Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele;
Prin hotărârea nr. 3/P din 29 martie 2011, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a admis în parte acțiunea disciplinară formulată de Comisia de disciplină pentru procurori împotriva procurorului C.M. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, în temeiul art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 a aplicat pârâtei sancțiunea disciplinară constând în „avertisment”, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din legea menționată și a respins acțiunea disciplinară cu privire la abaterea prevăzută de art. 99 lit. g) din aceeași lege.
Recursul declarat de pârâta procuror C.M. împotriva hotărârii instanței de disciplină a fost respins, ca nefondat, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, prin decizia nr. 276 din 12 septembrie 2011.
În aceeași cauză, procurorul C.M. a formulat două contestații în anulare, care au fost respinse de către Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători; prima, ca nefondată, prin decizia nr. 438 din 5 decembrie 2011, iar a doua, ca inadmisibilă, prin decizia nr. 177 din 2 aprilie 2012.
La data de 19 aprilie 2012, procurorul C.M. a formulat o cerere de „constatare a nulității absolute” a hotărârii nr. 3/P din 29 martie 2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, invocând dispozițiile art. 82, coroborat cu art. 111, art. 112 și urm. C. proc. civ.; art. 108 alin. (1), art. 105 alin. (2) și art. 106 alin. (1) C. proc. civ.; art. 46 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, art. 30 alin. (7) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin hotărârea nr. 326 din 24 august 2005, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 26 iunie 2009 și art. 723 alin. (1) și (2) C. proc. civ. prin care a reiterat criticile privind tardivitatea acțiunii disciplinare și prescripția dreptului la acțiune al Consiliului Superior al Magistraturii.
Cu prilejul dezbaterilor pe fond, petenta a precizat verbal că solicită ca această cerere să fie soluționată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători în procedura recursului, în temeiul principiului simetriei juridice, în raport cu decizia nr. 177 din 2 aprilie 2012, prin care i s-a soluționat contestația în anulare formulată în cauză și și-a completat temeiurile de drept cu dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 3041 și ale art. 306 alin. (1) și (2) C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 255 din 21 mai 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a respins, ca inadmisibilă, cererea astfel cum a fost precizată.
La data de 16 iulie 2012, C.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, o nouă cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, să constate nulitatea absolută a hotărârii nr. 3/P din 29 martie 2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori și a sancțiunii administrative constând în „avertisment”, care i-a fost aplicată prin hotărârea menționată. În drept, reclamanta (petenta) a invocat dispozițiile art. 82 coroborat cu art. 111, art. 112 și urm. C. proc. civ., art. 108 alin. (1), art. 105 alin. (2) și art. 106 alin. (1) C. proc. civ., ale art. 46 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, ale art. 30 alin. (7) din regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, ale art. 723 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și pe cele ale art. 2 din decretul nr. 167/1958, iar, în fapt, aceasta a reiterat, în majoritate, criticile formulate în cererile anterioare.
Prin încheierea nr. 4052 din 18 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 5082/1/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o spre competentă soluționare completului de 5 judecători, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată.
În atare situație, cererea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, formând obiectul Dosarului nr. 6965/1/2012.
Prin încheierea din ședința camerei de consiliu de la 19 noiembrie 2012, completul de 5 judecători, al Înaltei Curți de Casație și Justiție a constatat că a fost legal învestit cu soluționarea cererii formulate de petenta C.M.
Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, prin decizia civilă nr. 31 din 28 ianuarie 2013, a respins, ca inadmisibilă, cererea de constatare a nulității absolute formulate de C.M. împotriva hotărârii nr. 3/P din 29 martie 2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori.
La data de 26 martie 2013, împotriva acestei din urmă decizii, a formulat cerere de revizuire C.M., invocând ca temei de drept, astfel cum a fost precizat, dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
S-a învederat, prin motivele cererii de revizuire, în esență, că, prin decizia atacată, instanța nu s-ar fi pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, respectiv asupra:
- excepției de inadmisibilitate a schimbării încadrării cererii deduse judecății, din acțiune în constatarea nulității unui act juridic, în recurs;
- excepției de nelegalitate, raportat la prevederile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, deoarece aceste prevederi legale nu erau în vigoare la data de 18 octombrie 2012;
- nulității actului de sesizare a completului de 5 judecători, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, reprezentat de încheierea din data de 18 octombrie 2012, deoarece aceasta s-ar fundamenta pe un temei legal inexistent;
- restituirii cauzei la secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru competentă soluționare.
De asemenea, s-a susținut de către revizuentă că, la pronunțarea hotărârii supusă examinării, nu au fost analizate argumentele și susținerile pe care le-a formulat, însă instanța s-a pronunțat detaliat asupra unor cereri care nu s-au cerut.
Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, apreciind că, față de dispozițiile art. 322 alin. (1) și ale art. 326 alin. (2) C. proc. civ., nu poate fi supusă revizuirii hotărârea atacată, în condițiile în care aceasta nu evocă fondul.
În raport cu prevederile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și cu data pronunțării deciziei atacate, din oficiu a fost invocată și pusă în dezbaterea părților excepția tardivității prezentei cereri de revizuire.
În temeiul art. 326 alin. (3) și al art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate excepția admisibilității căii de atac deduse judecății în cauză.
Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Prin urmare, obiectul revizuirii sus-menționat și determinat chiar prin dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. îl constituie exclusiv hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, ca și cele date de o instanță de recurs când evocă fondul.
În speță, însă, cerința legală enunțată nu este îndeplinită în raport cu hotărârea atacată și față de partea care a exercitat-o și a cărei cerere de constatare a nulității absolute a hotărârii nr. 3/P/2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori a fost respinsă, ca inadmisibilă, soluție ce nu se înscrie în sfera hotărârilor reglementate de textul evocat și care face ca cererea de revizuire astfel formulată să nu poată fi primită.
Este important de subliniat că Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, la inadmisibilitatea cererii de constatare a nulității absolute a avut în vedere împrejurarea că, în materia specială a răspunderii disciplinare a magistraților, această cale de atac (cerere) nu era prevăzută de lege în modalitatea aleasă de petentă, hotărârea atacată, prin natura sa și prin autoritatea care a pronunțat-o reprezentând un act supus controlului într-o altă procedură judiciară și de care, de altfel, petenta a și uzat.
Prin dispozițiile legii procesual civile, legiuitorul a stabilit în mod expres limitele examinării unei hotărâri. În cazul revizuirii, dacă s-ar crea limite mai largi, ar însemna să se schimbe caracterul extraordinar al căii de atac, ceea ce nu este în sensul și în sprijinul reglementării date de lege acestei instituții.
Se constată, așadar, că cererea nu este admisibilă, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 322 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de retractare pe această cale, determinate ca atare de lege.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de C.M. împotriva deciziei civile nr. 31 din 28 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 6965/1/2012.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 mai 2013.