Asupra recursului de față, constată următoarele;
Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru procurori la data de 29 mai 2012, Inspecția Judiciară a solicitat secției ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtului B.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București, pentru săvârșirea a două abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 24/2012, constând în „încălcarea prevederilor legale referitoare la (…) interdicții privind judecătorii și procurorii” și a trei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din aceeași lege, constând în „intervenții pentru soluționarea unor cereri, pretinderea sau acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii”.
În motivarea acțiunii disciplinare s-a reținut, în esență, că în perioada iulie-octombrie 2011, procurorul B.M. împreună cu T.H.P.S., a participat la negocierile ocazionate de rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare (autentificat din 2 iunie 2011 la Biroul Notarial Public I.A.) având ca obiect terenul proprietatea SC T. SA, reprezentată de director general P.P., acesta acordând asistență juridică numitului P.P., în scopul evitării unei acțiuni în justiție din partea promitentului cumpărător SC K.C. SRL, în condițiile în care SC T. SA nu mai era de acord cu termenii antecontractului de vânzare-cumpărare și intenționa vânzarea terenului către SC G.I. SRL , în condiții mai avantajoase.
Ulterior, procurorul B.M. a participat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare (autentificat din 27 septembrie 2011 la Biroul Notarial Public T.M.M.), prin care SC T. SA a înstrăinat o suprafață de 10.904 mp către SC G.I. SRL , acesta ocupându-se în fapt de formalitățile legate de închiderea rolului fiscal și obținerea actelor cadastrale.
S-a reținut, totodată, că, în luna august 2011, a acordat consultanță juridică numitului Z.C., în vederea redactării unei plângeri împotriva ordonanței nr. 3437/P/2007 din 8 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, în care acesta din urmă avea calitatea de persoană vătămată, urmare a săvârșirii unei infracțiuni de înșelăciune împotriva sa.
Referitor la intervențiile pentru soluționarea unor cereri, altfel decât în limita cadrului legal, s-a reținut că procurorul B.M., urmare unor promisiuni făcute numitului R.C.C., subofițer, care făcea parte din dispozitivul de pază repartizat pentru obiectivul „sediul parchetelor din str. S.”, a intervenit pe lângă persoane cu funcții de conducere din cadrul Jandarmeriei Române, în vederea menținerii acestuia la locul de muncă din str. S.
De asemenea, în luna august 2011, în urma avarierii autoturismului numitei A.S.L. (cu care se află în relație de afinitate), întrucât aceasta nu avea asigurare pentru daune, procurorul B.M. a intervenit la numitul S.C.P., șef Serviciu daune în cadrul G. Asigurări, în vederea reparării acestuia, fără a fi achitată contravaloarea reparației.
De asemenea, s-a mai reținut că în perioada august-septembrie 2011, procurorul B.M. a intervenit pe lângă numitul T.I., șef al Poliției Comunitare București, în favoarea vărului său A.I., pentru ca acesta să fie repartizat pe un anumit post din cadrul acestei instituții, post în cadrul căruia programul de lucru era de 24 de ore lucrate cu 72 de ore libere, față de postul unde acesta activa și în cadrul căruia programul era de 24 de ore lucrate și 48 de ore libere.
Consiliul Superior al Magistraturii, Secția pentru procurori, prin hotărârea nr. 9/P din 20 decembrie 2012, a admis în parte acțiunea disciplinară și, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, republicată, a aplicat pârâtului procuror B.M., sancțiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură, pentru săvârșirea celor două abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) [lit. b) în actuala reglementare] din Legea nr. 303/2004.
Totodată, a respins acțiunea disciplinară formulată împotriva aceluiași pârât, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București, cu privire la săvârșirea celor trei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) [lit. n) în actuala reglementare] din Legea nr. 303/2004.
Pe baza materialului probator administrat în cursul cercetării prealabile, precum și de către instanța de disciplină în mod nemijlocit, a fost reținută situația de fapt ce urmează.
I. 1. În ceea ce privește abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor [abateri prevăzute de art. 99 lit. b) în reglementarea actuală], secția pentru procurori a constatat că situația de fapt, astfel cum a fost reținută prin rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare, nu a fost modificată în urma administrării probatoriului în fața secției, probele administrate, atât în dovedirea acțiunii disciplinare cât și cele propuse în apărare de către pârât, conducând la aceeași stare de fapt avută în vedere de Inspecția Judiciară.
Astfel, secția a reținut că, în perioada iulie-octombrie 2011, procurorul B.M., împreună cu T.H.P.S., a participat la negocierile ocazionate de rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare (autentificat din 2 iunie 2011 la Biroul Notarial Public I.A.) a unui teren proprietatea SC T. SA, reprezentată de director general P.P.
Motivul participării procurorului B.M. la aceste discuții, l-a constituit acordarea de asistență juridică numitului P.P., în scopul evitării unei acțiuni în justiție din partea promitentului cumpărător SC K.C. SRL, în condițiile în care SC T. SA nu mai era de acord cu termenii antecontractului de vânzare-cumpărare și intenționa vânzarea terenului către SC G.I. SRL , în condiții mai avantajoase.
În acest sens, în cadrul unei întâlniri între P.P., M.N. și B.M., ce a avut loc la biroul directorului general al SC T. SA, pârâtul procuror a fost prezentat ca fiind avocat, lăsând să se înțeleagă că reprezintă interesele juridice ale SC T. SA.
Instanța de disciplină a apreciat ca fiind relevantă și conduita ulterioară a pârâtului, care, aflând de la comisarul șef B.N., șef serviciu control intern în cadrul Poliției Capitalei, că numitul M.N. este ofițer de poliție chiar în cadrul formațiunii conduse de către acesta, i-a solicitat să aibă o întrevedere cu M.N., în scopul de a se asigura că nu se va afla despre faptul că a fost prezentat ca și avocat de către P.P.
Conform declarațiilor constante ale martorilor B.N. și M.N., întrevederea s-a realizat în biroul pârâtului, la acel moment prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București, iar cu acest prilej B.M. a insistat să-i comunice martorului M.N. că, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, îi este permis să acorde asistență juridică rudelor, deși nu se afla într-o astfel de situație față de P.P.
În cadrul formațiunilor premergătoare încheierii contractului de vânzare-cumpărare, autentificat din 27 septembrie 2011 la Biroul Notarial Public T.M.M., prin care SC T. SA a înstrăinat o suprafață de 10.904 mp către SC G.I. SRL, P.P. l-a prezentat pe B.M. primarului orașului P.L., numitul T.G., ca fiind cumnatul său (fapt nereal), arătând totodată că acesta se va ocupa din punct de vedere juridic de realizarea tranzacției, din partea SC T. SA.
S-a constatat că, această împrejurare rezultă din declarațiile martorului T.G. date în fața secției și în faza de cercetare disciplinară, declarații din care reiese că B.M. s-a ocupat în fapt de formalitățile legate de închiderea rolului fiscal și obținerea actelor cadastrale, percepția clară a martorului fiind aceea că pârâtul reprezintă din punct de vedere juridic interesele societății SC T. SA.
De asemenea, acesta a mai relatat că pârâtul i-a solicitat telefonic să păstreze confidențialitatea discuțiilor purtate pe tema terenului în cauză, martorul având convingerea că întrucât acesta este procuror nu dorește să se afle că se ocupă de vânzarea terenului cumnatului său.
S-a reținut că P.P. a confirmat că s-a sfătuit cu pârâtul în legătură cu oferta propusă de martorul T.G., primarul orașului P.L. și, în acest sens, s-a prezentat împreună cu acesta de mai multe ori la sediul primăriei pentru rezolvarea situației legate de vânzarea terenului și chiar l-a sfătuit să nu restituie la acel moment suma de 100.000 euro cumpărătorului V.M.; a mai relatat că se află într-o relație apropiată cu pârâtul, acesta fiind prieten de circa 10 ani cu cumnata sa.
Situația de fapt stabilită a rezultat și din înscrisurile conținând transcrierea convorbirilor telefonice purtate de B.M., în perioada de referință, cu mai multe persoane interesate în realizarea acestei tranzacții.
Mai mult, s-a constatat că din înscrisurile ce conțin transcrierile convorbirilor telefonice purtate de B.M., rezultă că acesta a fost recompensat de P.P. pentru ajutorul dat în realizarea tranzacției, fiindu-i oferit un ceas de mână „C.”.
2) În ceea ce privește fapta din luna august 2011, constând în acordarea de consultanță juridică numitului Z.C., în vederea redactării unei plângeri împotriva unei soluții de netrimitere în judecată, secția pentru judecători, a reținut că, în cursul anului 2007, numitul Z.C. și soția acestuia, Z.D.M., au formulat o plângere penală împotriva numiților S.V. și S.A., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, Dosarul fiind înregistrat sub nr. 3437/P/2007 la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 1 București.
Pârâtul B.M. cunoștea situația de fapt din respectiva cauză penală, întrucât, în perioada în care a funcționat ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, a efectuat acte de urmărire penală, respectiv a confirmat, la data de 2 aprilie 2007, măsura începerii urmăririi penale.
Pe fondul unei relații de prietenie între B.M. și Z.C., acesta din urmă l-a contactat pe pârâtul procuror în vara anului 2011, solicitându-i sfatul cu privire la conduita pe care ar trebui să o adopte, având în vedere că, prin ordonanța nr. 3437/P din 6 iunie 2011, se dispusese încetarea urmăririi penale, respectiv scoaterea de sub urmărire penală în cauza respectivă.
Instanța de disciplină a apreciat că probele administrate demonstrează că pârâtul procuror s-a implicat în redactarea și înregistrarea plângerii împotriva soluției de netrimitere în judecată dispusă în dosar.
În acest sens, conform celor declarate de martorul Z.C., B.M. i-a promis că se va ocupa personal de aceste demersuri juridice, aspecte ce se coroborează cu înscrisurile ce conțin transcrierile convorbirilor telefonice purtate de aceștia.
S-a reținut că susținerile martorului Z.C., care afirmă că a încheiat un contract de asistență juridică cu avocatul D.M., însă nu își amintește obiectul acestuia, precum și cele ale pârâtului, care arată că plângerea a fost redactată și depusă de acest avocat, sunt contrazise de inexistența împuternicirii avocațiale, înscris care ar fi trebuit să fie atașat plângerii la momentul depunerii acesteia la Parchet și să existe la dosarul cauzei. De asemenea, secția a constatat lipsa unor dovezi concrete că avocatul D.M. a fost în posesia unor documente relevante pentru formularea acestei plângeri.
Secția a concluzionat în sensul că, din registrul de audiențe al Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 1 București, rezultă că plângerea împotriva soluției din Dosarul 3437/P/2007 a fost depusă la data de 17 august 2011 de Z.C., însă acesta arată că nu a depus această plângere, fapt ce rezultă și din împrejurarea că potrivit mențiunilor din registrul de intrări-ieșiri persoane în sediul Parchetului , la rubrica aferentă datei respective, nici Z.C. și nici D.M. nu figurează că au intrat în instituție.
Față de cele expuse, instanța disciplinară a apreciat că faptele pârâtului procuror de a consilia și reprezenta din punct de vedere juridic reprezentantul unei societăți comerciale cu ocazia rezilierii unui antecontract de vânzare-cumpărare, respectiv la încheierea unui alt contract de vânzare-cumpărare, precum și de a acorda consultanță juridică unei părți dintr-un dosar penal, în vederea redactării unei plângeri împotriva soluției de netrimitere în judecată întrunesc elementele constitutive a două abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Sub aspectul laturii subiective, secția pentru procurori a reținut că pârâtul procuror a săvârșit cele două abateri cu vinovăție sub forma intenției directe, acesta acceptând atribuirea unei calități incompatibile cu funcția pe care o deținea.
S-a subliniat că, ceea ce este esențial din perspectiva realizării elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare analizate este existența unor încălcări a prevederilor legale referitoare la incompatibilități sau interdicții, condiție care subzistă în cauză, rezultatul vătămător fiind concretizat în lezarea relațiilor sociale referitoare la independența și imparțialitatea justiției.
lll. Referitor la „intervențiile pentru soluționarea unor cereri, pretinderea sau acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii”, secția pentru procurori a constatat că faptele reținute în sarcina pârâtului procuror nu întrunesc elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată, (3 fapte).
Referitor la faptul că, în perioada iulie-august 2011, procurorul B.M. i-ar fi promis jandarmului R.C.C. că va interveni pe lângă persoane cu funcții de conducere din cadrul Jandarmeriei Române în vederea menținerii acestuia la locul de muncă din str. S., s-a constatat că, fiind audiat, atât cu prilejul cercetării disciplinare, cât și în fața secției, pârâtul procuror a declarat constant că, deși numitul R.C.C. i-a solicitat ajutorul pentru a rămâne la sediul din str. S., nu a dat curs acestei solicitări, întrucât nu cunoștea persoane din conducerea Jandarmeriei, fapt care rezultă din chiar probatoriul administrat, nefiind nominalizată și, respectiv, audiată nicio persoană la care să se fi realizat intervenția sa.
Relativ la cea de-a doua abatere reținută în cuprinsul acțiunii disciplinare, constând în intervenția efectuată de pârât în vederea reparării autoturismului aparținând verișoarei sale A.S.L., secția a reținut că, în luna august 2011, în urma avarierii autoturismului proprietate personală, numita A.S.L. i-a solicitat pârâtului procuror ajutorul în vederea reparării acestuia, motivat de faptul că nu reușise să remedieze defecțiunile la service-ul din comuna în care locuia, nemaiavând asigurare Casco și nici posibilități materiale să-l repare. În cuprinsul declarațiilor date, martora a precizat că a apelat la numitul B.M., în virtutea relației de afinitate, pârâtul fiind văr cu soțul său A.I., calitate în care cunoștea dificultățile materiale cu care se confrunta, precum și situația sa familială, care reclama necesitatea folosirii cu regularitate a autoturismului, având în vedere problemele de sănătate cu care se confruntă copilul acestora. Din declarațiile aceleiași martore mai rezultă că la circa două săptămâni de la data când i-a solicitat ajutor pârâtului, la domiciliul său din comuna C., județul Călărași s-au prezentat două persoane care au fotografiat autoturismul, iar ulterior acesta a fost ridicat și reparat la un service din București, fără să fie achitată vreo sumă de bani, reprezentând contravaloarea reparațiilor.
Fiind audiat, pârâtul procuror a confirmat cele relatate de martoră referitor la circumstanțele în care i-a fost solicitat ajutorul și a arătat că pentru repararea autoturismului a apelat la numitul S.C.P., în virtutea relației de prietenie pe care o aveau și motivat de împrejurarea că martorul cunoștea mai multe service-uri auto din București, autoturismul având nevoie de reparații la un service sau atelier specializat. Pârâtul a mai arătat că nu cunoaște cât a costat reparația autoturismului, dacă a fost sau nu plătită, martorul S.C.P. fiind cel care s-a ocupat de această problemă, precizând totodată că nu i-a cerut acestuia să întocmească vreun dosar de daună, ori să facă reparația autoturismului pe o altă poliță de asigurare.
Instanța de disciplină a considerat că aceste aspecte se coroborează cu cele relatate de martorul S.C.P., din care rezultă că s-a ocupat personal de repararea autoturismului în cauză și că toate reparațiile au fost efectuate în cadrul unui atelier auto al unui prieten, în afara orelor de program, urmând ca plata să se efectueze ulterior.
Având în vedere aceste împrejurări, secția a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare reținute în sarcina pârâtului sub aspectul laturii obiective, magistratul fiind, în virtutea relației de prietenie cu martorul S.C.P., director al Direcției Antifraudă din cadrul SC G.R.A.R. SA, doar un simplu intermediar între acesta și soția vărului său, martorul S.C.P. fiind cel care s-a ocupat efectiv de reparația autoturismului, reparație care nu s-a realizat fraudulos (în baza vreunei polițe de asigurări sau prin vreun alt artificiu în cadrul service-ului în care autoturismul a fost reparat efectiv), neplata contravalorii reparației neputând fi imputată pârâtului procuror.
Cât privește cea de-a treia abatere, constând în intervenția pârâtului pe lângă numitul T.I., șef al Poliției Comunitare București, în favoarea vărului său A.I., pentru a fi repartizat pe un anumit post din cadrul acestei instituții, secția pentru procurori a reținut că, potrivit declarațiilor pârâtului, coroborate cu cele ale martorului T.I., pe fondul unei vechi relații de prietenie existente între cei doi, în cursul lunii septembrie 2011, pârâtul procuror i-a solicitat numitului T.I., director general la Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București să analizeze posibilitatea ca vărul său, A.I., care îndeplinea funcția de agent superior în cadrul aceleiași direcții, să realizeze misiunea de serviciu într-un alt tip de program, respectiv 24 cu 72 de ore, în loc de 24 cu 48 de ore, cum efectua în acel moment.
Din declarația martorului T.I., a rezultat că acesta a procedat la verificarea situației agentului A.I., a discutat cu șeful său de serviciu, care i-a comunicat că nu există un raport scris al agentului în vederea modificării programului de lucru și nici că agentul și-ar fi exprimat vreo nemulțumire în acest sens, motiv pentru care a apreciat că nu se impune analizarea posibilității schimbării într-un alt program a respectivului agent.
Instanța de disciplină a observat că aceste susțineri se coroborează cu cele declarate de martorul A.I. pe parcursul cercetării prealabile, din care a rezultat că, deși i-a solicitat ajutorul vărului său B.M. în vederea schimbării programului de lucru, acest lucru nu s-a realizat, întrucât nu a făcut niciun demers în acest sens, el desfășurându-și în continuare activitatea în cadrul Serviciului Ordine și Liniște Publică în ture de 12 cu 24 ore și, respectiv 12 cu 48 ore.
Având în vedere aceste împrejurări, secția pentru procurori a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare reținute în sarcina pârâtului sub aspectul laturii obiective, acțiunea acestuia prin care a solicitat schimbarea programului de lucru al martorului A.I. fiind doar o simplă discuție între cei doi, pe fondul relației de prietenie dintre aceștia și motivată de faptul că vărul său făcea naveta zilnic, aproximativ 70 km, modificarea programului de lucru neconstituind vreo favoare pentru acesta. În realitate, această intervenție nu s-a concretizat, întrucât martorul nu a efectuat nicio solicitare în acest sens, lipsind practic situația premisă.
La individualizarea sancțiunii, secția a reținut că a avut în vedere împrejurările și gravitatea concretă a faptelor săvârșite de pârâtul procuror care, contrar obligațiilor care-i incumbă, a efectuat activități specifice profesiei de avocat în mod repetat, faptele săvârșite fiind de natură a afecta imaginea Ministerului Public și a sistemului judiciar.
Totodată, s-a reținut că au fost avute în vedere circumstanțele personale ale pârâtului procuror, întreaga activitate profesională a acestuia, atitudinea pe care a avut-o pe parcursul cercetărilor, precum și faptul că, până în prezent, nu a mai fost sancționat disciplinar.
Împotriva hotărârii instanței de disciplină, a declarat recurs procurorul B.M., invocând în drept dispozițiile art. 49 și art. 51 din Legea nr. 317/2004, art. 100 din Legea nr. 303/2004, ale art. 105, art. 129 și art. 299 și urm. C. proc. civ., ale art. 24 din Constituție și ale art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin motivele de recurs, astfel cum au fost restrânse și precizate oral cu prilejul dezbaterilor de fond, magistratul a invocat nelegalitatea hotărârii atacate structurându-și criticile, în esență pe argumentele principale expuse în cele ce succed.
1) Pe parcursul cercetării prealabile și al judecării acțiunii disciplinare i-ar fi fost încălcat grav dreptul la apărare.
Sub un prim aspect, recurentul a susținut că a contestat posibilitatea utilizării în cauză a interceptărilor convorbirilor telefonice efectuate de Direcția Națională Anticorupție în temeiul a trei argumente, însă inspectorii Consiliului Superior al Magistraturii au omis să se pronunțe asupra acestei cereri, încălcându-i, astfel dreptul la apărare.
Sub un alt aspect, s-a învederat că atât inspectorii judiciari, cât și instanța de disciplină, fie i-au respins probele solicitate, care i-ar fi dovedit nevinovăția, fie, deși i-au încuviințat unele probe, acestea nu au fost administrate. În același context, recurentul a invocat dispozițiile art. 24 din Constituție și pe cele ale art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și pe cele ale art. 129 alin. (1) C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată este nulă, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, principiul aflării adevărului și al rolului activ și, în primul rând, a principiului garantării dreptului la apărare.
2) Instanța de disciplină ar fi dispus sancționarea sa pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la interdicții fără a avea probe în acest sens.
Sub acest aspect, relativ la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, constând în implicarea sa în rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare, s-a subliniat, în esență, că situația de fapt reținută de secția pentru procurori este greșită și tendențioasă, neexistând nicio dovadă care să susțină afirmația că ar fi participat împreună cu T.H.P.S. la negocierile legate de rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, în condițiile în care s-a refuzat audierea lui T.H.P.S. și recurentului i-a fost respinsă cererea de administrare a probatoriului care ar fi putut lămuri, în opinia sa, cauza.
Cu referire punctuală la aspectele declarate de martori, a arătat că, în fapt, ar fi fost speculat faptul că s-a aflat întâmplător în biroul directorului SC T. SA și faptul că acesta i-a atribuit calitatea de avocat, apreciindu-se, contrar declarațiilor martorilor, că directorul P.P. ar fi lăsat să se înțeleagă că reprezintă interesele juridice ale SC T. SA.
Împrejurarea că a dat telefon să se intereseze cu privire la cuantumul taxelor aferente terenului nu poate echivala, susține recurentul, cu implicarea sa în formalitățile legale de închiderea rolului fiscal și de obținere a documentelor cadastrale.
3) Reținerea faptei privind acordarea de consultanță juridică ar fi contrară probelor administrate în cauză.
În ceea ce privește a doua abatere disciplinară reținută în sarcina sa, prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, constând în acordarea de consultanță juridică lui Z.C. pentru redactarea unei plângeri penale, recurentul a precizat că motivarea instanței de disciplină nu ar avea niciun suport real, fiind combătută de declarațiile sale și de cele ale martorilor Z.C. și D.M.
4) Sancțiunea aplicată trebuia raportată și la circumstanțele sale personale.
Recurentul B.M. a menționat că nu s-a acordat semnificația cuvenită faptului că are o carieră de 15 ani de magistratură, în care nu a fost niciodată cercetat sau sancționat disciplinar, că a condus din 2008 până în 2012 unități importante la Parchet și a format profesional, ca tutore de practică în cadrul Institutului Național de Magistratură, generații de viitori magistrați.
Din aceeași perspectivă, s-a arătat că nu au fost respectate criteriile prevăzute de art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, și de art. 100 din Legea nr. 303/2004, pentru individualizarea sancțiunii aplicate, în raport cu gravitatea faptelor și cu circumstanțele reale și personale în speță, excluderea din magistratură fiind excesivă.
În sprijinul acestei susțineri, recurentul a invocat argumentele jurisprudențiale, cu referire la practica Consiliului Superior al Magistraturii și Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului și, în principal, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii disciplinare pentru cele două abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 și, pe cale de consecință, anularea sancțiunii disciplinare aplicate.
În subsidiar, recurentul a cerut înlocuirea sancțiunii constând în excluderea din magistratură, cu o altă sancțiune disciplinară prevăzută de art. 100 din Legea nr. 303/2004.
Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefundat, susținând legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de secția pentru procurori.
Analizând hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite în parte recursul, în sensul și pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
1) Nu a fost încălcat dreptul la apărare al procurorului recurent, nici în faza cercetării disciplinare și nici pe parcursul soluționării acțiunii disciplinare.
În ceea ce privește folosirea ca probă a interceptărilor telefonice efectuate de Direcția Națională Anticorupție în dosarul penal, se impune a fi precizate câteva aspecte, pentru a clarifica chestiunile supuse examinării în acest prim motiv de recurs.
Angajarea răspunderii disciplinare a recurentului s-a făcut în baza unui ansamblu probator complex, în cadrul căruia, nici în etapa cercetării prealabile, nici în cea a judecății în fața secției pentru procurori, nu s-a cerut și nu s-a încuviințat admiterea acestei probe, fiind atașate la sesizarea formulată de Direcția Națională Anticorupție doar înscrisurile constând în copiile proceselor-verbale de redare a convorbirilor înregistrate.
De asemenea, nu au fost înregistrate declarații de martori luate în dosarul penal de către procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, copii ale acestor declarații fiind doar anexate la sesizarea ce a fost adresată Inspecției Judiciare de către conducătorul unității de parchet.
Prin urmare, aspectele invocate de recurent, relativ la aceste aspecte nu au relevanța ce li se atribuie prin criticile aduse, respectivele convorbiri telefonice și declarații constituind doar prime elemente circumstanțiate în analiza faptelor săvârșite de procuror și doar un punct de plecare pentru cercetarea prealabilă și administrarea altor mijloace de probă, specifice acesteia.
Cât privește probele administrate în speță, atât în cadrul cercetării disciplinare, cât și în cursul judecării acțiunii disciplinare, au fost audiați martorii cu privire la care s-a apreciat că aveau cunoștință despre împrejurări ce aveau legătură cu săvârșirea faptelor, declarații ce au fost luate nemijlocit de către inspectorii judiciari și, respectiv, de către instanța de disciplină.
Înalta Curte, examinând conținutul încheierilor ședințelor instanței de disciplină, reține că în cauză au fost acordate șapte termene de judecată, pe parcursul cărora au fost primite și soluționate toate cererile procurorului pârât și au fost administrate probatoriile astfel cum acestea au fost propuse de părți și încuviințate de instanța de disciplină, în măsura în care acest lucru a fost posibil în raport cu împrejurările concrete al stadiului soluționării pricinii.
Împrejurarea că, la termenul de judecată din data de 19 decembrie 2012, martorii A.I. și T.H.P.S. nu au putut fi audiați din motive obiective, învederate chiar de respectivii martori și că instanța, luând act de renunțarea Inspecției Judiciare la probe, a revenit motivat asupra respectivelor dovezi nu are semnificația atribuită prin motivele de recurs și nu poate fi reținută ca motiv de încălcare a dreptului la apărare.
Dimpotrivă, recurentului i-a fost respectată această garanție procesuală, magistratul fiind asistat de avocat și având posibilitatea să-și formuleze toate apărările, așa cum rezultă din memoriile formulate în dosar, înscrisurile depuse în probațiune, cererile de probe, concluziile orale și scrise formulate și din întreaga procedură desfășurată în condiții de contradictorialitate în fața instanței de disciplină.
2) Al doilea motiv de nelegalitate invocat de recurent, fundamentat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., are în vedere încălcarea legii de drept substanțial, mai precis, neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare reținute în sarcina sa și lipsa probelor în fundamentarea hotărârii atacate.
Sub un prim aspect, din examinarea actelor dosarului, se constată că, în cauză, soluționând acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară, secția pentru procurori, a stabilit corect starea de fapt.
În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul a stabilit că reprezintă abatere disciplinară „încălcarea prevederilor legale referitoare la (...) interdicții privind judecătorii și procurorii”.
Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (2) din legea menționată, „Judecătorii și procurorii nu pot să dea consultații scrise sau verbale în probleme litigioase, (...) și nu pot îndeplini orice activitate care, potrivit legii, se realizează de avocat”, iar conform art. 4 din aceeași lege „Judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor (...).”
De asemenea, în conformitate cu art. 104 din Legea nr. 161/2003 „magistraților le este interzisă orice manifestare contrară demnității funcției pe care o ocupă ori de natură să afecteze imparțialitatea sau prestigiul acesteia”.
În speță, i se impută recurentului faptul că, în perioada iulie-octombrie 2011, în calitate de prim procuror, la acea dată, a intermediat vânzarea-cumpărarea unui teren în suprafață de 12.000 mp, situat în intravilanul orașului P.L., județul Ilfov, între P.P. și un grup de oameni de afaceri, cu sprijinul primarului localității respective, numitul T.G.
De asemenea că, la data de 12 august 2011, acesta a acordat consultanță juridică numitului Z.C., în vederea redactării unei plângeri împotriva ordonanței nr. 3437/P/2007 din 8 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București.
Susținerea recurentului, potrivit căreia această stare de fapt nu s-ar circumscrie laturii obiective a abaterii disciplinare reținute în sarcina sa și nu ar avea nici corespondent în materialul probator depus la dosar nu poate fi primită.
Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus citate, rezultă că modelarea statutului disciplinar al magistraților, integrat statutului profesional al acestora implică și extinderea obligației de a avea o comportare corectă, demnă și rezervată, de natură a menține neștirbit prestigiul justiției, chiar și dincolo de raporturile de serviciu propriu-zise. În contextul examinat, legiuitorul a prohibit acordarea consultațiilor juridice de către magistrați în „probleme litigioase”, în sfera acestei noțiuni fiind cuprinse toate acele situații care pot primi o dezlegare în cadrul unui proces civil sau penal.
Printr-o interpretare per a contrario, s-ar putea ajunge la concluzia că magistratului îi este permis să redacteze pentru alte persoane diverse acțiuni, cereri sau să acorde acestora consultații în legătură cu redactarea unor acțiuni sau cereri, ceea ce ar aduce atingere principiului imparțialității care trebuie să guverneze activitatea și conduita judecătorului sau procurorului.
Susținerile recurentului formulate din perspectiva inexistenței laturii obiective a acestei abateri sau a nedovedirii aspectelor de fapt reținute în ceea ce privește conduita sa culpabilă din acest punct de vedere sunt infirmate de probele administrate atât în cursul cercetării prealabile, cât și în faza judecării acțiunii disciplinare.
Astfel, în ceea ce privește prima faptă, este semnificativ de menționat că martorul T.G. fost primar al orașului P.L. declară (Dosarul nr. 6/P/2012) „Arăt că domnul P.P. mi-a spus că domnul B.M. este cumnatul dumnealui și că dumnealui îl consiliază din punct de vedere juridic”.
De asemenea, arată că:
„(...) în convorbirile telefonice pe care le-am avut cu domnul B.M. am discutat de câteva ori despre situația terenului respectiv, vizând problemele tehnice ale terenului, situația taxelor, impozitele, toate aceste date eu relatându-i-le ca urmare a întrebărilor dumnealui, întrucât așa am înțeles că îl consiliază juridic pe domnul P.P.”.
Același martor relatează:
„Îmi amintesc că, la telefon, domnul B.M. mi-a cerut să păstrez confidențialitatea discuțiilor dintre mine și dumnealui pe tema terenului în cauză, întrucât eu am crezut că dumnealui fiind procuror nu dorește să se afle de faptul că se ocupă de o problemă juridică a cumnatului său, respectiv vânzarea unui teren”.
Aceste susțineri sunt în concordanță și cu cele declarate de martorul M.N. în fața secției pentru procurori (Dosarul nr. 6/P/2012), care a arătat că, la sfârșitul lunii iulie 2011, în biroul directorului de la SC T. SA, P.P., i-a fost prezentat B.M. „ca fiind avocat și că are cunoștințe despre contract. Când am dat mâna, B. s-a prezentat doar M. Calitatea de avocat a fost indicată de P.P. și nu a fost infirmată de B.M. cu ocazia prezentărilor”.
Despre discuția avută ulterior în biroul prim procurorului, în prezența martorului B.N., același martor a menționat:
„L-am salutat pe B.M. spunându-i „Bună ziua domnule avocat”, ceea ce i-a provocat o reacție de iritare și mi-a spus că în calitate de magistrat are dreptul să ofere consiliere juridică rudelor”.
În același sens sunt și relatările martorului B.N. în fața instanței de disciplină (din Dosar nr. 6/P/2012):
„În timpul discuției, domnul B.M. a afirmat la un moment dat spunându-i lui M.N. că fiind magistrat poate consilia rudele” și „(...) domnul B.M. mi-a precizat că poate să consilieze rudele”.
Semnificativ este faptul că, așa cum rezultă din actele dosarului, P.P. nu este rudă sau afin cu recurentul, acesta nefiind, așa cum s-a pretins, „cumnatul” său.
Declarațiile concrete, clare și concordante ale martorului, coroborate cu toate probele dosarului, confirmă situația de fapt reținută în hotărârea atacată.
Modul concret în care s-au desfășurat convorbirile dintre părți ca și întregul context circumstanțiat de probele administrate sunt de natură să înlăture susținerile magistratului privind neimplicarea sa în acordarea asistenței juridice și neimplicarea sa în vânzarea acelui teren.
3) Și în ceea ce privește criticile formulate de recurent privind a doua faptă culpabilă menținută în sarcina sa, argumentele invocate nu sunt de natură să înlăture situația de fapt și încadrarea juridică stabilite de instanța de disciplină.
Probele administrate au dovedit faptul că, pe fondul unei relații de prietenie între recurent și Z.C., acesta din urmă l-a contactat pe procuror în luna august 2011, pentru a-l consilia cu privire la conduita pe care ar trebui să o adopte, dată fiind soluția dispusă în Dosarul nr. 3437/P/2007. Magistratul s-a ocupat de redactarea și înregistrarea plângerii împotriva soluției de netrimitere în judecată dispusă în respectivul dosar.
În mod corect s-a stabilit că acest aspect rezultă din declarația martorului Z.C., care a relatat că procurorul B.M. i-a promis că se va ocupa personal de aceste demersuri.
Susținerile recurentului, în sensul că, în acest scop, martorul Z.C. ar fi încheiat un contract de asistență juridică pentru avocatul D.M., nu au relevanța care li se atribuie de către magistrat și sunt contrazise de inexistența împuternicirii avocațiale la dosarul cauzei.
Relevant din această perspectivă este și faptul că, deși din registrul de audiențe al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București reiese că plângerea în discuție ar fi fost depusă la data de 17 august 2011 de Z.C., totuși acesta a susținut că nu a depus respectiva plângere, împrejurare ce rezultă și din aceea că, în registrul de intrări-ieșiri persoane în sediul unității de parchet, la rubrica aferentă datei respective, nu figurează că ar fi intrat nici Z.C. și nici D.M.
Ca și în cazul primei fapte, calea aleasă de recurent nu a fost conformă cu dispozițiile ce reglementează statutul procurorului.
În fapt, ceea ce Consiliul Superior al Magistraturii a sancționat a fost tocmai această atitudine, în contradicție cu statutul magistratului.
Consecința imediată și directă a acestei încălcări și pe care recurentul încearcă să o ignore este, în sens larg, atingerea adusă relațiilor sociale privitoare la justiție, ca valoare socială ocrotită, dar și înfrângerea principiului independenței și imparțialității, care trebuie să stea la baza activității și conduitei magistratului, a căror respectare a impus instituirea interdicției în discuție.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în cauză, a fost reliefată existența faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăției și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul produs, așa încât susținerile recurentului formulate prin motivele de recurs invocate în principal nu pot fi primite.
4. Examinându-se cauza în ansamblu, în raport cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., cu criticile formulate de recurent în subsidiar, prin motivul de recurs vizând nelegalitatea individualizării sancțiunii, precum și cu aspectele rezultate din înscrisurile depuse în față instanței de control judiciar, se constată că, la individualizarea sancțiunii, nu s-au respectat pe deplin criteriile ce trebuiau avute în vedere în acest moment procesual din faza adoptării soluției.
Sub acest aspect, este de observat că sancțiunea disciplinară „excluderea din magistratură” aplicată recurentului este cea mai severă dintre sancțiunile disciplinare ce se pot aplica magistraților.
Or, așa cum a reieșit din considerentele ce vizează motivele de recurs invocate în principal, abaterea săvârșită de procurorul B.M., cu tot caracterul ei de natură a aduce atingere principiului independenței și imparțialității magistratului, nu are gravitatea care să justifice aplicarea celei mai grele sancțiuni disciplinare.
Potrivit art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, republicată (r2), la aplicarea sancțiunii disciplinare prevăzute de lege, un criteriu de care instanța de disciplină trebuia să țină seama, pe lângă gravitatea abaterii disciplinare, îl reprezintă și circumstanțele personale ale magistratului, deci întregul context în care s-au săvârșit respectivele abateri.
Astfel, se constată că procurorul B.M. are o activitate de 15 ani și o pregătire profesională meritorii, este doctorand în „Ordine Publică și Siguranță Națională”, a absolvit cursurile de specializare ca formator și a participat la formarea profesională a auditorilor de justiție din cadrul Institutului Național al Magistraturii, are o activitate științifică materializată în studii, articole și note apărute, în diverse publicații de specialitate.
De asemenea, trebuie relevat faptul că magistratul nu a mai fost sancționat disciplinar.
Ca atare, față de prevederea de la art. 100 din Legea nr. 303/2004, republicată, se impune o reapreciere a sancțiunii aplicate procurorului, la individualizarea căreia trebuie să se țină seama de toate aspectele favorabile acestuia, reliefate de probatoriul administrat în cauză și care impune, prin raportare și la caracterul gradual al angajării răspunderii disciplinare, aplicarea unei sancțiuni mai ușoare, respectiv pe cea prevăzută de art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sancțiune care să nu-l îndepărteze din magistratură, dar care să-i atragă atenția asupra gravității și consecințelor faptelor sale culpabile.
În concluzie, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, va admite recursul și va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul că va înlocui sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură, prevăzută de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, republicată, aplicată recurentului, cu cea a mutării disciplinare pe o perioadă de 3 luni la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița, sancțiune prevăzută de art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de B.M. împotriva hotărârii nr. 9/P din 20 decembrie 2012 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori.
Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul că înlocuiește sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură, prevăzută de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, republicată, aplicată recurentului B.M., cu cea a mutării disciplinare pe o perioadă de 3 luni la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița, prevăzută de art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 mai 2013.