Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară, Inspecția Judiciară a solicitat Secției ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtului Z.G.T., judecător în cadrul Tribunalului București, cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012, în modalitatea exercitării funcției și încălcării normelor procedurale cu gravă neglijență.
Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, prin hotărârea nr. 2/ J din 25 februarie 2012, cu majoritate, a respins acțiunea disciplinară, ca neîntemeiată.
Prin aceeași hotărâre, a fost exprimată opinia separată a domnilor judecători A.Ș. și V.C.D., în sensul admiterii acțiunii disciplinare, apreciindu-se, în esență, că, în speță, faptele judecătorului Z.G.T. de a încălca, în mod constant, prevederile Legii nr. 275/2006, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/004, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012.
Prin considerentele hotărârii s-a reținut, pe baza materialului probator administrat în timpul efectuării cercetării disciplinare, precum și ulterior, de către instanța de disciplină în mod nemijlocit situația de fapt ce urmează.
În fapt, prin decizia nr. 18 din 13 ianuarie 2009 a președintelui Curții de Apel București, pârâtul judecător Z.G.T. a fost delegat la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Giurgiu, începând cu data de 14 ianuarie 2009, delegare prelungită prin deciziile 7 din 11 ianuarie 2010 și 27 din 26 ianuarie 2011 până la sfârșitul anului 2011, atât pentru anul 2009, cât și pentru anul 2010, fiind desemnat și un judecător supleant.
În cursul anului 2011, pârâtul judecător Z.G.T. a solicitat președintelui Curții de Apel București desemnarea unui judecător supleant, fiind desemnat ca judecător supleant C.D.G., din cadrul Judecătoriei B.V.
După promovarea pârâtului judecător la Tribunalul București, la sfârșitul anului 2011, prin decizia nr. 609 din 30 decembrie 2011 a președintelui Curții de Apel București s-a dispus delegarea la penitenciarul Giurgiu, pentru perioada 1 ianuarie 2012 - 31 martie 2012, a judecătorilor D.I. și M.A. din cadrul Judecătoriei Giurgiu, iar pentru perioada 1 aprilie 2012 - 30 iunie 2012 a judecătorilor C.C. și T.I., din cadrul Judecătoriei B.V.
La data de 27 iunie 2012, a fost înregistrată la Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii petiția formulată de către S.D. - deținut în Penitenciarul Giurgiu, care solicita efectuarea unei „anchete disciplinare” cu privire la modul în care își exercită atribuțiile judecătorul delegat la acest loc de deținere, exprimându-și revolta față de împrejurarea că plângerea sa împotriva hotărârii din data de 15 decembrie 2011 a Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor private de libertate nu a fost soluționată de către judecătorul delegat nici la data formulării petiției, respectiv 15 iunie 2012, timp de 6 luni, ajungând în situația să intre din nou în discuția Comisiei de individualizare la data de 14 iunie 2012, fără ca plângerea sa anterioară să fi fost soluționată.
La această sesizare, ce a format obiect al Dosarului nr. 2484/IJ/1920/DIJ/2012 a fost conexat, în timpul cercetării disciplinare, Dosarul nr. 3562/IJ/2639/DIJ/2012, având ca obiect sesizarea petiționarului N.L.E., deținut în Penitenciarul Giurgiu, formulată împotriva pârâtului judecător Z.G.T. pentru modalitatea în care acesta i-a soluționat, prin Încheierea nr. 34 din 28 ianuarie 2011, plângerea formulată la data de 25 noiembrie 2010 împotriva hotărârii Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului.
Referitor la situația petiționarului S.D., s-a reținut că, în baza art. 26 alin. (1) și 26 alin. (3) din Legea nr. 275/2006, conform procesului-verbal din 15 decembrie 2011, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate a dispus menținerea condamnatului în regim închis, prin același proces-verbal comunicându-se deținutului că, împotriva deciziei comisiei, se poate adresa cu plângere judecătorului delegat, în condițiile art. 26 din actul normativ menționat.
În aceeași ședință s-a fixat termen pentru reanalizarea situației deținutului la data de 14 iunie 2012.
Petiționarul S.D. a contestat decizia Comisiei de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate la data de 31 ianuarie 2012 și, în urma verificărilor prealabile efectuate, a rezultat că plângerea sa nu a fost înregistrată în evidențele judecătorului delegat, iar deținutul nu a fost audiat până la data de 6 iulie 2012 (când deja se solicitaseră relații de la Penitenciarul Giurgiu în cadrul verificărilor prealabile declanșate de Inspecția judiciară).
De asemenea, s-a reținut că, până la momentul ascultării deținutului, s-a împlinit termenul stabilit pentru reanalizarea situației sale, la 14 iunie 2011 (data fixată prin hotărârea comisiei din 15 decembrie 2011), iar acesta a intrat într-o nouă analiză a Comisiei de individualizare, stabilindu-se menținerea sa în regim închis, cu termen pentru reanalizarea situației fixat la data de 13 decembrie 2012.
Instanța disciplinară a constatat că, la data de 31 ianuarie 2012, dată la care petiționarul S.D. a formulat plângerea menționată anterior, pârâtul judecător Z.G. nu mai era delegat la Penitenciarul Giurgiu, acestuia încetându-i delegația la data de 31 decembrie 2011, astfel încât nu-i poate fi imputată neînregistrarea și respectiv nesoluționarea acestei plângeri.
În ceea ce privește susținerea din cadrul acțiunii disciplinare, cu privire la soluționarea într-un termen mai mare de două luni a plângerii formulată de petiționarul N.L.E. la data de 4 noiembrie 2010, Secția pentru judecători a constatat că, în dosarul de cercetare disciplinară, nu există înscrisuri din care să rezulte cele reținute.
Cu toate că, în dosarul de cercetare disciplinară, există o plângere a condamnatului N.L., aceasta vizează, însă, soluționarea cu întârziere a plângerii formulată la data de 18 martie 2011 de către respectivul condamnat împotriva procesului-verbal din 17 martie 2011 al Comisiei de individualizare a executării pedepselor.
Soluționarea tardivă a plângerii formulată de către condamnatul N.L. este inclusă însă în situația prezentată de către inspecție pentru anul 2011.
În ceea ce privește volumul de activitate al pârâtului judecător, instanța disciplinară a apreciat că situația prezentată în acțiunea disciplinară vizează dosarele înregistrate în anul 2011 și soluționate tot în anul 2011, fără a se evidenția dosarele rămase în stoc din anul 2010 (158) și soluționate tot în anul 2011, astfel explicându-se diferența dintre dosarele prezentate în cadrul acțiunii disciplinare ca fiind soluționate în lunile ianuarie și februarie 2011 și numărul încheierilor pronunțate de către pârât în aceste luni.
Totodată, s-a constatat că, pe lângă atribuțiile precizate de Legea nr. 275/2006 privind sesizările cu caracter administrativ-judiciar, judecătorul delegat în cadrul penitenciarului este și președintele Comisiei de liberări condiționate, în cazul de față, pârâtul participând la un număr de 41 de astfel de comisii în cursul anului 2011.
S-a reținut că pârâtul judecător a avut în anul 2011 aproximativ 300 cereri de audiență și 47 situații de refuz de hrană, iar în anul 2011 a avut atribuții în sensul celor menționate anterior și în ceea ce privește persoanele arestate preventiv și aflate în Arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Giurgiu.
Secția a mai reținut că cererile cu care a fost sesizat pârâtul judecător în exercitarea atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 275/2006 au fost soluționate cu întârziere, în unele cazuri termenul fiind depășit cu 2 până la 8 luni, însă a apreciat că această situație nu întrunește cumulativ elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012, cu referire la condiția privind grava neglijență a pârâtului în exercitarea atribuțiilor de serviciu, astfel încât faptele acestuia să constituie abatere disciplinară.
Din această perspectivă, instanța de disciplină a constatat că, în speță, deși pârâtul judecător a încălcat în mod grav și neîndoielnic normele legale prevăzute de Legea nr. 275/2006, această încălcare nu s-a făcut în mod nescuzabil și fără ca magistratul să aibă cea mai mică justificare.
În același sens, s-a reținut că numărul dosarelor soluționate de judecătorul Z.G.T., comparabil cu cel al dosarelor soluționate de către ceilalți magistrați delegați la Penitenciarul Giurgiu în anul 2012, numărul mare al sesizărilor formulate de persoanele aflate în stare de detenție, faptul că, în lunile ianuarie și februarie ale anului 2011, nu a existat grefier delegat la Penitenciarul Giurgiu, nu a existat referent delegat sau a avut un grefier delegat cu program de doar 4 ore, precum și dificultățile întâmpinate la locul de muncă, unde nu puteau fi audiați deținuții, fiind necesară deplasarea zilnică a magistratului la locurile de deținere ale petiționarilor, necesitatea soluționării cu prioritate a sesizărilor mai vechi au justificat depășirea în mod constant a termenelor legale.
Ca argumente în sprijinul aceste concluzii, s-au reținut și condițiile improprii de muncă și efortul suplimentar pe care judecătorul era obligat să-l facă prin deplasarea zilnică din București la Penitenciarul Giurgiu cu mijloace de transport în comun, precum și interesul manifestat de acesta pentru calitatea actului de justiție.
În opinia separată, s-a considerat că faptele judecătorului Z.G.T., de a încălca, în mod constant, prevederile Legii nr. 275/2006, întrunesc cumulativ elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012, respectiv exercitarea funcției, inclusiv nerespectarea normelor de procedură din gravă neglijență, dacă fapta nu constituie infracțiune.
Sub aspectul laturii obiective, semnatarii opiniei separate au considerat că probele administrate au confirmat încălcarea constantă a dispozițiilor art. 6, art. 25 alin. (4), art. 26, art. 38 alin. (5) și cele ale art. 74 alin. (4) din Legea nr. 275/2006, dar și pe cele ale art. 90 din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată, precum și pe cele ale art. 12, 13 și 17 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor și ale art. 104 din Legea nr. 161/2013.
Sub acest aspect, s-a subliniat că niciuna dintre cererile cu care a fost sesizat judecătorul pârât în exercitarea atribuțiilor ce-i reveneau în calitate de judecător delegat nu a fost soluționată în termen legal, ci după 2, 3, 5, 7, 8 luni de la înregistrare sau chiar au rămas nesoluționate și că toate aceste aspecte au fost confirmate de către magistrat.
S-a apreciat că toate împrejurările invocate în apărare, cu referire la volumul mare de muncă și lipsa condițiilor adecvate de desfășurare a activităților specifice nu îl exonerează pe judecător de răspunderea disciplinară, respectivele aspecte putând fi avute în vedere, eventual, ca elemente în circumstanțiere.
Sub aspectul laturii subiective, s-a apreciat, în esență, că modul în care pârâtul judecător a înțeles să își exercite atribuțiile de judecător delegat este expresia gravei neglijențe, prin nerespectarea normelor expres prevăzute de lege sau prin nesoluționarea cererilor persoanelor private de libertate, fapt ce a avut drept consecință prelungirea procedurilor judiciare, acestea constituind și o încălcare a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aducându-se atingere și prestigiului justiției, prin nerespectarea cadrului legal de soluționare a unor astfel de cereri.
Împotriva hotărârii nr. 2/ J din 25 februarie 2013, pronunțată cu opinia majoritară a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, a declarat recurs Inspecția Judiciară, criticând-o pentru netemeinicie și invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ.
După reluarea detaliată a situației de fapt și a argumentelor de drept expuse în acțiunea disciplinară, recurenta a susținut că, în mod greșit, cu opinia majoritară, instanța de disciplină, a respins acțiunea disciplinară.
Printr-o primă critică, recurenta a susținut că Secția pentru judecători a constatat eronat că în dosarul de cercetare disciplinară nu există înscrisuri din care să rezulte că soluționarea plângerii formulate de N.L.E. s-a făcut într-un termen mai mare de două luni, în condițiile în care, la dosar, se afla încheierea nr. 34 din 28 ianuarie 2011, prin care intimatul judecător a respins, ca tardivă, respectiva plângere, iar această hotărâre a fost, ulterior, desființată, prin sentința penală nr. 1465 din 13 septembrie 2011 a Judecătoriei Giurgiu.
În ceea ce privește aspectele reținute de instanța de disciplină (în opinia majoritară) relativ la grefierul delegat, s-a subliniat că singura perioadă în care intimatul judecător nu a avut grefier a fost cea de două luni, respectiv ianuarie și februarie ale anului 2011, împrejurarea că programul de lucrul al grefierului desemnat după această perioadă era doar între orele 7,30 - 12,00 - 12,30, neavând relevanță, întrucât atribuțiile ce-i reveneau acestuia puteau fi realizate în acest interval orar, după această oră judecătorul deplasându-se pe secțiile penitenciarului.
O altă critică vizează valoarea probatorie acordată dovezilor administrate cu privire la dificultățile întâmpinate de judecătorul Z.G.T. în privința locului destinat ascultării persoanelor private de libertate și a necesității de a se deplasa în interiorul secțiilor de deținere.
Sub acest aspect, recurenta a subliniat că, în ciuda condițiilor asigurate de administrația locului de deținere intimatul judecător, pe baza unei opțiuni personale, acesta proceda la ascultarea persoanelor private de libertate în cadrul secțiilor de deținere, cu toate că, exceptând biroul destinat judecătorului delegat, audierea persoanelor respective se putea realiza și într-un spațiu special amenajat la nivelul clubului central al unității, situat în sectorul de deținere.
În ceea ce privește aspectele reținute de instanța de disciplină relativ la condițiile improprii de muncă din biroul judecătorului delegat, la dotarea cu materiale necesare desfășurării activității, precum și la greutățile legate de deplasarea la locul de detenție a magistratului delegat, recurenta Inspecția Judiciară a precizat că aceste condiții caracterizează cadrul general în care își desfășoară activitatea marea majoritate a judecătorilor în activitate.
Cu privire la aceste susțineri, în cadrul probei cu înscrisuri, încuviințată de instanța de control judiciar, autoarea recursului a depus Raportul privind respectarea dispozițiilor legale de către judecătorii delegați cu executarea pedepselor, în România, aprobat prin Hotărârea nr. 806 din 19 septembrie 2013 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători.
Cât privește latura subiectivă a abaterii disciplinare în discuție, recurenta a susținut că majoritatea membrilor Secției pentru judecători a considerat în mod eronat că nu sunt suficiente elemente care să contureze grava neglijență a judecătorului cercetat disciplinar în realizarea atribuțiilor de serviciu.
Cu referire la norma constituțională prevăzută de art. 124 alin. (3) la conținutul noțiunii de „gravă neglijență” și la probele administrate, recurenta a arătat că modul în care intimatul judecător a înțeles să își exercite atribuțiile de delegat cu executarea pedepselor privative de libertate este expresia gravei neglijențe în îndeplinirea funcției, prin nerespectarea termenelor reglementate expres de lege pentru soluționarea cererilor persoanelor private de libertate sau chiar prin nesoluționarea respectivelor cereri.
Vinovăția magistratului ar fi dovedită și ar rezulta din modul în care acesta s-a achitat de obligațiile profesionale ce-i reveneau, fapt care s-a materializat într-un număr de 246 de dosare nesoluționate la sfârșitul anului 2012 și care a avut drept consecință prelungirea procedurilor judiciare, ce constituie și o încălcare a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și o atingere adusă prestigiului justiției.
Tot astfel, consideră recurenta că, prin nerespectarea procedurilor reglementate de Legea nr. 275/2006, intimatul a încălcat și obligația ce-i revenea în calitate de judecător, de a sigura supremația legii, respectarea drepturilor și libertăților persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate iar, după rejudecare, admiterea acțiunii disciplinare și aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată, judecătorului cercetat disciplinar.
Intimatul Z.G.T. a depus întâmpinare, prin care a invocat, în primul rând, excepția nulității recursului, determinată de lipsa motivării în drept a acestuia.
În subsidiar, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență, că în raport cu probele administrate și cu dispozițiile legale incidente, hotărârea atacată este legală și temeinică.
În primul rând, Înalta Curte reține că criticile invocate de recurenta Inspecția Judiciară se circumscriu ipotezei reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât vizează motivul de recurs privind nelegalitatea hotărârii Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
Având în vedere specificul contenciosului disciplinar al funcției de magistrat, precum și prevederile art. 3041 C. proc. civ., care permit instanței să examineze cauza sub toate aspectele, text invocat, de altfel, în susținerea recursului, Înalta Curte constată că excepția nulității recursului, invocată de intimat, este neîntemeiată și o va respinge ca atare.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate de recurentă, a apărărilor intimatului, precum și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
În cauză, titularul acțiunii disciplinare critică hotărârea prin care Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea sa de a stabili săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012, de către judecătorul Z.G.T. și de a se aplica o sancțiune disciplinară magistratului.
Analiza probatoriului administrat relevă, însă, că, în mod corect, instanța de disciplină, cu opinia majoritară, a reținut că în sarcina judecătorului pârât nu se poate stabili săvârșirea respectivei abateri judiciare.
Este de necontestat că, potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificările și completările ulterioare, judecătorii și procurorii răspund pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiului justiției.
Or, în raport cu dispozițiile Legii nr. 276/2006, respectarea termenelor reglementate expres în art. 25 alin. (4), art. 26, art. 38 alin. (5) și art. 74 alin. (4) din legea menționată, reprezintă îndatoriri de serviciu pentru judecătorul delegat cu executarea pedepselor privative de libertate.
Ca atare, neîndeplinirea acestor obligații, ar putea, în condiții determinate, să atragă răspunderea disciplinară, potrivit regimului sancționator specific, stabilit prin Statutul judecătorilor și procurorilor, dacă, în cauză, ar fi reținute cumulativ condițiile angajării răspunderii disciplinare.
În consecință, pentru admiterea acțiunii disciplinare, urma a se stabili, în raport cu prevederile art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012, potrivit cărora, exercitarea funcției și încălcarea normelor procedurale cu gravă neglijență constituie abatere disciplinară, dacă, în speță, sunt întrunite aceste condiții.
Această reglementare a regimului disciplinar nu privește condițiile angajării răspunderii disciplinare, așa încât, respectivele condiții și cauzele exoneratoare de răspundere rămân cele reglementate de dreptul comun.
Așadar, angajarea răspunderii disciplinare cere și în cazul magistraților, întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv obiectul, cu referire la relațiile sociale de muncă în acest caz, latura obiectivă, cu referire la faptă, înfrângând o obligație specifică, subiectul calificat, latura subiectivă, constând în vinovăție, în oricare dintre formele sale, producerea unui rezultat vătămător și nex cauzal.
Ca atare, numai îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare și inexistența unor cauze de exonerare legitimează angajarea răspunderii disciplinare.
În contextul examinat, Înalta Curte constată că, în ceea ce privește latura obiectivă, starea de fapt, corect stabilită în acțiunea disciplinară a fost în mod corespunzător reținută și circumstanțiată de către instanța de disciplină.
În speță, pentru a stabili îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, urmează a se stabili dacă fapta a fost săvârșită cu gravă neglijență, respectiv dacă este întrunită latura subiectivă.
Din perspectiva laturii subiective, legiuitorul a avut în vedere conduita culpabilă a magistratului în exercitarea obligațiilor profesionale exprimară prin lipsa diligenței și a oricărei justificări, respectiv încălcarea nescuzabilă a normelor legale.
Împrejurările obiective, învederate însă în apărare de către recurent, a căror existență a fost constatată de instanța de disciplină și nu este negată nici de recurentă, constituie argumente pertinente care justifică atitudinea sa.
Astfel, aspectele învederate de intimatul judecător și dovedite de probatoriul administrat, privind volumul mare de activitate, pentru care nu era suficient un singur judecător delegat, condițiile improprii de lucru, care au culminat cu faptul că, în lunile ianuarie și februarie ale anului 2011, neavând grefier, magistratul a fost obligat să exercite și atribuțiile acestuia, împrejurarea că acesta a lucrat peste orele de program, a manifestat interes pentru calitatea actului de justiției, printr-un efort îndelungat și susținut, care i-a afectat starea de sănătate și i-a diminuat mult capacitatea de muncă, atestă că faptele și atitudinea ce-i sunt reproșate nu s-au datorat unei lipse de preocupare nejustificate din partea sa.
În contextul examinat, este de remarcat că a pretinde magistratului să înfăptuiască un act de justiție de calitate și cu respectarea exigențelor impuse de principiul legalității și de ce al celerității, pe fondul unui volum foarte mare de activitate, în lipsa unor condiții adecvate și decente și a considera că, în lipsa unor minime astfel de condiții, nesoluționarea în termen a unor cereri sau chiar nesoluționarea lor constituie o conduită de o asemenea gravitate încât impune aplicarea sancțiunii disciplinare, nu reprezintă o interpretare corectă a dispozițiilor legale în materia răspunderii disciplinare în spiritul reglementării care, în opinia Înaltei Curți urmărește combaterea unor comportamente și atitudini neconforme fără nicio justificare obiectivă, a căror existență nu este întâlnită în speța de față.
În acest sens, Înalta Curte are în vedere, în primul rând, faptul că, dacă volumul mare de activitate influențează negativ modul în care un judecător delegat gestionează atribuțiile prevăzute de lege, cu atât mai mult această realitate a sistemului judiciar își pune amprenta asupra modului în care magistratul își formează deprinderile de bună practică în consonanță cu rigorile legii pentru soluționarea cu celeritate, dar mai ales în condiții de temeinicie și legalitate, a cererilor cu care este învestit și în lipsa unor condiții adecvate de desfășurare a activităților specifice și a unui grefier cu activitate permanentă.
Sub acest aspect, nu este lipsit de relevanță faptul că, de exemplu, pe perioada verificată, în cursul anului 2011, judecătorul Z.G.T. a soluționat un număr de 1.144 de dosare, din care 986 înregistrate în anul 2011 și 158 din stocul rămas la sfârșitul anului 2010, ceea ce, chiar în lipsa unei normări și prin comparație cu faptul că, în aceeași perioadă, un judecător delegat în cadrul Penitenciarului Rahova a soluționat un număr de 915 dosare, reflectă o activitate considerabilă.
Aspectele învederate de recurentă, care recunoaște existența dificultăților din sistem ca și amploarea acestora, dar care apreciază că, întrucât în alte situații, oarecum similare, alți judecători delegați au reușit să-și gestioneze activitatea fără a înregistra asemenea depășiri ale termenelor de soluționare a sesizărilor, precum și raportul depus ca probă nouă în recurs nu au relevanța atribuită de autoarea recursului.
Ignorarea realităților, a deficiențelor din sistem, atât sub aspectul lipsurilor materiale și a condițiilor improprii de lucru, cât și sub aspectul personalului insuficient echivalează cu nerespectarea în privința magistratului a condițiilor elementare, minime de desfășurare a activității, în măsura în care, în același timp, i se pretind concentrare și atenție sporite pentru a pronunța, în termene scurte și foarte scurte, soluții temeinice și legale.
În cauză, după cum, pe bună dreptate, a apreciat, în majoritate, instanța de disciplină, nu s-a făcut dovada existenței acelor greșeli care să aibă un caracter evident, neîndoielnic, cărora să le lipsească orice justificare, care să fie în vădită contradicție cu dispozițiile legale și care, din punct de vedere subiectiv, să poată evidenția grava neglijență, ca formă de vinovăție.
Așadar, acțiunea disciplinară a fost corect respinsă, ca urmare a atribuirii de relevanță juridică împrejurărilor probate necontestat, care înlătură caracterul de abatere disciplinară al faptei și, ca atare, înlătură temeiul răspunderii disciplinare.
Pentru considerentele ce preced și în baza dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată (r2), coroborate cu cele ale art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului și va respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului, invocată de intimatul Z.G.T.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva hotărârii nr. 2/ J din 25 februarie 2013 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2013.