Asupra cererii de revizuire de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 134 din 8 iunie 1998 pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a dispus, în baza art. 176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., condamnarea inculpaților M.M. și H.G. la:
- o pedeapsă de 22 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei
- o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen.
- la 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 14 din Decretul nr. 466/1979, raportat la art. 312 C. pen., pentru toate cu aplicarea art. 13 C. pen.
Totodată, prin aceeași hotărâre, inculpatul M.M. a fost condamnat la trei ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 20 C. pen., art. 211 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., iar inculpatul H.G. la 3 ani și 4 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., art. 211 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpații să execute pedeapsa cea mai grea de 22 ani închisoare cu un spor de 3 ani închisoare, urmând ca în final fiecare să execute câte o pedeapsă de 25 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei.
Prin aceeași sentință a fost condamnată și inculpata R.E.G. la 9 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. după executarea pedepsei, pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13, art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. d) C. pen. și la 1 an și 6 luni pentru infracțiunea prevăzută de art. 14 din Decretul nr. 466/1979, raportat la art. 312 C. pen., pentru toate cu aplicarea art. 13 C. pen.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare cu un spor de 1 an închisoare, urmând ca în final să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.
S-a reținut în esență că, potrivit unui plan anterior stabilit inculpați, aflându-se într-o criză de bani au hotărât să atace un taximetrist înarmându-se în acest scop cu un satâr, inculpatul M.M. și cu o măciucă, inculpatul H.G.
Astfel, conform planului inculpații s-au urcat în mașină părții vătămate N.A., indicându-i acestuia să meargă pe o stradă izolată din Oradea, și, la un moment dat cei doi inculpați l-au lovit pe șoferul N.A. în cap, respectiv inculpatul M.M. cu satârul iar inculpatul H.G. cu o măciucă, provocând decesul victimei. Ulterior au pus victima în portbagaj și au căutat o străduță laterală unde au abandonat-o.
În tot acest timp inculpata R.E. a stat în imediata apropiere, de pază.
Aceeași inculpați au luat un alt taximetru condus de partea vătămată V.T., și după ce au ajuns pe o stradă laterală, l-au atacat cu intenția de a-l deposeda de bani. În urma agresiunii suferite partea vătămată a necesitat îngrijiri medicale cu o durată de 9 zile.
Curtea de apel Oradea, prin decizia penală nr. 92/ A din 7 mai 1999 a admis apelurile inculpaților M.M., H.G. și R.E., a desființat sentința dispunând descontopirea pedepselor rezultante aplicate inculpaților de câte 25 de ani închisoare pentru inculpații M.M. și H.G. și de 10 ani închisoare pentru inculpata R.E. în pedepsele componente, a înlăturat sporurile aplicate acestora și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul M.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen., art. 211 alin. (1) C. pen. și art. 25-20 raportat la art. 211 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 13 C. pen., pe inculpatul H.G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen., art. 211 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., iar pe inculpata R.E.G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
În baza art. lit. a) și 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) C. pen. și a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 14 din Decretul 466/1979 raportat la art. 312 C. pen., ambele cu aplicarea art. 13 C. pen., aplicate inculpatului H.G. în pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, urmând ca în final acesta să execute pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.
În baza art. lit. a) și 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de10 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., 74 lit. a) și 76 lit. d) C. pen. și a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 14 din Decretul nr. 466/1979 raportat la art. 312 C. pen., ambele cu aplicarea art. 13 C. pen., aplicate inculpatei R.E.G. în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând ca în final acesta să execute pedeapsa de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.
Au fost înlăturate prevederile art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., pentru inculpatul M.M., iar pentru toți trei inculpații, pedepsele complementare prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
A fost menținută starea de arest a inculpatului H.G.
Prin decizia nr. 4332 din 7 noiembrie 2000 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a fost casată decizia atacată numai cu privire la dispoziția de achitare a inculpaților:
- M.M., pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 25 raportat la art. 20, 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
- H.G., pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
- R.E. pentru complicitate la infracțiunea de omor prevăzută de art. 26 raportat la art. 174, 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
Examinând recursurile declarate în cauză Curtea Supremă de Justiție a constatat că instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică și legală în cauză, decizia instanței de apel fiind greșită.
Astfel, s-a reținut că, din analiza atentă a declarațiilor inculpaților din cursul urmăririi penale, comparativ cu declarațiile acelorași inculpați, date anterior la instanțe, se desprinde cu ușurință, concluzia că cele care exprimă adevărul sunt cele din cursul urmăririi penale.
Relatările inculpaților făcute în cursul urmăririi penale se coroborează cu alte probe, din care rezultă, în mod cert, săvârșirea de către aceștia a infracțiunilor reținute în sarcina lor, de către instanța de fond.
Ulterior epuizării căilor de atac prevăzute de legea națională, prin cererea înregistrată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sub nr. 4238/2003 inculpatul M.M. a reclamat inechitatea procedurii penale desfășurate împotriva sa, materializată în condamnarea sa de către instanța de recurs, fără a fi fost audiat și fără a fi fost administrate probe în mod direct și fără a fi beneficiat de asistență juridică adecvată.
Prin hotărârea pronunțată la 19 iunie 2012, definitivă potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (2) din Convenție la 19 iunie 2013, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că a existat o încălcare a dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenție în ce privește condamnarea inculpatului M.M. de către Curtea Supremă de Justiție fără a fi fost audiat și fără a fi fost administrate în mod direct probe, a art. 6 paragraful 3 din Convenție în ceea ce privește lipsa de apărare a petentului în cadrul procedurii de recurs, obligând statul român să plătească reclamantului M.M., în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 paragraful 2 din Convenție, suma de 5.000 euro (cinci mii euro), convertită în moneda națională la data plății.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, în esență, următoarele
Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 paragraf 1 și 3 din Convenție instanța europeană a constatat că condamnarea petentului de către Curtea Supremă de Justiție, fără a fi fost audiat în mod direct și fără a fi fost audiat în mod direct nici martorul acuzării, nu corespunde exigențelor unui proces echitabil în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenție.
În plus, Curtea a constatat că, dreptul la apărare a reclamantului a fost încălcat, în condițiile în care apărarea realizată de apărătorul desemnat din oficiu s-a limitat doar la solicitarea de a fi respins recursul, autoritățile având obligația de a garanta acuzatului o apărare efectivă.
Având în vedere toate aceste elemente, Curtea a considerat că s-a adus o atingere dreptului la apărare al reclamantului M.M., fiind astfel încălcate dispozițiile art. 6 paragraful 3 din Convenție, coroborat cu paragraful 1 de la același articol, care prevede o procedură echitabilă.
Ulterior datei la care hotărârea CEDO a rămas definitivă, prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, la 17 septembrie 2013, revizuentul H.G. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 4081 C. proc. pen., revizuirea 4332 din 7 noiembrie 2000, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în Dosarul nr. 1056/2000, având în vedere că aceasta nu se poate concilia cu aspectele constatate prin hotărârea pronunțată de CEDO în cauza M.M. împotriva României.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 4081 C. proc. pen.
Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor învederate, se constată că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce urmează: Potrivit dispozițiilor art. 4081 alin. (1) C. proc. pen.: Hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a unui drept prevăzut de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale pot fi supuse revizuirii, dacă consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Totodată, alin. (2) al art. 4081 C. proc. pen. statuează :”pot cere revizuire: a)persoana al cărei drept a fost încălcat”.
Din economia textului de lege anterior menționat rezultă că promovarea unei cereri de revizuire este condiționată de existența unei hotărâri definitive a Curții Europene prin care se constată că revizuentul a suferit o încălcare a unui drept prevăzut în Convenția Europeană, într-un proces penal desfășurat în fața autorităților judiciare române, în care instanțele penale române s-au pronunțat prin hotărâre definitivă.
Admisibilitatea cererii de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute în art. 4081 alin. (1) C. proc. pen., în caz contrar legea neprevăzând dreptul părții de a exercita această cale de atac, cererea fiind inadmisibilă.
Raportând dispozițiile art. 4081 C. proc. pen. la speța de față, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că revizuentul condamnat H.G., prin revizuirea formulată, a solicitat înlăturarea consecințelor suferite prin condamnarea acestuia la o pedeapsă privativă de libertate în urma unei proceduri judiciare ce nu a respectat, între altele garanțiile prevăzute de art. 6 paragraful 1 și 3 lit. c) din Convenție, consecințe care a apreciat că se produc și în prezent ca urmare a pronunțării deciziei penale nr. 4332 din 7 noiembrie 2000, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în Dosarul nr. 1056/2000.
Într-adevăr, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că, astfel cum rezultă din analiza hotărârii Curții Europene, prin hotărârea instanței europene s-a constatat încălcarea dispozițiilor art. 6 paragraful 1 și 3 lit. c) din Convenție însă cu privire la reclamantul M.M., reținând că, strict raportat la circumstanțele invocate de acesta, la situația concretă a acestuia, procedura nu a fost echitabilă.
Prin urmare, raportând cererea de revizuire formulată în prezenta cauză la dispozițiile legale mai sus-menționate și la conținutul hotărârii Curții europene Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată că, deși a existat un drept a cărei încălcare a fost constatată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, acesta nu vizează echitatea procedurii desfășurate în fața instanței în ceea ce-l privește pe inculpatul H.G.
Așa fiind, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile esențiale de admisibilitate a unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 4081 C. proc. pen., respectiv pronunțarea unei hotărâri de către Curtea Europeană, prin care să se constate încălcarea, în ceea ce-l privește pe revizuent, a unui drept consfințit de Convenție sau document internațional, în cursul unei proceduri judiciare derulate în fața instanțelor naționale, în cadrul căreia să nu îi fi fost respectate garanțiile procesuale, iar consecințele grave ale acestei încălcări să nu poată fi înlăturate decât prin revizuirea deciziei de condamnare, întrucât încălcările constatate prin cererea înregistrată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sub nr. 4238/2003 privesc exclusiv procedura judiciară desfășurate în fața instanțelor naționale în ceea ce-l privește pe reclamantul M.M.
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, completul de 5 judecători, în temeiul dispozițiilor art. 4081 alin. (10) C. proc. pen., va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul H.G., ca inadmisibilă.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul H.G. împotriva deciziei penale nr. 4332 din 7 noiembrie 2000, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în Dosarul nr. 1056/2000.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2013.