Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru procurori, la data de 28 noiembrie 2011, Comisia de disciplină pentru procurori a solicitat secției ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună aplicarea uneia din sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, pârâtului D.C.D., prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș, pentru săvârșirea abaterii disciplinare constând în refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu, prevăzută de art. 99 lit. g) din același act normativ.
Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, prin hotărârea nr. 4/P din 25 aprilie 2012, a admis acțiunea disciplinară și, în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a aplicat procurorului D.C.D. sancțiunea disciplinară constând în „avertisment”, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) din legea menționată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de disciplină a reținut, pe baza materialului probator administrat următoarea situație de fapt.
Până la data de 15 iulie 2011, pârâtul procuror D.C.D. a îndeplinit funcția de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș.
Ulterior acestei date, prin ordinul din 13 iulie 2011 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acesta a fost delegat în funcția de prim procuror al aceleiași unități de parchet, pe o perioadă de șase luni, începând cu data de 15 iulie 2011.
În exercitarea atribuțiilor specifice funcției de prim procuror, pârâtul D.C.D. a întocmit, la data de 24 martie 2011, programarea serviciului de intervenție a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș, pentru luna aprilie 2011, în conformitate cu dispozițiile imperative ale ordinului din data de 1 septembrie 2010 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ordin care reglementează organizarea și desfășurarea serviciului de intervenție la nivelul tuturor unităților de parchet.
Conform acestei programări, pârâtul procuror urma să asigure serviciul de intervenție pe unitate, în perioada 4 aprilie-10 aprilie 2011 și 18 aprilie-24 aprilie 2011.
S-a făcut precizarea că zilele de 23 și 24 aprilie 2011 erau zile de repaus săptămânal, respectiv sâmbătă și duminică, iar ziua de 25 aprilie era sărbătoare legală, fiind a doua zi de Paști, în conformitate cu dispozițiile art. 139 alin. (1) C. muncii, republicat.
La data de 23 aprilie 2011, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Luduș, a fost înregistrat Dosarul penal nr. 440/P/2011 privind pe T.V., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 180 alin. (11), art. 193, art. 217 alin. (1), art. 239 alin. (2) și (5) C. pen., art. 1361 și art. 1362 din Legea nr. 295/2004.
În esență, faptele ce au format obiectul acestui dosar s-au petrecut în următoarele împrejurări:
La data de 22 aprilie 2011, numitul T.V., aflat în stare avansată de ebrietate, a provocat scandal la domiciliul său, fapt ce a determinat-o pe soția sa să apeleze la Serviciul de Urgență 112. Urmare acestui apel, la fața locului s-a deplasat agentul de poliție T.C., din cadrul Postului de Poliție Iclănzel, pentru aplanarea conflictului.
În acest context, numitul T.V. a tras mai multe focuri cu o armă de tir neletală asupra agentului de poliție T.C., iar, cu patul armei, a lovit autoturismul de serviciu, cu care acesta se deplasase, provocându-i mai multe avarii.
Acțiunea agresivă a numitului T.V. a necesitat interenția forțelor speciale din cadrul Serviciului de Intervenție Rapidă Mureș, care au procedat la imobilizarea acestuia.
Pe fondul derulării acestui eveniment, la data de 22 aprilie 2011, în jurul orei 20:20, comisarul șef N.D.L., adjunct al șefului Poliției Luduș, aflat la acea dată la conducerea unității, l-a contactat telefonic pe pârâtul procuror D.C.D., relatându-i că, în localitatea I., localitate arondată unității de parchet al cărui conducător era, o persoană de sex masculin, aflată sub influența băuturilor alcoolice, a provocat scandal în locuința sa și a lovit un agent de poliție aflat în exercițiul funcțiunii, solicitându-i totodată sprijin, conform competențelor legale conferite de C. proc. pen., cunoscând că era desemnat să asigure serviciul de intervenție pe unitate.
Pârâtul procuror D.C.D. i-a comunicat ofițerului de poliție că nu se poate prezenta la sediul parchetului, întrucât este plecat din localitate, solicitându-i să o contacteze telefonic pe doamna procuror D.F., din cadrul aceleiași unități de parchet, asigurându-l pe acesta că, în conformitate cu dispozițiile art. 209 C. proc. pen., competența de finalizare a cercetărilor revine procurorului.
Deși s-a încercat contactarea telefonică a doamnei procuror D.F., nu s-a reușit, întrucât, dat fiind perioada sărbătorilor pascale, aceasta participa la o slujbă religioasă.
În condițiile refuzului pârâtului procuror D.C.D. de a se prezenta la sediul unității de parchet și a imposibilității de a se lua legătura cu doamna procuror D.F., organele de poliție, alarmate de consecințele lăsării în libertate a infractorului, s-au deplasat la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, contactându-l telefonic pe procurorul C.G. din cadrul acestei unități de parchet, pentru ca acesta să se pronunțe asupra posibilității săvârșirii de către numitul T.V. a unei infracțiuni contra vieții, care să atragă, astfel, competența materială a acestei unități de parchet.
Totodată, a fost informat prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, A.A., despre refuzul pârâtului procuror de a se prezenta la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș.
Luând act despre această situație, prim procurorul A.A. a încercat, la rândul său, să-l contacteze telefonic pe pârâtul procuror D.C.D., în seara zilei de 22 aprilie 2011, însă acesta nu i-a răspuns.
A doua zi de dimineață, în jurul orei 7:00, prim procurorul A.A. a reușit să-l apeleze pe pârâtul procuror, ocazie cu care acesta l-a încunoștințat că a părăsit localitatea Luduș, întrucât a apreciat că nu vor avea loc evenimente deosebite tocmai de Sărbătorile Pascale și consideră că evenimentul petrecut în localitatea I., județul Mureș, nu prezintă o importanță deosebită, care să reclame prezența sa la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș, nefiind oportună formularea unei propuneri de arestare preventivă în speță.
Prim procurorul A.A. i-a solicitat, în mod expres, pârâtului procuror să o contacteze pe colega sa procuror D.F., pentru luarea urgentă a măsurilor necesare ce se impuneau în cauză.
S-a menționat faptul că, în seara zilei de 22 aprilie 2011, după ce a luat cunoștință de existența evenimentului din localitatea I., pârâtul procuror a încercat să o contacteze telefonic pe doamna procuror D.F., însă aceasta nu i-a răspuns. Ulterior, aceasta, văzând că a fost căutată de pârâtul procuror, în jurul orei 21:00, l-a apelat, ocazie cu care a fost informată despre cele întâmplate.
În acest context, procurorul D.F. a primit asigurări de la pârâtul procuror că nu mai este necesară prezența sa la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș, întrucât conflictul, ce reclama prezența unui procuror, fusese aplanat.
La data de 23 aprilie 2011, în jurul orei 07:30, pârâtul procuror D.C.D. a sunat-o din nou pe colega procuror D.F., solicitându-i să se prezinte la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș pentru gestionarea evenimentului din localitatea I., soldat cu lovirea unui agent de poliție.
Procurorul D.F. a dat curs solicitării pârâtului procuror și s-a deplasat la sediul parchetului unde, la ora 10:00, a dispus începerea urmăririi penale față de numitul T.V., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 180 alin. (11), art. 193, art. 217 alin. (1), art. 239 alin. (2) și (5) C. pen., art. 1361 și art. 1362 din Legea nr. 295/2004.
Totodată, a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de T.V. pentru săvârșirea infracțiunilor mai sus menționate și a solicitat Judecătoriei Luduș arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile, motivându-și solicitarea pe faptul că, lăsarea acestuia în libertate era de natură să constituie un pericol concret pentru ordinea publică.
Prin încheierea de ședință nr. 3/C din data de 23 aprilie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 696/251/2011 al Judecătoriei Luduș, a fost admisă propunerea de arestare preventivă formulată de parchet și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului T.V., pentru o perioadă de 30 de zile.
Admițând propunerea, instanța a reținut că pericolul concret pe care îl reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului rezida tocmai din circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor reținute în sarcina acestuia, cât și din împrejurarea că, în lipsa unei reacții ferme din partea autorităților judiciare, s-ar fi creat în rândul comunității un puternic sentiment de nesiguranță.
Instanța de disciplină a reținut că aceste considerente dovedeau necesitatea prezentării de urgență a pârâtului procuror D.C.D., la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș, la data de 22 aprilie 2011, la solicitarea expresă a organelor de poliție.
Secția a apreciat că apărarea formulată de pârâtul procuror, în sensul că, la data de 22 aprilie 2011, a fost nevoit să plece din orașul Luduș, fiind solicitat de apariția intempestivă a unor probleme familiale, generate de agravarea stării de sănătate a tatălui său, domiciliat în localitatea R.S., nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă administrat în cauză.
Astfel, deși pârâtul procuror a depus la dosar mai multe acte medicale, care atestă afecțiunile de care suferă tatăl său, acestea sunt anterioare sau ulterioare datei de 22 aprilie 2011.
Secția a reținut, totodată, că niciunul din martorii audiați, care au purtat convorbiri telefonice, în perioada 22-23 aprilie 2011, cu pârâtul procuror D.C.D., nu au arătat în depozițiile lor că acesta ar fi afirmat că a fost nevoit să părăsească orașul Luduș pentru apariția unei probleme medicale urgente a tatălui său.
Instanța de disciplină a considerat că, procedând în maniera descrisă, pârâtul procuror a încălcat dispozițiile art. 12 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor și nu a respectat dispozițiile art. 3 ale ordinului din data de 1 septembrie 2010 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ordin care reglementează organizarea și desfășurarea serviciului de intervenție la nivelul tuturor unităților de parchet.
Conduita pârâtului procuror D.C.D., care, la data de 22 aprilie 2011, nu a dat curs solicitării organelor de poliție judiciară, în sensul că, deși era programat să asigure serviciul de permanență la Parchetul de pe lângă Judecătoria Luduș, nu s-a prezentat pentru întocmirea actelor procedurale ce reclamau urgență în Dosarul nr. 440/P/2011 privind pe învinuitul T.V., s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Sub aspectul laturii subiective, secția a reținut că vinovăția pârâtului procuror D.C.D. rezultă din modul în care acesta a înțeles să-și îndeplinească îndatoririle profesionale și administrative, refuzul acestuia de a da curs solicitării organelor de poliție judiciară în vederea analizării operative a situației rezultată din acțiunea ilicită a numitului T.V. fiind de natură să producă disfuncționalități la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș, creându-se premisa ca un infractor periculos să fie lăsat în libertate.
La individualizarea sancțiunii, instanța de disciplină a avut în vedere consecințele negative ale faptei săvârșite de pârâtul procuror asupra activității unității de parchet din care face parte, precum și percepția negativă pe care atitudinea acestuia, de a nu da curs solicitării organelor de poliție judiciară, a indus-o în rândul lucrătorilor de poliție, în sensul că procurorii nu dau dovadă de implicare și rol activ în vederea constatării la timp și în mod complet a faptelor ce constituie infracțiuni.
Totodată, secția a reținut că această faptă este singulară în activitatea pârâtului procuror, care, pe parcursul carierei și-a îndeplinit în mod corespunzător sarcinile de serviciu, dând dovadă de o bună pregătire profesională, obținând la fiecare evaluare calificativul „foarte bine”.
Împotriva hotărârii instanței de disciplină a declarat recurs procurorul D.C.D.
Recurentul a susținut că hotărârea, secției pentru procurori, este neîntemeiată și s-a fundamentat pe interpretarea greșită a probatoriului, „cuprinzând motive contrare probelor administrate, străine de natura cauzei”.
În contextul expus, s-a arătat că probatoriul administrat a fost interpretat în mod greșit, întrucât magistratul ar fi făcut dovada, cu acte medicale că, la data de 22 aprilie 2011, tatăl său a avut nevoie de îngrijiri medicale, fără, însă ca aceste aspecte să fie avute în vedere de instanța disciplinară.
Împrejurarea că secția a reținut că actele medicale justificative depuse nu se coroborează cu probatoriul testimonial, nu ar avea relevanță, în opinia recurentului, întrucât, în ceea ce îl privește, a apreciat că nu era necesar să comunice polițiștilor problemele personale, referitoare la starea de sănătate a tatălui său.
Din aceeași perspectivă, magistratul recurent a menționat că, în mod nejustificat, secția pentru procurori, a reținut că i-ar fi spus colegei procuror D.F. că nu mai este necesară prezența sa la sediul unității de parchet pentru a gestiona incidentul. Aceasta, deoarece, nici recurentul, nici organele de poliție nu ar fi reușit contactarea ei, iar faptul că nu a putut fi contactată i-a fost adus la cunoștință abia a doua zi dimineață, în jurul orei 7:00, când a fost apelat de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș.
Consideră recurentul că putea dovedi această situație de fapt cu listingul de la serviciul de telefonie mobilă, însă instanța de disciplină i-a respins, fără motivare, respectiva probă.
Printr-o altă critică, recurentul apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare reținute în sarcina sa.
Astfel, s-a arătat că, sub aspectul laturii obiective, nu este îndeplinită situația premisă prevăzută de lege referitoare la existența unui refuz nejustificat de îndeplinire a unei atribuții de serviciu.
În acest sens, reiterând situația de fapt relatată în declarațiile și întâmpinarea pe care le-a formulat în fața instanței de disciplină, recurentul a subliniat că, la momentul respectiv, a intervenit o situație specială, legată de starea de sănătate a tatălui său, care l-a determinat să părăsească localitatea Luduș și să se afle la o distanță de circa 100 km distanță de aceasta. A arătat că a încercat să „gestioneze în modul cel mai diligent” situația creată, prin discuții cu comisarii de poliție care l-au contactat și că a fost sigur că organele de poliție au contactat-o pe colega sa procuror, care urma să efectueze actele procesuale și procedurale ce se impuneau.
Nu ar fi îndeplinită, consideră recurentul, tot sub aspectul laturii obiective, nici situația premisă impusă de textul art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004 referitoare la neîndeplinirea unei atribuții de serviciu.
Sub acest aspect, procurorul D.C.D. a susținut că, în mod greșit secția pentru procurori, a reținut că a încălcat prevederile art. 3 și art. 5 din ordinul din 1 septembrie 2010 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece măsurile procedurale referitoare la Dosarul nr. 440/P/2011 ar fi putut să le dispună în condițiile în care nu s-ar fi pus problema înlocuirii sale cu colega procuror D.F.
Or, în temeiul art. 4 alin. (4) teza a II-a din ordinul menționat, în situații de urgență modificarea programării serviciului de intervenție, se putea aduce la cunoștință și telefonic, de către procurorul cu funcție de conducere care a întocmit-o, ceea ce, în cauză, consideră recurentul că a și făcut, încercând să o contacteze telefonic pe colega sa, însă fără rezultat.
Recurentul a criticat hotărârea atacată și în ceea ce privește latura subiectivă a abaterii disciplinare în discuție. În opinia sa, secția pentru procurori a apreciat în mod greșit că a săvârșit fapta cu vinovăție, atâta timp cât justificarea rezultată din situația specială, neprevăzută și umană, ivită în legătură cu tatăl său ar releva lipsa unui refuz expres.
Lipsa intenției sale ar rezulta și din faptul că a răspuns la apelurile telefonice ale polițiștilor, în mai multe rânduri, a apelat-o telefonic pe colega sa procuror pentru a-l înlocui și a solicitat organelor de poliție să o contacteze, la rândul lor, pe aceasta, telefonic sau chiar să o caute la domiciliu.
În același context, recurentul D.C.D. a precizat că, la plecarea din Luduș nu l-a anunțat pe prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, deoarece la acel moment nu cunoștea gravitatea problemelor medicale ale tatălui său și, chiar dacă ar fi făcut acest lucru, singura posibilitate era de a fi înlocuit cu colega sa procuror D.F., ceea ce putea să facă și personal, în calitate de procuror cu funcție de conducere care a întocmit programarea serviciului de permanență.
Ca argumente circumscrise acestei din urmă critici, recurentul a invocat și aspecte legate de calitatea activității pe care a desfășurat-o în funcția de procuror, precum și de experiența sa profesională îndelungată de 16 ani, pe parcursul cărora nu a refuzat niciodată să îndeplinească o atribuție de serviciu.
De asemenea, recurentul a susținut că nu a existat raport de cauzalitate între plecarea sa din localitate, în condițiile menționate și rezultatul incidentului respectiv.
În concluzie, magistratul a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acțiunii disciplinare exercitate împotriva sa.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, recurentul a reluat detaliat și completat susținerile din cererea de recurs și a invocat, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 7, ale art. 3041 și pe cele ale art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și a reiterat situația de fapt și argumentele de drept care, în opinia sa, susțin legalitatea și temeinicia soluției adoptate prin hotărârea nr. 4/P din 15 aprilie 2012 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate de recurent, a apărărilor intimatei, precum și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Rezultatul cercetării prealabile și probele administrate în cauză au relevat că acțiunea disciplinară exercitată împotriva recurentului procuror D.C.D. a avut ca fundament refuzul magistratului de a îndeplini dispozițiile ordinului nr. 192 din 1 septembrie 2010 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în sensul că, deși, în calitate de conducător al Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș, s-a desemnat să efectueze serviciul de intervenție pe unitate la data de 22 aprilie 2011, nu s-a prezentat, la acea dată, la solicitarea organelor de poliție judiciară pentru întocmirea actelor procedurale în legătură cu infracțiunile comise de numitul T.V. care, aflat în stare de ebrietate, a provocat scandal la domiciliu, a tras mai mult focuri cu o armă de tir neletală asupra agentului de poliție ajuns la fața locului provocându-i leziuni și a lovit autoturismul poliției, producând mai multe avarii, fiind necesară implicarea Serviciului de Intervenție Rapidă Mureș pentru imobilizarea acestuia.
În primul rând, instanța constată că deși, prin concluziile scrise depuse, recurentul a invocat expres doar motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., considerentele expuse în susținerea recursului vizează și ipoteza reglementată de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât reprezintă critici referitoare la nelegalitatea și netemeinicia hotărârii secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
Primul motiv de nelegalitate invocat de recurent sub acest aspect are în vedere o pretinsă încălcare a legii de drept substanțial, mai precis aplicarea unui text de lege străin de situația de fapt dedusă judecății.
Această ipoteză nu se regăsește în considerentele hotărârii atacate.
În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare (în forma în vigoare la acea dată), legiuitorul a stabilit că reprezintă abatere disciplinară „refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu”.
Susținerile recurentului, din această perspectivă, vizează neîntrunirea condițiilor prevăzute de textul legal citat și neîntrunirea elementelor constitutive ale acestei abateri.
Nu pot fi reținute criticile magistratului privind inexistența situațiilor premisă referitoare la existența unui refuz nejustificat și, respectiv, a unei îndatoriri de serviciu.
Sub un prim aspect, este de observat că, din considerentele hotărârii atacate, rezultă că secția pentru procurori, ca instanță disciplinară, a făcut o apreciere completă a materialului probator administrat, atât în faza cercetării prealabile, cât și de către secție în mod nemijlocit.
Ca urmare, examinându-se în ansamblu cauza, în cadrul controlului judiciar exercitat pe calea recursului, se constată că instanța disciplinară a dat o apreciere completă și corectă elementelor probatorii rezultate din actele dosarului.
În această privință, este de reținut că recurentul nu contestă faptul neprezentării sale la solicitarea organelor de poliție judiciară și nici împrejurarea că, la acea dată, în calitate de conducător al unității de parchet, se desemnase să efectueze serviciul de intervenție pe unitate și ar fi avut îndatorirea de a se prezenta la respectiva solicitare.
Înalta Curte constată că împrejurările evocate de recurent, relative la cauzele care l-ar fi împiedicat în mod obiectiv să-și îndeplinească obligația de serviciu în discuție, legate de problema familială urgentă privind starea de sănătate a tatălui său, nu au relevanța ce li se atribuie prin criticile aduse, acestea fiind inapte să-l exonereze pe magistrat de răspundere disciplinară.
Astfel, conform art. 1 alin. (2) din ordinul nr. 192 din 1 septembrie 2010 privind organizarea și desfășurarea serviciului pe unitate la parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale, tribunale pentru minori și familie, judecătorii și la parchetele militare, serviciul se efectuează pentru: a) „asigurarea continuității în exercitarea atribuțiilor ce revin parchetelor, potrivit legii” și b) „luarea măsurilor necesare în situațiile ce reclamă urgență”.
Totodată, potrivit alin. (3) al aceluiași articol: „(…) procurorii aflați în activitate sunt obligați să efectueze serviciul pe unitate, potrivit desemnării”, iar în conformitate cu art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din ordinul menționat, procurorii care efectuează serviciul de intervenție au obligația „să dispună asupra actelor procesuale propuse de organele de poliție judiciară și să întocmească actele procedurale necesare, în cazurile urgente a căror rezolvare nu poate fi amânată până în următoarea zi lucrătoare”.
Aceste dispoziții, vin în completarea celor prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, care dispune că judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, precum și a celor reglementate de art. 12 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, care prevăd că judecătorii și procurorii sunt obligați să-și îndeplinească cu competență și corectitudine îndatoririle profesionale, să respecte îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi, regulamente și ordine de serviciu.
Interpretarea logică, teleologică și gramaticală a tuturor dispozițiilor legale menționate, prin raportare la particularitățile cauzei, confirmă cele reținute de instanța de disciplină cu privire la existența îndatoririi de serviciu a recurentului D.C.D. fie de a se prezenta, potrivit programării pe care el însuși a întocmit-o, la solicitarea organelor de poliție judiciară în cazul respectiv, fie de a asigura efectiv înlocuirea sa în situația imposibilității sale obiective de prezentare.
Sub acest aspect, temeiul de drept invocat de procurorul D.C.D., nu are legătura de relevanță juridică propusă de acesta.
Este adevărat că, potrivit art. 4 alin. (4) din ordinul nr. 192/2010 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, programarea poate fi modificată și că aducerea la cunoștință a modificărilor se poate face și telefonic, însă această modificare trebuie să fie eficientă, astfel încât înlocuirea sau înlocuirile să aibă loc efectiv.
Ceea ce a sancționat, în fapt, Consiliul Superior al Magistraturii a fost modalitatea în care procurorul D.C.D., desemnat la serviciu pe unitate, a înțeles în mod explicit nu numai să nu se prezinte la solicitările organelor de poliție judiciară la un caz care reprezenta un pericol pentru ordinea publică (aspect constatat fără putință de tăgadă de către instanța de judecată), dar nici să asigure, în mod real, în calitatea pe care o deținea la acea dată, de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș, într-o atare situație de urgență substituirea sa.
Refuzul de a îndeplini atribuțiile sale de serviciu, astfel cum acestea rezultau din dispozițiile normative specificate, a îmbrăcat forma opoziției exprese a recurentului de a se deplasa la solicitarea organelor de poliție, ori de a anunța pe procurorul ierarhic superior sau pe colega sa procuror, astfel încât activitatea profesională să nu fie afectată, în condițiile în care incidentul s-a produs chiar în preajma sărbătorilor pascale, în apropierea zilelor în care serviciul urma să fie legal suspendat.
Or, calea aleasă de recurent nu a fost conformă cu dispozițiile ce reglementează obligațiile profesionale, deontologice și statutul procurorului și nici cu principiul responsabilității acestuia.
Situația personală invocată, incluzând motivațiile legate de starea de sănătate a tatălui său, a fost avută în vedere de către instanța de disciplină, însă, așa cum corect s-a reținut, aceasta nu are semnificația atribuită de procurorul D.C.D., nefiind de natură, în modalitatea în care s-au desfășurat faptele, să conducă la exonerarea sa de răspundere disciplinară.
Astfel, în faza cercetării disciplinare, în dovedirea situației de fapt pe care a invocat-o, magistratul a depus, în privința tatălui său, D.I. mai multe înscrisuri medicale care se refereau la perioade anterioare sau ulterioare datei de 22 aprilie 2011 și nu prezentau o dovadă a existenței unei urgențe medicale în acea zi.
Actele medicale la care recurentul face referire și care ar proba urgența medicală respectivă au fost depuse însă doar cu prilejul depunerii întâmpinării, în cursul soluționării acțiunii disciplinare.
Interpelat fiind cu privire la faptul depunerii adeverinței medicale justificative abia în fața secției pentru procurori, recurentul însuși a declarat (Dosar nr. 8/P/2011) „mă abțin în legătură cu motivul pentru care am depus-o de abia odată cu intrarea pe rol a prezentei cauze, e posibil să fi omis să o depun în fața Comisiei de disciplină”.
De asemenea, în același cadru, recurentul a precizat că nu poate oferi o explicație reală sau rezonabilă în ceea ce privește diferențele de date din fișa de evaluare medicală a tatălui său.
Din această perspectivă, contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că instanța disciplinară a acordat o relevanță probatorie corectă declarațiilor testimoniale, administrate atât în cursul cercetării prealabile, cât și în mod nemijlocit de către secția pentru procurori, toate declarațiile martorilor evidențiind, clar și concordant, situația de fapt reținută în hotărârea atacată.
Semnificativ în acest sens, sunt cele declarate de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, care a relatat că: „În cursul serii de vineri, 22 aprilie 2011, am încercat să îl contactez telefonic pe prim procurorul D.C.D., dar nu mi-a răspuns” și, de asemenea că: „în dimineața zilei de sâmbătă (…) acesta mi-a spus că nu se impune luarea acestei măsuri” (arestarea preventivă) și „a spus că nu s-a gândit că se va întâmpla ceva în zilele de Paști și că va reveni marți. Nu mi-a oferit o altă explicație pentru absența sa din Luduș. Discuția a avut accente contradictorii”.
Susținerile recurentului privind o anumită reticență, ce l-ar fi împiedicat să dezvăluie aspecte legate de situația personală nu prezintă relevanța propusă, întrucât, acesta nu a invocat, nici la modul general, fără alte detalii, existența vreunei probleme personale.
Lipsa de echivoc a refuzului, corect dedusă de secția pentru procurori din explicațiile pe care magistratul însuși le-a oferit superiorului său ierarhic, relevă faptul că secția pentru procurori a stabilit în mod corect latura subiectivă a abaterii disciplinare, în sensul că a reținut vinovăția recurentului în ceea ce privește săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Din acest punct de vedere, sunt irelevante afirmațiile recurentului privind ora și conținutul convorbirii pe care acesta ar fi purtat-o cu procurorul D.F. sau discuția cu agenții de poliție în vederea contactării colegei sale de către aceștia.
Consecința imediată și directă a încălcării obligațiilor profesionale, pe care recurentul încearcă să o minimalizeze, a constat în apariția unei discontinuități în exercitarea atribuțiilor ce revin parchetului și luarea în întârziere a unor măsuri într-o situație ce reprezenta o urgență, precum și perturbarea activității, atât în cadrul unității de parchet din care făcea parte recurentul, dar și în cel al unității de parchet superioare și al organului de poliție implicat, aspecte care au fost corect reținute de către instanța de disciplină.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în speță, au fost reliefate existența faptei, a conduitei ilicite și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și rezultatul produs, așa încât, apărările recurentului, grefate pe nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate nu pot fi primite.
Susținerile referitoare la nemotivarea sau motivarea contradictorie a hotărârii, precum și cele privind neluarea în examinare a tuturor dovezilor depuse (cu incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) sunt contrazise de conținutul hotărârii atacate, în care se regăsesc considerentele care susțin soluția instanței de disciplină, cu referire punctuală la aspectele invocate în apărare, ca și argumentele pentru care au fost înlăturate, ca neconcludente, probele respective.
Contrar afirmațiilor recurentului, hotărârea nu cuprinde motive contradictorii și nici motive contrare probelor administrate, argumentarea instanței de disciplină fiind logică și coerentă, precum și în acord cu normele legale incidente.
Cât privește circumstanțele profesionale invocate de recurent, deși nu pot fi contestate, nu pot înlătura vinovăția acestuia și nici nu pot conduce la concluzia neîntrunirii elementelor abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Ele au fost însă avute în vedere la individualizarea sancțiunii disciplinare, aplicate în cea mai ușoară formă, prevăzută de art. 100 lit. a) din același act normativ.
În consecință, pentru considerentele expuse și stabilindu-se caracterul neîntemeiat al tuturor criticilor, în temeiul art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată (r2), coroborate cu cele ale art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de D.C.D. împotriva hotărârii nr. 4/P din 25 aprilie 2012 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 februarie 2013.