Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Hotărârea Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost soluționată acțiunea disciplinară
Prin Hotărârea nr. 3/ P din 5 aprilie 2012, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori a hotărât, cu majoritate, următoarele:
- a admis acțiunea disciplinară formulată de Comisia de disciplină pentru procurori împotriva procurorului C.G. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău;
- în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, a aplicat procurorului C.G. sancțiunea disciplinară constând în avertisment, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare.
Pentru a hotărî astfel, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori a reținut următoarele:
La data de 1 martie 2011, SC U.L.C.I.F.N.” SA a formulat plângere penală împotriva SC R.T.G. SRL, în calitate de utilizator în contractul de leasing nr. 62066/Romtera-1-002, și a numitei C.A., în calitate de asociat, administrator statutar și reprezentant al SC R.T.G. SRL la data semnării contractului de leasing, cu privire la comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (3), art. 290, art. 291 și art. 208 C. pen., plângere adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași a trimis plângerea, spre competentă soluționare, Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău.
Plângerea a fost înregistrată la această unitate de parchet la data de 8 martie 2011 și a format obiectul dosarului nr. 310/P/2011. Prin ordinul rezolutiv din 7 martie 2011, pârâtul C.G., în calitate de prim-procuror al unității de parchet, a dispus trimiterea plângerii la Poliția Orașului Hârlău pentru efectuarea de cercetări față de numita C.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (3), art. 288 alin. (1) și art. 291 C. pen. Prin același ordin rezolutiv, pârâtul procuror a dispus ca cercetările să fie supravegheate de către procurorul P.M.C.
La Poliția Orașului Hârlău, Dosarul nr. 310/P/2011 a fost repartizat pentru cercetări inspectorului de poliție Mihăilă Mihai.
La data de 21 iunie 2011, organele de poliție judiciară au înaintat Dosarul nr. 310/P/2011 Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, împreună cu referatul cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală față de C.A., apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. a) și b) C. proc. pen., în ceea ce privește comiterea infracțiunilor pentru care s-au efectuat actele premergătoare.
La data de 22 iunie 2011, pârâtul procuror a repartizat Dosarul nr. 310/P/2011 spre soluționare, procurorului P.M.C., care, prin rezoluția din data de 9 august 2011, a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a), b) și f) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de numita C.A. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (3), art. 288 alin. (1) și art. 291 C. pen.
Ulterior, pârâtul C.G. a verificat această soluție sub aspectul legalității și temeiniciei, după care soluția a fost comunicată persoanei vătămate și făptuitoarei.
Prin rezoluția nr. 699/C2/2011 din data de 22 septembrie 2011, Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a infirmat soluția dispusă la data de 9 august 2011 în Dosarul nr. 310/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, apreciind că cercetările efectuate sunt incomplete, că rezoluția nu este motivată în raport cu infracțiunile sesizate, nefiind lămurite toate aspectele care vizau situația de fapt, așa cum rezultă din plângerea persoanei vătămate. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 2171 C. proc. pen., dosarul a fost trimis pentru completarea cercetărilor la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni.
Sub aspectul laturii obiective, elementul constitutiv al abaterii disciplinare, prevăzută de art. 99 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constă într-o inacțiune și anume în omisiunea magistratului de a formula cerere de abținere atunci când are cunoștință de faptul că se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.
Prin incriminarea ca abatere disciplinară a situației în care nu sunt respectate cazurile de incompatibilitate expres prevăzute, legiuitorul a urmărit să ocrotească una din valorile etice fundamentale ale profesiei de magistrat, respectiv imparțialitatea.
Situația de fapt, astfel cum a fost reținută, rezultă din coroborarea declarațiilor date de pârâtul procuror, atât în cursul cercetării prealabile, cât și în fața Secției, cu cele ale martorilor P.M.C. și B.B.M.G., audiați în fața Secției.
Astfel, fiind audiat la termenul din data de 7 martie 2012, pârâtul procuror a declarat că, deși a efectuat controlul operativ curent al soluției pronunțată în Dosarul nr. 310/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, dosar în care era cercetată soția sa, C.A., nu a făcut nici un demers de natură să afecteze imparțialitatea ofițerului de poliție, care a efectuat actele premergătoare în cauză, sau a procurorului de caz. A mai precizat pârâtul că, în opinia sa, vizând această soluție, a efectuat un act pur formal, administrativ și nu a vătămat interesele niciunei persoane.
Martorul P.M.C., procurorul care a confirmat propunerea organelor de cercetare penală, de neîncepere a urmăririi penale față de soția pârâtului procuror, a declarat în fața Secției că a soluționat Dosarul nr. 310/P/2011 fără a fi influențat în vreun fel de către acesta și că, în realitate, și-a dat seama că făptuitoarea este soția procurorului ierarhic superior, doar atunci când actele premergătoare au fost finalizate de către organul de poliție.
Apărările invocate de pârâtul procuror nu pot fi reținute de Secție, deoarece, conform dispozițiilor art. 132 din Constituția României și art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiilor legalității, imparțialității și controlului ierarhic.
Principiul controlului ierarhic diferențiază statutul procurorilor de cel judecătorilor care, așa cum consacră dispozițiile art. 124 alin. (3) din Constituția României, sunt independenți și se supun numai legii.
Conform acestui principiu și în raport cu dispozițiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, viza de legalitate aplicată de pârâtul procuror C.G. pe soluția pronunțată de procurorul P.M.C., în Dosarul nr. 310/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, cu ocazia efectuării controlului operativ curent realizat în virtutea prerogativelor conferite de lege, nu poate fi asimilată unui act pur formal, ci reprezintă o activitate similară celei de judecată la care face trimitere legiuitorul în conținutul dispozițiilor art. 48 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 49 alin. (2) C. proc. pen.
În consecință, pârâtul, efectuând controlul operativ curent al soluției pronunțată în Dosarul nr. 310/P/201, avea obligația de a asigura imparțialitatea acestui act procesual și, astfel, trebuia să facă, de îndată, declarație de abținere, dat fiind faptul că, în speță, făptuitoarea era chiar soția sa.
Prin conduita sa, pârâtul procuror a afectat aparența de imparțialitate și, în consecință, garanția încrederii justițiabililor în magistrații și instituțiile care realizează actul de justiție. Or, esența imparțialității constă tocmai în obligația magistratului de a se manifesta, în același mod, față de toți participanții la proces și de a nu avea o atitudine unilaterală, care ar încălca obligația de obiectivitate, de nepărtinire și de echidistanță.
Totodată, Secția a reținut că fapta pârâtului procuror contravine prevederilor art. 90 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, de prevenire și sancționare a corupției, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare, conform art. 63 alin. (2) din Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, republicată, care completează și definesc conținutul abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, în teza privitoare la incompatibilități.
Conduita pârâtului a fost analizată și prin prisma Proiectului de la Bangalore al Codului de conduită judiciară - 2001 adoptat de Grupul Judiciar de întărire a integrității magistraților, în cuprinsul căruia este dezvoltat conținutul principiului imparțialității și modul de aplicare al acestuia și care statuează că „imparțialitatea este indispensabilă exercitării funcției judecătorești. Ea este necesară nu numai hotărârii însăși, ci și întregii succesiuni de etape prin care se ajunge la ea”.
Sub aspectul laturii subiective, Secția pentru procurori a reținut că pârâtul procuror C.G. a acționat cu intenție indirectă, în sensul că a prevăzut rezultatul faptei sale și a acceptat posibilitatea producerii lui.
În aprecierea vinovăției pârâtului procuror, Secția a avut în vedere standardele de conduită profesională impuse procurorilor atât prin dispozițiile art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cât și prin dispozițiile art. 5 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și ale art. 10 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, adoptat prin Hotărârea nr. 328 din 24 august 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Totodată, Secția pentru procurori a avut în vedere, în aprecierea vinovăției pârâtului, și standardele de conduită profesională impuse procurorilor de reglementările internaționale, respectiv pct. 9 și 23 din Avizul nr. 3 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor asupra principiilor și regulilor privind imperativele profesionale aplicabile judecătorilor și, în mod deosebit, a deontologiei, conform cărora „într-un stat de drept, opinia publică are dreptul de a se aștepta să fie stabilite niște principii generale compatibile cu noțiunile de proces corect și garantare a drepturilor fundamentale”, iar magistrații „trebuie, în orice condiții, să acționeze imparțial, să asigure că nu pot exista motive întemeiate că cetățenii să suspecteze că nu ar fi imparțial”. În același sens, au fost avute în vedere prevederile art. 8 din Principiile de bază ale independenței sistemului judiciar redactate de Națiunile Unite în 1985, conform cărora magistrații „se vor comporta întotdeauna de așa măsură încât să păstreze prestanța postului lor și imparțialitatea și independența sistemului juridic”.
Consecința imediată a conduitei pârâtului procuror C.G. a reprezentat-o afectarea desfășurării în bune condiții a activității judiciare, prin crearea unei suspiciuni legitime că acesta nu a fost imparțial. Această suspiciune a fost evident amplificată și de împrejurarea că soluția de netrimitere în judecată a fost infirmată de procurorul ierarhic superior, iar cauza a fost trimisă altei unități de parchet spre competentă soluționare.
La individualizarea sancțiunii aplicate, în condițiile art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, Secția pentru procurori a avut în vedere gravitatea concretă a faptei, urmările acesteia, atitudinea pe care pârâtul procuror a avut-o pe parcursul procesului, precum și circumstanțele personale ale acestuia.
II. Recursul declarat de pârâtul C.G.
În temeiul dispozițiilor art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (forma în vigoare la data de 26 iunie 2012, când a fost înregistrată cererea de recurs pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție), pârâtul C.G. a declarat recurs împotriva Hotărârii nr. 3/ P din 5 aprilie 2012 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori.
În temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susține că hotărârea Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 99 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 combinate cu dispozițiile art. 48 lit. d) și lit. f) raportat la art. 49 alin. (2) C. proc. pen.
Recurentul expune detaliat istoricul lucrărilor realizate în cadrul Dosarului nr. 310/P/2011 și menționează că întreaga activitate desfășurată în exercitatea funcției de prim-procuror a fost realizată cu respectarea principiilor legalității și imparțialității și a dispozițiilor legale și regulamentare incidente.
Susține recurentul că procurorul P.M.C. a declarat, atât cu prilejul cercetării disciplinare, cât și cu prilejul audierii în fața Secției pentru procurori, că nu a fost influențat în vreun fel de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, iar, din actele de cercetare disciplinară, rezultă că pârâtul nu a făcut niciun demers de natură să afecteze imparțialitatea organelor de cercetare penală ale poliției, neîncălcând în vreun mod principiile legalității și imparțialității, așa cum rezultă din declarația lucrătorului de poliție audiat.
Referitor la activitatea de verificare la mapa de lucrări a Dosarului nr. 310/P/2011, în cadrul căreia prim-procurorul C.G. a vizat rezoluția și a semnat adresele de comunicare, recurentul susține că Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a făcut o greșită aplicare a legii atunci când a considerat-o a fi activitate de control operativ curent și a reținut conduita culpabilă a pârâtului constând în încălcarea dispozițiilor referitoare la incompatibilitățile și interdicțiile aplicabile procurorilor.
Conceptul de control operativ curent nu este definit, direct sau indirect, în niciunul din actele normative ce reglementează organizarea și funcționarea parchetelor, iar activitatea de control operativ curent, ca atribuție reglementată de Regulamentul de ordine interioară a parchetelor în sarcina prim-procurorului adjunct al parchetului de pe lângă judecătorie, iar, în absența acestei funcții, în sarcina prim-procurorului, are un caracter pur administrativ. Astfel, recurentul susține că verificarea soluției cu prilejul prezentării acesteia la mapa de lucrări zilnice, respectiv semnarea adreselor de comunicare a soluției, nu constituie activități circumscrise actelor procedurale de confirmare sau infirmare reglementate în competența conducătorilor de parchete.
Pe de altă parte, recurentul susține că, potrivit art. 92 alin. (6) lit. h) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, exercitarea controlului operativ curent este o atribuție reglementată în sarcina prim-procurorului adjunct cu privire la lucrările efectuate în cadrul compartimentelor de care răspunde, iar, din reglementarea art. 92 - 94 din același Regulament, nu rezultă că la parchetele la care nu există funcția de prim-procuror adjunct, atribuțiile reglementate în sarcina acestuia revin prim-procurorului.
În aprecierea conduitei culpabile, recurentul afirmă că trebuie stabilită, pe de o parte, natura juridică a actelor pe care le-a îndeplinit, respectiv dacă acestea au caracter administrativ sau caracter procedural penal, iar, pe de altă parte, prin raportare la natura juridică a acestora, în ce măsură prevederile art. 48 lit. d) și lit. f) C. proc. pen. sunt aplicabile în speță.
Recurentul susține că activitatea de vizare a soluției și de semnare a adreselor de comunicare are natură pur administrativă, întrucât, din cuprinsul dispozițiilor din Partea specială, Titlul I - „Urmărirea penală” C. proc. pen., rezultă că singura categorie de soluții supusă verificării legalității și temeiniciei o constituie rechizitoriile, în timp ce, pentru soluțiile de clasare, neîncepere a urmăririi penale, încetare a urmăririi penale și scoatere de sub urmărire penală, nu este reglementată o procedură similară. Totodată, se afirmă că, în privința soluțiilor de netrimitere în judecată, Codul de procedură penală reglementează, prin dispozițiile art. 275 - art. 2781, cadrul procesual prin intermediul căruia se realizează controlul procurorului ierarhic superior, respectiv controlul instanței de judecată asupra acestor soluții, fiind bine delimitate procedurile de verificare a soluțiilor, organele chemate să efectueze această verificare, precum și competența acestora.
Pe cale de consecință, recurentul susține că dispozițiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară se interpretează coroborat cu prevederile Părții speciale, Titlul I - „Urmărirea penală” C. proc. pen., în sensul că intervenția procurorului ierarhic superior poate opera asupra actelor de procedură (și, implicit, asupra soluțiilor) doar în situațiile în care legea procesual penală instituie obligativitatea confirmării actului procedural întocmit de către procurorul subordonat, respectiv obligativitatea verificării legalității și temeiniciei unui act procedural. Susține recurentul că în același sens s-a pronunțat în mod constant și Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la interpretarea art. 62 alin. (2) și art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, opinând că, în situația în care soluția de neîncepere nu a fost atacată cu plângere, potrivit art. 278 C. proc. pen., la procurorul ierarhic superior, verificarea legalității și temeiniciei soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de un procuror nu se poate realiza decât în cadrul procedurilor reglementate de art. 278 și art. 2781 C. proc. pen.
Din punct de vedere practic, activitatea administrativă de vizare a soluției conține o verificare exhaustivă a modului în care a fost ordonat dosarul, a actelor de procedură conținute, așa cum, de alfel, este prevăzut și în Regulamentul de ordine interioară al parchetelor.
Prin comparație, verificarea legalității soluției reprezintă examinarea pe fond a acesteia, verificarea respectării principiului legalității cu prilejul administrării probelor sau la întocmirea actelor procedurale conținute de dosar, inclusiv verificarea dacă, în drept, soluția dispusă este în conformitate cu legea.
Recurentul invocă Decizia nr. 9 din 18 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, afirmând că este elocventă în sensul calificării naturii juridice a actului procedural reglementat de art. 264 alin. (3) C. proc. pen. și, implicit, per a contrario, a celorlalte acte circumscrise sferei activităților desfășurate de către prim-procuror în activitatea de verificare a lucrărilor la mapă și de semnare a adreselor de comunicare a soluțiilor și menționând că Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că semnătura procurorului ierarhic superior pe adresa de înaintare a dosarului nu suplinește cerința îndeplinirii obligației instituite în art. 264 alin. (3) C. proc. pen. și că verificarea legalității și temeiniciei trebuie concretizată în mențiunea expresă conținută în rechizitoriu.
În consecință, recurentul susține că activitatea desfășurată de către procurorul ierarhic în cadrul activității de soluționare a mapei și, implicit, de vizare a soluțiilor și semnare a corespondenței, este una pur administrativă, neavând semnificația unor acte procedurale îndeplinite de către acesta.
De altfel, în practica parchetelor, vizarea soluțiilor de netrimitere în judecată semnifică doar atestarea trecerii soluției prin mapa prim-procurorului, neavând vreo semnificație procesual penală.
Referitor la aplicabilitatea dispozițiilor art. 48 alin. (1) lit. d) și lit. f) raportat la art. 49 alin. (2) C. proc. pen., recurentul susține că atât Inspecția judiciară, cât și Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii au făcut o greșită aplicare a legii, determinată, pe de o parte, de aprecierea vizei aplicate pe soluție ca având natura juridică a unei vize de legalitate, cât și de interpretarea defectuoasă a celor două cauze de incompatibilitate reglementate de textul anterior enunțat.
Susține recurentul că, în absența vocației legale de a îndeplini acte procedurale, nu poate fi imputată îndeplinirea unor acte administrative drept încălcare a obligației de a se abține în situația existenței unui caz de incompatibilitate.
În interpretarea dispozițiilor art 48 alin. (1) lit. d) raportat la art. 49 alin. (2) C. proc. pen., recurentul susține că formularea utilizată de legiuitor „interesat sub orice formă” privește exclusiv situația în care acesta este interesat în rezolvarea cauzei penale cu care a fost investit, iar, conform art. 48 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., există incompatibilitate în situația în care procurorul este soț, rudă sau afin până la gradul IV inclusiv cu una dintre părți sau cu avocatul ori mandatarul acestuia. Raportat la această interpretare, recurentul susține că în absența unei relații de rudenie între procurorul P.M.C. și făptuitoarea C.A., respectiv în absența îndeplinirii vreunui act procedural de către prim-procurorul C.G., nu există o situație de incompatibilitate în sensul enunțat.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor art. 104 din Legea nr. 161/2003 și ale art. 5 din Legea nr. 303/2004, recurentul susține că acestea nu sunt incidente cauzei, deoarece din analiza textelor de lege rezultă că atât afectarea imparțialității prin manifestări contrare, cât și obligația de abținere legată de actul de justiție presupun existența unei situații în care procurorul este implicat în orice mod în soluționarea cauzei și îndeplinește orice act de natură să determine adoptarea unei soluții în cauza dată.
Referitor la aplicabilitatea art. 10 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, recurentul susține că textul de lege vizează în mod explicit instituțiile incompatibilității și abținerii reglementate de art. 46 - art. 50 C. proc. pen., care nu sunt aplicabile în speță pentru considerentele expuse anterior.
Cu privire la standardele de conduită profesională avute în vedere de Secția pentru procurori în raport cu reglementările internaționale (respectiv Avizul nr. 3 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, art. 8 din Principiile de bază ale sistemului judiciar, Proiectul de la Bangalore al Codului de conduită judiciră - 2001, adoptat de Grupul Judiciar de întărire a Integrității Magistraților, Avizul nr. 1 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni), recurentul susține că acestea au în vedere magistratul implicat în soluționarea unei cauze determinate.
Cu referire la soluția dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a fost infirmată Rezoluția nr. 310/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, recurentul susține că aceasta are caracter pur formal și a fost determinată doar de crearea unei aparențe de readucere în legalitate a cauzei, deoarece prin Rezoluția nr. 2044/P/2011 din 27 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, unitate investită conform art. 2171 C. proc. pen. cu soluționarea cauzei, a fost confirmată propunerea organelor de poliție de a se dispune neînceperea urmăririi penale față de C.A.
În final, recurentul invocă faptul că hotărârea recurată a fost pronunțată cu 3 voturi pentru și 2 voturi împotrivă, iar opinia separată a fost argumentată, la modul general, pe aceleași considerente expus în recurs.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât susține, în esență, că nu s-a aflat în niciunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de dispozițiile art. 46-49 C. proc. pen. sau de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, text care se referă strict la magistratul care instrumentează cauza, întrucât nu are calitatea de subiectiv activ, în raport cu dispozițiile art. 48 lit. d) și f) C. proc. pen., atâta timp cât urmărirea penală a fost efectuată de către o altă persoană, respectiv procurorul P.M.C.
Totodată, recurentul-pârât reia susținerile referitoare la faptul că soluțiile de neîncepere a urmăririi penale adoptate atât de procurorul P.M.C., cât și de Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, confirmă susținerea că nu avea nici un interes în cauza respectivă, că nu a efectuat o verificare a soluției de netrimitere în judecată sub aspectul legalității și temeiniciei, că, prin hotărârea recurată, au fost interpretate greșit dispozițiile art. 92 alin. (6) lit. h) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, întrucât s-a făcut confuzie între controlul operativ curent asupra lucrărilor efectuate în cadrul compartimentelor de care răspunde procurorul, activitate cu caracter pur administrativ, și controlul operativ asupra soluțiilor adoptate de procurorii din subordine, a căror verificare se impune prin lege sub aspectul legalității și temeiniciei.
III. Apărările pârâtei Inspecția Judiciară
Pârâta Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca neîntemeiat.
După expunerea detaliată a istoricului cauzei, raportat la susținerile recurentului, pârâta arată că în hotărârea Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nu s-a reținut ca situație premisă o eventuală „influență exercitată în efectuarea cercetării penale sau adoptării soluției” care de altfel ar fi putut forma obiectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată.
Cu referire la susținerile recurentului în sensul greșitei interpretări a dispozițiilor art. 48 lit. d) și lit. f) C. proc. pen., pârâta susține că nu pot fi primite deoarece, conform art. 132 din Constituția României și art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată, procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiilor legalității, imparțialității și controlului ierarhic superior. Esența principiului controlului ierarhic, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituția României, constă în exercitarea de către procurorii cu funcții de conducere a unui control asupra soluțiilor adoptate de procurorii din subordine, iar conținutul și limitele exercitării acestui controlului sunt stabilite prin dispozițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și Codul de procedură penală. Astfel, viza de legalitate aplicată de pârâtul procuror C.G. pe soluția pronunțată de procurorul P.M.C. în Dosarul nr. 310/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, cu ocazia efectuării controlului operativ curent realizat în virtutea prerogativelor conferite de lege, nu poate fi asimilat unui act pur formal, el reprezentând o activitate similară celei de judecată la care face trimitere legiuitorul în conținutul dispozițiilor art. 48 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. cu referire la art. 49 alin. (2) C. proc. pen.
În consecință, recurentul-pârât, efectuând controlul operativ curent al soluției pronunțată în Dosarul nr. 310/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, avea obligația de a asigura imparțialitatea acestui act procesual și, astfel, trebuia să facă, de îndată, declarație de abținere, dat fiind faptul că, în speță, făptuitoarea era chiar soția sa.
Astfel fiind, prin conduita sa, recurentul-pârât a afectat aparența de imparțialitate și, în consecință, garanția încrederii justițiabililor în magistrații și instituțiile care realizează actul de justiție. Or, esența imparțialității constă tocmai în obligația magistratului de a se manifesta, în același mod, față de toți participanții la proces și de a nu avea o atitudine unilaterală, care ar încălca obligația de obiectivitate, de nepărtinire și de echidistanță.
IV. Considerentele instanței de recurs
Analizând recursul declarat de pârâtul C.G., prin prisma criticilor formulate și în raport cu motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Împrejurările de fapt ale cauzei sunt necontestate de către părți și, în sensul celor expuse anterior, instanța de recurs reține, în esență, următoarele:
Plângerea penală formulată împotriva numitei C.A. - soția pârâtului procuror C.G. - în calitate de asociat, administrator statutar și reprezentant al SC R.T.G. SRL, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău, formând obiectul Dosarului nr. 310/P/2011.
Pârâtul, în exercitarea funcției de prim-procuror la respectiva unitate de parchet, prin ordin rezolutiv, a trimis plângerea la Poliția Orașului Hârlău pentru efectuarea de cercetări față de numita C.A. și a dispus ca cercetările să fie supravegheate de către procurorul P.M.C.
În urma cercetărilor efectuate, Poliția Orașului Hârlău a înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău împreună cu referatul conținând propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de numita C.A., apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. a) și b) C. proc. pen., în ceea ce privește comiterea infracțiunilor pentru care au fost efectuate actele premergătoare.
Pârâtul, în calitate de prim-procuror, a repartizat dosarul spre soluționare, procurorului P.M.C., care, prin rezoluția din data de 9 august 2011, a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a), b) și f) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de C.A.
Ulterior, în sensul celor reținute prin hotărârea recurată, pârâtul, în calitate de prim-procuror, a verificat această soluție sub aspectul legalității și temeiniciei, după care soluția a fost comunicată persoanei vătămate și făptuitoarei, iar, în sensul celor susținute de recurent, dosarul a fost prezentat la mapa de lucrări curente și a fost vizat administrativ de către pârât, care a semnat, totodată, și adresele de comunicare.
În esență, prin criticile din recurs, recurentul susține că activitatea de verificare la mapa de lucrări a Dosarului nr. 310/P/2011, activitate în cadrul căreia a vizat rezoluția și a semnat adresele de comunicare, nu se circumscrie actelor procedurale de confirmare sau infirmare reglementate în competența conducătorilor de parchete, ci este o activitate pur administrativă, care nu are semnificația unor acte procedurale.
Printr-o altă serie de critici expuse în recurs, recurentul-pârât susține că nu avea un interes în cauză și nu se afla într-o situație de incompatibilitate în sensul dispozițiilor art. 48 alin. (1) lit. d) și lit. f) raportat la art. 49 alin. (2) C. proc. pen., deoarece, pe de o parte, procurorul P.M.C. care a soluționat dosarul nu se afla în relații de rudenie cu făptuitoarea C.A., iar pârâtul nu a îndeplinit nici un act procedural în cauza respectivă. Pentru aceleași argumente, recurentul-pârât susține că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 104 din Legea nr. 161/2003, ale art. 5 din Legea nr. 303/2004, ale art. 10 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor și nici standardele de conduită profesională prevăzute de Avizul nr. 3 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, de art. 8 din Principiile de bază ale sistemului judiciar, de Proiectul de la Bangalore al Codului de conduită judiciară - 2001, adoptat de Grupul Judiciar de întărire a Integrității Magistraților sau de Avizul nr. 1 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni.
Dispozițiile legale incidente cauzei, reținute de instanța de recurs sunt următoarele:
- Art. 48 lit. d) și f) C. proc. pen.:
„Art. 48. - Judecătorul este de asemenea incompatibil de a judeca, dacă în cauza respectivă:
d) există împrejurări din care rezultă că este interesat sub orice formă, el, soțul sau vreo rudă apropiată;
f) este soț, rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, cu una dintre părți sau cu avocatul ori mandatarul acesteia.”
- Art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare:
„Art. 104. - Magistraților le este interzisă orice manifestare contrară demnității funcției pe care o ocupă ori de natură să afecteze imparțialitatea sau prestigiul acesteia.”
- Art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare:
„Art. 5. - (1) […].
(2) Judecătorii și procurorii sunt obligați să se abțină de la orice activitate legată de actul de justiție în cazuri care presupun existența unui conflict între interesele lor și interesul public de înfăptuire a justiției sau de apărare a intereselor generale ale societății, cu excepția cazurilor în care conflictul de interese a fost adus la cunoștință, în scris, colegiului de conducere al instanței sau conducătorului parchetului și s-a considerat că existența conflictului de interese nu afectează îndeplinirea imparțială a atribuțiilor de serviciu.
(3) […]”.
- Art. 10 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005:
- „Art. 10. - În caz de incompatibilitate, judecătorii și procurorii sunt datori să se abțină, potrivit legii.”
În ceea ce privește standardele de conduită decelate din cuprinsul Avizelor nr. 1 și nr. 3 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni sau al Standardelor de la Bangalore privind conduita judiciară, instanța de recurs constată că documentele respective nu au forță juridică obligatorie, ci au doar valoarea unor eventuale criterii orientative în fundamentarea legislativă la nivel național a normelor de conduită ale magistraților.
În cauză, instanța de recurs constată că împrejurările de fapt relevă fără putință de tăgadă faptul că, în dosarul nr. 310/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, recurentul-pârât C.G., în calitate de prim-procuror, a îndeplinit următoarele acte:
- a emis ordinul rezolutiv prin care plângerea a fost trimisă la Poliția Orașului Hârlău (fila 232 la Dosarul nr. 49/CDP/2011);
- a emis ordinul rezolutiv prin care a dispus ca cercetările să fie supravegheate de către procurorul P.M.C. (a se vedea adresa din 8 martie 2011 în Dosarul nr. 310/P/2011, aflată la fila 256 a Dosarului nr. 49/CDP/2011);
- a emis ordinul rezolutiv prin care dosarul, transmis de organul de poliție judiciară, a fost repartizat, spre soluționare, procurorului P.M.C. (fila 258 la Dosarul nr. 49/CDP/2011);
- a vizat rezoluția din 09 august 2011 în dosarul nr. 310/P/2011, prin care procurorul P.M.C. a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 213 alin. (1), art. 215 alin. (1) și (3), art. 290 și art. 291 C. pen. (fila 270 la Dosarul nr. 49/CDP/2011);
- a semnat corespondența de comunicare a soluției.
Astfel fiind, instanța de recurs reține că recurentul-pârât, în exercitarea funcției de prim-procuror al unității de parchet, a îndeplinit acte în cauza penală în care soția sa, C.A., avea calitatea de făptuitor.
Independent de natura juridică a actelor întocmite de către recurent în dosarul respectiv, rezultă cu evidență faptul că, în exercitarea funcției de prim-procuror, pârâtul a îndeplinit acte concrete în derularea/ instrumentarea cauzei respective de către unitatea de parchet, prin transmiterea dosarului la organul de poliție judiciară, prin repartizarea dosarului către un anumit procuror, prin vizarea rezoluției date de procuror în dosarul respectiv și prin semnarea corespondenței.
Se reține că actele îndeplinite de recurentul-pârât în legătură cu lucrările dosarului nr. 310/P/2011 sunt, în sensul dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, activități legate de soluționarea unei plângeri penale față de care recurentul se afla într-o situație de incompatibilitate.
În acest context, se reține incidența dispozițiilor art. 48 lit. d) și f) C. proc. pen., întrucât, în sensul ipotezei prevăzute de lit. d), numita C.A., în calitate de soție a pârâtului, era în mod direct interesată de soluționarea plângerii formulate împotriva sa, iar, în sensul ipotezei reglementate de lit. f), este necontestat că făptuitorul din dosarul respectiv, C.A., este soția pârâtului.
În aceste condiții, este de netăgăduit că recurentul-pârât, prin întocmirea actelor susmenționate în dosarul respectiv, s-a aflat în situație de incompatibilitate în sensul dispozițiilor art. 48 lit. d) și f) C. proc. pen.
Totodată, în sensul dispozițiilor art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 10 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005, pârâtul C.G., în calitate de prim-procuror, avea obligația de a se abține de la îndeplinirea oricărui act procedural penal sau cu caracter administrativ în Dosarul nr. 310/P/2011, în care soția sa, C.A., avea calitatea de făptuitor.
Neprocedând în sensul arătat, în mod corect Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin hotărârea recurată, a reținut în sarcina recurentului-pârât săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, și a aplicat, în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, sancțiunea disciplinară constând în avertisment.
Independent de considerentele anterioare, instanța de recurs reține că sunt lipsite de relevanță atât soluția dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a infirmat Rezoluția nr. 310/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău și a trimis dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, cât și soluția dată de această ultimă unitate de parchet.
Totodată, în soluționarea prezentului recurs, susținerile recurentului referitoare la argumentele expuse în opinia minoritară la hotărârea recurată nu pot fi primite, atâta timp cât instanța a fost învestită cu controlul de legalitate și temeinicie al hotărârii adoptate, cu majoritate, de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
Susținerile recurentului-pârât referitoare la Decizia nr. 9 din 18 februarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secții unite, în soluționarea recursului în interesul legii privind verificarea legalității și temeiniciei actului de trimitere în judecată, conform art. 264 alin. (3) C. proc. pen., în cazul când înaintarea rechizitoriului instanței competente se face prin adresă, sub semnătura prim-procurorului, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau a procurorului ierarhic superior, nu pot fi primite, întrucât prezenta cauză nu vizează legalitatea și temeinicia actului de trimitere în judecată, ci dacă recurentul, prin activitățile desfășurate în legătură cu dosarul nr. 310/P/2011 s-a aflat într-o situație de incompatibilitate. Or, în sensul celor expuse anterior, recurentul-pârât, în exercitarea funcției de prim-procuror, a realizat activități legate de soluționarea plângerii penale față de soția sa, aflându-se într-o situație de necontestată incompatibilitate în sensul dispozițiilor citate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de C.G., cu consecința menținerii Hotărârii nr. 3/ P din 4 aprilie 2012 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.G. împotriva Hotărârii nr. 3/ P din 4 aprilie 2012 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2012.