Asupra acțiunii de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 3/ P din 29 martie 2011, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a admis în parte acțiunea disciplinară formulată de Comisia de disciplină pentru procurori împotriva procurorului C.M. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, în temeiul art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 a aplicat pârâtei sancțiunea disciplinară constând în „avertisment”, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din legea menționată și a respins acțiunea disciplinară cu privire la abaterea prevăzută de art. 99 lit. g) din aceeași lege.
Recursul declarat de pârâta procuror C.M. împotriva hotărârii instanței de disciplină a fost respins, ca nefondat, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, prin decizia nr. 276 din 12 septembrie 2011.
În aceeași cauză, procurorul C.M. a formulat două contestații în anulare, care au fost respinse de către Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători; prima, ca nefondată, prin decizia nr. 438 din 5 decembrie 2011, iar a doua, ca inadmisibilă, prin decizia nr. 177 din 2 aprilie 2012.
La data de 19 aprilie 2012, procurorul C.M. a formulat o cerere de „constatare a nulității absolute” a hotărârii nr. 3/ P din 29 martie 2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, invocând dispozițiile art. 82, coroborat cu art. 111, art. 112 și următoarele C. proc. civ.; art. 108 alin. (1), art. 105 alin. (2) și art. 106 alin. (1) C. proc. civ.; art. 46 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, art. 30 alin. (7) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea nr. 326 din 24 august 2005, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 26 iunie 2009 și art. 723 alin. (1) și (2) C. proc. civ. prin care a reiterat criticile privind tardivitatea acțiunii disciplinare și prescripția dreptului la acțiune al Consiliului Superior al Magistraturii.
Cu prilejul dezbaterilor pe fond, petenta a precizat verbal că solicită ca această cerere să fie soluționată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în procedura recursului, în temeiul principiului simetriei juridice, în raport cu decizia nr. 177 din 2 aprilie 2012, prin care i s-a soluționat contestația în anulare formulată în cauză și și-a completat temeiurile de drept cu dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 3041 și ale art. 306 alin. (1) și (2) C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 255 din 21 mai 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a respins, ca inadmisibilă, cererea astfel cum a fost precizată.
La data de 16 iulie 2012, C.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, o nouă cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat Secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, să constate nulitatea absolută a Hotărârii nr. 3/ P din 29 martie 2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, și a sancțiunii administrative constând în „avertisment”, care i-a fost aplicată prin hotărârea menționată. În drept, reclamanta (petenta) a invocat dispozițiile art. 82 coroborat cu art. 111, art. 112 și următoarele C. proc. civ., art. 108 alin. (1), art. 105 alin. (2) și art. 106 alin. (1) C. proc. civ., ale art. 46 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, ale art. 30 alin. (7) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, ale art. 723 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și pe cele ale art. 2 din Decretul nr. 167/1958, iar, în fapt, aceasta a reiterat, în majoritate, criticile formulate în cererile anterioare.
Prin încheierea nr. 4052 din 18 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 5082/1/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o spre competentă soluționare Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată.
În atare situație, cererea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, formând obiectul Dosarului nr. 6965/1/2012.
Prin încheierea de ședința camerei de consiliu de la 19 noiembrie 2012, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a constatat că a fost legal învestit cu soluționarea cererii formulate de petenta C.M.
Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, prin decizia civilă nr. 31 din 28 ianuarie 2013, a respins, ca inadmisibilă, cererea de constatare a nulității absolute formulate de C.M. împotriva Hotărârii nr. 3/ P din 29 martie 2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori.
Împotriva deciziei nr. 31 din 28 ianuarie 2013, procurorul C.M. a formulat contestație în anulare – respinsă, ca inadmisibilă prin încheierea civilă nr. 173 din camera de consiliu de la 8 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, precum și cerere de revizuire - respinsă, de asemenea, ca inadmisibilă, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, prin decizia civilă nr. 330 din 27 mai 2013.
La data de 2 iulie 2013, C.M. a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, o nouă cerere de chemare în judecată a Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând, în contradictoriu cu autoritatea pârâtă, să se constate:
- inexistența/ nulitatea acțiunii disciplinare a Inspecției Judiciare nr. 43/CDP/2010, efectuată în baza art. 45 alin. (1), art. 46 alin. (14) din Legea nr. 317/2004, modificată prin O.U.G. nr. 59/2009 - act normativ ce nu intrase în vigoare la data finalizării cercetării disciplinare;
- inexistența/nulitatea Hotărârii nr. 3/P/2011 a Consiliului Superior al Magistraturii numai în ceea ce privește admiterea acțiunii disciplinare exercitate împotriva sa și aplicarea sancțiunii disciplinare constând în „avertisment” pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004;
- inexistența/nulitatea sancțiunii „administrative” constând în „avertisment”, care a fost aplicată prin Hotărârea nr. 3/P/2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, hotărâre care ar fi lovită de nulitate absolută;
- nulitatea hotărârii nr. 240 din 9 august 2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori; pentru necitarea obligatorie a judecătorului sau a procurorului, după caz, prevăzută de art. 37 alin. (3) din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 837 din 30 septembrie 2010 și de art. 49 din Legea nr. 317/2004;
- și să fie obligat pârâtul la plata de reparații în sumă de 8.000 lei pentru daune morale ce i-ar fi fost provocate prin încheierea unor acte juridice lovite de nulitate absolută, precum și
- la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
Prin sentința civilă nr. 3273 din 28 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Instanța a reținut, în esență, că soluția se impune, în raport cu obiectul acțiunii și cu dispozițiile art. 49 alin. (2) și ale art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, formând obiectul Dosarului nr. 5550/1/2013.
În raport cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., din oficiu, Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea acțiunii cu care a fost învestită.
Analizând acțiunea dedusă judecății, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită.
Valorificarea drepturilor procesuale ale părților și liberul acces la justiție nu pot avea loc decât în cadrul procesual stabilit de legiuitor, cu respectarea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, astfel cum rezultă din dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2): „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”.
Altfel spus, cererile, apărările și excepțiile se pot formula numai prin intermediul acțiunilor și căilor de atac exercitate, iar nu în afara acestui cadru.
În speță, însă, reclamanta a învestit instanța, în afara cadrului legal prevăzut, cu o acțiune având ca obiect, sub un prim aspect, constatarea inexistenței/nulității absolute a acțiunii disciplinare, a hotărârii pronunțate de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanță disciplinară, precum și a sancțiunii disciplinare aplicate prin această hotărâre.
Potrivit dispozițiilor speciale, de strictă interpretare și aplicare, ale art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, împotriva unei astfel de hotărâri „se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare”.
Prin urmare, legiuitorul a stabilit expres, prin dispoziție imperativă, de la care nu se poate deroga, cadrul legal în care se poate exercita controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept. Această dispoziție imperativă nu poate fi înlăturată în temeiul considerentelor de fapt și de drept expuse în acțiune, după cum, în mod greșit, susține reclamanta, acestea putând fi luate în examinare numai în cazul în care legiuitorul nu ar fi reglementat expres alte condiții de exercitare a unui demers juridic.
Este de observat că, de altfel, reclamanta însăși a utilizat deja acest mijloc procedural împotriva hotărârii nr. 3/ P din 29 martie 2011 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv calea de atac a recursului.
În atare condiții, promovarea prezentei acțiuni de către reclamantă, în temeiul textelor legale invocate, este inadmisibilă, față de caracterul special al Legii nr. 317/2004.
Este important de precizat faptul că, într-o primă judecată, s-a stabilit în mod irevocabil, prin decizia nr. 276 din 12 septembrie 2011, legalitatea Hotărârii nr. 3/P/2011 a Secției pentru procurori în materie disciplinară. Prin urmare, instanța care a soluționat recursul a constatat că respectiva hotărâre este valabilă, neafectată de nulitate absolută.
Și în ceea ce privește Hotărârea nr. 240 din 29 august 2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, situația este similară.
Astfel, împotriva acestei hotărâri, C.M. a formulat contestație, care a fost respinsă prin Hotărârea nr. 709 din 11 octombrie 2011 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.
Recursul declarat de contestatoare împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respins, ca inadmisibil, prin Decizia nr. 1759 din 30 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Prin urmare, nici asupra acestei hotărâri nu poate fi exercitat un control, decizia Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție anterior menționată fiind irevocabilă.
Aceste statuări ale instanțelor nu pot fi supuse unor evaluări ulterioare printr-o nouă acțiune, ceea ce ar conduce la încălcarea principiului stabilității raporturilor juridice, aducând atingere dreptului părților la un proces echitabil.
În atare situație, în virtutea acestui principiu al stabilității raporturilor juridice, nicio parte nu este îndreptățită, în astfel de cauze, să solicite un nou control al unor hotărâri, care sunt irevocabile, conform dispozițiilor art. 49 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și, respectiv, potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., fie și printr-o cerere căreia partea i-a dat o nouă calificare ori prin care s-au invocat noi temeiuri de drept.
Mai mult, prin decizia nr. 255 din 21 mai 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a statuat deja, cu aceeași motivare, că o asemenea cerere nu poate fi primită.
Având în vedere că, în considerarea celor expuse relativ la capetele principale, acțiunea nu poate fi primită, se constată că nici capetele de cerere accesorii privind despăgubirile pentru daunele morale sau cheltuielile de judecată nu pot fi primite.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că acțiunea formulată de C.M. este inadmisibilă, astfel încât o va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de C.M. privind constatarea: inexistenței/nulității acțiunii disciplinare formulate de Inspecția Judiciară, ce a format obiectul Dosarului nr. 43/CDP/2010; a inexistenței/ nulității Hotărârii nr. 3/P/2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori; a inexistenței/ nulității sancțiunii constând în „avertisment”, aplicată prin hotărârea nr. 3/P/2011 a Secției pentru procurori; a nulității Hotărârii nr. 240 din 9 august 2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori; precum și obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la plata de reparații pentru daune morale și la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 ianuarie 2014.