Asupra recursului de față, constată următoarele;
Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru judecători la data de 28 decembrie 2011, Comisia de disciplină pentru judecători a solicitat secției ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună aplicarea uneia din sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtului M.G., judecător în cadrul Judecătoriei Bicaz, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare constând în nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile, a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor și, respectiv, exercitarea funcției, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu gravă neglijență, prevăzute de art. 99 lit. e) și h) din același act normativ.
Consiliul Superior al Magistraturii, prin hotărârea nr. 4/J din 13 iunie 2012, a admis acțiunea disciplinară și, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a aplicat judecătorului M.G. sancțiunea disciplinară constând în „diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 15% pe o perioadă de 3 luni” pentru săvârșirea abaterilor prevăzute de art. 99 lit. e) și h) teza a II-a din același act normativ.
Analizând materialul probator administrat atât în cursul cercetării prealabile, cât și, ulterior de către secția pentru judecători în mod nemijlocit, instanța de disciplină a reținut următoarea situație de fapt.
La data de 31 octombrie 2011, urmare verificărilor directe efectuate în perioada 26-30 septembrie 2011 la Judecătoria Bicaz, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. e) și h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, de către pârâtul judecător M.G., iar prin rezoluția din 10 noiembrie 2011, Comisia de disciplină pentru judecători a dispus cercetarea disciplinară a acestuia.
1). Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, din analiza mai multor hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală și redactate de pârâtul judecător M.G., respectiv sentința penală nr. 208 pronunțată în data de 26 octombrie 2010 în Dosarul nr. 1015/188/2008, sentința penală nr. 223 pronunțată în data de 16 noiembrie 2010 în Dosarul nr. 1142/188/2008, sentința penală nr. 204 pronunțată în data de 26 octombrie 2010 în Dosarul nr. 1407/188/2007, sentința penală nr. 252 pronunțată în data de 21 decembrie 2010 în Dosarul nr. 653/188/2008, sentința penală nr. 253 pronunțată în data de 21 decembrie 2010 în Dosarul nr. 169/188/2006, sentința penală nr. 207 pronunțată în data de 26 octombrie 2010 în Dosarul nr. 1629/188/2007, sentința penală nr. 243 pronunțată în data de 30 noiembrie 2010 în Dosarul nr. 1125/188/2007, sentința penală nr. 99 pronunțată în data de 26 mai 2009 în Dosarul nr. 1444.9/188/2008, sentința penală nr. 74 pronunțată în data de 20 aprilie 2010 în Dosarul nr. 1803.9/188/2008, sentința penală nr. 209 pronunțată în data de 2 noiembrie 2010 în Dosarul nr. 1126/188/2007, sentința penală nr. 219 pronunțată în data de 22 decembrie 2009 în Dosarul nr. 1481/188/2008, sentința penală nr. 58 pronunțată în data de 23 martie 2010 în Dosarul nr. 609/188/2008, sentința penală nr. 66 pronunțată în data de 24 martie 2011 în Dosarul nr. 1847/188/2010, sentința penală nr. 65 pronunțată în data de 24 martie 2011 în Dosarul nr. 1365/188/2008 și sentința penală nr. 212 pronunțată în data de 2 decembrie 2009 în Dosarul nr. 183/188/2009 s-a reținut că soluția instanței nu a fost motivată cu respectarea dispozițiilor art. 356 C. proc. pen.
De asemenea, în considerentele sentinței penale nr. 175 din 25 octombrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 236/188/2008, fără a analiza actele și lucrările dosarului, referitor la excepția tardivității, pârâtul judecător a expus critici ale modului de soluționare de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781 alin. (2) C. proc. pen.
Verificând considerentele hotărârilor menționate anterior, secția a constatat că, la redactarea acestor hotărâri, pârâtul judecător s-a rezumat la prezentarea situației de fapt reținută prin actul de sesizare a instanței, fără a preciza situația de fapt pe care a avut-o în vedere la soluționarea cauzei, rezultată din analiza probelor administrate în cursul cercetării judecătorești și nici justificarea soluției în drept.
Astfel, s-a reținut că, în cauzele analizate, soluțiile nu au fost motivate în fapt și în drept sau au fost motivate necorespunzător, întrucât nu a fost precizată situația de fapt reținută, nu au fost analizate efectiv probele administrate în cauză, nu a fost motivată nici înlăturarea probelor și nici nu s-a indicat temeiul de drept în baza căruia au fost condamnați inculpații sau, după caz, s-a dispus achitarea acestora, lipsind elementele definitorii care să evidențieze raționamentul juridic al judecătorului și, respectiv, convingerea acestuia, care au condus la soluția pronunțată în cauză.
În considerentele hotărârilor penale motivate de pârâtul judecător, supuse analizei, s-a constatat că nu s-a indicat în ce constau infracțiunile reținute ca fiind săvârșite de inculpați, nu au fost analizate probele care demonstrează comiterea faptelor și vinovăția inculpaților, nefiind prezentate argumentele juridice pentru care s-a reținut existența elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost condamnați inculpații, așa încât s-a apreciat că lipsește motivarea în fapt și în drept a hotărârilor.
Instanța de disciplină a constatat că nerespectarea normelor procedurale privind motivarea în fapt și în drept a soluțiilor pronunțate în materie penală, respectiv a dispozițiilor art. 356 C. proc. pen., a avut drept consecință casarea/desființarea hotărârilor menționate mai sus, de către instanțele de control judiciar și trimiterea cauzelor spre rejudecare.
Referitor la sentința penală nr. 223, pronunțată în data de 16 noiembrie 2010 în Dosarul nr. 1142/188/2008, sentința penală nr. 207 pronunțată în data de 26 octombrie 2010 în Dosarul nr. 1629/188/2007 și sentința penală nr. 243 pronunțată în data de 30 noiembrie 2010 în Dosarul nr. 1125/188/2007, instanța de disciplină a constatat că, în motivarea acestora, pârâtul judecător M.G., fără a indica situația de fapt și de drept reținută și care a determinat soluția pronunțată, a exprimat aprecieri personale privind faptele deduse judecății și a folosit expresii inadecvate unei hotărâri judecătorești, care trebuie să fie caracterizată de formalism și o anumită tehnicitate.
Mai mult, s-a constatat că pârâtul judecător nu a analizat nici motivele de fapt și de drept care au condus la soluțiile pronunțate.
Instanța de disciplină a constatat că nu au fost respectate nici dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitor la hotărârile analizate, în materie civilă, pronunțate și redactate de pârâtul judecător, respectiv sentința civilă nr. 1829 din 23 noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 410/188/2006, sentința civilă nr. 772 din 2 iunie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 623/188/2008, sentința civilă nr. 212 din 2 decembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 861/188/2007, sentința civilă nr. 83 din 18 ianuarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 902/188/2010, sentința civilă nr. 82 din 18 ianuarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 382/188/2010, sentința civilă nr. 85 din 18 ianuarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1677/188/2010, sentința civilă nr. 81 din 18 ianuarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1718/188/2009, sentința civilă nr. 92 din 18 ianuarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 2034/188/2010, sentința civilă nr. 23 din 12 ianuarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1813/188/2009, sentința civilă nr. 24 din 12 ianuarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1816/188/2009, sentința civilă nr. 26 din 12 ianuarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1818/188/2009, sentința civilă nr. 268 din 15 februarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 2305/188/2010, sentința civilă nr. 1505 din 12 octombrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 1667/188/2010, sentința civilă nr. 1510 din 12 octombrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 1735/188/2010, sentința civilă nr. 1509 din 12 octombrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 1734/188/2010, sentința civilă nr. 86 din 18 ianuarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1881/188/2010, sentința civilă nr. 242 din 8 februarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 2283/188/2010, sentința civilă nr. 22 din 12 ianuarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1693/188/2009 și sentința civilă nr. 90 din 18 ianuarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 2173/188/2010.
Astfel, s-a reținut că, în considerentele acestor hotărâri judecătorești, nu s-a menționat situația de fapt și de drept reținută de instanță, nu au fost analizate probele administrate în cursul judecății, motivarea reducându-se la exprimarea unor concluzii ale pârâtului judecător, fără nicio referire la materialul probator din cauză, sau, alteori, motivarea este confuză și contradictorie, ori s-a făcut referire la anumite instituții de drept, fără aplicabilitate în cauză.
S-a constatat că, urmare a nerespectării de către pârâtul judecător a obligației de motivare a hotărârilor judecătorești pronunțate, prin încălcarea dispozițiilor art. 356 C. proc. pen. și art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., mare parte din hotărâri au fost casate/desființate ori anulate și cauzele trimise spre rejudecare.
Astfel, din situațiile statistice ale Judecătoriei Bicaz pentru anul 2009 s-a reținut că, din totalul hotărârilor casate, în materie civilă, respectiv 179 hotărâri, 161 hotărâri au fost pronunțate de pârâtul judecător M.G., iar, din 28 hotărâri casate în materie penală, 19 hotărâri au fost pronunțate de pârât. În anul 2010, din totalul de 64 hotărâri casate, în materie civilă, 53 hotărâri au fost pronunțate de pârâtul judecător, iar, din 40 hotărâri casate în materie penală, 24 hotărâri au fost pronunțate de pârât.
De asemenea, s-a reținut că, în perioada ianuarie-octombrie 2011, din totalul de 18 hotărâri penale casate, 10 au fost pronunțate de pârât, din care în 5 dosare s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, iar în 5 dosare, s-au reținut cauzele spre rejudecare de către instanța de control judiciar.
Totodată, cu privire la sentința penală nr. 223, pronunțată la data de 16 noiembrie 2010 în Dosarul nr. 1142/188/2008, s-a constatat că pârâtul judecător M.G. nu a respectat nici dispozițiile art. 357 alin. (1) C. proc. pen., întrucât s-a dispus achitarea inculpatului fără a se indica vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen., conform art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., considerent pentru care instanța de apel, prin decizia penală nr. 52/AP din 24 februarie 2011 a Tribunalului Neamț, a desființat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Bicaz, motivând că legalitatea soluției adoptate de instanța de fond nu poate fi verificată, raportat la omisiunea menționării cazului de achitare.
În ceea ce privește sentința penală nr. 252 din 21 decembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 653/188/2008 s-a reținut că pârâtul judecător nu a respectat nici dispozițiile art. 38512 alin. (1) C. proc. pen., care prevăd obligația instanței de rejudecare de a se conforma hotărârii instanței de recurs.
Astfel, deși, prin decizia penală nr. 649 din 5 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, s-au stabilit obligații în sarcina instanței de rejudecare privind identificarea faptei imputată recurentului inculpat și încadrarea juridică corectă a faptelor reținute, pârâtul judecător a ignorat hotărârea instanței de recurs, ceea ce a determinat ca, prin decizia penală nr. 520 din 19 mai 2011 Curtea de Apel Bacău, să fie casată sentința și să se dispună, din nou, trimiterea cauzei spre rejudecare.
În același context, s-a reținut că pârâtul judecător, fiind învestit cu judecarea Dosarului nr. 183/188/2009 al Judecătoriei Bicaz, a încălcat și dispozițiile art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., întrucât, prin sentința penală nr. 212 din 2 decembrie 2009, a respins plângerea, ca nesusținută, soluție care nu este reglementată de prevederile legale menționate.
S-a precizat că și în materie civilă, respectiv la judecarea plângerilor împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, pârâtul judecător nu a respectat principiile instituite de art. 4 din Legea nr. 303/2004, prin aceea că a pronunțat soluții de respingere a plângerilor, ca nesusținute (sentința civilă nr. 1284 din 21 septembrie 2010 și sentința civilă nr. 129 din 25 ianuarie 2011), soluții care exced cadrulului normativ în materie, stabilit de dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
Instanța disciplinară a reținut că pârâtul judecător a încălcat și dispozițiile art. 218 C. proc. civ., la soluționarea Dosarului nr. 1869/188/2009, deoarece administrarea probei cu interogatoriul mandatarului contravine dispozițiilor legale ce reglementează interogatoriul ca mijloc de probă, ce poate fi luat reprezentantului numai pentru actele încheiate și faptele săvârșite în această calitate și nu pentru faptele personale ale părților pe care le reprezintă.
De asemenea, din materialul probator, s-a constatat că, la soluționarea Dosarelor nr. 1667/188/2010, nr. 1735/188/2010, 1734/188/2010, nr. 2283/188/2010 și nr. 2255/188/2010, pârâtul judecător nu a respectat dispozițiile art. 18 alin. (1) și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, întrucât, fie nu a stabilit, fie nu a verificat legalitatea cuantumului taxei de timbru. Or, obligația stabilirii cuantumului taxei judiciare de timbru revine instanței de judecată, iar, în cazul cererilor prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri ce ține loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile, taxa se calculează la valoarea imobilului.
Referitor la Dosarul nr. 2034/188/2010, secția a reținut că, pârâtul judecător a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (2) C. fam.
Astfel, deși în această cauză doi dintre pârâți erau minori, instituindu-se curatelă, nu s-a solicitat autorizarea, deși curatorul a făcut un act procesual de dispoziție, achiesând la acțiunea promovată pentru validarea unui antecontract de vânzare-cumpărare.
Tot astfel, secția a constatat că, la soluționarea Dosarului nr. 1791/188/2009, magistratul nu a respectat dispozițiile art. 2812 C. proc. civ., întrucât a dispus completarea sentinței civile nr. 42 din data de 13 ianuarie 2009 în sensul reconstituirii dreptului de proprietate și în favoarea unei alte persoane față de cea inițial stabilită prin hotărârea completată, persoană care nu a fost parte în proces.
Cu privire la încălcarea de către pârâtul judecător a principiului disponibilității, consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în sensul că nu a stabilit calitatea procesuală a părților și nu a justificat modul în care a operat transmiterea dreptului de proprietate, precum și dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, Secția a constatat că acestea sunt aspecte ce țin de soluționarea pe fond a cauzei, de activitatea de judecată propriu-zisă, care exced controlului instanței disciplinare.
În ceea ce privește activitatea extrajudiciară a pârâtului judecător, s-a reținut că acesta, în perioada în care a îndeplinit funcția de președinte al Judecătoriei Bicaz, a coordonat și Biroul de informare și relații publice din cadrul instanței. În această calitate, pârâtul judecător a emis o adresă de răspuns la o petiție, prin care au fost depășite competențele și atribuțiile ce revin prin lege unui magistrat, invitând petentul să se prezinte la sediul instanței pentru a i se acorda asistență juridică în rezolvarea unei chestiuni privind dreptul de proprietate asupra unor terenuri, iar, în altă adresă de răspuns, a folosit un limbaj incompatibil standardelor impuse de exercitarea profesiei de magistrat.
Referitor la modul de desfășurare a ședințelor de judecată conduse de pârâtul judecător, secția pentru judecători, a reținut că, în timpul ședinței de judecată, deși pârâtul judecător, în calitate de președinte al completului de judecată, avea obligația de a asigura respectarea solemnității ședinței, nu și-a îndeplinit aceste atribuții și nu a luat măsuri față de comportamentul inadecvat al justițiabililor, care discutau între ei sau nu aveau telefoanele închise.
S-a mai reținut că, pe parcursul dezbaterilor în unele cauze, părțile sau apărătorii acestora se adresau instanței fără a li se acorda cuvântul, întrerupând partea adversă, purtând discuții contradictorii, iar pârâtul judecător nu a atenționat părțile cu privire la nerespectarea modului de desfășurare a ședinței de judecată.
S-a constatat o lipsă de rigurozitate în aplicarea normelor procedurale, folosirea unor expresii inadecvate unei ședințe de judecată, dar și discuții inițiate de pârâtul judecător care dovedesc faptul că nu a studiat corespunzător dosarele aflate pe rol.
Secția a reținut că, procedând astfel, pârâtul judecător a încălcat normele procedurale și regulamentare privind modalitatea de desfășurare a ședințelor de judecată.
Sub aspectul laturii subiective, s-a apreciat că vinovăția pârâtului judecător M.G. rezultă din modul în care a înțeles să își îndeplinească obligațiile profesionale care îi revin, asumându-și un comportament neconform, încălcând în mod flagrant normele ce au o importanță deosebită în derularea procedurilor judiciare, de natură a produce consecințe importante sub aspectul drepturilor procesuale ale părților sau al realizării actului de justiție.
Față de aceste considerente, secția a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, exercitarea funcției, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, din gravă neglijență.
2). Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, secția a reținut că, prin amânarea pronunțării soluției, în mod repetat și fără nicio justificare, în mai multe dosare, unele fiind repuse pe rol, dar și prin exercitarea atribuțiilor specifice în activitatea de judecată, în sensul că a acordat termene de judecată fără o motivare întemeiată pe normele procesuale, pârâtul judecător a determinat temporizarea procedurii în soluționarea unor cauze cu care a fost învestit.
Instanța de disciplină a reținut că, în perioada în care a fost verificată activitatea desfășurată de pârâtul judecător, 2009-2011, în mai multe dosare ale Judecătoriei Bicaz, aflate pe rolul completului prezidat de acesta, atât în materie civilă, cât și penală, acesta a amânat pronunțarea succesiv, pe o perioadă mare de timp, chiar și de 10 ori, iar, în anumite dosare, a repus cauza pe rol, după ce amânase soluționarea, în mod repetat.
Referitor la Dosarul penal nr. 236/188/2008 al Judecătoriei Bicaz, având ca obiect plângere împotriva rezoluției procurorului de netrimitere în judecată, s-a reținut că, la data de 17 noiembrie 2009, s-a invocat de intimați excepția privind tardivitatea plângerii, iar completul de judecată, al cărui titular era pârâtul judecător, a amânat, în mod repetat, pronunțarea asupra acestei excepții, la data de 24 noiembrie 2009, 2 decembrie 2009, 8 decembrie 2009, 15 decembrie 2009, 22 decembrie 2009 și 5 ianuarie 2010, iar, la data de 12 ianuarie 2010, a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a invoca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781 alin. (2) C. proc. pen.
Ulterior, la termenul de judecată din data de 16 februarie 2010, s-a invocat, din oficiu, de către instanță, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781 alin. (2) C. proc. pen., însă, pârâtul judecător, în calitate de președinte al completului învestit cu judecarea cauzei, a amânat succesiv pronunțarea la 23 februarie 2010, 2 martie 2010, 9 martie 2010, 16 martie 2010, 23 martie 2010 și 30 martie 2010, iar, după circa 2 luni, la data de 6 aprilie 2010, a dispus sesizarea Curții Constituționale. Astfel, deși instanța invocase din oficiu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781 alin. (2) C. proc. pen., acesta fiind motivul pentru care s-a și repus cauza pe rol, pârâtul judecător a amânat pronunțarea cu privire la sesizarea Curții Constituționale, circa 2 luni, iar, în motivarea încheierii din 6 aprilie 2010 a făcut trimitere la argumentele prezentate de instanță la data de 12 ianuarie 2010, ceea ce dovedește caracterul nejustificat al amânării soluționării cauzei.
S-a mai reținut că, după respingerea excepției de neconstituționalitate, s-a reluat judecarea cauzei, însă, la termenul de judecată din data de 10 mai 2011, pârâtul judecător a repus în discuție aceeași excepție de neconstituționalitate, s-a acordat termen pentru discutarea în contradictoriu a acestei excepții, la data de 7 iunie 2011, când instanța „rămâne în pronunțare dacă va invoca o nouă excepție sau va retrimite dosarul pe vechea excepție”, fără ca ulterior să se mai pronunțe cu privire la această chestiune, cauza fiind soluționată la data de 25 octombrie 2011, prin sentința penală nr. 175, după amânarea succesivă a pronunțării din 27 septembrie 2011.
S-a constat că Dosarul penal nr. 236/188/2008, înregistrat pe rolul Judecătoriei Bicaz, la data de 23 ianuarie 2008, a fost soluționat, după o perioadă de circa 4 ani, prin sentința penală nr. 175 din 25 octombrie 2011, hotărâre prin care s-a respins plângerea împotriva rezoluției procurorului ca tardiv formulată, or stabilirea tardivității plângerii nu presupunea administrarea unui probatoriu complex, iar, conform art. 2781 alin. (12) C. proc. pen., judecătorul avea obligația de a rezolva astfel de cauze în termen de cel mult 30 de zile de la primirea acesteia.
Secția a reținut că, pârâtul judecător, după amânarea, în mod repetat, a pronunțării soluției, pe perioade considerabile de timp, dispunea repunerea cauzei pe rol, pentru completarea probatoriului.
Astfel, în Dosarul penal nr. 1699/188/2007, judecătorul a dispus repunerea cauzei pe rol, pentru reaudierea unor martori și completarea raportului de expertiză, la data de 15 martie 2011, deși amânase pronunțarea soluției, în mod repetat, în cursul a circa 3 luni, începând cu data de 14 decembrie 2010, când a închis dezbaterile pe fond, cauza fiind înregistrată pe rolul instanței din anul 2007.
De asemenea, în Dosarul nr. 20/188/2008, având ca obiect succesiune, la data de 11 ianuarie 2011, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției autorității de lucru judecat, apoi magistratul a amânat pronunțarea succesiv circa 2 luni, până la data de 15 martie 2011, când a dispus respingerea excepției și continuarea judecății.
Astfel, secția a reținut că, prin atitudinea sa de nerespectare a normelor procedurale, judecătorul M.G. a determinat prelungirea considerabilă a duratei de soluționare a cauzelor cu care a fost învestit, de natură a afecta dreptul părților privind soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, reglementat și de art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că vinovăția pârâtului judecător M.G. în săvârșirea faptei rezultă din aceea că nu a aplicat corect dispozițiile procedurale, neexistând nicio justificare pentru amânările repetate de pronunțare a soluției, în foarte multe cauze, acestea fiind determinate de faptul că nu a studiat actele și lucrările dosarului, constituind, totodată, și o încălcare a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, prin depășirea termenului rezonabil.
În concluzie, secția a reținut că sunt întrunite cumulativ elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. e) din Legea nr. 303/2004.
La individualizarea sancțiunii, secția a avut în vedere gravitatea concretă a faptelor, caracterul repetitiv al nerespectării unor norme legale și regulamentare, pe o perioadă lungă de timp, repercusiunile faptei în ceea ce privește activitatea instanței, dar și consecințele negative ale nerespectării dispozițiilor legale asupra drepturilor procesuale ale părților.
De asemenea, secția a luat în considerare și volumul mare de activitate al pârâtului judecător, care, în anul 2009 a rulat 3391 dosare, soluționând 1114 dosare, iar, în anul 2010, a rulat 1846 dosare, soluționând 738 dosare, precum și preocuparea acestuia pentru îndeplinirea activităților specifice funcției.
Totodată, secția a avut în vedere că pârâtul judecător a înțeles să remedieze deficiențele constatate în activitatea sa, pe parcursul cercetării disciplinare și s-au luat în considerare și circumstanțele personale ale pârâtului, care este magistrat din anul 1995, iar, în perioada 15 iulie 2008-15 iulie 2011, a îndeplinit funcția de președinte al Judecătoriei Bicaz, interval în care nu a fost degrevat de activitatea de judecată.
Împotriva hotărârii instanței de disciplină a declarat recurs judecătorul M.G.
Recurentul a susținut că soluția pronunțată în cauză este nedreaptă în raport cu circumstanțele personale, vizând vechimea sa în magistratură și buna-credință cu care și-a exercitat profesia de judecător.
De asemenea, acesta a criticat modul în care membrii secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și-au însușit, ca atare, cel puțin o parte din aspectele invocate în acțiunea disciplinară.
Din acest punct de vedere, judecătorul recurent a arătat că, în cuprinsul hotărârii atacate, instanța de disciplină nu a indicat niciun element de indisciplină, ci a expus o „lecție de drept”, comportându-se ca o instanță de control judiciar și sugerând modul în care ar fi trebuit judecate cauzele, precum și soluțiile care trebuiau pronunțate.
Cu titlu de exemplu, recurentul a evocat două aspecte care i-au fost reținute, în mod discutabil, în sarcină, ca acte de indisciplină, prin acțiunea în cauză, (referitoare la faptul că, într-o încheiere de îndreptare a unei erori materiale a încheiat adresând „scuze petenților pentru disconfortul creat prin această eroare” și, respectiv privind criticile pe care, într-o sentință penală, le-a formulat relativ la modul în care Curtea Constituțională a soluționat o excepție de neconstituționalitate).
Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pe motiv că recurentul nu a precizat motivele de nelegalitate și netemeinicie ale hotărârii atacate, în sensul impus de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu subzistă niciun motiv de ordine publică ce ar putea să fie invocat de instanța de recurs din oficiu, în condițiile prevăzute de alin. (2) al aceluiași text de lege.
Examinând cu prioritate excepția de nulitate invocată, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Conform prevederilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, printre celelalte mențiuni, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.
Dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. consacră sancțiunea nulității aplicată în cazul nemotivării recursului în termenul legal.
Analizând cererea de recurs a judecătorului M.G. în raport cu susținerile intimatei Inspecția Judiciară, nu se poate constata incidența celor două texte legale invocate.
Susținerile recurentului, anterior rezumate, deși sumare, îndeplinesc cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității, motivele invocate putând fi încadrate ca și critici de netemeinicie și nelegalitate în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
Prevederile art. 3041 C. proc. civ. exclud, de asemenea, susținerea potrivit căreia recursul nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină, având în vedere că hotărârea atacată nu este supusă apelului și, în atare situație, instanța poate examina cauza sub toate aspectele.
Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte a respins, ca nefondată, excepția de nulitate a recursului declarat în cauză.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, în raport cu actele dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Sub un prim aspect, este de observat că, din considerentele hotărârii atacate, rezultă că secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanță disciplinară, a făcut o apreciere completă a materialului probator administrat în faza cercetării prealabile, precum și a celui rezultat în cursul cercetării judecătorești efectuate de către secție, în mod nemijlocit.
Ca urmare, examinându-se în ansamblu cauza, în cadrul controlului judiciar exercitat pe calea recursului, se constată că instanța disciplinară a dat o apreciere completă și corectă elementelor probatorii rezultate din actele dosarului.
În această privință, este de reținut că recurentul nu neagă săvârșirea faptelor culpabile stabilite în sarcina sa, apreciind doar că toate aspectele respective nu pot fi încadrate în sfera abaterilor disciplinare, fiind doar chestiuni ce pot fi cenzurate în căile de atac.
Susținerile recurentului formulate din această perspectivă nu pot fi primite, urmând a se înlătura, ca neadecvată, opinia potrivit căreia secția pentru judecători s-ar fi transformat într-o „instanță extraordinară de control judiciar”, depășindu-și competențele conferite prin lege.
Întrucât, în speță, cercetarea judecătorească efectuată de către secția pentru judecători a avut ca obiect conduita magistratului în raport cu normele legale și deontologice ce reglementează activitatea sa profesională, se reține că atât soluționarea acțiunii disciplinare, cât și pronunțarea hotărârii atacate s-au realizat în limitele atribuțiilor și competenței stabilite de lege în sarcina Consiliului Superior al Magistraturii.
Din această perspectivă, trebuie precizat că, potrivit art. 46 alin. (1) teza I din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare: „În cadrul cercetării disciplinare, se stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției”.
În speță, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reținut săvârșirea de către recurent a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. e) și h) teza a-ll-a din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constând în nerespectarea, în mod repetat și din motive imputabile, a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor și, respectiv, exercitarea funcției, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu gravă neglijență.
Reglementările legale menționate nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătorești, ci sancționează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunță sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
În acest sens, trebuie precizat că, de esența înfăptuirii actului de justiție este supunerea judecătorului în fața legii și, ca un corolar al acestei cerințe, se impune respectarea de către acesta a normelor de procedură. Consiliul Superior al Magistraturii, în virtutea rolului său de garant al independenței justiției, îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, așadar și în situația nerespectării, de către aceștia, cu rea-credință sau din gravă neglijență a normelor de procedură. Obiectul judecății îl constituie, însă, numai abaterile disciplinare, așadar conduita magistraților, aspect ce nu poate fi interpretat ca având semnificația unui control administrativ al hotărârilor judecătorești pronunțate de aceștia.
În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 2/2012.
În speță, întreg probatoriul administrat a relevat situația de fapt stabilită de secția pentru judecători și a confirmat că recurentul M.G. și-a exercitat necorespunzător funcția și a încălcat normele de procedură, în sensul că: nu a respectat dispozițiile procedurale conținute în art. 356 și art. 357 alin. (1) C. proc. pen. și, respectiv, art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la un număr semnificativ de hotărâri judecătorești, în care motivarea în fapt și în drept a soluției lipsește sau este necorespunzătoare; a încălcat normele de procedură conținute în art. 129 alin. (5) C. proc. civ., precum și obligația de a asigura supremația legii, instituită prin art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin ignorarea dispozițiilor legale aplicabile diferitelor instituții de drept esențiale pentru clarificarea raporturilor juridice deduse judecății, a dispozițiilor legale care reglementează drepturi specifice anumitor categorii de persoane; a încălcat obligațiile care revin instanței de judecată în respectarea reglementărilor în materia timbrării cererilor de chemare în judecată, cuprinse în art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și a încălcat prevederile art. 32 alin. (1) din același act normativ; a încălcat dispozițiile art. 2812 C. proc. civ. prin completarea unei hotărâri judecătorești în afara cadrului prevăzut de lege; a depășit competențele și atribuțiile care revin, potrivit legii, unui magistrat și a abordat un limbaj care nu este compatibil cu cerințele impuse actelor care emană de la o instanță judecătorească și cu standardul impus de exercitarea profesiei de magistrat; nu a respectat dispozițiile procedurale conținute în art. 122 C. proc. civ. și, respectiv, art. 298 C. proc. pen., care reglementează obligația președintelui completului de judecată de a asigura ordinea și solemnitatea ședințelor de judecată.
De asemenea, recurentul nu a respectat, în mod repetat și din motive imputabile, dispozițiile legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor, prin amânarea repetată a pronunțării pe durate care au depășit semnificativ termenele prevăzute de art. 260 alin. (1) C. proc. civ. și art. 306 C. proc. pen., dar și prin repunerea pe rol, în mod repetat, a dosarelor în care a fost amânată pronunțarea, datorită studiului insuficient al dosarelor rămase în pronunțare.
Consecința imediată și directă a acestor multiple încălcări și pe care recurentul o ignoră este, în sens larg, atingerea adusă relațiilor sociale privitoare la justiție, ca valoare socială ocrotită iar, în sens restrâns, afectarea corectitudinii actului de justiție, precum și a drepturilor procesuale ale părților în toate cauzele respective.
Susținerile recurentului, vizând exclusiv considerentele care, în două cazuri distincte, l-au determinat să adopte o anumită formulare într-o încheiere ori să expună, într-o altă hotărâre, anumite critici referitoare la conținutul unei decizii a Curții Constituționale invocate, nu au semnificația atribuită de autorul recursului și nu sunt de natură să infirme multiplele încălcări ale dispozițiilor legale de către acesta și nici să combată cele reținute de instanța de disciplină referitoare la existența laturii subiective în cazul ambelor abateri disciplinare.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în cauză, a fost reliefată existența faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăției și a legăturii de cauzalitate între faptele ilicite și rezultatul produs, astfel încât, în mod corect, s-a stabilit de către instanța de disciplină că, prin conținutul lor concret, faptele întrunesc elementele constitutive ale abaterilor prevăzute de art. 99 lit. e) și lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Cum, gravitatea deosebită a acestor abateri impune sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, chiar dacă recurentul a susținut că are o vechime mare în magistratură și și-a exercitat profesia „cu toată abnegația și buna credință”, se constată că, nici sub acest aspect, hotărârea nu este criticabilă, în procesul de individualizare a sancțiunii fiind avute în vedere toate circumstanțele cauzei, inclusiv cele personale ale judecătorului.
În concluzie, față de considerentele expuse, care relevă legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, în baza dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată (r2), coroborate cu cele ale art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de M.G. împotriva hotărârii nr. 4/J din 13 iunie 2012 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2013.