Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 9/2013

Ședința publică de la 8 ianuarie 2013

Asupra decursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul T.A.S., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Serviciul de Telecomunicații Speciale, a solicitat admiterea plângerii formulate împotriva Deciziei nr. 1 din 11 ianuarie 2010 emisă de Serviciul de Telecomunicații Speciale și modificarea în tot a acestei decizii, în sensul anulării Deciziei de imputare nr. 94890 din 4 august 2009 emisă de UM X București, obligării pârâtului la recalcularea sumei imputate și la emiterea unei noi decizii de imputare, precum și suspendarea executării Deciziei nr. 1 din 11 ianuarie 2010 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că urmare a trecerii sale în rezervă prin demisie, a fost emisă Decizia de imputare nr. 94890 din 4 august 2009, în cuprinsul căreia s-a stabilit că valoarea cheltuielilor efectuate de Serviciul de Telecomunicații Speciale pentru școlarizarea reclamantului este în cuantum de 39.429,78 RON.

Împotriva Hotărârii nr. 96283 din 22 octombrie 2009, prin care a fost admisă contestația sa, valoarea debitului recalculat fiind de 39.953,04 RON, reclamantul a formulat plângere, iar prin Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2010, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a respins plângerea.

Reclamantul a mai arătat că cheltuielile evidențiate prin decizia de imputare și prin centralizatorul cheltuielilor de școlarizare nu sunt însoțite de documente justificative din care să rezulte modalitatea de calcul a acestor sume, iar cheltuielile cu echipamentul și cazarmamentul pe care l-a primit ca student, nu îi pot fi imputate, deoarece acest echipament era predat la finalul fiecărui an de studiu, pe bază de fișe de magazie.

La termenul de judecată din 12 august 2010, instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Academiei Tehnice Militare, iar la termenul de judecată din 12 ianuarie 2011, reclamantul a învederat instanței că renunță la judecata cererii de suspendare a Deciziei 1 din 11 ianuarie 2010, manifestare de voință de care instanța a luat act prin încheierea de ședință pronunțată la termenul respectiv.

Pârâtul Ministerul Apărării Naționale, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că nu este emitentul actelor contestate.

Prin întâmpinare, pârâtul Serviciul de Telecomunicații Speciale a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că drepturile financiare primite conform legislației în vigoare erau date corespunzător calității de ofițer student conform art. 39 alin. (2) din Legea nr. 138/1999, cu modificările și completările ulterioare, precum și Anexei nr. 2 la respectivul act normativ.

Prin Sentința nr. 6633 din 9 noiembrie 2011, Curtea de Apel București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive atât pentru MAN cât și pentru pârâta Academia Tehnică Militară și a respins acțiunea față de aceste pârâte ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Totodată, Curtea de apel a respins acțiunea formulată de reclamantul T.A.S., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, Serviciul de Telecomunicații Speciale - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor și Academia Tehnică Militară - UM X București, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență, că deși școlarizarea reclamantului a fost efectuată în cadrul Academiei Tehnice Militare, unitate de învățământ din cadrul Ministerului Apărării Naționale, cheltuielile de școlarizare au fost suportate de către Serviciul de Telecomunicații Speciale, în urma angajamentului semnat de reclamant cu instituția în care urma să-și desfășoare activitatea, iar Decizia de imputare nr. 94890 din 4 august 2009 și Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2010 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor au fost emise de structuri din cadrul Serviciului de Telecomunicații Speciale, astfel că pârâtul Ministerul Apărării Naționale nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

De asemenea, instanța de fond a constatat că este fondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Academia Tehnică Militară, având în vedere că această pârâtă nu a stabilit cuantumul cheltuielilor de școlarizare, ci numai a transmis Serviciului de Telecomunicații Speciale înscrisurile pe baza cărora au fost calculate cheltuielile de întreținere pe timpul școlarizării reclamantului în Academia Tehnică Militară.

Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că la data de 21 noiembrie 2001 între Serviciul de Telecomunicații Speciale și reclamant s-a încheiat, în temeiul Decretului nr. 473/1971, contractul intitulat "Angajament", prin care reclamantul s-a obligat să activeze, după absolvirea Academiei Tehnice Militare, ca ofițer al Serviciului de Telecomunicații Speciale, timp de cel puțin 10 ani, astfel că la emiterea actelor administrative contestate de reclamant au fost respectate dispozițiile legale în materie, în cauză fiind aplicabile prevederile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că din analiza prevederilor art. 34 din Legea nr. 46/1996 și ale art. 6 din H.G. nr. 612/1992, rezultă că perioada anului I de studii în Academia Tehnică Militară este doar asimilată stagiului militar și nu constituie un stagiu militar propriu zis, studenții beneficiind în cursul acestei perioade de pregătirea profesională specifică unei instituții de învățământ superior.

Prima instanță a apreciat ca fiind nefondate susținerile reclamantului privind cheltuielile de școlarizare aferente anului V de studii, în condițiile în care studenții din anul V de studii nu îndeplinesc atribuțiile specifice unei funcții de ofițer și nu beneficiază de drepturile depline cuvenite unui ofițer.

Cu privire la sumele imputate reclamantului, judecătorul fondului a constatat că acestea au reprezentat cotele medii de cheltuieli transmise de Academia Tehnică Militară aferente echipării, hrănirii, cazării, materialelor de intendență și școlarizării, calculate în funcție de prețurile la care s-au aprovizionat articolele de echipament, de prețurile și tarifele practicate de furnizorii de materiale, utilități și mobilier, de valorile aprobate prin norme tehnice în vigoare privind stabilirea drepturilor de consum pentru combustibil, energie electrică și termică, apă, canal, salubritate precum și normele de echipament, cazarmament, rechizite, materiale de igienă și întreținere prevăzute în regulamente și dispoziții.

Având în vedere că aceste cheltuieli s-au făcut în procesul normal de desfășurare a activității în cadrul Academiei Tehnice Militare în beneficiul tuturor absolvenților, inclusiv al reclamantului, iar cuantumul acestor cheltuieli a fost stabilit în conformitate cu normele de cazare, cazarmament, echipament, hrănire și intendență aflate în vigoare pe parcursul școlarizării, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile privind fapta ilicită, paguba și raportul de cauzalitate pentru atragerea răspunderii materiale pentru prejudiciul care s-a produs.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, a declarat recurs T.A.S., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Printr-o primă critică, recurentul a susținut că instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Apărării Naționale făcând o aplicare greșită a prevederilor Legii nr. 80/1995, întrucât recurentul-reclamant a fost angajat al acestui minister în cadrul Serviciului de Telecomunicații Speciale - unitate aflată în subordinea MAN, iar cheltuielile imputate au fost efectuate de acest minister astfel că în speță este justificată calitatea procesuală pasivă a acestuia.

În același sens, recurentul a criticat și soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Academiei Tehnice Militare susținând că Serviciul de Telecomunicații Speciale a calculat și imputat paguba produsă în baza documentației și a reglementărilor interne ale acestei instituții, care are personalitate juridică și răspunde pentru datele furnizate în vederea emiterii deciziei de imputare contestate.

În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul a criticat soluția instanței de fond susținând în esență că aceasta a efectuat o interpretare și aplicare greșită a legii în sensul că a apreciat că reclamantului nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din Legea nr. 46/1996, respectiv art. 6 din H.G. nr. 612/1992 - în sensul că perioada anului I de studii în Academia Tehnică Militară este asimilată stagiului militar, astfel că în calculul cheltuielilor de școlarizare nu trebuiau incluse cheltuielile primului an de studii.

Totodată, susține recurentul-reclamant că în ceea ce privește modul de calcul al cheltuielilor de școlarizare, instanța a soluționat cauza cu aplicarea greșită a prevederilor O.G. nr. 121/1998 și a Ordinului General al MAN nr. 45/1991, în sensul că în mod greșit s-a reținut că acesta datorează și cheltuielile aferente anului V de studiu deși acesta în perioada 18 august 2005 - 18 august 2006 a avut calitatea de ofițer, deci cadru militar în activitate, fapt pentru care se impunea exonerarea de la plata cheltuielilor de școlarizare aferente acestei perioade.

În ceea ce privește sumele imputate prin decizia de imputare, recurentul a susținut că în mod greșit s-a reținut că acestea sunt datorate deși acestea nu au fost însoțite de documente justificative iar raportul de expertiză efectuat în cauză nu precizează nici o modalitate de calcul avută în vedere la stabilirea cheltuielilor finale de întreținere efectuate pe timpul școlarizării reclamantului.

În drept recurentul-reclamant a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimații Serviciul de Telecomunicații Speciale și Academia Tehnică Militară au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului formulat în cauză și menținerea ca legală și temeinică a soluției instanței de fond.

Examinând sentința atacată și actele dosarului, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, cât și în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de natură a atrage fie casarea, fie modificarea hotărârii primei instanțe în considerarea celor în continuare înfățișate.

Primul motiv de recurs vizând modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimaților-pârâți respectiv Ministerul Apărării Naționale și Academia Tehnică Militară, nu este întemeiat, instanța de fond apreciind în mod corect și cu respectarea prevederilor legale că pârâții în cauză nu au calitate procesuală pasivă în raport cu decizia de imputare contestată, în sensul că actul administrativ atacat nu a fost emis de către acești pârâți, iar cuantumul cheltuielilor de școlarizare nu a fost stabilit de către Academia Tehnică Militară.

Nici celelalte critici formulate de recurent nu sunt fondate și de natură a atrage modificarea sentinței atacate întrucât instanța de fond a identificat corect problema de drept ce se impunea a fi clarificată în cauză respectiv natura cheltuielilor efectuate în anul I de studii în Academia Tehnică Militară, ca fiind cheltuieli de școlarizare și nu de întreținere a unui militar în termen, interpretând și aplicând în mod corect dispozițiile art. 6 din H.G. nr. 612/1992 privind organizarea și funcționarea Academiei Militare Tehnice.

În fapt, prin aceste dispoziții legale se instituie un beneficiu în favoarea candidaților admiși în această instituție de învățământ superior, cărora nu li se condiționează înscrierea în vederea admiterii de îndeplinirea stagiului militar, acest beneficiu neputând însă influența natura cheltuielilor efectuate în perioada anului I de studiu, care sunt cheltuieli de școlarizare și nu de întreținere a unui militar în termen.

Nu pot fi reținute nici criticile formulate de recurent cu privire la includerea nejustificată a cheltuielilor de școlarizare aferente anului V de studii, în calculul sumei imputate, întrucât astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, la sfârșitul anului IV, studenții din instituțiile militare de învățământ sunt avansați la gradul de sublocotenent, fără a ocupa o funcție militară fiind înmatriculați în continuare ca studenți ai instituției de învățământ.

În ceea ce privește criticile formulate de recurent cu privire la modul de calcul al cheltuielilor de școlarizare, instanța de control judiciar le apreciază ca fiind nefondate, instanța de fond reținând în raport de materialul probator administrat în cauză că decizia de imputare contestată a fost emisă cu respectare O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor și Ordinul General al Ministrului nr. 45/1991 prin care au fost aprobate "Normele tehnice privind stabilirea și recuperarea cheltuielilor de întreținere suportate de Ministerul Apărării Naționale, pe timpul școlarizării, de la persoanele care nu își respectă angajamentele încheiate".

Nu pot fi reținute nici susținerile recurentului-reclamant potrivit cărora instanța de fond ar fi încălcat dreptul la un proces echitabil garantat prin art. 24 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale (CEDO), în ceea ce privește administrarea probei cu expertiza contabilă, instanța de control judiciar constatând că în soluționarea cauzei au fost respectate toate normele procedurale de către instanța de fond iar recurentului-reclamant i-a fost asigurat dreptul la apărare prin administrarea tuturor probelor solicitate.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că decizia de imputare a sumei reprezentând cheltuieli de școlarizare a fost emisă cu respectarea reglementărilor incidente, fiind deci neîntemeiată solicitarea de anulare a acesteia.

Față de cele arătate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 republicată, va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.A.S. împotriva Sentinței civile nr. 6633 din 9 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 ianuarie 2013.

Procesat de GGC - CL