Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecății
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 29 aprilie 2010, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: anularea adresei 151202 din 11 martie 2010 emisă de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, obligarea pârâților la îndeplinirea obligațiilor legale în vederea emiterii Hotărârii de Guvern de declarare a stării de calamitate naturală a culturilor agricole pe raza județului Călărași, cu plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea Curții de Apel
Prin Sentința nr. 3.814 din 31 mai 2011 a Curții de Apel București au fost respinse excepțiile invocate și a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în sensul că a fost anulată adresa nr. 151202 din 11 martie 2010 a MADR și au fost obligați pârâții la îndeplinirea obligațiilor legale în vederea emiterii Hotărârii de Guvern de declarare a stării de calamitate naturală a culturilor agricole pe raza județului Călărași.
Pentru a pronunța această hotărâre, în ceea ce privește excepția inadmisibilității primului capăt de cerere, instanța a reținut că refuzul de soluționare a unei cereri privitoare la un drept este asimilat actului administrativ, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce privește excepția prematurității, Curtea constată că pentru refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu impune urmarea unei proceduri prealabile. Nici excepția lipsei de obiect nu a fost primită de instanța fondului, aceasta reținând că excepția este neîntemeiată întrucât reclamanta a indicat în mod clar obiectul acțiunii.
În ceea ce privește excepția tardivității acțiunii, instanța a constatat că reclamanta a respectat termenul de prescripție impus de art. 11 din Legea nr. 554/2004, astfel încât această excepție a fost respinsă ca neîntemeiată.
Referitor la calitatea procesuală pasivă, Curtea constată că pentru acordarea despăgubirilor este necesară parcurgerea unei proceduri complexe în care sunt implicate ambele instituții pârâte. În consecință hotărârea trebuie să fie opozabilă ambelor instituții.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond a reținut că reclamanta a urmat întreaga procedură impusă de lege, pentru declararea stării de calamitate naturală, sesizând organele abilitate să verifice urmările secetei. Instanța a constatat că, deși pârâții se apără invocând lipsa de diligentă a reclamantei în sensul că nu ar fi urmat anumite proceduri, pârâții nu au indicat ce anume trebuia să mai facă reclamanta, după înștiințarea Primăriei.
În ceea ce privește posibilitatea Guvernului de a nu declara o anumită zonă calamitată, instanța de fond a constat că, pentru a se putea vorbi de atributul discreționar al Guvernului, trebuie mai întâi ca această autoritate să analizeze o sesizare a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și să decidă că, în raport cu calamitățile sesizate și mărimea zonei afectate, nu se impune declararea stării de calamitate. Instanța a constatat că în cauză nu există o astfel de motivare a refuzului Guvernului României de emitere a hotărârii pretinse.
În consecință, Curtea a constatat că autoritățile publice pârâte nu au putut justifica refuzul de declarare a stării de calamitate în condițiile în care reclamanta a sesizat în termen existența acestei stări și există dovezi că lipsa precipitațiilor a condus la calamitarea unor zone întinse din suprafața județului.
3. Recursurile declarate de Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul-pârât Guvernul României invocă motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., "când prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzută sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.".
Acest motiv de nelegalitate se referă la faptul că încheierile de dezbateri și de amânarea pronunțării din 10 mai 2011 și respectiv 17 - 24 mai și 31 mai 2011, nu au fost comunicate Guvernului României, ceea ce atrage nulitatea hotărârii, echivalând cu lipsa practicalei din sentința atacată, iar o atare lipsă împiedică exercitarea controlului judiciar de natură să aducă părților litigiului vătămări ce nu pot fi înlăturate astfel.
Susține același recurent că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de Guvernul României pentru neîndeplinirea procedurii prealabile cu această autoritate cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor imperative ale art. 7 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 109 C. proc. civ., motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, invocă nelegalitatea hotărârii tot din perspectiva inadmisibilității acțiunii cu motivarea că adresa a cărei anulare se solicită nu reprezintă un act administrativ în înțelesul Legii nr. 554/2004, ci o notă de îndrumări dată de MADR către DAJ Călărași cu privire la poziția care trebuie adoptată în cadrul concilierilor solicitate de societățile agricole în legătură cu declararea stării de calamitate și plata despăgubirilor.
Același recurent arată că prin sentința recurată prima instanță nu a răspuns apărărilor formulate, nu a motivat decizia luată sub aspectul respingerii excepțiilor invocate de părți, cu încălcarea prevederilor art. 261 C. proc. civ.
Prin criticile comune cuprinse în memoriile de recurs, recurenții-pârâți apreciază că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor imperative ale art. 11 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 103 C. proc. civ., motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în privința excepției tardivității precum și în ceea ce privește fondul cererii.
Sub acest ultim aspect, susțin că în mod greșit prima instanță a reținut că reclamanta a îndeplinit întreaga procedură prevăzută de lege sesizând organele abilitate să verifice urmările secetei și că pârâții nu au indicat ce anume ar fi trebuit să mai facă reclamanta după înștiințarea primăriei în conformitate cu art. 19 din Legea nr. 381/2002 deoarece pentru a se admite acțiunea era necesar ca reclamanta să facă dovada îndeplinirii tuturor procedurilor, în termenele și condițiile stabilite imperativ de legea specială aplicabilă speței, respectiv îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 381/2002.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate de recurenți cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.
Susținerile recurentului-pârât, Guvernul României în sensul că necomunicarea încheierii de dezbateri a Curții de Apel atrage nulitatea hotărârii, nu pot fi reținute.
Dacă instanța amână pronunțarea dezbaterile asupra fondului sunt consemnate într-o încheiere ce face parte integrantă din hotărâre.
Neîntocmirea acestei încheieri atrage nulitatea hotărârii.
Or, în cazul de față, încheierea de dezbateri și de amânare a pronunțării a fost întocmită.
Prin urmare numai prin neîntocmirea încheierii în discuție s-ar fi adus părții o vătămare care nu putea fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, în sensul solicitat de recurent.
1. Argumentele de fapt și de drept relevante.
Obiectul litigiului dedus judecății îl reprezintă anularea adresei nr. 151202 din 11 martie 2010 emisă de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și obligarea pârâților să îndeplinească formalitățile legale în vederea emiterii Hotărârii de Guvern de declarare a stării de calamitate naturală a culturilor agricole pe raza județului Călărași.
Prima instanță a respins excepțiile inadmisibilității, prematurității, tardivității și lipsei de obiect a acțiunii și în final anulează adresa nr. 151202 din 11 martie 2010 a MADR fără ca acest act să fie depus la dosar și să-i fie analizat cuprinsul prin prisma prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ca fiind un act administrativ asimilat și fără să răspundă apărării formulate de pârâtul MADR care a susținut că această adresă nu este un act administrativ ci o notă de îndrumări.
Înalta Curte consideră că este incident în speță, motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Instanța de control judiciar apreciază că motivarea hotărârii judecătorești, înseamnă în sensul strict al termenului precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
În speța de față, Curtea reține că hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de fond nu a expus argumentele pentru care a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată atât de MADR cât și de Guvernul României, din perspectiva lipsei procedurii prealabile și a anulat o adresă fără a analiza conținutul acesteia, fiind necesar ca aceasta să fie depusă la dosar.
În altă ordine de idei, Înalta Curte reține că instanța de fond a reținut că reclamanta a îndeplinit întreaga procedură prevăzută de lege pentru declararea stării de calamitate deși la dosarul de fond s-a depus de reclamantă doar Procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole nr. 4.798 din 13 iulie 2009, polița de asigurare a culturilor agricole, schița culturilor menționate și certificatul de înregistrare a firmei reclamante.
Acordarea despăgubirilor în conformitate cu Legea nr. 381/2002 este condiționată de îndeplinirea unor formalități imperativ prevăzute de lege.
Constatarea și evaluarea pagubelor produse de calamitățile naturale se realizează conform procedurilor prevăzute în Cap. 3 din lege, respectiv din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 419/2002.
În aceste condiții în baza rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. judecătorul trebuia să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest sens, Înalta Curte apreciază că este necesar a fi administrate dovezi privind stadiul procedurii inițiate de reclamant prin înștiințarea depusă la primăria pe raza teritorială unde s-au produs fenomenele naturale și care trebuie derulată conform condițiilor imperativ stabilite de legea specială.
Față de cele menționate, hotărând în baza unei probațiuni neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul în cauză instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.
Înalta Curte consideră că în această cale de atac nu puteau fi aplicabile prevederile art. 305 C. proc. civ., întrucât s-ar încălca efectiv dreptul părților la cele două grade de jurisdicție și este firesc ca instanța de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă cercetare a fondului cauzei.
2. Temeiul legal al soluției adoptate.
Așa fiind, în temeiul art. 313 teza I C. proc. civ. sentința atacată va fi casată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță cu aplicarea art. 315 alin. (1) și (3) din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile formulate de Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva Sentinței nr. 3.814 din 31 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2012.
Procesat de GGC - AM