Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin decizia nr. 6737 din 15 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității cererii de revizuire și a respins, ca nefondată, cererea de revizuire a deciziei nr. 2217 din 23 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 2980/2/2013 formulată de Asocierea F.C.C.A.A.S.
Împotriva deciziei sus menționate, invocând dispozițiile art. 513 alin. (6) din N.C.P.C., la data de 12 decembrie 2013, a declarat recurs revizuenta Asocierea F.C.C.A.A.S.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, formând obiectul Dosarului nr. 5921/1/2013.
La data de 21 ianuarie 2014, recurenta Asocierea F.C.C.A.A.S. a depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecată, invocând dispozițiile art. 406 C. proc. civ.
Intimata S.B.M.B.H. a atașat la dosar întâmpinare, prin care a invocat, în principal, pe cale de excepție: lipsa capacității de folosință și a capacității de exercițiu în ceea ce o privește pe recurentă, lipsa calității de reprezentant în ceea ce privește societatea A.B.G.M.B.H., precum și inadmisibilitatea căii de atac a recursului.
Având în vedere poziția exprimată de recurentă, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă: „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă”.
Sub acest aspect, este de observat că, în situația dată, manifestarea de voință în sensul de a renunța la judecată reprezintă o desistare, o manifestare a dreptului de dispoziție al părților în sensul reglementat expres de prevederile art. 9 alin. (3) teza I din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., ce nu poate fi supusă cenzurii instanței.
Pe de altă parte, se reține că, în art. 406 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., sunt prevăzute două situații, în funcție de faptul dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată sau dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate ori ulterior acestui moment.
În speță, se constată că renunțarea la judecată s-a făcut după comunicarea recursului către intimați, dar înainte de primul termen la care părțile sunt legal citate, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. (2) pct. 6 teza I și ale art. 243 teza I din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., urmează a se lua act de această împrejurare care pune capăt procesului, fără a se mai impune examinarea excepțiilor invocate de intimate.
Așa fiind, Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecata recursului declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de A.F.C.C.A.A.S., împotriva deciziei civile nr. 6737 din 15 octombrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 3702/1/2013.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 ianuarie 2014.