Asupra cererii de revizuire formulată de revizuenta C.I.;
I. Prin sentința penală nr. 336 din 20 februarie 2004 pronunțată în Dosarul nr. 4373/2003 al Judecătoriei Sectorului 1 București s-a respins cererea inculpatei C. (G.) I. privind încetarea procesului penal pentru lipsa (tardivitatea) plângerii prealabile.
În temeiul art. 206 C. pen. cu referire la art. 63 alin. (3) teza a II-a C. pen. a fost condamnată inculpata la 5.000.000 lei (vechi) amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de calomnie față de partea vătămată E.I.
De asemenea, în temeiul art. 346 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 998 și următoarele C. civ., s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă E.I. și a fost obligată inculpata la plata sumei de 30.000.000 lei (vechi) cu titlu de daune morale către partea vătămată.
În temeiul art. 191 C. pen. a fost obligată inculpata la 750.000 lei (vechi) cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța această hotărâre s-a reținut, în esență, că partea vătămată E.I., economist, a fost colaborator apropiat al academicianului N.N.C. (decedat in decembrie 2000), iar inculpata este fiica defunctului.
În cursul anului 2000, defunctul a cedat o serie de drepturi patrimoniale către Asociația Generala a Economiștilor din România, iar la data de 13 iulie 2000 s-a căsătorit cu numita S.B.
După decesul academicianului N.N.C., fiica sa, inculpata C. (G.) I. a contestat actele și faptele producătoare de efecte juridice pe care tatăl său le-a încheiat în ultima perioadă a vieții, prin promovarea unor acțiuni în fața instanțelor de judecată, precum și prin publicarea unor materiale de presă.
În acest sens, inculpata a scris o broșură, intitulată „Viața lui N.N.C.”, pentru a evidenția modul în care diverse persoane au încercat să îl „manevreze pentru a obține foloase” pe academicianul N.N.C., în cuprinsul cărții făcând referire la partea vătămata E.I. astfel:
1. A arătat că, odată devenit acționar majoritar al Editurii Economice, partea vătămată E.I. a „lăsat în paragină” lucrările de la Casa Economiștilor inițiate de academicianul N.N.C. (filele 21,22 din broșură), iar pe de altă parte, în calitate de director al Editurii Economice, partea vătămată a „făcut unele cheltuieli inutile, dar foarte mari, cum ar fi dotarea cu aer condiționat a unor birouri" și a „cumpărat unele mașini scumpe" (filele 27, 28 din broșură).
Deși instanța a încuviințat inculpatei proba verității, din actele și lucrările cauzei nu a rezultat că faptele imputate sunt reale.
2. A afirmat că în ianuarie 2000 a demarat procedura de punere sub interdicție a tatălui său, „pentru a îl feri de a fi manevrat”, iar în cursul lunii martie 2000 academicianul N.N.C. a cedat părții vătămate I.E. dreptul de exploatare a două cărți, fără ca acest fapt să fie adus la cunoștința inculpatei (filele 37, 38 din broșură).
Instanța a considerat că mesajul transmis cititorilor a fost acela că partea vătămată ar fi profitat de lipsa de discernământ a defunctului academician N.N.C. și a constatat că afirmația nu corespunde realității, întrucât partea vătămată nu a fost condamnată penal pentru săvârșirea unei asemenea fapte. Mai mult decât atât, deși inculpata a promovat o acțiune civilă prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a unui act de cesiune în favoarea cesionarei Asociația Generală a Economiștilor, motivat de lipsa de discernământ a cedentului (N.N.C.), acțiunea a fost respinsă, sub motivarea că nu s-a făcut dovada lipsei discernământului, ori a incidenței altor cauze de nulitate absolută.
3. Inculpata a afirmat că, în contextul în care academicianul N.N.C. era lipsit de discernământ, a fost manipulat și „căsătorit” cu numita S.B., în prezența directorului R.A., acesta având interese comune cu E.I. constând în obținerea unor sume de bani, ca urmare a publicării unei lucrări aparținând lui N.N.C. și intitulată „Scrieri Alese” (filele 39,40 din broșură).
Instanța a constatat că în acest mod, numele părții vătămate a fost legat, în mod direct, de încheierea pretins frauduloasă a căsătoriei academicianului N.N.C., în scopul obținerii unor foloase materiale.
Încuviințând proba verității, instanța a apreciat că din actele depuse la dosar de către inculpată nu s-a putut reține participarea, în vreun mod, a părții vătămate E.I. la încheierea căsătoriei tatălui inculpatei, în scopul obținerii unor foloase materiale.
4. Totodată, a afirmat inculpata că în împrejurările date, partea vătămată a urmărit să inducă în opinia publică credința că academicianul N.N.C. a avut discernământ în ultima parte a vieții, pentru a crea impresia de legalitate a actelor juridice încheiate de acesta și, în acest scop, a publicat o serie de articole scrise de tatăl inculpatei în ziarul Economistul, respectiv materiale din lucrarea „Istoria Științelor” (fila 43 din broșură).
În legătură cu această ultimă afirmație, instanța a apreciat că inculpata nu a făcut proba verității.
În concluzie, față de cele mai sus menționate, s-a considerat că în drept, fapta inculpatei de a scrie si publica broșura intitulata "Viața lui N.N.C.”, care include și afirmațiile anterior menționate privind pe partea vătămată întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de calomnie prev. de art. 206 C. pen.
Instanța a constatat că fapta este săvârșita cu vinovăție de către inculpată care, în raport de conținutul. afirmațiilor sale, a acceptat, în mod evident, urmarea imediată a faptei sale (expunerea părții vătămate la sancțiuni penale, administrative sau disprețului public, dacă cele imputate ar fi adevărate).
Prin decizia nr. 873/ R din 14 iunie 2004 pronunțată în Dosarul nr. 1476/2004 al Tribunalului București, secția a II-a penală, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C. (G.) I. împotriva sentinței penale nr. 336 din 20 februarie 2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, obligând recurenta la plata sumei de 150.000 lei (vechi) cheltuieli judiciare către stat.
II. Prin cererea înregistrată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sub nr. 32563/2004, condamnata C.I. a solicitat instanței europene să constate încălcarea art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât, prin condamnări penale pronunțate împotriva sa ca urmare a publicării cărții privind viața tatălui său, i s-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare.
Prin hotărârea pronunțată la 11 decembrie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a constatat încălcarea art. 10 din Convenție și s-au stabilit despăgubiri în valoare de 7.000 de euro pentru prejudiciul moral suferit, 1.000 de euro pentru prejudiciul material suportat și 140 de euro pentru cheltuielile de judecată.
Hotărârea a rămas definitivă la 11 martie 2013, conform art. 44 paragraful nr. 2 din Convenție.
Curtea a reținut, în esență, că cel puțin o parte din afirmațiile incriminate ale petentei se înscriau în contextul unei dezbateri de interes general pentru comunitatea economiștilor români, anume construcția Casei Economiștilor.
Făcând referire la cauza Boldea contra României, Curtea a arătat că restul afirmațiilor petentei priveau respectarea drepturilor de autor ale tatălui acesteia, academicianul N.N.C., iar protecția drepturilor de autor este o chestiune de interes general în societățile contemporane, mai ales în comunitățile științifice și mediile profesionale cum ar fi acela al economiștilor, frecventate atât de petentă, cât și de către intimatul E.I..
S-a argumentat că, dacă este adevărat că persoanele având activități publice se expun cu bună știință la un control atent al faptelor și gesturilor lor, la fel ca politicienii (cauza Janowski împotriva Poloniei), nu este mai puțin adevărat că limitele criticii acceptabile sunt mai largi dacă sunt vizate persoane care acționează în exercițiul funcțiilor lor oficiale decât dacă este vorba de simple persoane private (cauza Mamere împotriva Franței).
Or, în speță, afirmațiile litigioase vizau pe E.I., în calitatea sa de director al ziarului Economistul și vicepreședinte al Asociației Economiștilor, astfel că respectivele afirmații nu se refereau la viața privată a intimatului, ci la comportamente legate de activitățile sale profesionale (mutatis mutandis Dalban contra României și Sabou și Pârcălab împotriva României).
Examinând afirmațiile litigioase din cartea publicată de petentă, Curtea a constatat că se află în prezența unui amestec de judecăți de valoare, de exemplu, asupra caracterului excesiv al cheltuielilor angajate de intimat in proiectul construcției „Casei Economiștilor”, dar și a unor elemente factuale.
Curtea a considerat că petenta a acționat cu bună-credință, iar dacă aceasta nu a reușit să demonstreze în fața jurisdicțiilor interne că afirmațiile sale au avut un substrat factual suficient, în schimb s-a implicat în mod activ în procesul său, a oferit în mod constant dovada adevărului cuvintelor sale, aspect de natură să demonstreze că a acționat cu bună credință, convinsă fiind de existența unor probleme vizând deontologia profesională a intimatului E.I.
S-a mai considerat că motivele avansate de către instanțele judecătorești pentru justificarea condamnării petentei nu au fost "pertinente și suficiente" și, având în vedere severitatea aplicării unei sancțiuni penale (dublată de o condamnare la daune interese, la care s-a adăugat rambursarea cheltuielilor de judecată), Curtea a decis că mijloacele utilizate au fost disproporționate în raport cu scopul urmărit, respectiv „protecția reputației sau a drepturilor altcuiva”, precizând că instanțele interne au depășit ceea ce constituie o restricție „necesară” a libertății de exprimare a petentei.
În consecință, instanța europeană a decis că în ceea ce privește cererea formulată de către petentă, a existat o încălcare a articolului 10 din Convenție.
III. În baza acestei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului, petenta C.I. a formulat, în temeiul art. 4081 C. proc. pen., o cerere de revizuire a sentinței penale nr. 336 din 20 februarie 2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. 4373/2003 și a deciziei penale nr. 873/ R din 14 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 1476/2004.
În esență, a solicitat casarea hotărârilor anterior indicate, iar în rejudecare, achitarea sa și înlăturarea consecințelor condamnării sale prin radierea mențiunii amenzii penale din cazierul său judiciar.
Revizuenta a susținut că, în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 4081 C. proc. pen., consecințele grave ale condamnării continuând să se producă independent de împrejurarea că în privința sa a intervenit reabilitarea de drept, întrucât consecințele morale determinate prin condamnare nu pot fi înlăturate prin reabilitare, ci exclusiv printr-o hotărâre de achitare.
S-a arătat că doar pe calea revizuirii prevăzute de art. 4081 C. proc. pen. poate fi valorificată, în plan intern, constatarea Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la încălcarea art. 10 din Convenție, întrucât, deși a spus adevărul și nu a calomniat în nici un mod pe intimatul E.I., a fost condamnată la o amendă penală în cuantum de cinci milioane de lei vechi (500 lei), sancțiune ce a rămas înscrisă în cazierul său judiciar, afectându-i în mod grav imaginea și reputația personală și profesională.
De asemenea, a menționat că în baza hotărârilor a căror revizuire o solicită a fost obligată la plata unor daune morale în cuantum de 3.000 RON către E.I. și la plata sumei de 900 de RON reprezentând cheltuieli de judecată, fiind executată silit, la cererea intimatului, în cadrul Dosarului de executare silită nr. 910/2005 al Biroului Executorilor Judecătorești D.G., L.G. și M.P.
Revizuenta a arătat că, datorită hotărârilor de condamnare, nu a putut fi promovată pentru a obține funcția de șef de catedră, iar din anul 2006 nu a mai putut beneficia de gradații de merit.
Nu în ultimul rând, a precizat că hotărârile de condamnare a căror revizuire o solicită au dus la pronunțarea altor hotărâri, nelegale și netemeinice, dintre care unele au determinat îmbogățirea fără just temei a intimatului E.I. și a numitei B.S. prin obligarea revizuentei la plata unor cheltuieli de judecată în favoarea celor doi.
IV. Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate, se constată că aceasta este nefondată și va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Din examinarea dispozițiilor art. 4081 C. proc. pen. rezultă că revizuirea unei hotărâri penale definitive presupune întrunirea cumulativă a mai multor condiții ce se regăsesc în alin. (1), (2) și (4) din acest text de lege, respectiv:
a) printr-o hotărâre definitivă a CEDO s-a constatat încălcarea unui drept prevăzut de Convenție;
b) consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și în prezent și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate;
c) cererea a fost formulată de o persoană având legitimitate procesuală activă;
d) cererea de revizuire a fost introdusă în termenul de 1 an, expres prevăzut de lege, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii CEDO.
Raportând aceste condiții la situația din speță, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că acestea nu sunt întrunite în mod cumulativ.
Astfel, deși cererea de revizuire a fost introdusă cu respectarea termenului de un an prevăzut de art. 4081 alin. (4) C. proc. pen., fiind formulată de însăși persoana cu privire la care Curtea Europeană a constatat încălcarea dreptului prevăzut de art. 10 din Convenție, nu este îndeplinită condiția legală și obligatorie ce impune continuarea producerii consecințelor grave ale încălcării Convenției europene și după pronunțarea hotărârii Curții Europene, condiție ce presupune ca singurul remediu pentru asemenea consecințe să fie reprezentat de revizuirea hotărârilor interne.
În acest sens, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că în cauză a intervenit reabilitarea de drept a revizuentei pentru condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 336 din 20 februarie 2004 a Judecătoriei sectorului 1, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 873/ R din 14 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală.
Astfel, potrivit art. 134 alin. (1) C. pen., reabilitarea persoanei fizice are loc de drept în cazul condamnării la amendă penală (cum este situația în speță), dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârșit nicio altă infracțiune, termen care se calculează potrivit art. 136 alin. (2) C. pen. de la data la care amenda a fost achitată sau executarea ei s-a stins în alt mod.
Or, în speță, revizuienta a achitat amenda penală de 500 RON ce i-a fost aplicată prin sentința penală de condamnare, nefiind probat că ar mai fi săvârșit alte infracțiuni în interiorul termenului de reabilitare.
Astfel, prin efectul dispozițiilor art. 133 C. pen., datorită reabilitării de drept a revizuentei, orice decăderi, interdicții și incapacități rezultând din condamnarea sa au încetat să-și producă efectele, mențiunea amenzii penale aplicate prin hotărârea instanței de fond fiind radiată din cazierul judiciar al revizuentei.
De altfel, în același sens este și jurisprudența în materie a fostului Complet de 9 judecători Justiție (actualul Complet de 5 judecători) al Înaltei Curți de Casație și Justiție (a se vedea decizia nr. 420/2009 publicată pe www.scj.ro)
În privința celorlalte obligații stabilite în sarcina revizuentei prin hotărârea de condamnare (3.000 de RON daune morale și 90 de RON cheltuieli judiciare către stat), acestea au format obiectul prejudiciului material de 1000 de euro stabilit prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, ce a fost achitat de statul român după rămânerea definitivă a acestei hotărâri.
În fine, în ce privește prejudiciul moral încercat de revizuientă ca urmare a hotărârii de condamnare pronunțate de instanțele naționale, acesta a fost compensat nu doar prin constatarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a încălcării dreptului său la liberă exprimare, ci și material, prin suma de 7000 de euro acordată tocmai pentru prejudiciul moral suferit, sumă care de asemenea a fost deja achitată de statul român și care este de natură să compenseze în integralitate încălcarea de către instanțele române a dreptului său la libertatea de exprimare.
Ca atare, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că în speță consecințele grave ale încălcării dreptului prevăzut de art. 10 din Convenție nu mai subzistă și în prezent, nepunându-se problema remedierii acestora prin revizuirea hotărârii pronunțate în procedura instituită de art. 4081 C. proc. pen.
În ce privește susținerea revizuentei referitoare la utilizarea de către intimat a hotărârii penale de condamnare ca probă în alte cauze, Înalta Curte constată că din actele aflate la dosar nu rezultă nici faptul folosirii în sensul arătat de revizuentă și nici împrejurarea că între hotărârile a căror revizuire se solicită și soluționarea celorlalte cauze enumerate de revizuentă ar fi existat vreo interdependență, astfel că nu se poate trage concluzia unei legături între condamnarea acesteia pentru săvârșirea infracțiunii de calomnie și soluțiile pronunțate de către instanțe în cauzele respective.
Pentru considerentele ce preced, având în vedere neîndeplinirea condițiilor cumulativ prevăzute de art. 4081 C. proc. pen., în temeiul dispozițiilor art. 4081 alin. (10) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.
Văzând prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga revizuenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În ce privește solicitarea intimatului de obligare a revizuentei la plata cheltuielilor judiciare pe care acesta le-a făcut în procedura de revizuire, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente disp. art. 193 alin. (6) C. proc. pen., potrivit cărora restituirea cheltuielilor judiciare făcute de părți în procesul penal se analizează de instanță potrivit legii civile.
Așa cum rezultă din mențiunile de pe chitanța nr. 57 din 6 ianuarie 2014, depusă la fila nr. 104 din dosar, intimatul E.I. a achitat domnului avocat V.B., apărătorul său ales, suma de 900 de lei cu titlu de onorariu de avocat pentru asistența juridică acordată în prezenta cauză, onorariu ce a fost stabilit de părți în baza contractului de asistență juridică nr. 5258 din 6 ianuarie 2014.
Având în vedere criteriile menționate în art. 451 alin. (2) din N.C.P.C. (activitatea desfășurată de avocatul ales al intimatului prin raportare la circumstanțele și complexitatea cauzei), Înalta Curte va proceda la reducerea părții din onorariu ce urmează a fi suportată de către revizuentă în condițiile art. 193 alin. (6) C. proc. pen., de la suma de 900 de lei la suma de 300 de lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuenta C.I. împotriva sentinței penale nr. 336 din 07 noiembrie 2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. 4373/2003 și deciziei penale nr. 873/ R din 14 iunie 2004 pronunțată de către Tribunalul București în Dosarul nr. 1476/2004.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. obligă revizuenta C.I. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 50 lei.
În baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen. obligă revizuenta la plata sumei de 300 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul E.I.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2014.