care dacă ar fi utilizate, ar conduce inevitabil la tergiversări sau încălcări ale unor principii statuate prin legi și regulamente, s-au apreciat ca fiind de natură a demonstra faptul că pârâtul judecător P.L.M. și-a asumat prerogative specifice funcției de avocat.
Secția a reținut că aceste recomandări privind modul de rezolvare a unor probleme judiciare au fost date cu autoritatea conferită de funcția pe care o deținea, respectiv de judecător și de președinte de instanță.
Acordarea unor consultații juridice în condițiile precizate a fost calificată ca fiind manifestare de natură să afecteze imparțialitatea justiției din perspectiva generică, nefiind impusă condiția ca judecătorul să participe la soluționarea cauzei.
Din datele obținute în cadrul transcrierii interceptărilor telefonice s-a reținut că întâlnirea pârâtului judecător cu investigatorul sub acoperire, viitor reclamant în Dosarul nr. 436/194/2011, a avut loc în timpul programului de lucru, pe terasa restaurantului din localitatea B., de unde cei doi s-au îndreptat, până la un moment dat, în același autoturism spre judecătorie, cu scopul de a înregistra cererea privind plângerea contravențională.
Pârâtul judecător P.L.M., a doua zi după înregistrarea cererii pe rolul judecătoriei al cărui președinte era, a răspuns invitației justițiabilei de a se întâlni cu aceasta în localitatea B.H.
Instanța de disciplină a reținut că manifestările pârâtului judecător, atât înainte, cât și după înregistrarea cauzei pe rolul judecătoriei al cărei președinte era, sunt de natură să afecteze nu doar imparțialitatea, ci și prestigiul justiției.
S-a apreciat că atitudinea pârâtului judecător este contrară interdicției instituită de art. 10 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare și interdicției prevăzutede art. 104 din Legea nr. 161/2003, republicată.
II. Referitor la abaterea prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 (în forma în vigoare la data săvârșirii faptelor), secția a reținut că, potrivit ordinului de serviciu din 20 ianuarie 2011, persoana desemnată cu repartizarea aleatorie a cauzelor era grefierul arhivar P.A., transferată la Judecătoria Timișoara în luna aprilie 2011.
Totodată, prin ordinul de serviciu din 20 ianuarie 2011 al Judecătoriei Bozovici, grefierul desemnat să o înlocuiască pe grefierul arhivar în caz de absență era grefierul F.A., iar prin ordinul de serviciu din 2 mai 2011, persoana desemnată să-i țină locul acesteia din urmă era grefierul A.M.
Pârâtul judecător P.L.M. a solicitat grefierului A.M. să rămână peste orele de program în vederea înregistrării unei cereri, după care, împreună cu investigatorul sub acoperire s-a deplasat la sediul Judecătoriei Bozovici, intrând în clădire la ora 15:28. Odată intrat în biroul său împreună cu investigatorul sub acoperire, viitor reclamant în cauză, i-a prezentat acestuia spre semnare cererea de chemare în judecată, redactată de către avocatul investigatorului sub acoperire și lăsată de acesta la poarta instanței.
În acest context, între pârâtul judecător și grefierul F.A. s-a purtat un dialog telefonic,ulterior dosarul fiind preluat de grefierul A.M., în vederea înregistrării în sistem informatic ECRIS.
Referitor la modalitatea de înregistrare a Dosarului nr. 436/194/2011, grefierul F.A. a declarat în faza de cercetare disciplinară, că nu s-a mai întâmplat o asemenea modalitate de înregistrare a cauzei, regula fiind ca până la ora 12:00 să fie adunate documentele la mapă, apoi se prezenta mapa pârâtului judecător P.L.M., care aplica rezoluția și se proceda la înregistrarea documentelor sau a cererilor, programul cu publicul la arhiva instanței fiind între orele 9:00-12:00.
Inițiativa pârâtului judecător P.L.M. de a se deplasa la sediul judecătoriei împreună cu un viitor justițiabil, de a-l invita în biroul său în vederea semnării cererii de chemare în judecată, de a solicita grefierului cu atribuții privind repartizarea aleatorie a dosarelor să rămână peste programul normal de lucru al judecătoriei, care, se desfășura între orele 07:30-15:30, în vederea înregistrării unei cereri în sistem informatic, în alte condiții decât cele prevăzute de regulamentul de ordine interioară al instanțelor aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost apreciată ca fiind abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (în forma în vigoare la data săvârșirii faptelor), republicată, cu modificările și completările ulterioare, în modalitatea pretinderii rezolvării intereselor altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii.
Nu a fost reținută apărarea pârâtului judecător P.L.M. referitoare la faptul că a fost antrenat în discuție de investigatorul sub acoperire, sub aspectul laturii subiective reținându-se că faptele au fost săvârșite cu intenție, întrucât acesta a dat sfaturi, strategii, asumându-și prerogative specifice funcției de avocat, aceste recomandări fiind date cu autoritatea conferită de funcția pe care o deținea, respectiv de judecător și președinte de instanță.
Instanța de disciplină a concluzionat că faptele săvârșite de către pârâtul judecător P.L.M., astfel cum au fost reținute, prin prisma prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrunesc elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și b) din același act normativ.
La individualizarea sancțiunii, secția a reținut că a avut în vedere gravitatea concretă a faptelor și consecințele acestora, funcția de conducere pe care pârâtul judecător P.L.M. o ocupa la momentul săvârșirii abaterilor disciplinare și în virtutea căreia a comis faptele, atitudinea pe care pârâtul judecător a înțeles să o adopte pe parcursul procesului.
De asemenea, instanța de disciplină a reținut că a avut în vedere și poziția procesuală a pârâtului judecător, care a formulat cu rea-credință cereri de amânare și a încercat tergiversarea cauzei, neprezentându-se pentru a fi audiat, în condițiile în care secția a acordat 4 termene de judecată în acest sens.
Secția a acordat termene în funcție de programarea pârâtului judecător P.L.M. în ședințele de judecată, reținându-se, totodată, atitudinea acestuia de a admite o probă cu cercetarea la fața locului în Dosarul nr. 5424/290/2011, ulterior termenului de judecată din data de 5 septembrie 2012, respectiv la data din 20 septembrie 2012, citația emisă pentru termenul de judecată din data de 17 octombrie 2012 fiind primită de pârâtul judecător la o dată anterioară, respectiv 11 septembrie 2012, atitudine care s-a considerat că dovedește o vădită rea-credință din partea sa.
S-a apreciat că, este, de asemenea, evidentă influențarea martorilor de către pârâtul judecător P.L.M., în condițiile în care, grefiera propusă ca martor, F.A., a depus o cerere prin care a menționat că nu se poate prezenta la termenul din data de 6 noiembrie 2012.
Împotriva hotărârii instanței de disciplină, a declarat recurs judecătorul P.L.M., invocând dispozițiile art. 48 lit. a), b), c) și d), ale art. 49 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 24/2012, precum și pe cele ale art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 și ale art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul a susținut, în esență, nulitatea și nelegalitatea hotărârii atacate, structurându-și și precizându-și motivele de recurs pe două categorii de critici vizând, în primul rând, aspecte referitoare la respectarea legii și a drepturilor garantate de Legea nr. 317/2004, de Constituție și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atât în faza cercetării disciplinare, cât și în cea a soluționării acțiunii disciplinare și, în al doilea rând, stabilirea situației de fapt.
A. Prima categorie de critici, considerate de recurent ca fiind excepții, a fost structurată prin prisma următoarelor argumente principale:
1) Soluționarea cauzei s-ar fi făcut fără citarea sa pentru termenele de judecată din 13 noiembrie și, respectiv, 14 noiembrie 2012, când s-ar fi luat în examinare cauza în ședință publică.
2) Completul de judecată al secției pentru judecători, constituit pentru soluționarea Dosarului nr. 11/J/2012, nu ar fi fost legal compus, întrucât, la termenul de judecată din 13 noiembrie 2012 s-a mai dispus o dată amânarea pronunțării, reținându-se imposibilitatea constituirii completului de judecată, urmare lipsei unui membru al acestuia și, ulterior, în practicaua hotărârii atacate, pronunțate la 14 noiembrie 2012, s-a reținut că dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 13 noiembrie 2012, dată la care completul de judecată fusese nelegal constituit.
În opinia recurentului, concluzia care s-ar putea desprinde din formularea încheierii din 13 noiembrie 2012 și a hotărârii atacate, ar fi aceea că la toate ședințele de judecată în fața instanței de disciplină, completul a fost nelegal constituit, fiind încălcate prevederile art. 4, art. 44, art. 27, art. 28, art. 29 din Legea nr. 317/2004, ale art. 10-art. 12 din Legea nr. 304/2004 și art. 16, art. 12, art. 121 și art. 122 din regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii.
3) Neregularitatea actului de sesizare a secției pentru judecători, întrucât pe copia rezoluției din 30 mai 2012, ce i-a fost comunicată recurentului, nu apare confirmarea inspectorului șef, obligatorie în opinia recurentului, conform art. 46 alin. (3) și (4) din Legea nr. 317/2004.
4) Cu ocazia efectuării cercetării disciplinare au fost încălcate dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și principiul egalității armelor, drepturi recunoscute de art. 46 din Legea nr. 317/2004, art. 20, art. 21 și art. 24 din Constituția României și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Sub acest aspect, recurentul a arătat că, după ce i s-a adus la cunoștință faptul că, în perioada 14 mai 2012-18 mai 2012, se va efectua cercetarea disciplinară, a informat judecătorii respectivi că, începând cu data de 13 aprilie 2012, fusese desemnat în funcția de președinte al Biroului Electoral de Circumscripție al Orașului O. Datorită atribuțiilor exercitate în această calitate, a solicitat amânarea cercetării disciplinare, întrucât era în imposibilitatea exercitării dreptului său la apărare, cererea fiindu-i, în mod nelegal, respinsă.
Prin raportare la dispozițiile art. 46 alin. (9) din Legea nr. 317/2004, ale art. 120 din Legea nr. 67/2004, ale hotărârii nr. 4/2012 a Biroului Electoral Central și ale art. 6 parag. 3 din Convenție, recurentul apreciază că modul în care s-a efectuat cercetarea disciplinară, fără o efectivă ascultare a sa, fără o reală verificare a apărărilor sale, pe baza unor acte și probe invocate și neaflate la dosar, îi încalcă următoarele drepturi:
- dreptul la cunoașterea exactă și amănunțită a acuzațiilor și a probelor pe care se întemeiază;
- dreptul la exercitarea unei apărări efective și eficiente;
- dreptul de a dispune de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării;
- dreptul de a cunoaște toate actele cercetării și de a solicita probe în apărare;
- dreptul de a lămuri care sunt faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției;
- dreptul de a invoca și a obține verificarea de către instanță a existenței provocării din partea investigatorului sub acoperire.
5) În mod greșit i s-au reținut în sarcină și a fost sancționat pentru alte abateri disciplinare decât cele care au făcut obiectul cercetării disciplinare și cu care secția pentru Judecători a fost sesizată.
Sub acest aspect, magistratul a menționat că deși cercetarea sa disciplinară a vizat săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), b) și h) din Legea nr. 303/2004, în forma anterioară adoptării Legii nr. 24/2012, prin hotărârea atacată instanța de disciplină i-a reținut în sarcină săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și b) din Legea nr. 303/2004 în forma în vigoare la momentul pronunțării hotărârii, iar nu pe cele prevăzute de Legea nr. 303/2004, în forma specificată în actul se sesizare a secției pentru judecători.
6) Hotărârea atacată ar fi nemotivată, ca urmare a încălcării de către secția penală pentru judecători a prevederilor art. 49 din Legea nr. 317/2004, întrucât pronunțată fiind la 14 noiembrie 2012, comunicarea acestei hotărâri la 8 ianuarie 2013 ar releva nemotivarea ei în termenul legal imperativ, ceea ce ar atrage, în opinia recurentului, nulitatea.
7) În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la data săvârșirii faptelor, ar opera autoritatea de lucru judecat a rezoluției din 3 mai 2012 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Timișoara, dată în Dosarul nr. 185/D/2011, prin care s-a reținut că înregistrarea în sistem informatic s-a făcut cu respectarea regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, în timpul de lucru al instanței și anume la orele 15:28:25 (conform imaginilor video), după ce investigatorul sub acoperire i-a adus la cunoștință că intenționează să depună la Judecătoria Bozovici o plângere contravențională.
Reținând o altă situație de fapt, instanța de disciplină ar încălca, apreciază recurentul, principiul non bis în idem.
8) Cu referire la prevederile art. 47 alin. (4) și alin. (7) din Legea nr. 317/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 24/2012, ale art. 6 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ale art. 112 alin. (5), art. 114 și art. 1141 și ale art. 148 C. proc. civ., precum și la jurisprudența C.E.D.O., recurentul a învederat că i-a fost încălcat dreptul la apărare și în cursul judecării cauzei în fața secției pentru judecători, prin aceea că i s-a respins cererea de comunicare a înscrisurilor existente la dosar, nu i s-a soluționat și încuviințat cererea de comunicare a încheierilor de la termenele anterioare, nu i-au fost puse în dezbatere cererile de probatorii formulate sau au fost respinse în mod neîntemeiat, deși acestea ar fi fost pertinente, concludente și utile.
9) Din cuprinsul hotărârii ar lipsi motivarea cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la momentul săvârșirii faptelor, cât și referitor la modul de individualizare a sancțiunii aplicate.
Ar lipsi, astfel, analiza și indicarea expresă, textuală, a afirmațiilor reținute ca fiind incriminatoare, simplele trimiteri la diverse file din dosar neputând fi considerate motive ce au determinat convingerea secției.
Mai mult, instanța de disciplină ar fi reținut, în mod surprinzător și incorect, faptul că recurentul ar fi avut o atitudine de influențare a martorilor, că ar fi încercat tergiversarea cauzei și ar fi formulat cereri de amânare cu rea-credință.
De asemenea, secția pentru judecători nu ar fi indicat în ce constă gravitatea faptelor și care sunt consecințele acestora, aspecte reținute la individualizarea sancțiunii, dar neprecizate și neanalizate în raport și cu alte criterii.
10) Urmare neverificării de către secția pentru judecători a aspectelor pe care le-a reclamat, referitoare la provocarea din partea investigatorului sub acoperire, i-ar fi fost încălcat dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Invocând hotărârea pronunțată de Curtea de la Stasburg în cauza Ramanauskas contra Lituaniei, recurentul a susținut că instanța de disciplină nu s-a pronunțat asupra apărărilor sale formulate din această perspectivă.
În temeiul acestor prime susțineri, magistratul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, anularea acțiunii disciplinare exercitate împotriva sa.
B. Cea de-a doua categorie de critici formulate de magistrat a vizat fondul cauzei, respectiv nelegalitatea și netemeinicia hotărârii instanței disciplinare din perspectiva neîntrunirii elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare reținute în sarcina sa.
I) Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 302/2004, în forma în vigoare la data săvârșirii faptei, recurentul a precizat, sub un prim aspect, că existența acesteia a fost obținută în cauză prin folosirea unui investigator sub acoperire, investigator a cărui activitate a depășit stadiul unei investigații pasive a presupusei sale activități ilicite. De asemenea, s-a arătat că niciuna dintre autoritățile care au examinat situația de fapt nu a analizat și nu a clarificat aspectele invocate, referitoare la provocarea din partea investigatorului sub acoperire, invocându-se în acest context, prevederile art. 68 alin. (2) C. proc. pen. și reiterându-se concluziile C.E.D.O. în cauza Ramanauskas contra Lituaniei, sub aspectul încălcării dreptului la un proces echitabil.
Din perspectiva laturii obiective, recurentul a mai menționat reținerea eronată a aspectelor referitoare la perioadele de timp lipsă din interceptările și înregistrările ambientale și împrejurarea că, în declarațiile sale, investigatorul sub acoperire ar fi prezentat o situație nereală și neconfirmată de înregistrările video.
Recurentul a învederat, totodată, lipsa vinovăției sale sub forma intenției, necesară pentru existența laturii subiective a acestei abateri.
Il) Relativ la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la data săvârșirii faptei, autorul recursului a susținut că, în analiza laturii obiective a faptei imputate, trebuia avut în vedere faptul că, prin rezoluția din 3 mai 2012, dată în Dosarul nr. 185/D/P/2011, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Timișoara, pe baza examinării unor probe ce nu se regăsesc la dosarul cauzei, a reținut aspecte de fapt total opuse celor pe care se întemeiază hotărârea recurată și care evidențiau că înregistrarea plângerii contravenționale s-a făcut în timpul programului de lucru al instanței, la orele 15:28:25, cu respectarea dispozițiilor regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
Tot sub aspectul situației de fapt, magistratul a arătat că, la data respectivă (8 iunie 2012), grefierul responsabil cu înregistrarea cauzelor în sistemul ECRIS, F.A. era învoită de serviciu, motiv pentru care, după ce prezidase o ședință de judecată și primise între timp mapa de corespondență ce cuprindea și plângerea contravențională în discuție, a optat pentru înregistrarea acesteia de către un alt grefier cu astfel de atribuții, la calculatorul din biroul președintelui instanței, celelalte birouri ale grefierilor fiind ocupate cu dosare.
Consideră recurentul că, în speță, inexistența situației rezolvării intereselor altor persoane, astfel decât în cadrul legal reglementat pentru toți cetățenii, ar rezulta din declarațiile personalului Judecătoriei Bozovici, care ar fi relevat practica instanței de a înregistra cauzele justițiabililor și de a le face cunoscut acestora termenul acordat, indiferent de ora la care, în timpul programului de lucru, aceștia se prezentau la sediu cu respectivele cereri.
În opina recurentului, latura subiectivă, sub aspectul existenței intenției, ca formă de vinovăție ce caracterizează această abatere, nu se mai impune a fi analizată, față de neîntrunirea elementelor constitutive ale laturii ei obiective.
În subsidiar, magistratul pârât a criticat modul în care, prin hotărârea sa, secția pentru judecători, a individualizat sancțiunea disciplinară aplicată, subliniind, în esență, că, nefiind avute în vedere toate circumstanțele reale și personale invocate, între faptele imputate, care a nu ar prezenta un caracter deosebit de grav și sancțiunea dispusă, ar fi, după părerea sa, o evidentă disproporție.
În concluzie, sub acest aspect, s-a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de disciplină, în sensul înlocuirii sancțiunii disciplinare aplicate, cu una mai puțin drastică.
Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare și concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și a reiterat situația de fapt și argumentele de drept care, în opinia sa, susțin legalitatea și temeinicia soluției adoptate prin hotărârea nr. 14/J din 14 noiembrie 2012, a secției pentru judecători, a Consiliului Superior al Magistraturii.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate de recurent, a apărărilor intimatului, precum și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, în sensul și pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
A. Criticile privind neregularitățile procedurale referitoare la modul de desfășurare a cercetării disciplinare și de judecare a acțiunii disciplinare vizează motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Potrivit acestor dispoziții legale, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Chiar dacă, sub imperiul acestui motiv de recurs, se includ cele mai variate neregularități de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum și a celor stabilite în interesul exclusiv al uneia dintre părți, pretinsele neregularități invocate de recurent sub acest aspect nu se circumscriu acestui motiv de recurs.
1) În ceea de privește pretinsa soluționare a cauzei fără citarea recurentului pentru termenele de judecată din 13 noiembrie și, respectiv, 14 noiembrie 2012, este de observat că dezbaterile pe fond în fața instanței de disciplină au avut loc, contrar susținerilor recurentului, în ședința publică de la 6 noiembrie 2012, termen pentru care acesta a fost legal citat, pronunțarea soluției fiind amânată (pentru a se da posibilitatea magistratului să depună concluzii scrise), la data de 13 noiembrie 2012 și, ulterior (datorită imposibilității constituirii completului de judecată) la data de 14 noiembrie 2012.
De altfel, prin dovada de comunicare din Dosarul nr. 11/J/2012, recurentul însuși a confirmat, sub semnătură, faptul că, la data de 7 noiembrie 2012, a fost înștiințat de amânarea pronunțării soluției pentru data de 13 noiembrie 2012.
Mai mult, acesta a depus la dosarul respectiv concluzii scrise, cu mențiunea de a fi avute în vedere la pronunțarea soluției, amânată pentru data de 13 noiembrie 2012.
Având în vedere că amânarea succesivă a pronunțării soluției în cauză s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 246 și ale art. 260 alin. (1) C. proc. civ., pentru a se da posibilitatea pârâtului să depună concluzii scrise și datorită imposibilității completului de judecată, nefiind necesară citarea părților în această etapă procesuală, nu pot fi primite criticile recurentului formulate sub acest aspect.
2) Nu se justifică nici excepția nelegalei compuneri a completului de judecată.
Împrejurarea că, la data de 13 noiembrie 2012, s-a dispus încă o dată amânarea pronunțării soluției, datorită imposibilității constituirii completului de judecată, urmare lipsei unui membru al acestuia, prezent la dezbaterile pe fond, nu este de natură să atragă nulitatea celorlalte încheieri și a hotărârii atacate, acestea fiind pronunțate și semnate de către toți membrii completului, în compunerea prevăzută de lege și cu respectarea cerințelor privind modul de desfășurare a deliberărilor și de exprimare a votului, astfel cum acestea sunt reglementate de Legea nr. 317/2004 și de regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, precum și a principiului continuității completului de judecată;
3) Critica privind neregularitatea actului de sesizare, a secției pentru judecători, a Consiliului Superior al Magistraturii nu poate fi primită.
Așa cum rezultă din actele dosarului, rezoluția din data de 30 mai 2012, prin care s-a dispus admiterea sesizării privind exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea instanței de disciplină, a fost confirmată de inspectorul șef, astfel cum prevăd dispozițiile art. 46 alin. (3) și (4) din Legea nr. 317/2004.
Efectul nerespectării unei asemenea cerințe, pretinsă în mod expres prin aceste texte de lege și îndeplinită în ceea ce privește exemplarul original depus la dosar, nu poate fi extins la exemplarul comunicat judecătorului pârât, acesta fiind doar o copie.
4) Nu sunt fondate nici susținerile magistratului recurent vizând încălcarea dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil și la egalitatea armelor, în cursul cercetării disciplinare.
Dată fiind natura imperativă a termenelor prevăzute pentru finalizarea cercetării prealabile și înaintarea rezultatelor acesteia în vederea exercitării acțiunii disciplinare și sesizării secției competente a Consiliului Superior al Magistraturii, ca și faptul că perioada în care se desfășurau acțiunile electorale depășea cu mult orice eventuală prelungire legală a termenului de efectuare a cercetării, nu se poate imputa intimatei faptul că a respins cererea judecătorului de amânare a respectivei cercetări.
Pe de altă parte, din analiza înscrisurilor aflate la dosar, Înalta Curte constată că perioada în care s-a efectuat cercetarea disciplinară în speță a fost de 4 zile, respectiv între 14 mai-18 mai 2012, interval în care, așa cum rezultă din calendarul activităților electorale cuprins în hotărârea nr. 141 din 13 martie 2012, nu erau prevăzute acțiuni în sarcina recurentului, în calitatea sa de președinte al biroului electoral.
În raport și cu caracterul supletiv al dispozițiilor art. 1 din hotărârea din 18 octombrie 2012, dată de Biroul Electoral Central în interpretarea art. 68 alin. (2) din Legea nr. 35/2008, se reține că recurentul nu a ales să beneficieze de prevederile art. 120 alin. (2) din Legea nr. 67/2004, la data de 17 mai 2012 acesta intrând în ședință de judecată.
Contrar susținerilor recurentului, în cursul cercetării disciplinare, acestuia i-a fost respectat dreptul la apărare și drepturile conexe ale acestuia.
În conformitate cu dispozițiile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, magistratului i-au fost verificate toate apărările, i-au fost puse la dispoziție copii xerox ale actelor indicate de acesta din dosar, la solicitarea sa i-au fost administrate probe în apărare, fiind chemat la audieri martorul G.D., așa cum rezultă cu evidență din procesele-verbale din 14 mai și, respectiv, 17 mai 2012, pe care judecătorul P.L.M. și le-a însușit sub semnătură.
Semnificativ din acest punct de vedere este faptul că, la sfârșitul cercetării disciplinare, în data de 17 mai 2012, i s-a prezentat recurentului întreg materialul instrumentat în cele 4 zile de cercetare, acesta semnând că nu are obiecțiuni cu privire la modul în care s-a desfășurat cercetarea.
5) Nu se circumscrie aspectului de nulitate invocat de recurent nici susținerea referitoare la greșita încadrare juridică dată faptelor de către secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în raport cu cele cu care a fost sesizată și care au format obiectul cercetării disciplinare.
Prin rezoluția din 30 mai 2012, s-a dispus admiterea sesizării, exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției pentru judecători cu privire la săvârșirea de către recurent a abaterilor disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) și b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare până la data de 26 ianuarie 2012.
Așa cum rezultă din analiza considerentelor și a dispozitivului hotărârii nr. 14/J/14 noiembrie 2012, instanța de disciplină a avut în vedere dispozițiile art. 99 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, în forma în vigoare la data săvârșirii faptelor, deci anterior modificărilor intervenite la data de 26 ianuarie 2012.
Prin urmare, s-a avut în vedere aceeași încadrare juridică a faptelor pentru care a fost sesizată secția pentru judecători, sancțiunea dispusă, respectiv excluderea din magistratură, fiind prevăzută atât de forma veche, cât și de noua formă a Legii nr. 303/2004, acest aspect fiind lămurit de secție în cuprinsul dispozitivului.
6) În mod nejustificat se susține de către recurent că hotărârea ar fi nemotivată, urmare încălcării de către secția pentru judecători a prevederilor art. 49 din Legea nr. 317/2004.
Analizând modul în care instanța de disciplină a analizat pe fond acțiunea disciplinară, Înalta Curte constată, în primul rând, că hotărârea atacată respectă dispozițiile art. 48 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu referire la descrierea faptelor, la încadrarea juridică a acestora, la temeiul de drept, precum și la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de judecător, astfel încât nu se poate reține o pretinsă nemotivare a acesteia, rezultată dintr-o interpretare subiectivă și pur speculativă a recurentului în ceea ce privește aplicarea art. 44 din legea menționată.
7) Tot nefondată este și excepția autorității de lucru judecat a rezoluției din 3 mai 2012, dată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Timișoara în Dosarul nr. 185/D/P/2011, în ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la data săvârșirii faptelor.
În conformitate cu dispozițiile art. 1201 C. civ., în vechea reglementare, „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor, în aceeași calitate”.
Dat fiind că, în cauză, prin rezoluția menționată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de recurent, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de acces fără drept la un sistem informatic, prevăzut de art. 42 din Legea nr. 161/2003, întrucât nu a fost săvârșită de acesta, iar în materie disciplinară magistratul a fost cercetat pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, în modalitatea pretinderii rezolvării intereselor altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii, este evident că nu sunt întrunite cerințele legale privind identitatea de obiect și cauză pentru constatarea existenței autorității de lucru judecat.
Pe de altă parte, întrucât faptele pentru care magistratul a fost cercetat penal nu sunt aceleași cu cele pentru care i-a fost atrasă răspunderea disciplinară, nu se poate stabili nicio încălcare a principiului non bis in idem.
8) Nu a fost încălcat dreptul la apărare al recurentului nici cu ocazia judecării cauzei în fața secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
Înalta Curte, examinând conținutul încheierilor de ședință ale secției pentru judecători, constată că, în cauză, au fost acordate, la solicitările scrise ale judecătorului pârât, 3 termene de judecată, la care acesta nu s-a prezentat, fiind încuviințate două cereri ale acestuia de amânare a judecății în vederea pregătirii apărării, precum și, în parte, cererea de probatorii formulată de magistrat în apărare.
Împrejurarea că, la termenul de judecată din 5 septembrie 2012, instanța de disciplină a respins cererea sa de comunicare a tuturor înscrisurilor aflate la dosar, cu motivarea că acesta beneficiase deja de un termen înăuntrul căruia să-și pregătească apărarea și că partea avea posibilitatea de a lua cunoștință de actele dosarului la grefa secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii (aspect care i-a fost comunicat în scris magistratului) nu poate fi considerată o modalitate de îngrădire a dreptului la apărare, după cum susține recurentul, în condițiile în care, așa cum s-a reținut anterior, în conformitate cu art. 46 din Legea nr. 317/2004, în faza cercetării disciplinare, acesta a avut acces la dosarul cauzei.
Dimpotrivă, recurentului i-a fost respectată această garanție procesuală, având posibilitatea să-și formuleze toate apărările, astfel cum rezultă din memoriile depuse în dosar, înscrisurile atașate în probațiune, cererile de probe, concluziile formulate și din întreaga procedură desfășurată în condiții de contradictorialitate.
Încuviințarea numai în parte a probatoriului propus de magistrat nu are semnificația propusă de acesta și nu poate fi reținută ca motiv de încălcare a dreptului la apărare.
9) Recurentul susține în mod nefondat lipsa motivării soluției secției pentru judecători referitor la prima abatere disciplinară și cu privire la modul de individualizare a sancțiunii aplicate.
Cu privire la aspectele de nemotivare în fapt și în drept invocate, este de relevat că, din examinarea hotărârii atacate, rezultă că faptele reținute (inclusiv în ceea ce privește prima abatere disciplinară) au fost analizate în suficientă măsură, dând posibilitate să fie trase concluzii pertinente în raport cu prevederile din textele de lege prin care sunt reglementate abaterile ce fac obiectul cauzei.
De asemenea, din cuprinsul hotărârii, se mai constată că, și în cazul primei abateri reținute, fapta a fost examinată prin prisma împrejurărilor rezultate din materialul probator administrat; fiind avute în vedere aspecte esențiale pentru pronunțarea soluției.
Tot astfel, în ceea ce privește modul de individualizare a sancțiunii, instanța de disciplină, a expus criteriile avute în vedere în acest moment procesual. Chiar dacă, într-adevăr, aceste criterii au fost în mod sumar și generic indicate, ele exprimă în sinteză considerentele ce au fundamentat sancțiunea aplicată, neputându-se considera, nici sub acest aspect, că ar fi fost încălcate prevederile legale ce reglementează conținutul hotărârii sau că motivele ar fi ambigui sau contradictorii.
Ca urmare, nefiind incident cazul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că și această excepție este nefondată.
10) Așa cum s-a reținut și anterior, analiza modului în care instanța de disciplină a aplicat dispozițiile de drept procesual și material în soluționarea cauzei, relevă faptul că, în faza judecății în primă instanță recurentului i-a fost asigurat dreptul la un proces echitabil, astfel încât criteriile formulate din această perspectivă nu au relevanță juridică atribuită de către recurent și nu pot atrage soluția casării propusă în acest context de către autorul recursului.
II. În ceea ce privește criteriile invocate pe fond, acestea sunt numai în parte fondate.
I) Primul motiv de nelegalitate și netemeinicie invocat, referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la data săvârșirii faptei, are în vedere pronunțarea hotărârii pe baza unor dovezi obținute prin provocare și cu ignorarea soluțiilor date de organele penale cu privire la aceeași situații de fapt.
Referitor la folosirea ca probă a dovezilor obținute prin folosirea investigatorului sub acoperire, pentru a clarifica problemele supuse dezlegării în acest motiv de recurs, se impune a fi precizat că acestea au fost dispuse și administrate în cadrul cercetărilor penale.
Angajarea răspunderii disciplinare a recurentului s-a făcut pe baza unui probatoriu complex. Cât privește ansamblul probator întocmit de organele de urmărire penală, în cadrul procedurilor specifice, recurentul a avut posibilitatea să-și formuleze apărări în respectivul cadru, neputându-se cenzura, pe această cale, modul de obținere a respectivelor dovezi.
În acest context, trebuie subliniat că, în speță, în temeiul atribuțiilor ce-i revin, Consiliul Superior al Magistraturii s-a sesizat din oficiu cu privire la aspectele semnalate în cuprinsul unui articol de presă intitulat „Exclusiv , judecătorul P.L.M., anchetat de D.N.A., pentru infracțiuni grave. Află cine-s polițiștii verificați în același dosar”.
Cu privire la aspectele semnalate în cuprinsul sesizării, s-au făcut verificări preliminarii de către Inspecția Judiciară și, ulterior, s-a dispus efectuarea cercetării prealabile față de judecătorul P.L.M.
Verificările au avut în vedere dovezile în discuție, pe baza cărora s-a stabilit situația de fapt, care au constituit un punct de plecare pentru cercetarea unor aspecte în legătură cu conduita necorespunzătoare a unui magistrat și care trebuie avute în vedere de către Inspecția Judiciară, ținând cont de dispozițiile art. 451 alin. (1), (3) și (5) și ale art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată.
Prin urmare, aspectele invocate de recurent, relative la utilizarea unor dovezi obținute prin provocare, nu au semnificația atribuită prin criticile aduse, raporturile dintre judecător și investigatorul sub acoperire constituind doar elemente circumstanțiale în analiza faptei săvârșite de magistrat și doar un punct de plecare pentru cercetarea prealabilă și administrarea altor mijloace de probă specifice, respectiv declarații de martori și înscrisuri.
Pentru a clarifica legătura de relevanță juridică a soluțiilor pronunțate de organele penale asupra stabilirii răspunderii disciplinare a recurentului, se impun mai întâi câteva precizări de ordin legislativ.
Potrivit prevederilor art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, judecătorii și procurorii răspund disciplinar nu numai pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, cât și pentru faptele care afectează prestigiul justiției.
Conform art. 99 lit. a) din aceeași lege, în forma în vigoare la data săvârșirii faptelor, constituie abatere disciplinară „încălcarea prevederilor legale referitoare la (...) incompatibilități și interdicții privind judecătorii și procurorii”.
De asemenea, art. 10 alin. (2) din legea menționată stipulează că „Judecătorii și procurorii nu pot să dea consultații scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanțe sau parchete decât acelea în cadrul cărora își exercită funcția și nu pot îndeplini orice altă activitate care potrivit legii, se realizează de avocat”.
În ceea ce privește existența faptei reținute sub acest aspect în sarcina magistratului P.L.M., în cadrul controlului judiciar exercitat pe calea recursului, se constată că secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanță disciplinară, a stabilit în mod just situația de fapt, care a rămas neschimbată în recurs, probele reliefând clar existența faptei, a condiției reprobabile, precum și a vinovăției.
În acest sens, probele au relevat, fără putință de tăgadă faptul că recurentul a oferit explicații investigatorului sub acoperire, referitor la toate etapele procedurale ce trebuie urmate într-o anume speță, s-a implicat personal în înregistrarea unei acțiuni pe rolul instanței, a oferit garanții privind obținerea unei soluții favorabile în acea cauză, a comunicat informații referitoare la diverse strategii procedurale de urmat în proces, a explicat anumite chestiuni procedurale și strategii în vederea valorificării dreptului pretins.
Semnificativ din acest punct de vedere este faptul că recurentul nu neagă săvârșirea faptelor respective.
Consecințele imediate și directe ale încălcării obligațiilor profesionale, pe care recurentul încearcă să le minimalizeze, sunt concretizate în atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la justiție, ca valoare socială ocrotită.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în cauză, a fost reliefată existența acestei prime fapte, a conduitei ilicite, a vinovăției și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și rezultatul produs, așa încât susținerile recurentului privind viciile dovezilor administrate și lipsa intenției nu pot fi primite.
II) În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată, în forma în vigoare la data săvârșirii faptelor, motivul de nelegalitate invocat de recurent vizează încălcarea legii de drept substanțial, susținându-se neîntrunirea elementelor constitutive ale acestei abateri, astfel cum ar rezulta din interpretarea dispozițiilor legale reținute.
Această ipoteză nu se regăsește în totalitate în considerentele hotărârii atacate.
Din această perspectivă, se reține că, potrivit art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la acea dată, reprezintă abatere disciplinară „intervențiile pentru soluționarea unor cereri, pretinderea sau acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât la limita codului legal reglementat pentru toți cetățenii, precum și imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror”.
Această normă vine în completarea celor prevăzute de art. 4 din legea menționată, judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, să respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, care prevăd că magistrații au îndatorirea să promoveze supremația legii, statul de drept și să apere drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor.
Rezultatul cercetării prealabile și probele administrate în cauză au relevat că acțiunea disciplinară exercitată împotriva recurentului, referitor la această a doua abatere disciplinară, a avut ca fundament inițiativa magistratului de a se deplasa la sediul instanței împreună cu un viitor justițiabil, de a-l invita în biroul său în vederea semnării cererii de chemare în judecată, de a solicita grefierului cu atribuții privind repartizarea aleatorie a dosarelor să rămână peste programul de lucru al judecătorului, în vederea înregistrării unei cereri în sistem informatic, în alte condiții decât cele prevăzute de regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
În cauză, situația de față sub acest aspect a fost numai în parte corect stabilită, probele confirmând doar anumite aspecte reținute în hotărârea atacată.
De altfel, nici recurentul nu neagă în totalitate producerea lor.
În cadrul controlului de legalitate exercitat instanța de control judiciar, se constată că, pentru circumstanțierea corectă și completă a cadrului în care s-au petrecut faptele în data de 8 iunie 2011, era necesar să fie avute în vedere și soluțiile pronunțate de organele de cercetare penală, care sunt de natură să lămurească starea de fapt supusă examinării și care prezintă importanță din perspectiva aprecierii gravității respectivelor fapte, cu implicații asupra stabilirii și angajării răspunderii disciplinare.
Semnificativ din acest punct de vedere se reține a fi faptul că, prin rezoluția din 3 mai 2012, emisă în Dosarul nr. 185/D/P/2011 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Timișoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul P.L.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de acces fără drept la un sistem informatic prevăzut de art. 42 din Legea nr. 161/2003, întrucât nu a fost săvârșită de acesta.
De asemenea, nu este lipsită de relevanță împrejurarea că, prin rezoluția specificată, s-a reținut că înregistrarea în sistem informatic s-a făcut cu respectarea dispozițiilor prevăzute de regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, în timpul programului de lucru al instanței, respectiv la orele 15:28:25.
Infirmarea parțială a stării de fapt reținute, în modalitatea menționată, este însă, inaptă, să conducă exonerarea recurentului de orice fel de răspundere.
Chiar dacă, prin înscrisul în discuție, s-a stabilit că înregistrarea cererii s-a făcut în timpul programului de lucru, de către o altă persoană, celelalte dovezi administrate au confirmat totuși modul particular în care magistratul a înțeles, în cauză, să faciliteze rezolvarea intereselor unei persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii, concretizat în demersurile acestuia de deplasare împreună cu viitorul justițiabil la instanță și de manifestare a disponibilității printr-un sprijin activ și efectiv, prin atragerea și a personalului auxiliar, neputându-se considera că recurentul a avut sau ar putea avea același comportament față de ceilalți justițiabili.
Prin urmare, nu pot fi reținute susținerile recurentului privind inexistența laturii obiective sau a laturii subiective a acestei a doua abateri disciplinare.
Cu toate că soluțiile pronunțate de organele de cercetare penală, cu referire și la ordonanța emisă în Dosarul nr. 114/P/2011 de D.N.A., Serviciul Teritorial Timișoara, nu sunt de natură să-l exonereze pe magistratul P.L.M. de răspundere, ele nu pot fi neglijate la evaluarea întinderii urmării acestei abateri disciplinare stabilite în sarcina sa și au relevanță, întrucât diminuează semnificativ gradul de gravitate al faptei.
Ca atare, fără a afecta temeinicia și legalitatea hotărârii atacate, se impune o reapreciere a sancțiunii aplicate magistratului, la individualizarea căreia trebuie ținut cont și de toate aspectele favorabile acestuia, reliefate de probatoriul administrat în cauză și care impun, prin raportare și la caracterul gradual al angajării răspunderii disciplinare, aplicarea unei alte sancțiuni, care să nu îl îndepărteze din magistratură și care, să-i atragă, totuși, atenția asupra gravității abaterilor comise și a consecințelor acestora.
În consecință, în baza art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., se va admite recursul și se va modifica, în parte, hotărârea atacată, în sensul că, se va înlocui sancțiunea aplicată recurentului, respectiv cea a excluderii din magistratură, cu sancțiunea mutării disciplinare pentru o perioadă de 3 luni de la Judecătoria Oravița la Judecătoria Timișoara, prevăzută de art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de P.L.M. împotriva hotărârii nr. 14/J din 14 noiembrie 2012 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători.
Modifică hotărârea atacată, în sensul că, înlocuiește sancțiunea aplicată recurentului, respectiv cea a excluderii din magistratură, cu sancțiunea mutării disciplinare pentru o perioadă de 3 luni de la Judecătoria Oravița la Judecătoria Timișoara, prevăzută de art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2013.