Asupra recursului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Sentința nr. 1739 din 27 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.M. împotriva Rezoluției nr. 174/P/2009 din 9 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică; a fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că petentul C.M. a formulat plângere împotriva Rezoluției nr. 174/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror M.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 247 C. pen. S-a susținut că intimata, făcând o interpretare greșită a dispozițiilor legale și a actelor din Dosarul nr. 268/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, a pronunțat o soluție eronată, respectiv de neîncepere a urmăririi penale față de magistrații judecători A.A., G.N. și A.V. de la Tribunalul Vaslui, care au pronunțat Decizia civilă nr. 691/R/2008.
Examinând actele și lucrările dosarului, conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., prima instanță a constatat că prin Rezoluția nr. 174/P/2009 din 9 martie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de M.D., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen. și art. 289 C. pen., întrucât faptele nu există.
Pentru a pronunța această soluție, procurorul a reținut că petiționarul a solicitat tragerea la răspundere penală a magistratului M.D. întrucât și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, cu ocazia soluționării Dosarului nr. 268/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.
Efectuându-se verificări în cauză, s-a constatat că prin Rezoluția nr. 268/P/2008 din 20 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași (procuror M.D.) s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de A.A., G.N. și A.V., judecători la Tribunalul Vaslui, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.
Din actele premergătoare efectuate în respectiva cauză, s-a reținut că nu sunt incidente dispozițiile legii penale, doctrina în materie penală stabilind că pentru existența infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. este necesar, pe de o parte, ca vătămarea să constituie „violarea unui drept al persoanei”, iar, pe de altă parte, să existe legătură de cauzalitate între activitatea prin care s-a realizat elementul material și vătămarea suferită de victimă, astfel încât, această condiție nefiind îndeplinită, s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Fiind nemulțumit de soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimata M.D. petentul a formulat plângere conform art. 278 alin. (2) C. proc. pen., respinsă prin Rezoluția nr. 4265/2073/II/2/2009 din 29 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.
Ulterior, petentul s-a adresat cu plângere, în condițiile art. 2781 C. proc. pen., instanței.
Prima instanță a reținut că soluția de neurmărire penală dată de procuror față de magistratul M.D. este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat niciun element care să conducă la concluzia că soluția din Dosarul nr. 268/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași a fost pronunțată prin încălcarea legii, în detrimentul petentului.
Împrejurarea că petentul era nemulțumit de soluția adoptată în cauza menționată nu putea conduce la concluzia existenței infracțiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea sa, în condițiile în care persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție își desfășoară întreaga activitate în temeiul legii, fiind obligate să-și îndeplinească atribuțiile care le revin pentru rezolvarea problemelor contencioase sau necontencioase, prin pronunțarea unor soluții pe care le apreciază legale și temeinice în raport cu probele administrate, soluții care pot fi verificate și, eventual, desființate/casate numai prin intermediul căilor legale de atac, care nu sunt îndreptate direct împotriva magistraților, ci împotriva actelor emise de aceștia.
S-a constatat, totodată, că magistratul M.D. și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs petentul, criticând-o, în esență, astfel după cum rezultă din cuprinsul motivelor de recurs pentru necomunicarea rezoluției procurorului ierarhic superior și erorile comise cu de către judecătorii anterior reclamați (A.A., N.G. și V.A.) cu ocazia soluționării cauzelor civile în care petentul a fost parte.
Analizând cauza prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3863 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, referitoare la inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile arătate în norma anterior menționată.
În speța de față, nemulțumit fiind de soluția dispusă de magistratul intimat și conferind conotații penale activității profesionale a acestuia, petentul a formulat plângere penală.
Cu respectarea dispozițiilor art. 224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare, procurorul a efectuat verificările apreciate ca utile cauzei și, motivat, a concluzionat în sensul că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel că s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale.
Din verificarea actelor dosarului se constată că soluția dispusă este legală și temeinică. Se reține în acest sens că activitatea de jurisdicție desfășurată de magistrat, care presupune interpretarea și aplicarea legii și, ca act final, dispunerea unei soluții, chiar dacă aceasta a nemulțumit părțile, nu poate constitui, prin ea însăși, infracțiune, în absența dovedirii îndeplinirii condițiilor privind conținutul constitutiv al acesteia.
În speță, intimata s-a limitat la a-și exercita funcția și atribuțiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale, acțiunile sale neputând fi circumscrise, după cum pretinde petentul, sferei ilicitului penal, pentru a se putea angaja răspunderea sa penală.
Nemulțumirile petentului se impuneau a fi invocate pe calea parcurgerii procedurii reglementată de dispozițiile art. 278 și următoarele C. proc. pen. și apoi prin declararea căilor de atac prevăzute de lege, singurele apte a conduce, eventual, la reformarea unei soluții, parcurgerii procedurii indicate neputându-i-se substitui formularea de plângeri penale, care, de altfel, nu pot avea finalitatea urmărită de parte. A accepta o soluție contrară echivalează cu o adăugare la lege, prin reglementarea unei căi de atac ce excede celor expres și limitativ reglementate de legea procesuală, soluție ce nu poate fi primită.
Se reține, așadar că în mod legal, temeinic și riguros motivat procurorul, pe baza actelor premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc. pen., a dispus față de intimați soluția de netrimitere în judecată contestată de către petent.
Astfel, infracțiunile reclamate nu există în materialitatea lor, nedovedindu-se nicio încălcare a atribuțiilor de serviciu ale intimatei căreia comiterea lor le-a fost imputată și nici împrejurarea că aceasta a acționat în scopul vătămării drepturilor petentului, activitatea profesională a acesteia necircumscriindu-se niciunei forme de ilicit.
Analizând hotărârea recurată se constată că prima instanță a dat o evaluare proprie materialului dosarului, plângerii petentului și rezoluției atacate, potrivit dispozițiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată.
Criticile invocate în recurs referitoare la erorile de judecată comise cu ocazia soluționării unei cauze civile în care petentul a fost parte exced obiectului prezentei cauze, astfel că nu pot fi primite și, de asemenea, nu poate fi avută în vedere nici susținerea recurentului petent relativă la necomunicarea soluției dispusă de procurorul ierarhic superior.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.M., prin curator C.M., împotriva Sentinței nr. 1739 din 27 octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 4280/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 martie 2012.