Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba - Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, și ulterior completată, reclamantul E.P.C. a chemat în judecată pe pârâtul I.G.S.U. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Ordinului Inspectorului General din 1 iunie 2008, precum și plata către reclamant a următoarelor drepturi salariale, sistate și neacordate ca o consecință a emiterii actului administrativ contestat:
- solda de merit lunară, cuvenită pe perioada 1 iunie 2008 - 31 decembrie 2009, în cuantum de 20% din salariul de bază;
- prima trimestrială, datorată începând cu trimestrul II al anului 2008 și până la zi, care se acordă pe baza calificativelor afectate direct prin sancțiuni disciplinare;
- sporul de 50% pentru activitate meritorie, pe o perioadă de 6 luni, spor cuvenit reclamantului începând cu luna iunie 2008 la zi.
În plus, reclamantul a solicitat suspendarea efectelor ordinului Inspectorului General din 1 iunie 2008 până la soluționarea cauzei de către instanța de fond.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat faptul că actul administrativ contestat nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 65 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute a acestuia.
De asemenea, reclamantul a susținut că nu are atribuții legate de verificarea legalității cheltuirii fondurilor bugetare, acestea fiind în sarcina contabilului șef al unității.
Pârâtul I.G.S.U. a formulat întâmpinare în cauză în care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului.
Ulterior, reclamantul a precizat că renunță la judecarea capetelor de cerere privind acordarea primei trimestriale și a sporului de 50% pentru activitate meritorie.
Curtea de Apel Alba - Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 145 din 16 iunie 2009, a admis în parte acțiunea reclamantului astfel cum a fost restrânsă, a anulat ordinul Inspectorului General din 1 iunie 2008, a obligat pârâtul să plătească reclamantului solda de merit pe perioada 1 iunie 2008 la zi, a suspendat executarea ordinului contestat până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, a respins cererea de acordare a soldei de merit pentru viitor și a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea cererilor de plată a primei trimestriale și a sporului de 50%.
Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:
În raportul din 2 aprilie 2009, s-a constatat faptul că, în cadrul contractului încheiat între Inspectoratul Județean și SC C.A. SRL Sibiu, s-a procedat la decontarea contravalorii lucrărilor, prin plata în avans, la data de 30 august 2007, a sumei de 60.153 lei (90% din valoarea contractului), contrar prevederilor art. 1 din H.G. nr. 264/2003 și fără a fi prezentate situațiile de lucrări efectuate, conform pct. 15 din acest contract.
Prin același raport, s-a concluzionat că este vinovat de săvârșirea faptei anterior descrise, care constituie o abatere disciplinară, și reclamantul - ofițer specialist I la Serviciul Logistic -, întrucât a avizat documentele de efectuare a plății.
Pe cale de consecință, prin actul administrativ contestat în cauză, reclamantul a fost sancționat disciplinar cu „avertisment” și i s-a retras solda de merit ce îi fusese acordată prin Ordinul din 2008.
Ordinul M.A.I. din 2004, emis în baza Legii nr. 218/2002, Legii nr. 360/2002 și Legii nr. 80/1995, reglementează regimul disciplinar al personalului din cadrul M.A.I.
Astfel, în art. 1 alin (1) din acest ordin se arată că acesta „stabilește principiile, termenele și condițiile în care se desfășoară procedura cercetării prealabile în cazul polițiștilor care au comis abateri disciplinare, recompensele și sancțiunile care se acordă, respectiv se aplică acestora, activitatea consiliilor de disciplină, precum și aplicarea și contestarea în cazul polițiștilor”.
Potrivit art. 2 „prevederile prezentului ordin se aplică în mod corespunzător și în părțile în care îi privesc atât polițiștilor cât și cadrelor militare din cadrul M.A.I.
În opinia primei instanțe, din interpretarea coroborată a acestor dispoziții normative cu cele ale Regulamentului Disciplinei Militare, rezultă că părțile care îi privesc pe militari din ordinul analizat sunt următoarele: Capitolul II (Răspunderea disciplinară), exceptând Secțiunea I, unde devin incidente dispozițiile, ce reglementează abaterile și sancțiunile disciplinare aplicabile militarilor; Capitolul V (Aplicarea și contestarea sancțiunilor).
Ca atare, actul administrativ contestat în cauză trebuie să răspundă exigențelor impuse de art. 62 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, adică să aibă următoarele elemente:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor care au fost încălcate;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările militarului;
d) temeiul legal în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea disciplinară poate fi contestată;
f) instanța competentă la care poate fi contestat actul administrativ prin care s-a dispus sancțiunea disciplinară.
În opinia instanței de fond, ordinul atacat este lovit de nulitate, întrucât nu cuprinde: încadrarea juridică a abaterii disciplinare (lit. b)), motivele pentru care au fost înlăturate apărările militarului (lit. c)), termenul de contestare (lit. e)) și instanța competentă (lit. f)).
Prima instanță a arătat că o consecință a anulării acestui ordin este aceea că reclamantul este îndreptățit să primească solda de merit până la pronunțarea prezentei hotărâri.
Împotriva sentinței anterior individualizate a declarat recurs pârâtul I.G.S.U., care a solicitat casarea acesteia și, în urma rejudecării, respingerea acțiunii reclamantului.
În dezvoltarea căii de atac, recurentul susține că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât prima instanță a confundat procedura cercetării prealabile – care face obiectul Ordinului M.A.I. nr. 400/2004 și care este aplicabilă exclusiv polițiștilor – cu cercetarea preliminară, prevăzută de Anexa nr. 3 la Ordinul M.A.I. nr. 190/2004, în care se menționează în mod expres că aceasta se aplică cadrelor militare.
Intimatul a formulat întâmpinare în cauză (filele 11 și 12 dosar) în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
În speță, este fondat motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece judecătorul fondului a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 62 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului M.A.I.
Pe acest aspect, este de remarcat faptul că textul în discuție face parte din Titlul II denumit „Regimul disciplinar al polițiștilor”, Capitolul V intitulat „Aplicarea și contestarea sancțiunilor”, Secțiunea 1 denumită „Aplicarea sancțiunilor disciplinare”.
Astfel, în art. 62 alin. (1) se prevede că actul administrativ de sancționare a polițistului este emis de persoana competentă să aplice sancțiunea disciplinară, conform legii (a se vedea fila 89 dosar fond).
Ca atare, articolul în discuție nu se aplică cadrelor militare, după cum a reținut prima instanță, ci doar polițiștilor.
Înalta Curte apreciază că nu poate primi argumentația instanței de fond în sensul că Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 este aplicabil în speță, întrucât acesta este nominalizat în preambulul actului administrativ contestat și în raportul de control al M.A.I. care a stat la baza adoptării sale, raport care ar valora cercetare prealabilă.
Într-adevăr, ordinul atacat în cauză face referiri în preambulul său și la raportul corpului de control al M.A.I., însă nu se poate considera că procedura care a stat la baza acestuia a avut ca temei dispozițiile Ordinul M.A.I. nr. 400/2004.
De altfel, din analiza celor două rapoarte aflate în discuție (a se vedea filele 47 - 54) reiese că singura trimitere care se face la Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 este cea la Anexa nr. 7 la acest ordin, anexă care reglementează „drepturile comandanților (șefilor) de a aplica sancțiunile disciplinare”.
Înalta Curte reține că cercetarea disciplinară, în urma căruia a fost sancționat intimatul, s-a desfășurat în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, ale Ordinului M.A.I. nr. 190 din 22 aprilie 2004 privind organizarea și desfășurarea activității de primire, evidență, examinare și soluționare a petițiilor, precum și de primire a cetățenilor în audiență în structurile M.A.I., precum și ale R.G. nr. 3/2000 „Regulamentul disciplinei militare”.
Raportul din 2 aprilie 2009 privind rezultatul verificării aspectelor sesizate în lucrarea din 10 aprilie 2008 referitoare la unele nereguli din I.S.U. al Județului Sibiu a fost structurat, în raport de prevederile pct. 16 din Anexa nr. 3 la Ordinul M.A.I. nr. 190/2004 referitoare la Metodologia de verificare și cercetare a reclamațiilor îndreptate împotriva personalului M.A.I., pe următoarele puncte: obiectul verificării, persoanele vizate, modalitățile și procedeele verificării, concluziile privind confirmarea sau neconfirmarea aspectelor sesizate, calificarea faptelor reținute, cu indicarea probelor administrate, cauzele și condițiile care au generat producerea acestora, aprecieri privind persoana vinovatului și măsurile luate sau propuse.
În baza acestui raport a fost emis Ordinul Inspectorului General din 1 iunie 2008 prin care s-a dispus sancționarea disciplinară a intimatului cu „avertisment”.
În altă ordine de idei, Înalta Curte reține că motivarea reprezintă o obligație generală, constituțională, aplicabilă oricărui act administrativ.
Ea este o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului.
Așadar, motivarea este o formalitate substanțială a cărei absență sau insuficiență antrenează anularea actului.
Motivarea urmărește o dublă finalitate. În primul rând, ea îndeplinește o funcție de transparență a procedurilor administrative în profitul cetățenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat. În al doilea rând, ea permite instanței de contencios administrativ să exercite controlul de legalitate asupra actelor administrative.
Instanța de control judiciar apreciază că actul administrativ contestat în cauză a fost motivat în mod corespunzător de autoritatea publică emitentă.
În concret, în cuprinsul actului aflat în discuție, a fost individualizat temeiul juridic al aplicării sancțiunii disciplinare funcționarului public: art. 33 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 46 din Regulamentul Disciplinei Militare din 2000.
În plus, în actul contestat, se face trimitere la Raportul corpului de control din 2 aprilie 2009 a cărui structură a fost anterior prezentată de către instanță.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 74 lit. a) din Regulamentul anterior individualizat, prin adresa din 6 iunie 2008 a I.S.U. al Județului Sibiu, a fost adus la cunoștința intimatului ordinul de sancționare disciplinară. În cuprinsul adresei se menționează și calea de atac pe care partea interesată o poate promova împotriva actului administrativ (a se vedea fila 108 dosar fond).
În fine, Înalta Curte consideră că, în cursul procedurii administrative în urma căreia a fost emis actul administrativ de sancționare, a fost respectat și principiul contradictorialității.
Mai precis, la fila 38 dosar fond se află nota explicativă dată de intimat cu privire la fapta ce i-a fost imputată.
În consecință, întrucât prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se pronunța asupra fondului acțiunii deduse judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de I.G.S.U. împotriva sentinței civile nr. 145/F/ CA din 16 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2010.