Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 81/2012

Ședința publică de la 5 martie 2012

Asupra cererii de revizuire de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin Cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători la data de 22 decembrie 2011 revizuentul T.I.Gh. a solicitat revizuirea Sentinței nr. 461 din 20 decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. 1973/2004, având în vedere că s-a adresat CEDO prin Cererea nr. 14364/2006, reclamând încălcarea dreptului la un proces echitabil, revizuirea hotărârii prin care s-a dispus condamnarea sa impunându-se față de hotărârea CEDO.

Analizând cererea sub aspectul admisibilității acesteia, potrivit dispozițiilor art. 4081 C. proc. pen. se constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă, pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum rezultă din analiza coroborată a dispozițiilor art. 4081 C. proc. pen., hotărârile prin care CEDO a constatat o încălcare a unui drept prevăzut de Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale pot fi supuse revizuirii, dacă consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Rezultă așadar, atât din reglementarea cuprinsă în alin. (1) al art. 4081 C. proc. pen. cât și din prevederile alin. (2) al aceluiași articol că procedura specială prevăzută de art. 4081 C. proc. pen. nu vizează decât situațiile în care Curtea Europeană a pronunțat o hotărâre cu privire la partea care solicită revizuirea, admițând în tot sau în parte cererea reclamantului.

Astfel, admisibilitatea cererii de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 4081 alin. (1) C. proc. pen., în caz contrar legea neprevăzând dreptul părții de a exercita această cale de atac, cererea fiind inadmisibilă.

În speța de față Curtea constată că instanța europeană nu a pronunțat o hotărâre în favoarea revizuentului, corespondența adresată de instanța europeană revizuentului, atașată cererii de revizuire neputând fi considerată drept o hotărâre pronunțată de CEDO asupra cererii reclamantului.

Așa fiind, se constată că nu este îndeplinită condiția esențială de admisibilitate a unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 4081 C. proc. pen. și anume pronunțarea cu privire la revizuent a unei hotărâri de către CEDO prin care să se constate încălcarea unui drept prevăzut de Convenție, cererea de revizuire fiind inadmisibilă.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 4081 alin. (10) C. proc. pen. cererea de revizuire formulată de revizuent va fi respinsă ca inadmisibilă, nelegala învestire a instanței făcând de prisos analizarea oricăror alte cereri ale acestuia.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat revizuentul la plata cheltuielilor judiciare statului, onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată, în temeiul art. 4081 C. proc. pen., de revizuentul T.I.Gh. împotriva Sentinței nr. 461 din 20 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 1973/2004.

Obligă revizuentul la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 martie 2012.